aur şi noapte

Cântec

Noaptea cade-ntunecoasă,
Oastea trece la bătaie,
Iar pe stânca aburoasă
Arde luna cea bălaie.
Ai, băieţi, p-acele maluri
Unde armia s-adună,
Unde Oltul geme-n valuri
Să ne batem împreună.
Mândra mea cu faţă albă
Şi cu buze rumenite
Dete spre această salbă
Şi paftale aurite,
Dete salbă la domnie
Şi paftale şi rochiţă.
Însă mie, însă mie
Mi-a dat dulcea ei guriţă.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latineasca păsărilor

Cânta o privighitoare-n brad.
Ce vorbă lungă!
O sau
I ar fi de ajuns,
un ţipăt de ajuns ar fi;
Doamne, minunile tale,
cu un ţipăt
O sau
I,
să le rostim s-ar cuveni.
Cânta o privighitoare-n brad
Şi, din ceea lume,
cineva răspunde, cineva fără nume.
Întreaga noapte se ţesu
dialog de aur între moarte şi
privighetoare,
când lin, când mai tare,
ca o întrecere între da şi nu.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o zi

a mai trecut o zi indiferentă
subliniindu-i plinătatea transparentă
o noapte s-a mai scurs nepăsătoare
şi lină ca o apă curgătoare

cu sensuri fără sensuri ca esenţă
la fel şi viaţa trece în cadenţă
şi numai aurul din luturi ancestrale
impune fast poemelor banale...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Sălbatica inimă fu albă în pădure;
O, spaimă-ntunecată
A morţii, aşa şi aurul
Muri în norii gri.
Seară de noiembrie.
La goale porţi de abator stăteau
Sărmanele femei grămadă;
În fiecare coş
Intestine şi carne putredă cădeau;
Blestemată hrană!

Al nopţii porumbel albastru
Nu aducea-mpăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străbătea al ulmilor
Frunziş de aur umed,
O zdrenţuită flamură
Fumegând de sânge
Care-n sălbatică depresie
Pândeşte un bărbat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recitind

Elogiul Nebuniei dragă Erasmus

o tu colegul meu de zi şi de noapte

îşi dau iar şi iar dreptate

lumea e o casă de nebuni

iar omul cel mai fidel reprezentant al lumii

şi cum există şi excepţii

care nu fac decât să confirme

regula ta de aur

dau mai încet bătrâneţea

măcar cât timp tinereţea râde în hohote

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (17 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risc din dragoste

E noapte iubito

Orice mângâiere
pare
o călătorie
pânâ la capătul lumii

În aurul înstelat
al
părului tău

Noaptea
îşi
caută
galaxiile
ancestrale

Împovărate
de
depărtări

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (20 februarie 2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe paradisiace

Când omul, noaptea, doarme
sub slăvile senine
şi păsări iscă larme
de triluiri divine;
Când coacăzele straiul
şi-l coc sub nori de aur
aici e încă raiul
pe pământesc coclaur.
Şes vast, ne dă flori nouă,
pe lângă unde-albastre.
A raiurilor rouă
e-n sufletele noastre.
O, tril de păsări încă
la fel de clar mai curge
ca-n liniştea adâncă
din vremuri demiurge.

poezie celebră de Verner von Heidenstam, traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşmintele raiului

Dacă-aş avea ale raiului împodobite veşminte,
Brodate-n a aurului şi-n a argintului lumină,
Albastrul şi calmul umbrit al acelor veşminte
Ale nopţii şi-ale luminii, jumătate din lumină,
Ţi le-aş aşterne la picioare;
Dar, fiind sărac, am numai visele mele;
Ţi-am aşternut visele la picioare;
Umblă cu grijă, calci pe visele mele.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită eşti, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălţată pentru o roză-cunună a ţărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aştri în iarbă
şi cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi şi strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărăteşti să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâşiatul tău suflet, prin întunecime!

poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu taci

Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele şi farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniţi, din spitale,
Şi nu răspunzi durerii nicăieri.

În care loc, cu pila ta de faur,
Ţi-ascuţi tu fierăstrăul de cristal?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.

Poate că noaptea mai ales, de tac
Şi plopii rari şi pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Şi de poveri, şi de tictac.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cont propriu

Într-o lume aflată permanent
sub stare de risc,
uităm adesea că există, totuşi există,
şi riscul pe cont propriu.

Poezia este
un risc pe cont propriu.

E noapte. Luna se află,
cum se spune,
în mijlocul nostru.
Îmi iau capul în pumni
ca pe-o cloşcă cu puii de aur
recuperată,
încep să mă învârt în mijlocul pieţii
şi vă întreb, doamnelor,
domnişoarelor şi domnilor,
"cine riscă în seara asta cu mine?"
aşa cum v-aş întreba:
"cine dansează cu mine?"

poezie celebră de Adrian Păunescu din Istoria unei secunde (1972)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mare

Perdeaua de mătase
albastru metalic
stropită cu aur,
ornată cu flori albe
de nori rătăciţi,
se luminează discret.
Purtată pe roţi imaginare,
Ursa Mare
porneşte spre o altă noapte
visată de poet.

Întunericul
se risipeşte greu...
Acolo, sus,
strălucind în noapte,
Carul Mare
s-a lăsat privit,
plimbându-se
printre aştri cu chip adormit,
deranjaţi din somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Şi împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos şi a început a lăcrima. Şi pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fântâna ştiută, urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Şi cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica ştiută iarăşi o aduce Dumnezeu la fântână, şi când mai vede şi această mare minunăţie, nici mai aşteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa...

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adiere uşoară de vânt

O adiere uşoară de vânt aerisind noaptea calmă:
O lună strălucitoare deasupra turnului.
O voce şopteşte, dar nimeni nu răspunde când chem:
O umbră se clatină, dar nimeni nu vine când fac semn.

Bucătarul mi-aduce-o farfurie cu linte:
Vinul e acolo, dar nu-mi torn în pahar.

Împăcarea cu sărăcia e cel mai bun dar al Sorţii:
Bogăţiile şi Onorurile sunt servitoarele Nenorocirii.
Deşi diamantele şi aurul sunt căutate de oameni şi preţuite,
Pentru mine-s doar pleavă, vreascuri.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peştişorii să înoate în rouă, îi puse la soare şi nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilaşi, feţi-frumoşi cu părul de aur şi cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să ştie că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci şi patru în putere şi treizeci şi şase în înţelepciunea minţii.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Somn şi moarte vulturi întunecaţi
Toată noaptea plutiţi deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul îngheţat
Al Eternităţii. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăţi purpurii
Şi voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopţii îşi pierde glasul.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leu de Persia

Cândva am fost leu de Persia,
Aveam aripi şi zburam printre stele,
Ziua şi noaptea zburam printre stele.
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş m-aşteptau
Şapte leoaice ori nouă leoaice.
Unele purtau mantii de argint.
Altele mantii de aur purtau.
Pe toate le iubeam şi pe toate
Cu dinţii mei albi le muşcam.
Puii mei cu sutele-i număram,
Cu sutele şi cu miile-i număram,
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş nouă leoaice
Atunci, când eram Leu de Persia,
Atunci, când aveam aripi, atunci...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de frunze

Pe-un pat de frunze-am poposit
În a inimii pădure,
Când visarea m-a răpit
Din cetăţile obscure.

Luna s-a urcat pe cer,
Aţa babii pe fuior
Eu în strat aurifer,
Prin al muntelui obor.

Vrăbiile-amuţit-au iar
Sus pe crengile de fag,
Frunze scârţâie-n calvar
Prin al patului gulag.

Hoinărind în vis de noapte
Prind al steagului balaur,
El trezit din foi de carte,
Eu dormind pe pat de aur.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!