aur şi noapte

Aurul şi ziua şi noaptea e bani...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi şoltici au înjghebat două războaie de ţesut, s-au aşezat şi s-au prefăcut că ţes, dar nu ţeseau nimic. Cereau mătasea cea mai subţire şi fire de aur de cel mai bun, dar băgau mătasea şi aurul în buzunar şi lucrau la stativele goale până noaptea târziu.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Afară, noaptea îmbrăcată-n tragedie oftează,
O uriaşă văduvă agăţată de fereastra mea.

Camera...
Printr-un uimitor miracol al luminii şi-al focului
Camera mea e o grotă a aurului şi-a pietrelor preţioase:
Atât de catifelat e muşchiul, atât de groase tapiseriile;
Şi totul e plin de viaţă, şi-i cald, şi-i aşa plăcut...
Parcă aş fi-n interiorul unei inimi.

Acolo,-n alb, patul meu este imaculat şi vaporos
Ca o floare a inocenţei.
Ca spuma unui viciu!
Această noapte cerne insomnie;
Sunt nopţi negre, negre, care desconspiră
Trandafirii al soarelui...
În aceste nopţi negre şi, totodată clare, eu nu dorm.

Şi te iubesc, Iarnă!
Îmi închipui că eşti bătrână,

[...] Citeşte tot

poezie de Delmira Agustini, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a da ascultare stăpânului universal, plăcerea sau aurul, trebuie să devorezi timpul, să comprimi timpul, să scoţi mai mult de douăzeci şi patru de ore dintr-o zi şi-o noapte, să te zbaţi, să te sinucizi, să-ţi vinzi treizeci de ani de bătrâneţe pentru doi ani de odihnă maladivă.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Fata cu ochii de aur
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna venea dinspre mare adusă de înalte şi înspumate valuri. Alteori dinspre miazănoapte pogora uturme de negri nori. Atunci, peste pământul straniu şi străvechi se năpusteau vijelii cumplite şi cădeau ploi năprasnice. Aurul Dobrogei îşi pierdea întreaga strălucire şi se schimba peste noapte în aramă veche, coclită...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Noaptea cade-ntunecoasă,
Oastea trece la bătaie,
Iar pe stânca aburoasă
Arde luna cea bălaie.
Ai, băieţi, p-acele maluri
Unde armia s-adună,
Unde Oltul geme-n valuri
Să ne batem împreună.
Mândra mea cu faţă albă
Şi cu buze rumenite
Dete spre această salbă
Şi paftale aurite,
Dete salbă la domnie
Şi paftale şi rochiţă.
Însă mie, însă mie
Mi-a dat dulcea ei guriţă.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravana

Plecase caravana iarăşi
Purtând în sânul ei argint,
Cu străluciri furate parcă
Din ochii celora ce mint.

Şi umbre se-nnodau tăcute
Sub raza nopţii tropicale,
Era de aur călătorul
Şi aurul lucea pe cale.

Era lumin-aşa de multă
Pe fermecatul nopţii chip,
Că strălucea un pic, de lună,
În orice boabă de nisip.

Un beduin, chema în cântec,
Mirajul verzilor savane...
Şi-aşa mergea de greu în noapte,
De parcă el purta în spate
Argintu-ntregii caravane.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Flori de spin (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o zi

a mai trecut o zi indiferentă
subliniindu-i plinătatea transparentă
o noapte s-a mai scurs nepăsătoare
şi lină ca o apă curgătoare

cu sensuri fără sensuri ca esenţă
la fel şi viaţa trece în cadenţă
şi numai aurul din luturi ancestrale
impune fast poemelor banale...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risc din dragoste

E noapte iubito

Orice mângâiere
pare
o călătorie
pânâ la capătul lumii

În aurul înstelat
al
părului tău

Noaptea
îşi
caută
galaxiile
ancestrale

Împovărate
de
depărtări

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (20 februarie 2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşmintele raiului

Dacă-aş avea ale raiului împodobite veşminte,
Brodate-n a aurului şi-n a argintului lumină,
Albastrul şi calmul umbrit al acelor veşminte
Ale nopţii şi-ale luminii, jumătate din lumină,
Ţi le-aş aşterne la picioare;
Dar, fiind sărac, am numai visele mele;
Ţi-am aşternut visele la picioare;
Umblă cu grijă, calci pe visele mele.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adiere uşoară de vânt

O adiere uşoară de vânt aerisind noaptea calmă:
O lună strălucitoare deasupra turnului.
O voce şopteşte, dar nimeni nu răspunde când chem:
O umbră se clatină, dar nimeni nu vine când fac semn.

Bucătarul mi-aduce-o farfurie cu linte:
Vinul e acolo, dar nu-mi torn în pahar.

Împăcarea cu sărăcia e cel mai bun dar al Sorţii:
Bogăţiile şi Onorurile sunt servitoarele Nenorocirii.
Deşi diamantele şi aurul sunt căutate de oameni şi preţuite,
Pentru mine-s doar pleavă, vreascuri.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

A două noapte de echinox

Anotimpuri îndrăgostite, insângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
şi ierburi văratice
le regăsesc pe acelaşi pervaz de fereastră
în casă veche a serdăresei
Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescenţă şi barbăţie,
şi, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicata în două, pe neaşteptate,
din tălpi până-n creşteţ.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreieră, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
şi m-am văzut mai matur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua noapte de echinox

Anotimpuri îndrăgostite, însângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
şi ierburi văratice
le regăsesc pe acelaşi pervaz de fereastră
în casa veche a serdăresei...
... Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescenţă şi bărbăţie,
şi, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicată în două, pe neaşteptate,
din tălpi până-n creştet.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreiera, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
şi m-am văzut mai matur,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugină

A mai ruginit o frunză
Din copacul curţii mele
Şi se-aşterne legănată
Pe-aceeaşi antică alee.

Mi-a ruginit sufletu-amar
De-atâtea nopţi de aşteptare
Şi zboară greu şi solitar
Prin codru ca o boare.

Au ruginit stele din cer
De veşnice plimbări,
Stinse-n zorii cenuşii,
Se topesc în mări.

Au ruginit cântări de vară
Din stejarii aţipiţi
Şi-acum în prag de seară,
Adorm norii obosiţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banchizele

Din aspra contpire a gerului polar
Cu verzi şi stătătoare pustietăţi lichide,
Sinteze transparente de străluciri avide
Zbucnesc din somnorosul noian originar.

Mereu rătăcitoare, substratul lor închide
Tot darul unui soare roşiatec şi avar,
Apoi, de-a lungul nopţii, tot aurul stelar
Şi toată înflorirea reflexelor fluide.

Iar când, târziu, prin trude-ndelungi şi fir cu fir
Au strâns în năvi de gheaţă un fabulos Ofir,
Iluminate, pline de spornica lor muncă,

Pornesc să-şi întrunească ascunsele comori,
Şi peste mări de umbră şi linişte aruncă
Efluviile unor neprihănite zori.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (declamativ): Argint viu, împerecheat cu sulf animal! În vara femeii, totul e rotund şi fierbinte! Coapsele şi sânii dau în pârg! Ce invitaţie la jaf! Nevoie de continuitate, sete de păcat! Dar apa regală spală totul! Numai sămânţa metalului rămâne. (Amestecă bine conţinutul Vasului). Că aurul va naşte mereu aur! În acest Vas, fratele îşi iubeşte sora! Crizanteme vor răsări din cenuşa nelegiuirii lor! Şi sufletele vor zbura, orbite de prea marea apropiere! Ridicaţi-vă la cer, voi fluturi ai materiei! Abraxas! Abraxas! Un bulgăre de soare doarme încă în amfora nopţii...

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada muncitorului

Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Şi-n lumea voastră-abia încap...
Dar am să dau curând la cap.

O, dormi adânc, mereu, aşa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ţi lucrez,
Eu ştiu şi bine-a dărâma.

În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanţilor pierduţi sub lună,
Poeţi cu putredul amor.

O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În raţiunea aurită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!