bârfă şi visare

Eminescu - speranţa de rezervă

Hai să bârfim
pe
marginea
şi
de ce nu
în
centrul acestui vers
NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ A MURI VREODATĂ

De pildă
tu
ce ai de spus

Eu pur şi simplu trăiesc
când să mai învăţ şi să mor

Bine
mai departe

Dar tu

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Poeme infraţ'ionale (1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire învăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună,
Dulce visare, langă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu-şi vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire -nvăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună
Dulce visare, lângă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul,
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Roată, roată, roată, roată,
Te-aş mai inventa odată!
Tot ce merge-n lumea toată
Are totuşi şi o roată!...

Vrei să spui că omul n-are
Şi o roată-nvârtitoare?
Ba să ştii că şi el are
Şi-încă două-n angrenare!

Gândul... este roata care
Merge fără încetare!
Colindă lumea-ntr-o clipă
Şi nu bate din aripă!...

Roata gândului lucrează
Chiar când dormi, ea este trează!
Şi nici nu visezi pe unde
Mintea merge să colinde!

[...] Citeşte tot

poezie de George Petre (6 mai 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul comunilor

Oraşul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...

Oraşul era mort la revoluţie
dar şi viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiţi şi fără cullotes (!)

Oraşul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
şi inima înţepată de pofte şi lipsuri.

Oraşul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...

Oraşul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase şi reci...

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu scrii

Tu scrii, baţi la uşă, nu ţi se răspunde,
Acolo, fie au murit locatarii, fie sunt speriaţi,
Fie bolnavi, fie răi, precum în Sodoma, parcă,
Sunt oameni care fug de trecut, alţii, ca bărbosul
Din manuale, se despart de trecut, râzând,
Dar, noi nu cunoaştem prezentul,
Iar viitorul este un joc de ruletă.
Cu ce rămânem? Eu iubesc trecutul,
Ca pe un om îl iubesc, cu păcatele lui,
Unele foarte grave, altele chiar îngereşti.
Săgeata trece prin zid, zidul se prăbuşeşte,
Astfel e cuvântul - acid, poate ne copleşeşte.
Dar vorba prea moale, mieroasă
Poa" să dărâme o casă.
Punct, am spus, m-am făcut mut,
Corbii mi-au scos ochii, Ahile avea şi o inimă,
călcâiul era pentru duşmani, norii bârfesc,
acvariul se visează ocean.
O, de-am putea muri când dorim,
Totuşi iubim, da, iubim.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te descalţi la uşă

Tu, care te apleci frumos peste toamne,
vino la mine, să sorbim o cafea,
să bârfim un pic, să mai râdem şi noi,
că nu totul e trist şi nu e doar fum peste lume,
mai e şi zâmbet de soare, nu doar bălţi
lăsate de ploi...

Vino să-ţi dau mere culese, din acelea mai dulci,
poate citim împreună ziarul,
nu că ne pasă de ce minciuni se mai scriu,
ci să ne facem din timp o ţigară,
trăgând cu nesaţ clipa grăbită,
ce dă pentru noi cu zarul.

Vom pomeni şi acei poeţi
ce sunt săraci în buzunare,
însă plini de suflet, prea plini, doamne,
că ajung să-şi facă poemele
(să nu plătească facturi)
chiar felinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O putere inteligentă se fereşte de Martiri. Ştie că aceste fantasme nu numai că îi vor tulbura visele, ci vor cutreiera şi cutremura minţile altora, îndemnându-i nu numai să iasă din obişnuita apatie, ci să dea, la rândul lor, mărturie. În al doilea rând, când lipsa de inteligenţă a Puterii este atât de mare încât nimic din ce face nu poate rămâne tainic, fiindcă e făcut aproape la lumina zilei, cu totală lipsă de subtilitate şi cu maximumul de brutalitate posibil, atunci înseamnă că ea a ajuns la un punct în care nu se mai teme de gura lumii. Dar gura lumii, a lumii întregi, este un organ puternic, capabil să producă schimbări de atitudine şi sancţiuni; şi cine nu se mai teme de nimic înseamnă că a ajuns la o situaţie-limită, în care totul este egal, fiindcă nu mai există supravieţuire posibilă: panica a înecat ultima brumă de bun-simţ.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele mamei

eu ştiu că tu ai învăţat cuvintele să meargă.
eu ştiu că tu învârţi zilele cu cheiţa, că seară de seară pui soarele în piept, la încălzit şi-mi trimiţi visele la joacă.
eu ştiu că tu coşi cerul de pământ, cu lacrimi pentru cei care ne aşteaptă.
eu ştiu că tu ai inventat ciocolata, pisicile şi vara. că îţi place să vorbeşti cu păpuşile mele, când plouă. că tu ai pus fluturii la borcan, peste iarnă. că tu ai înrudit gutuia şi scorţişoara.
eu ştiu că tu îmi frămânţi sufletul înfrigurată, să fie crescut şi plăcut sfinţilor, să le ţină de foame, când îmi vor bate la poartă.

noi ştim că fierbem în aceeaşi oală. dar nu vorbim despre asta, niciodată. eu nu îţi spun că în burta mea se zbate amintirea facerii. noi zâmbim cu subînţeles şi îl bârfim pe doamne iartă, amatorul care a pus prea multă carne în oameni. eu ştiu că doar sarmalele tale mai pot salva lumea.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Cariatidei

Contele Dracula a trecut mai devreme
lăsând în urmă un abur lejer de sânge roturier;
garguii au rânjit cu nedisimulată ironie:
rezerva sanguină e din ce în ce mai puţină.
Desigur nu-i momentul să facem mofturi
sorbim ce găsim
iar sângele albastru
îl putem dilua cu pelin.
Norii s-au înghesuit stingheriţi
dintr-un colţ în celălalt al cerului
roşind vinovaţi spre apus
iar soarele s-a aprins
într-o vâltoare
de nedescris
în manualele de astronomie modernă.
Pe un ram străbătut de sentimente ambivalente
corbul rămas văduv în urmă cu o lună,
croncănea nevermore
în cadenţă de ceas deşteptător
înviind din tunelul timpului

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un anumit confort în a spune "nu pot", "e prea greu", "nu vreau să încerc", "nu se poate", "e imposibil". Însă în momentul în care gândim în acest fel renunţăm la puterea noastră personală, la posibilitatea de a ne depăşi limitele şi de a ne atinge potenţialul. Mentalitatea neputinţei predispune şi la trăiri negative - lipsă de încredere în sine, sentimente de inferioritate, invidie, gelozie sau frustrare. De aici poate să apară şi tendinţa de a-i trage pe alţii în jos, de a-i descuraja sau a le pune beţe-n roate, ori de a-i bârfi spunând că au reuşit datorită norocului sau altor mijloace necinstite. În schimb, când un om îşi dezvoltă o mentalitate de reuşită, ştie că poate orice, că depinde doar de el să obţină ceea ce-şi doreşte de la viaţă, că miracolele apar atunci când crezi în tine şi eşti dispus să depui efortul necesar pentru a-ţi atinge obiectivele şi visurile. Măreţia se poate atinge doar cu mentalitatea potrivită - cea a reuşitei.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc?

Îmbătrânesc, se pare, dar nu îmi este teamă,
Chiar dacă nu-s bărbatul ce-am fost odinioară,
Dar văd surprins, că totuşi, mai sunt băgat în seamă...
Când îmi inund vecinul sau când mai cad pe scară.

Eram timidul clasei, amic cu poezia,
Purtând şi-n tinereţe cu mine handicapul.
Acum când trec pe stradă şi tremur ca piftia,
Chiar şi o tinerică, oftând, întoarce capul.

Mai nou şi maidanezii m-acceptă şi mă plac,
În parc trecând pe-alee, apar şi-mi dau onorul,
Ba unii mai în vârstă, crezând că sunt copac,
Amabil mă salută din mers, săltând piciorul.

Am două-trei babete, vecine de balcon,
Ce-mi dau vreo aspirină sau chiar un Piafen,
Dar mă bârfesc într-una, căci am şi Parkinson,
Iar ele cred că tremur intenţionat, obscen.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente amestecate în grădina Sui

1
Bucuria şi supărarea nu vin din exterior:
Pur şi simplu, cresc în inimă.
Înălţarea şi căderea nu sunt acte ale sorţii:
pur şi simplu, cineva le întâlneşte în cale.
Citind o carte şi negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic şi fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.

2
Lasă-i să bată la uşa rugilor de mure —
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeţi în grădina mea,
i-aş vedea, desculţ, cum iute se îndepărtează.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la replică în iubire

La ceas târziu, când Luna se arată
Şi-n vise îmi apari precum un prinţ,
Când umbrele pe chipul meu se ceartă
Mă-ntreb de adevăr spui, ori mă minţi.

Mi-am tatuat în suflet nuferi, vise,
Dealuri cu flori am tot cutreierat,
Dar nu ştiu calea către fericire
Şi-n spinii suferinţei am călcat.

Pe malul stâng al sufletului tău
Eu m-am oprit o clipă în cădere
Şi te aud cum fredonezi, dar eu,
Doar cu-un sărut mai pot prinde putere.

Câmpiile cu greieri m-au primit
Ca pe o nimfă. Mă bârfesc ades,
La tine-n braţe că am poposit,
Dar că iubirea nu ţi-am înţeles.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre viaţă

Nu gândi în exces,
visează la lumina zilei;
astfel vei deveni mai inteligent.
Einstein este dovada.

Nu fi exagerat de umil şi de respectuos,
ai putea sugera că te simţi atât de măreţ şi de deosebit
încât este necesar să te porţi în felul acesta.

Nu fi prea înţelept,
asta deranjează pe mulţi;
mai degrabă faci un pas înapoi –
astfel vei părea mai deştept decât eşti.

Nu căuta să arăţi prea bine,
oamenii vor crede
că eşti bun doar pentru aşa ceva.

Fă-ţi un prieten
sau doi;

[...] Citeşte tot

poezie de Lonie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e aşa mult...

veşnicie uşoară iubito

ştiu că mă-aştepţi
te-ai dus să ne-ncălzeşti aşternutul
de aia lutul ăsta
după plecarea ta-i din ce în ce mai rece
ne-ai luat căldura din inimi
să ne-împleteşti din ea velinţă
aşternut peste patul de vise
să nu le spulbere uitarea

jurămintele au rămas însă la mine
să nu le pierd mi le-am pictat icoană
pe peretele de la răsărit al inimii tale
la umbra căruia ne-am iubit prima oară
tu erai candelă şi eu flacăra
deasupră-ne cerul policandru sub care
îngenunchiate oştiri îngereşti ni se închinau
nu le vedeam căci nu ştiam că suntem regi
peste sacrul imperiu al trăirilor noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima din Şoseaua Ştefan cel Mare

ieşisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele
muşcat de păienjenii galbeni stelari
era toată bolta stea langa stea
şi stanioluri, cioburi, celuloide şi peruzea
zornăiau, pâlpâiau, era atât de scântâietoare zăpada
încat nu mai puteai să mai ştii care sunt stelele şi care e strada.
la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase,
microbi transparenti, cu protoplasmele de matase
se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote
se ştampilau pe feţele costoboce, cumane şi vizigote,
fete fantastice de pietoni.
era întuneric plombat cu neon.
eram azuriu, ameţit.

- pardon, nu ştiţi cât e ceasul? vă rog frumos!
în jur, pustiu, case şi garduri.
palide strângeri de inima. echipament sportiv, stilouri şi ceasuri.
nelinişti, extaze, iar străzile - râme, cobre, năpârci.
cine putea să întrebe?
cine mi-a pus drugi de gheaţă pe ochi? tu eşti, bebe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III (Biletul lui Călin)

La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
– Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară... e prăpăd!!!.....
– Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid

[...] Citeşte tot

parodie de Ilie Bâtcă, după Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn umbrei (colaj)

sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt şi umbra
celui care-am fost cândva

aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinţi
mi-erau dorinţele şi lacrimile reci

pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...

dar ştiam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morţii angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morţii eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de paşi să respire

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!