călărie şi suflet

Şalul negru

Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.

Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaş.

Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.

Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:

-"Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nşală chiar acum".

L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin (1820), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul redutei

În redută numai lei;
Uite-i, mă, başbuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică şi mai şi, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.

Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt tot oşteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulaţi pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Maşală, cu ei te prinzi?

Ce te uiţi tu, că sunt goi?
Aşa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul, călăreţ pe gard

Ştie nebunul că un suflet,
Zidit frumos în trup frumos,
E gata, gata de culcare
Şi-ar fi de "doamna" bucuros...

Urcă pe gard, scoate cureaua
Începe să lovească des
Cu hăţul lui imaginar
Pe calul din scânduri ales.

"La mine-i nuntă, mama-i moartă
Însă din nou s-a măritat,
Eu am venit să-mi iau mireasa
S-o duc pe cal la cununat".

Ea tremură, moare de frică,
Vin poliţiştii şi îl leagă,
Nebunul fuge cu-a lui vis
Să-l semene în lumea largă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Vecina de lângă casă
niciodată nu te lasă,
nici afară, nici în ploaie
că sufletul i se moaie,
nici în ploaie, nici afară,
că nu este prima oară...
N-o ignora pe vecină,
nu te duce la străină,
nu-ţi mai încerca norocul,
păstrează-i vecinei locul!
Ştii că drumul cel mai scurt
este drumul cunoscut,
de ce zgânderi tu pricina
când aproape ţi-e vecina?
Ea observă tot ce faci,
iar de-o-nşeli te bagă-n draci,
te blestemă şi descântă
de toţi dracii te frământă
din creştet până-n călcâie
şi numai ea te mângâie

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către secolul de acum

Ce secol fost-a vreodată mai sinistru?
Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte?
Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului
Şi a lăcaşului lui Pluto cel nemilos?
Ce venin mai funest decât tine,
Secol îngrozitor?
Cine, rogu-te, şi-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud
Decât otrava ucigătoare din Colchis?
Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule?
Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război
Atât de crud în sânul muritorilor
Ca tine, secol criminal şi perfid,
Vrednic de cuvinte de blestem?
Colo, călăreţul păgân, pustiind hotarele Italiei,
Pradă lăcaşurile sfinte,
Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc
Vai, pe noi, pannonii distruşi
Şi cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte,
Ne extermină din cauza discordiei
Unor duci şi principi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolaus Olahus
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise şi iar vise terestre,
pornite din viaţă terestră,
aşezate-n suflete şi-n gând,
deşarte vise şi iar vise
care se contopesc cu realitatea
şi se transformă-n viaţă terestră,
pe stradă curge sânge din Pământ,
din suflete ucise fărʼ de milă
de oameni din vise, ucise vise neîmplinite,
vise, vise ce se cumpără la taraba din colţ,
când o ţigancă îţi ghiceşte-n ghioc,
o altă visează la o ceaşcă de cafea
pe care o întoarce ca să viseze visul,
o altă ghicitoare descântă,
ucide ca să împlinească visul,
vise, vise furate şi trăite-n deşertăciune
de suflet amar ce varsă flăcări pe nări
precum balaurul cu şapte capete
care se visează stăpânul lumii,
visul i s-a întrerupt în flăcări

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte sunt din Univers

Pierdută-n tăcere într-un unghi din Univers,
o rază de stea îmi luminează sufletul imers
fără de voie în adâncul neştiinţei, pervers.

Sunt doar un simplu vers dintr-o poezie
în continuă expansiune, grevată de fantezie,
unde întreg Universul vibrează de frenezie.

E totul mişcare deşi pare un static moment,
viitor căutăm, plecaţi fiind din trecutul ardent,
în galop călărim secunde din al nostru prezent.

Sunt cuvântul ales din versul de-acces
către poezia ce viaţa a scris cu succes,
umilă aştept sentinţa ultimului proces.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În universul fericirii

Dumnezeu mă umple cu principii absolute
purifică ideile îmi dă înţelepciune
mă pune în lumina iubirii revolute
pot să alung durerea prin sacră rugăciune.

nevoi conceptuale le împlinesc mereu
cu visul meu suprem cuceritor de stele
sufletul soarbe raze la ceresc dineu
se umplu de miracol mădularele mele.

spiritul se sfinţeşte în credinţa justă
cumulează splendori magie la tot pasul
mă poartă-n veşnicie speranţa augustă
cu sute de poeme voi străbate atlasul.

cerul mi-e aproape cărarea nu-i îngustă
în universul fericirii călăresc pegasul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare sufletească

Sunt băiat din Romanaţi.
Către poale de Carpaţi.
Inima-mi arde de dor.
O voce-mi spune că mor.
Duşmanii îmi dau ocol.
Geaba 'ncerc ca să mă scol.
Oricât vreau să mă implic
Tot nu pot să mă ridic.
Pornesc cale 'ndelungată
Unde n-am fost niciodată.
Clipesc din ochi şi lacrimi storc.
Ştiu că nu mă mai întorc.
Poate într-altă primăvară
Să mai trec pe la voi iară.
Nu pe jos. Şi nici călare.
Poate sus, din Carul Mare
Voi privi la fiecare,
Poate fără întristare
Ş-atunci de-acolo de sus
Să vă spun ce-aveam de spus.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Rotaru
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubire?

Motto-
Cum poţi iubi o fantomă?
Poate nu este o fantomă, este un om,
o femeie este un om, o fantă-om.

Sunt paznic la castelul
Măriei Tale, Doamnă,
Împart bilete celor
Care doresc să doarmă
În braţele divine ale Măriei Tale,
Nu Ţi-am vorbit vreodată
şi nu Ţi-am stat în cale.
Sunt duhul Tău ce toarce
În Tine visuri roşii,
Să se desfete-n patul
Tău moale, ticăloşii.
N-am fost gelos, nici rece,
Doar paznic eu Ţi-am fost,
Cum să ridic privirea
La Tine, eu, un prost?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Mi-am cumpărat blestemul
De la un târg de cai,
Ei îi spuneau talent...
Eu nu aveam pe ce să îmi cheltui
Singurătatea şi sufletul.
După un timp
A început să îmi intre sub piele,
Căuta fărâme din pierderile mele...
Ei îmi spuneau poetă,
Eu nu mai aveam nimic de pierdut,
Aşa că am lăsat acest viciu
Să mă posede... nimic absurd.
Aş fi ales un armăsar pur sânge,
Dar nu ştiam să călăresc
Precum o adevărată curvă...
Ei îmi spuneau că nu pot mai mult,
Eu... începeam să nu mai ştiu nimic
Şi am ajuns să regret
Sau să nu regret...
Nu poţi să mori doar dintr-o aventură poetică!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşa Hassan

Pe vodă-l zăreşte călare trecând
Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulţimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oştirea română.

Cu tropote roibii de spaimă pe mal
Rup frâiele-n zbucium şi saltă;
Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă
Şi cade-n mocirlă, un val după val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchină prin baltă.

Hassan de sub poala pădurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:
În spatele-oştirii muntene s-aruncă
Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,-
Dar paşa rămâne alături de drum
Departe pe luncă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

când realitatea se retrage
şi când răsar stelele
vin din toate ungherele
visele
sufletul se zbănţuie
fără oprelişti
în jocuri copilăreşti
poţi fi vânt care stârneşte valuri
apoi le călăreşti
şi le domoleşti
poţi vorbi cu algele
învăţând de la ele
dansurile verzi
poţi elibera multicolorele zmeie
tăindu-le sforile
poţi zbura cu păsările
fără să-ţi pese că nu ai aripi
poţi dărâma cu o suflare
castelele de nisip
şi le poţi reclădi mai frumoase

[...] Citeşte tot

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos din tei

— "Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută eşti, copilă,
Din nevrednică iubire,

Mâni în schit la sfânta Ana
Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieţii tale,
Mântuirea feţei mele."

— "Nu voi, tată, să usuce
Al meu suflet tânăr, vesel:
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii alţii lese-l.

Nu voi părul să mi-l taie,
Ce-mi ajunge la călcâie,
Să orbesc cetind pe carte
În fum vânăt de tămâie."

— "Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (1 februarie 1875)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început Dumnezeu a făcut poezia

La început Dumnezeu a făcut poezia
Şi a văzut că ea este bună,
A împărţit lumea în poeţi şi nepoeţi,
Ceea ce se vede şi astăzi,
Indiferent de sex şi naţionalitate,
Gândul celui nebun nu este un păcat,
Domnul şi-a deschis casa de arme,
Zice Ieremia,
S-au luptat oamenii între ei,
Până a căzut Palatul de Iarnă,

Libertatea se plimba în pielea goală
Ca o femeie uitată de Dumnezeu,
Au privit-o bărbaţii, aşa, simplu, cu sufletul,
Don Quijote chicotea, ştia că el va veni
Sau va reveni, ca Messia,
Călare pe un tun gigantic,
Din tun vor ieşi marile poeme,
Dar nu va mai fi cine să le citească.
Poate mătuşile desfrânate ale poeţilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare om există o pereche. Adeseori există două, trei sau chiar patru persoane care să-ţi fie pereche. Sunt persoane care provin din generaţii diferite. Călătoresc peste oceanele timpului şi prin profunzimile dimensiunilor cereşti pentru a fi alături de tine. Ele vin de dincolo, din cer. Arată altfel decât le ştii tu, însă inima ta le cunoaşte. Inima ta le-a «ţinut în braţe» în deşerturile scăldate de lumina lunii din Egipt şi pe străvechile câmpii din Mongolia. Aţi călărit împreună în armatele uitaţilor războinici-generali şi aţi locuit în peşterile ascunse de nisip din vechime. Sunteţi uniţi pe veci, iar tu nu eşti niciodată singur. Capul poate interveni şi poate spune: «Nu te cunosc!». Dar inima ştie. El te ia de mână pentru prima oară, iar amintirea atingerii sale transcende timpul şi fiecare atom al fiinţei tale începe să vibreze. Ea se uită în ochii tăi, unde vezi un suflet care te-a însoţit de-a lungul secolelor. Te cutremuri, te trec fiori. Tot ce nu face parte din acest moment îşi pierde importanţa.

citat din Brian L. Weiss
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe calea fără nume

Trecutul se ascunde în neştiute astre,
adesea nici cu gândul nu îl putem găsi,
pierduta lui trăire din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea puterii de-a mai fi.

Dar poate vreodată va reveni pe-o rază
să lumineze calea iubirii cea dintâi
ce pradă neuitării din haos ne veghează
cu-o ultimă dorinţă rămasă căpătâi.

Voi aştepta minunea când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri lipsite de uitări
să-alunge luna plină rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată din mitice viori.

Atunci voi înţelege că într-o zi anume,
călare pe licornul cu frâul de argint,
vei reveni iubito..., pe calea fără nume,
să te alint în patul cu flori de hiacint.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 26.08.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru ani am călărit

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu din Sublimare (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături

nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârşire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunţare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poţi să-mi iei viaţa
pentru că eu nu am aşa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la graniţa dintre două imensităţi
momentul embrionului

în lipsa dorinţei niciun univers nu s-ar naşte
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!