copilărie şi răutate

E ură în lume

E ură în lume, plânge o mamă,
un fiu ce-şi caută nume,
o soră trage oblonul
să intre lumina din umbră,
un tată strânge cureaua să-şi vadă
copiii crescând printre nori,
cu visele înfipte-n culori,
gustând din parfumul cu flori.
Mă doare, te doare, ne doare,
creşte răutatea în izvoare,
ne jignim, ne-mbrâncim şi nu ne oprim,
nici frâna de mână n-o stăpânim.
Aruncăm cu noroi, murdărind tot ce-i bun,
rămânând în urmă doar scrum,
se destramă valori lăsate pe drum,
călcate-n picioare, pierdute în fum,
nu mai credem în noi, ne-am pierdut în decor,
am renunţat la iubire pentru un pumn de cenuşă
ce ne atrage într-o lume plină de ziduri,
zdrobind tot ce-i sfânt într-o mie de cioburi,

[...] Citeşte tot

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graţia domniţei

Tânăra Domniţă a încălecat:
Pentru prima oară merge la vânat,
Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,
Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.
Tinerime-aleasă toţi voinici băieţi,
Intrarmaţi cu paloş, suliţi şi săgeţi,
Îi urmează veseli. Zgomotul e mare;
Cornul suflă-ntr-una la patru hotare.
Se începe goana. Tânăra copilă
Tremură de spaimă, tremură de milă,
Văzând că-mprejuru-i acea tinerime
Face-atâtea jertfe cu aşa cruzime.
Totdeun-un suflet c-al ei delicat
Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!
Pe când lăcrimează, iată că de-odată,
Din desiş, în faţă-i un cerb se arată,
Cu bogate coarne, cu pasul uşor,
Asudat de goană, cu ochi rugător,
Vine şi-ngenuchie l-ale ei picioare
Graţie imploră, ca să nu-l omoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna

cea mai plăcută odihnă vine calm când
ai făcut mut amor şi-ai mâncat ciocolată
când te ştii încheiat
cu mediile copiilor la desene pe primul
semestru din anul de iarnă atroce în curs
când te ţii înjurat (?!) în
toate colţurile pe unde-ai ascunde puţin
din răutatea pe care-o cultivi cu emfază
când te ştii încordat
pentru poezia unei zile ce încă rimează
cu materia predată-ntr-un viitor fără pată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cine-a ucis?

Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Şi mergem pe stradă ca nişte strigoi,
Izolaţi în tăcere, cu pasul grăbit?

Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristeţea amară?

Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai ştie prin parcuri s-alerge,
Dorindu-şi ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nţelegând a dezastrului lege?

Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Aşteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbeşti cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbeşti plin de visare spre drumul început,
Zâmbeşti cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbeşti cu indulgenţă când nu eşti înţeles.

Zâmbeşti plin de speranţă, luând viaţa în piept,
Zâmbeşti satisfăcut spre omul înţelept,
Zâmbeşti plin de iubire spre omul ce ţi-e drag,
Cu dragoste zâmbeşti copilului din prag.

Zâmbeşti cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbeşti cu grea tristeţe când nu ai bani de pâine,
Zâmbeşti cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbeşti cu răutate când şi bogaţii pierd.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret din anul 1906

Din neamul nobil, vechi, statornicie
prinsă-n a ochilor arcadă. Neschimbat
albastrul, spaima din copilărie.
Smerenie, ici şi colo, nu de-argat,
totuşi de slujitor şi de femeie.
Gura, cum se cuvine, ferm trasată,
nu convingând dar exprimând dreptate,
şi fruntea fără nici o răutate,
privire-ades în umbră aplecată.

Asta, ca-ntreg, abia doar presimţit;
nicicând în chin sau în izbânzi, unite,
spre a străbate căi neistovite
şi totuşi, parcă-n lucruri risipite,
ceva real şi grav s-a plănuit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia...

ploaia m-a agasat întreaga zi,
m-am ascuns din calea ei
chiar i-am ocolit bălţile,
totuşi cu o răutate de copil răsfăţat m-a încolţit,
nu am avut încotro "ho parsivo
dă-te la o parte
nu-ţi pierde timpul cu mine,
du-te pe câmpii"
am spus eu falnic
ca un cocoş înaintea cuţitului,
ea grăbită ca o ploaie de vară
nici nu m-a privit,
cu nasul pe sus
aşa mi s-a părut
a trecut meticuloasă pe lângă mine,
nu înainte de a-mi poposi pe frunte
pe haine,
după ce şi-a desăvârşit lucrarea
a plecat
îngâmfată precum a venit.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de-o odihnă

Mă căutam în spatele gratiilor
copilăriei
şi nu vedeam -de buruienile timpului
ce mi-au mâncat roadele-
... nimic.

Am numai coala spălăcită
strâmbă
din caietul de desen cu acuarele.

M-nţeapă o furnică roşie,
îmi rupe din inimă cu cleştii,
cu toată răutatea
ce demult am cunoscut-o...
şi deschid ochii cu adevărat
după ce mi-am plesnit cu durere
osul palmei
de un alt os...
Era o piatră osoasă
făcută din crucea bunicii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cu viaţa

M-am săturat de-atâta răutate,
Şi cum batjocura e la alţii,
Eu văd că nu e-o noutate,
Că nu ştim unde ne sunt fraţii.

E-atâta sărăcie-n ţară
Şi mor bătrânii ne-ngrijiţi,
Iar alţii au plecat pe-afară,
Copiii plâng ca nu-s iubiţi.

Ce viaţă grea şi ce mai soartă
Şi ce durere şi ce chin,
Mulţi dintre noi ieşim în stradă
Şi eu nu pot să intervin.

Sunt care râd şi chear ne ceartă,
Suntem ca sclavii printre hoţi,
Ei nici nu ştiu ce este artă
Şi sunt analfabeţi mai toţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (25 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil sărman

Copil sărman, cu ochii trişti şi goi,
De ce-ţi întorci privirea de la noi?!
Ţi-e sufletul de lacrimi plin, rănit
Te-ntrebi de ce sau unde ai greşit,
De ce părinţii tăi te-au părăsit,
Şi singur ai trecut peste orori...

Te uiţi spre cer şi speri, plângi iar şi iar,
Domnul ţi-a dat iertare, dar şi har.
Te-ai depărtat, oh, fiinţă-nstrăinată,
Copil fără noroc şi fără soartă.
Şi te întrebi, te-ntrebi necontenit,
Cu ce-ai greşit de nu ai fost iubit.

De ce e-n suflet astăzi răutate?!
Mame fără de suflet, blestemate,
De ce-şi aruncă sufletele-n ghenă
Mame cu chip de om şi suflet de hienă?
Mame ce, (oare?), nasc copii,
Şi-i lasă, fără drept, ai nimănui...

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Moş Crăciun din cer de sus
Multe daruri ne-ai adus,
Nu cred că te vei supăra
De îţi voi cere ceva...
Tu stai mândru între sfinţi
De-i vedea pe-ai mei părinţi...
Cu ce oare am deranjat,
De singurea m-au lăsat
Si mi-au dat o viaţă amară
Cum e frunza de secară.
Nu îţi cer daruri, jucării,
Cum o fac ceilalţi copii,
Bani, palate sau avere,
Doar un strop de mângâiere...

Nu îţi cer palat de gheaţă,
Mama să mă strângă în braţe,
Iar în noaptea de Ajun
Capul pe piept să îl pun,
Inimă ce rău mă doare,

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, răutatea Pământului

De ce mă loveşti, omule,
Crezi că nu mă doare?
De ce-mi omori mamele?
Punând atâta sare,
Pe locul ce mă doare?!

Copiii mi-ai tăiat în bucăţi,
Aruncându-i în mocirlă,
Voi sunteţi oameni, voi sunteti taţi?
Peste tot oase... cât o movilă!
Eşti om sau eşti omidă?

Chiar crezi că nu mă doare?
Îmi crapi pământul zi de zi
Şi inima îmi moare.
Manânci, bei, dar nu mai vezi
Că eşti mort şi doar mimezi.

Ai despicat planeta-n patru
Fără nici o milă,

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Sofia Bebereche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există situaţii tensionate potrivite chiar şi pentru cel mai calm om din lume, gata să-i stoarcă şi ultima fărâmă de răutate pe care habar nu avea că o are. Se îngăduie astfel, cioplirea caracterelor prin cele mai dureroase etape, dar mai ales debarasarea urgentă de slăbiciuni dăunătoare, chiar dacă ele sunt căţelul, cartea, ideea sau chiar propriul copil. Atitudinea se desăvîrşeşte însă, numai prin liber arbitru. Într-o aşa ecuaţie existenţială, toţi participanţii sunt chemaţi la ceva, împreună sau separat. Suntem datori să nu acţionăm sub impuls, iar dacă nu se poate, să chemăm ajutorul ceresc. Acesta e întâiul manifest al liberului arbitru, urmate de altele şi tot aşa, cu fiecare inspiraţie şi nechibzuinţă a noastră.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Viaţa toată-i un sincron (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi lipsă

La auroră, din pântecele nopţii,
bruma divide toate trecuturile,
târându-le cu ea în macrameul sorţii.
Dure şi distrugătoare se evaporă în frici...
Dar oare ce se întâmplă acuma şi aici?
Nu poţi crede... ne vin dinspre stradă altele înfierate,
de dincolo de porţi baricadate...
Copilul a ajuns la maturitate
şi totuşi călăreşte un murg alb
deşi-i doar o nuia dintr-un mesteacăn dalb.
Alte ierni stau pentru a veni iar vara,
cu serile adormite se prăvăleşte,
clipa invadează şi locuri rânjite răstoarnă cătăneşte.
"Hei, priveşte!"
O sfârlează ca o suveică pleacă fluviatil
scuipând fiertura de răutate
şi-n inimile largi se-opreşte-un proiectil...
Surâzând, copilul braţele-şi intinde peste timp si ape
îmbrăţişând schimbul paznicului de noapte...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragil

Gingăşie... de copil...
ni se caţără, tiptil,
prin lumina timpului,
în adâncul trupului.

Vorba, nelalocul ei,
dacă-i este aruncată,
o încruntă, cu temei,
şi se-ascunde supărată.

Zi de zi, răni sângerânde
se adună în fragil
şi nimeni nu ia aminte
la cel bun şi drag copil,
când coboară în adânc,
rătăcindu-se de el,
depărtându-se, oftând,
neînţelegând, defel,
răutatea şi urâtul
ăstei lumi, împotrivite

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă din izvorul feminin şi matern curge o iubire care nu duce nicăieri, izvorul se va înfunda şi în spatele zidului de frică iubirea se va transforma cu timpul într-un vulcan furios care ameninţă să erupă în curând. Ca orice negativitate, răutatea posedă o forţă nimicitoare şi străpunge orice zid. Soţul şi copiii, având nevoie de iubire, sunt nevoiţi mereu să treacă prin zid, provocându-şi durere lor şi nu numai lor, şi totuşi nu obţin iubirea care i-ar hrăni necontenit.

citat din Ana Stratulat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă! Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept; căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat, căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului, când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul; iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".

Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înţelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâncătorii de visuri

Trăim într-o lume de minuni banale
în care răul devine credinţa cea mai de preţ
şi te întrebi de ce strig?

Trezeşte-te, copile,
îţi dăruiesc un nou suflet făurit de inima mea,
încă nestinsă de alizeele dorului!

Te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa
în fântâna dorinţelor,
numai acolo
oamenii sunt fără măşti,
o mie de ochi nemişcaţi
în o mie şi una de nopţi.

Mă rog să plouă peste dunele planetei albastre,
să încolţească seminţele noastre
însetate de iubire.

În depărtare aud cântecul fantomatic

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Auschwitz

Furia,
incisivă ca o cange,
pune stăpânire pe mine.
Zilnic,
fiecare nazist,
ia, la ora 8:00 A. M., un copil
şi îl prăjeşte pentru micul dejun
la tigaie.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.

Omul este esenţa răutăţii,
spun asta în gura mare.
Omul este o buruiană
care trebuie arsă,
spun asta în gura mare.
Omul
este o pasăre plină de mâl,
spun asta în gura mare.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!