Citate despre coroană și moarte, pagina 2
În aur strălucind, pe fruntea ta, coroana...
Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară,
Dă-mi din puterea ta, de veacuri adunată,
Să pot răbda rușinea ce-ți stă acum povară.
Ești dată la străini, bucată cu bucată,
De pe pământul tău pe care m-am născut,
Ca un vânat gonit... ce-l fugăresc dulăii,
Sunt alungați părinții, când încă n-am crescut.
Din trupu-ți ciopârțit se-nfruptă azi călăii.
În verdele naturii, păstrată de martiri,
În aur strălucind, pe fruntea ta, coroană,
Cu mintea lor bolnavă, lipsită de sclipiri,
Ne sapă gropi comune la Roșia Montană.
Plutește prin văzduh otrava argintie,
Iar moartea stă să cadă pe timpuri care vin.
Din tot ce este azi, nimic n-o să mai fie...
Pustiu, și morți, și lacrimi, și noi... cu-același chin.
[...] Citește tot
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Am suferit tăcerea
Am revenit pe planetă născut dintr-o moarte
A unui despotic rege bătrân,
Cu mâini desperecheate de-atâtea despărțiri
Cu o coroană ruptă și-nfiptă între tâmple
Cu picuri grei de sânge scurgându-mi pe obraz.
Nu vreau s-adulmec noaptea trăirilor trecute
Nici vreau să duc abisul gândirilor ce-au fost
Pe culmea voastră sfântă de-atâta inocență,
Vreau doar să stau la umbra cuvintelor nescrise.
Am suferit tăcerea luminii-n miez de noapte
Am călărit pe caii ce mi i-ați dat odată
Pe caii care însă nu i-ați hrănit de-atunci
Iar eu n-aveam nici apă și nici n-aveam ovăz.
poezie de Christian W. Schenk din Răstignirea ultimului cuvânt (mai 1994)
Adăugat de Constantin Dorin Stancu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Te ador
în jurul tău
de aș putea să zbor
să-ți fac coroană dintr-un nor
ploaie de stele
ți-aș trimite-n zori
din infinitul cer
ți-aș face un izvor
cu apă cristalină
ca-n veci să nu mai mori
și păsări
ți-aș trimite-n cor
să-ți cânte
romanța mea de dor
visând la tine
și al tău amor
eu nu știam
că te ador
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Monologul unui mort
îmi place, nu-mi place, aici am rămas;
îți place,-ți displace, eu vreau să-ți mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârșitul nebun
ating neștiutul și-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul și-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea
din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din brațe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă și-o-nalț fără chip:
purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veșnic popas.
sonet de Ionuț Popa (2 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Singurătate finală
Astă noapte pe la trei
A murit un om sărac
Și l-au plâns un pui de drac
Și vreo două trei femei
Că avea săracu-n viață
Obiceiul să iubească
Și să tot păcătuiască
Și pe dos dar și pe față
Dacă voi muri și eu
Când cocoșii vor doini
Tu să vii, cum ai veni,
Să bocești la capul meu
Și să-L chemi pe Dumnezeu
Să mă plângă la picioare
Și apoi la fiecare
Parte a trupului meu
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (1996)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea nu ca un hău
Moartea nu ca un hău, ci ca un pisc foarte înalt,
O culme la care-am ajuns pe drumul meu.
Sus, pe cerul negru care-mi acoperă al morții pat,
Strălucește Soarele Alb al lui Dumnezeu.
Întorcându-mă, văd în razele lui albe
Rusia, Rusia mea dragă, cu coroana ei de flori, polară;
O văd cu ochii, cu ochii lumii celeilalte,
Sculptată-n stele de înțelepții eleni de-odinioară.
Te văd limpede, fără supărare sau rancoare:
Păcatele tale. Și gloria ta. Și lupta ta zilnică sub soare.
N-o să te mai văd de-acum astfel: crucificată;
Și n-o să mai invoc pentru tine Renașterea vreodată...
** Aceasta este ultima poezie scrisă de Soljenițân decembrie, 2, 1953 în Taraz, Kazahstan. Medicii tocmai îl anunțaseră că mai are doar câteva săptămâni de trăit. Din fericire, în urma tratamentului medical primit Tașkent- Uzbekistan s-a vindecat.
poezie clasică de Aleksandr Soljenițîn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumneata zici "un om cu tact". Fie. Nu vei răcni niciodată, nu vei sparge niciodată nimic, nu vei îmbrânci pe nimeni. Politețea este metafizica dumitale. Te supraveghezi ca pe un edificiu public. Poliția este vocația dumitale. Ai etaje și apartamente interioare pentru fiecare sentiment sau gând, ai scări și ascensoare care te duc precis de la o gândire la alta. Ești portarul acestei clădiri: controlezi cine intră și cine pleacă, închizi ușile, stingi lumina, faci ordine. Îți crești cu atenție plantele de apartament, le tai ramurile care îndrăznesc să crească neregulat, proptești tulpinile care se îndoaie, retezi coroanele ce se ridică prea înalt. Nu suporți pădurile, te simți bine numai în parcuri. Iar dumneata ești propriul dumitale parc. Aș vrea să știu dacă n-ai întrezărit niciodată umbra morții dincolo de micile certitudini pe care le cultivi...
Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest ultim trandafir înflorit
Acest ultim trandafir înflorit al verii
E-o candelă-n amurg lângă icoană,
Toți foștii lui companioni
Zac secerați deja de toamnă;
El n-are rude prin apropiere
Cărora-n aerul sticlos și-nfrigurat
Să le-arate pojarul petalelor de foc
Sau să schimbe-un oftat c-un alt oftat!
O, nu, nu te voi părăsi singurel aici,
Atârnat de-un lujer și uitat de fluturi
De vreme ce toți cei frumoși au ațipit,
Mergi și dormi și tu cu ei alături.
De-aceea-ți scutur încetișor corola
Pe lutul în care zac morți acum
Bunii tăi prieteni de-astă vară,
Văduviți de culoare și parfum.
[...] Citește tot
poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regina Ostrogoților
Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.
În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară.
Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei -
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!
E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.
În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce tristă, blândă: - "Tu-mi esti rege și bărbat.
M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?
M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat în chip păgân,
Și mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Întreg
Tu ești copacul meu, eu ale tale ramuri,
Mi le ferești de vânt, de viscoliri și ploi,
În valsul primăverii pun verdele ca flamuri
Iar tu îmi mângâi floarea ce înflorește-n noi.
Îți dăruiesc iubire chiar dacă tu nu crezi
Și-ți pare că la altul am inima și gândul,
În nopți cu lună plină și visele-ți veghez,
Adorm abia la ziuă, aștept să-mi vină rândul.
Suntem o lume-ntreagă făcută doar din noi
Și nimeni niciodată nu ne va rupe-n două,
A noastră-i nemurirea căci vieții-am pus altoi
Din dragoste curată în dimineți cu rouă.
Să te zăresc vreodată?-N-am cum... suntem întreg;
De-ar fi să mor cândva- nu pot să te dezleg,
Rămânem o coroană de frunze și de flori
Sub mângâieri de lună, noi, veșnic visători!
poezie de Angelina Nădejde (11 martie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Argheziana
Nu-ți voi lăsa, nepoate, alte bunuri,
Decât tutun și patru ori cinci tunuri,
Uitate din rezbelul celălalt,
Dar eu voi un altul, tu un alt.
Se răzvrătește seara, marea,
Când plânge-n țărmuri toată țara,
Mă-mpac eu cu străbunii mei,
Dar nu am pax cu unii, azi mișei.
Cu fiecare carte nu am parte,
m-apropii blând de moarte, de ne-moarte,
nu sunt morbid, fudul, credul,,
încerc să fiu, s-ar zice, very cool,
ce să schimbăm? Vezi bine, drag vecine,
în Rai un mărăcine cum se ține.
Se-ntinde, se ridică fără frică,
Nerefuzat, înțeapă doar și strică.
Sudoarea muncii sutelor de ani
Se duce pe pustiu printre plăvani.
Din cântec și picturi kitchioase,
Noi arte, sume grandioase,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei trei Magi de la Răsărit
Eu aduc tămâie. Numele meu e Gaspar.
Am devenit înțelept urmând Steaua Divină.
Declar: iubirea-i imensă, viața un frumos dar.
Dumnezeu există. Din beznă-a făcut lumină.
Eu sunt Melchior. Aduc mir parfumat.
Dumnezeu există. E lumina care-învie-n zori.
Din noroi răsar cele mai mai frumoase flori.
Întotdeauna-n plăceri tristețea-și face pat.
Eu sunt Baltazar. Aduc giuvaiere-n dar.
Vă asigur că Dumnezeu există.
Știu asta de la raza sfântă și plină de har
Strălucind pe crucea Morții, într-o zi tristă.
Baltazar, Melchior, Gaspar, ssst, liniște deplină:
Iubirea triumfă în veselia dimineții.
Isus renaște și din haos face lumină.
El poartă pe frunte coroana Vieții.
poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la coroană și moarte, dar cu o relevanță mică.
La mulți ani!
De ziua ta ți-aș dărui o viață,
De-ar fi posibil însăși viața mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe față,
Zeiță-Lună și Zeiță-Stea!
Și-aș vrea să fiu din viața ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta și zâmbetul tău rar
Să mă topească și să mă pătrundă...
Să pot măcar s-apuc să strig și eu
Că știu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc și cu privirea.
Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind și moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ține,
Cât amintirea-ți nu poate dura.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vasul fantomă
(lui Constantin Tonegaru)
În port a ancorat un vas fantomă
Cu trei catarguri frânte
Și cu prora
Zdrobită
Și desfigurată, ca un craniu
De sinucis intrat în comă...
Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat cu Cristofor Columb
Spre insula cu mine de platină
De aur,
De aramă
Și de plumb...
Și ancorele pline de rugină
Le-am aruncat în rada unui port
Cu apele opace ca opacul
Decolorat al ochiului de mort...
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din România nouă, nr. 1, 1 februarie - 1920
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminesciene
Aș vrea să adun în sufletul meu
Fiecare frunză veștedă, ce o lasă, foșnind, creanga teiului, ca o coroană
Pe piatra rece, sub umbra teiului tău sfânt,
Aș vrea să ard ca tămâia prinosului
Sub găvanele dureroase de bronz ale ochilor tăi.
Un grup de maici, în negru cu iz ușor de negură,
Au spus vorbe banale și s-au rugat o clipă pentru tine.
Dincolo de zidurile cimitirului, se zvârcolește o horă veselă,
Dincoace, la un mormânt, un popă cântă un prohod și-i atât de trist...
Seninul înalt picură printre crengi
Cu umbră și lumină
Gâzele, înviorate de ultimele zile ale toamnei
Înalță pe florile roșii de deasupra ta -
Se îmbată ultima dată cu soare și parfum - înainte
De a pieri ucise de gerurile albe
Și nu știu că tu dormi sub florile roșii,
Și nu știu că-i toamnă și că vor muri.
Nisipul strălucește sub frunzele căzute -
Câți ani sunt de atunci, de când tot cad pe nisipul tău?
O clipă sau o veșnicie - tot una.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi și gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Așeaz-o cu credință căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei și brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Tudor Arghezi
Împărat și proletar
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.
Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.
Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lar viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigoii
I
... că trece aceasta ca fumul de pre pământ.
Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat,
cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere.
Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici,
Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari,
E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar,
Logodnica lui Arald, stăpân peste avari;
Încet, adânc răsună cântările de clerici.
Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă
Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ,
CĂzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt
Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sunt,
Iar fața ei frumoasă ca varul este albă.
Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege,
Scânteie desperarea în ochii-i crunți de sânge,
Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge;
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucea culegătoare
M-a înțepat o cruce culegătoare de morminte!
Una grasă în marmură și cu o coroană
la gât.
Zumzăia și am plesnit-o peste tăcere
cu plăcere!
Se zvârcolea!
Îi crăpau unghiurile mirositoare
două mâini
două picioare
și un cap de beizadea...
Am plecat la circa-sanitară
cu ea în brațe
fiindcă odată ce m-a înțepat
o să moară!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ci gândise faraonul c-ar putea să ia cu sine
Tot regatul în mormântu-i, să-l salveze de ruine,
Dacă încrustate-n table de ceramică, cu semne,
Ar păstra în amorțire avuțiile-i eterne:
Frunze de palmier și trestii, tronuri, pene înfoiate,
Așternute-n pat de piatră, șerpi, coroane etajate,
Curtezane și regine, zei cu capete de vite,
Mii de forme-ntrețesute, mii de vieți încremenite
Într-o tablă fermecată pe care-o ținu la piept
Până-n ziua cea din urmă, taciturn și înțelept.
Și când i-a fost dat să moară, preoții i-au așezat
Subțiatele lui brațe peste tristul său regat,
Ca pe-o umbră protectoare, ca pe-o cruce împietrită
Într-o sfântă-mbrățișare, veșnică, nedezlipită,
Care visul să-i ferească de-ale vremii vitregii,
Chiar și-atunci, în ziua care nu s-ar mai numi că-i zi.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre coroană și moarte, adresa este: