coroană şi moarte

Sufletul cu ochi

În suflet îmi cresc frunze şi flori
Acestea sunt daruri cereşti
Chemarea nu este de ieri
Dar, poţi, dacă înca mai speri!!

În suflet îmi cresc ochi şi amintiri
Ce au fost cândva lângă mine
Sufletele ce astăzi îmi arată
Calea spre veşnicie.

Împodobeşte coroana că spinii
Au uscat şi crescut alte flori
Şi mâine e unirea cu vii
Iar morţii deschid ochii şi ei.

poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

ce-a mai rămas

capac şi semizeu
gazos dorul
conservă umblătoare trupul –
ipostaza d.p.d.v. teologic este
în avans cu… o veşnicie faţă de
Greewich

am plecat de acasă fără batistă
aşa mă simt
strănută fir de polen sec o coroană
petale în care asist un mort

capac şi polen semizeu
dinspre naiba năvălesc reproşuri
cu călcâiul spre mâine mestec
ce-a mai rămas din
ipostază…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul inimii

Mai scuteşte-mă cu ştiinţa ta, Herr Doktor.
Nu prea îmi ţine de cald.

Îmi spui că am inima încă bolnavă.
Ar trebui să-mi arăţi mai mult respect!

Tu, cu unsuroasele tale tuburi de drenaj.
Tu, cu cablurile şi electrozii tăi

prinşi de gleznele şi de încheieturile mele,
drenând acest piept biologic.

Cu aparatele tale pline de zigzaguri,
urcând şi coborând asemeni graficelor de la bursă.

Cedează-mi cheia Phi Beta de care faci atâta caz
şi o să-mi fac coroană de aur pentru un molar.

O să caut o lipitoare, dacă-ţi face plăcere,
şi o să-mi confecţionez un apendice perfect.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mlaştini puturoase şi acre ară morţii...

În mlaştini puturoase şi acre ară morţii
Cu minutare lucii meşteşugite-n pluguri
Tresaltă caraghioase lăcustele sub juguri
Şi-njură birjăreşte nefericirea sorţii.
Răstoarnă-n brazde late cât mugurul de seară
Cernoziomuri mute de împliniri oloage
Nacele de baloane, suspine, monoloage,
Popor de râme groase, seminţe de secară,
Monocluri fără iris înfipte-n suveniruri
De vieţi închiriate cu ora, cu nevoia,
Etuiuri-copârşee din arbori de sequoia,
Umbrele, policandre sau zaţuri de la chinuri,
Catarge fără pânze, puţinuri de corăbii,
Dureri hermafrodite şi-amarnic egolatre
Crescute-n matinee prin circuri, bâlciuri, teatre,
Privighetori ascunse în zăngănit de săbii.
Răstoarnă-n brazde luturi şi lespezi de argile,
Cravaşe nechezânde după jochei de greieri,
Femururi albicioase sau ţeste fără creieri,
Speranţe maladive din ere, nu şi zile,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţa pentru clopot la patru mâini (2010)
Adăugat de Mihail Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un erou

Era sărmanul atât de nătăfleţ şi de zbrehui!
Îi făcea pe oamenii superiori,
Care nu ştiau nimic de aripile lui,
Să-i râdă-n nas – şi asta nu de puţine ori;
Ei nu ştiau, dar coroana din laur şi bronz întunecat
Era deja-împletită pentru capul lui cârlionţat.

Naiv şi copilăros părea în comportare,
Iar ei spuneau" Viitorul lui e zero absolut."
Viitorul lui! Când au venit acele zile,-îngrozitoare,
S-a aruncat în focul viu de la început
Şi şi-a tăiat drum de-a dreptul spre gloria măreaţă
Înainte ca ziua-i să coboare dincolo, în ceaţă.

Iritase pe înţelepţii zilei – măruntă vină!
Atât de slabă-i părea mintea, neştiutoare.
Acum, toţi îşi scoat pălăria şi se înclină
Când îi aud numele, cerând iertare,
Fiindcă niciodată n-au bănuit acel curaj,
Nici n-au văzut eroul ascuns sub camuflaj.

[...] Citeşte tot

poezie de Katharine Tynan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credinţa pură
azi ţipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi şi mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini şi cale
aici trăiesc cu morţii vii
şi drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esenţa vieţii
şi scriu la toţi cu lacrimile morţii
ei au fugit cu toţii, toţi netoţii
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieţii
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
şi am jucat la masa sorţii
destinul vieţii şi al morţii

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penultimul

Taciturn priveşte gongul
morţii, aşteptând poemul
ce-mi va fi penultimul
căci ea-mi scrie ultimul

dresând viermii-n adrenalină
să sară în tahicardii
de gheizere carantină
coroanelor de invidii

ce mă vor acoperi slute
în pomeni de măşti mute
în hore cu giulgii negre
ca nişte murene negre

sfâşiind trupul de delfin
înecat în tuşul de abis
căutând carapace de vis
plină cu ozon de senin...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohod

Te-ai aşezat pe pieptul meu, iubito,
Ca un bănuţ pe pieptul unui mort
Căci neputinţa mi-ai ghicit-o
Şi frigul ce în mine-l port.

Simţindu-ţi răsuflarea caldă
Şi stând, aşa, în delăsare,
Imagini sumbre mintea-mi scaldă
Şi-mi vin gândiri de îngropare:

Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Şi crengi de plop văd cum suspină
În seri de humă şi păreri.

Iar din coroane de rugină
Salcâmii – prohodind frunzare
Vor străjui sleita-mi tină
Până-or pieri şi ei-n uitare.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor mai buni părinţi

Eu vă dedic o glossă mamă, tată...
În suflet m-aţi lăsat îndoliată.
Din poze-ngălbenite, înrămate,
Voi mă priviţi de dincolo de moarte.
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei,
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
De pelerina nailor ce trece
Un vânt murdar, pustiitor şi rece.

Eu vă dedic o glossă mamă, tată,
Privesc la poza voastră-nlăcrimată,
Voi. doi bătrâni atâta de cuminţi,
În depărtarea timpului pieriţi...
Aş vrea să vă vorbesc, să ne vorbim,
Cu dulci îmbrăţişeri să ne primim,
Dar haina vieţii petecită, grea,
C-o alta, lut din lut din lut se va schimba.

În suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Biserica-i de plâns înrourată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Mihai I al României, victoria supremă, victoria finală: până şi cei mai mari duşmani ai lui, comuniştii, neocomuniştii şi securiştii, până şi cei mai mari detractori ai lui (Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Năstase, Sergiu Andon, Olguţa Vasilescu ş. a.), până şi cei mai mari prigonitori ai lui (Ion Iliescu, Petre Roman ş. a.), la moartea lui i-au adus elogii, i-au adus coroane de flori şi şi-au înclinat şira spinării.

aforism de George Budoi din România şi Românii (10 decembrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul ghid pentru poezie

1
Dacă un om înţelege o poezie,
va avea necazuri.

2
Dacă un om trăieşte cu o poezie,
va muri singur.

3
Dacă un om trăieşte cu două poezii,
o va înşela pe una.

4
Dacă un om concepe o poezie,
va avea un copil mai puţin.

5
Dacă un om concepe două poezii
va avea doi copii mai puţin.

[...] Citeşte tot

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă toamnei

De ce oare ulmii
Îşi sfâşie veşmintele
Şi dau din braţe
Cuprinşi de teamă nebună?
I-a părăsit
Pacea de aur a verii.
Risipite-s cheile,
Florile-chei ale fericirii,
În iarba cenuşie,
Şi de acum uitate,
Jurămintele dragostei
Răsună-n abis.

Măreţul rege
Straniul atotştiutor,
Stăpân al pădurii,
Renunţă la lupta
Cu norii
Şi lasă să-i cadă
Sceptrul ruginit,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Yvan Goll din Noul Orfeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te am...

zi de zi te priveam venind
prea frumos, prea tanar
impleteam zambind
o coroana de nufar

treceai nepasator
ca un crai al zapezii
ma faceai sa simt ca mor
ca sunt pe marginea prapastii

acum vi si imi zambesti
printre lacrimi mi te pierzi
a ta mana in paru-mi ratacesti
te-am avut, te am, desi nu crezi...

poezie de Raluca Rusoiu
Adăugat de Monica Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exact! Acum spune-mi; tu eşti creştină, nu mai aparţii zamolxismului ca dacii, nu-i aşa? Deci, în loc să fii nemuritoare, eşti păcătoasă, nu? Că e mare blasfemie în creştinism să te consideri nemuritor, doar Iisus era nemuritor, că era "Dumnezeu", dar tu că eşti mioara lui. Ai rămas păcătoasă, nu? Şi nu e chiar aşa, frica apare pentru că încă nu ştii cert ce anume supravieţuieşte morţii corpului. Gândul fricii te paralizează atâta timp cât nu ştii cine şi ce eşti. Nu vezi că frica e o imagine, tu îmbrăcată ultima modă cu bijuteriile coroanei regale în sicriu. A gândi şi frica sunt una, gândul sau frica e unul şi acelaşi lucru. Gândirea înseamnă fragmentare, nu te poţi gândi la tine ca la întreg, nu există un gând care să definească întregul, toate gândurile sunt una şi aceiaşi frică, pentru că definesc partea, separarea, ok?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragedia codrului

Cu gândul la slăvitul Eminescu...

Împărat gândeam că-i codrul,
Neamuri mii creştea sub poale -
Toate-au sucombat odată
Cu pieirea Dumisale...

C-a permis ocârmuirea
Oricărui brigand de şef
Să despădurească munţii
Oricât are dânsul chef!!

Taie codrii de aramă
Moşteniţi de la părinţi,
Noii-mbogăţiţi şi-i schimbă
În purcoaie de arginţi...

Lux, Bănet, Înavuţire -
Ăsta-i noul nostru herb,
Codrii vechi dispar din ţară

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, ce rămâi pe veci în singurătatea Spaţiilor,
Eu, Osiris Ani, scribul, te rog scapă-mă pe mine
De acest demon cu faţă de câine
Şi ale cărui sprâncene sunt la fel cu cele de om...
El face de pază pe canalele Lacului de Foc;
El înghite, hulpav, cadavre de morţi,
Le toacă inimile şi spune măscări...
În acelaşi timp, rămâne ascuns, în depărtări...
O, tu, puternic Maestru al celor Două Pământuri,
Domn al demonilor Roşii!
Stăpân eşti, ştiu, peste locurile unde viaţa este terminată
Şi că maţele morţilor sunt hrana ta preferată
Deci, pleacă!
Iată, Coroana Regală este pusă pe cap
De către această divinitate din Herakleopolis,
Primul între zei şi cel mai venerat,
În ziua Reunirii celor două Pământuri, în faţa lui Osiris,
O, zeu, cu cap de berbece,
Mare maestru în Herakleopolis,
Distruge Răul ce în sufletul meu se petrece

[...] Citeşte tot

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!