crini şi lumină

S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem acolo dincolo de umbre
şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânţat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
şi încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunţii tale de taină.
Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă de om tânăr (II)

Cum să vă zic? mă minunez de viaţă
ca de-un izvor de munte în pustiu
din fiece ungher al fiinţei mele
vin soli cărări vestindu-mi că sunt viu
în zori mă scol cu lauda pe buze
aprind lămpi mari de cuarţ violaceu
simt cum pământul - pasăre de finix -
renaşte din cenuşă-n ochiul meu

Apoi se-nalţă beat din pâcla nopţii
un univers de vietăţi stârnind
miroase-a seve tari şi-a-mperechere
pe câmp erup vulcani de hiacint
columbe zugrăvesc pe cerul verde
un crucifix de crini miraculos
copiii zămisliţi acum sub soare
au stele-n frunte ca de făt-frumos

Ce tânăr sunt! ce blând mă flagelează
blestemul meu divin de a trăi!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rupert Brooke

L-am aşezat pe înserat la umbră şi răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrişor,
Unde frunzele erau verzi şi fremătau în soare –
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;

Acolo-s acum, visând în reverberaţiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-aşteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua şi-i numărau Nopţii-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi şi la-întrebări lămuriri complete.

Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, uşoară,
Şi, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rouă –
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furişează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă

Ochilor orbi; celui care care uneori a plâns, mâhnit–
Şi scurt timp a fost iubit nespus; şi-apoi... a adormit.

[...] Citeşte tot

poezie de John Gillespie Magee Jr, 1922 –1941, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem soarelui din mine

Ultimii fulgi,
născuţi de o lună tăcută,
îşi croiesc drum solitar
în visele crinilor regali...
Un clopot ostenit
se sfarmă-n ghiocei
pe o câmpie nemărginită
din sufletul meu...
Dintr-o amintire
alunecă într-un hohot sălbatic
o ploaie de verde-nmugurit
ca un poem, muiat în farmec dureros,
sculptând cu un fior prelung
o frumuseţe...
În lumina iminii
te simt.
Tu eşti copilărie
sau... primăvara să fie?
Nu! E trupul meu
cuprinzând între graniţe

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Limbii Române

Oricât am fi de buni sau răi vreodată
oricât am fi de falşi sau de fireşti
ne regăsim sfioşi cu toţii, iată
în templul limbii noastre româneşti

Ea urcă din adânc, ca dintr-un crater
topind în lavă fiece cuvânt
căldură e, de stea, şi alma mater
şi n-are seamăn pe acest pământ

Oh, bocet e, şi dans, şi zeitate
care îşi paşte turma între crini
e geniul bun ce-n tâmpla ţării bate

Şi dacă astăzi luminaţi trăim
şi inimile noastre-s fermecate
cuvine-se, şi ei, să-i mulţumim

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Poezii (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o umbră de lumină

Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi şi noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.

Tu eşti femeia vinovată de dragoste
care omori ceaţa cu ochii pătrunzători
şi te ascunzi în lumina din lanurile nopţii.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ţi se deschid
şi pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzleţe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aştept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta...

Iubirea Ta, Domnul meu, e o floare,
un nufăr alb în amurgul amar,
un surâs printre dulci lăcrămioare,
un crin ceresc răsărit pe altar.

Iubirea Ta, Domnul meu, e o taină.
Ea-mi umple gândul de-un nou înţeles,
de-un mister care toate-mi destaină,
ca să-nţeleg pentru ce m-ai ales.

Iubirea Ta e-un inel ce ne leagă,
un scut sub care-l înfrunt pe Cel Rău.
E tot ce am, e viaţa mea întreagă,
de când trăiesc doar prin sângele Tău.

Iubirea Ta, Domnul meu, e-o lumină.
Dar cînd în piept vechi ispite vin iar,
atunci din nou pe faţa Ta divină,
în trist amurg, stropi de sânge răsar.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm florile

Dorm florile uşor în pluşul moale
Al nopţii ce se mistuie şi moare,
Iar licurii de rouă-n cupe clare
Au scânteieri fugare de opale.

Şi risipit în straturi şi în oale
Norodu-ntreg de flori mirositoare
Îşi profilează-n noaptea visătoare
Conturul zvelt al trupurilor goale.

Un crin suspină-n somn; apoi se-nclină
Extatic, în cascade de lumină
Ce se scoboară blândă dinspre astre.

Şi dintr-atâtea cupe-nlăcrimate,
Aromele se-nalţă val, furate
Dintr-un buchet suav de flori albastre.

sonet de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Sfânta Maria Mică

Marie, Marie, Marine, Marine
Ziua voastră începe cu mine,
Împărţim totul cu bune şi rele
Date de Domnul din tină la stele.

Câmpie de flori sub paşii grăbiţi
S-aveţi, în crezul iubirii în veci să trăiţi,
S-aveţi sănătate, rod în gânduri bune,
Să vi se împlinească dorinţele străbune.

Să-i înălţaţi Preasfintei Maria Născătoare
Crinii purităţii spre razele de soare,
S-o slăviţi prin rugi şi prin credinţă,
Smeriţi sub crucea sfântă să aveţi voinţă.

S-aveţi răbdare-n toate Marie şi Marine,
Lumina ei ne-aduce în suflete doar bine,
Pacea şi iubirea-i pavăză orişicând
În tot ce stă-n puterea noastră pe pământ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toţi ce scrişi ne-au fost pe frunţi
Îi număr eu pe cei care mai vin
Şi între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunţi

Dac-ai să uiţi acum, aminte-am să-ţi aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ţi azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a şters al vieţii truc

Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naşte-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătuşat, de remuşcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru

[...] Citeşte tot

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea zilei

Tu
ne conduci
pe aripi de munte
până pe stânca plină de ochi
cu raze şi paşi
zidită

Numele Tău
i-ascuns în culoarea zilei până pe streaşina
tăcută
a norilor

fă-ne Tu
o Doamne
să fim paşi
aducători de pace
zbor
şi taină
până sub aripa zilei
întoarsă în zi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Plopul s-a-nveşnicit, dar pentru cine?
Crinul a viscolit, dar pentru cine?
Steaua a înflorit, dar pentru cine,
Când casa e pustie fără Tine?
-------------------------------------------

Tăcerile rodesc doar pentru Tine,
Luminile doinesc doar pentru Tine
Şi-amurguri moştenesc doar pentru Tine
Când crucea mea e răstignită-n Tine
Şi să mă urc spre ea mă tem de mine.

poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Isus

Isus se naşte! Şi lumina pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinăm şi noi, cu sufletul mergând,
o bucurie fără seamăn simţim în inimă şi-n gând!

Azi patimile se răpun de o putere preaînaltă!
Azi omul, luminându-şi gândul, spre cer cu inima tresaltă!
Nadejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfânt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineză ca o stea!

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfântă a iubirii...
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mântuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfânta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rune

În chip de rune, de veacuri uitate,
poart-o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări subt aripi o poartă
'n liturgice zboruri prelungi ca viaţa.
În slujba luminii, urnă fără de toartă,
luna şi-o ţine ascunsă pe faţa
vrăjită să nu se întoarcă.

Stane de piatră, jivine, cucută
poart-o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori -
fată de foc, arătare, care pe ţărm
ridici acum braţele peste mare,
o porţi subsuori.

Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine vă pune?
Făpturile toate, ştiute şi neştiute,
poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte?
Crinii muntelui - subtlunari -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donald

O, lună, lună albă, lună luminoasă navigând pe cer,
Priveşte lumea noastră-nvolburată cu ochiul tău de înger
Şi spune-mi, Donald al meu pe ce mări de primejdii pline
Umblă – şi-adu-l pe drumuri argintii înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, obrazul tău e rece;
E-un norişor lângă tine sau pletele-ţi plutesc buiece?
Dacă nu vrei s-ajung şi eu slabă, rece şi palidă ca tine,
Trimite, iuţi, curenţii maree şi-adu-l pe Donald înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, încântător ţi-e nimbul!
Nu-i crin în lume care de tine să nu-şi ferească chipul:
La fel, şi eu îmi voi întoarce privirea de la tine, ştii bine,
Dacă raza şi mareea ta nu-l vor aduce pe Donald înapoi la mine.

poezie de Henry Abbey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odeletă (celei mai blonde)

Tu pari a fi venită dintr-un regat pustiu -
Regatul unor pete de umbre şi lumini,
Pe care fantezia nebunilor ce scriu
L-a comparat cu visul aleilor de crini.

Cu ochii tăi - culoarea nimicului etern,
Culoarea nebuniei şi-a crimelor iertate,
Culoarea voluptăţii şi-a viciului, ce-aştern
În urma lor fanate petale de păcate;
Şi părul blond, ca blondul spiralelor de fum
Ce conturează-n spaţiu intenţii senzuale,
Tu pari cuceritoarea Amantului postum,
Iar eu, părtaşul celei din urmă Bacanale!
........................................

Tu pari a fi venită dintr-un regat străin -
Pustiu ca discul rece şi blond al lunii pline,
Pervers ca parodia anticului măslin
Şi straniu ca surâsul defunctelor regine!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Falanga literară şi artistică, I, nr. 14 (11 aprilie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spune

Nu spune nimăruia ce ştii şi ce-ai văzut:
E-o cale de-a-ntelege mai trista, dar curata.
De cate ori si zborul nadejdii ti-a cazut,
Sa n-afle nici fratia nici pizma niciodata.
De-ai aripi, ti le-ascunde, de-ai nimburi – de asemeni
Nu-ti cheltui mireasma, ca rozele si crinii.
Ascunde-ti-o si steaua, ca-n sanul unei cremeni,
Ea stie ca-i zalogul de taina al luminii.
Cladeste-ti, frate, viata cu pesterile-n tine,
Departe de-alta viata, departe de-alta raza,
Si pardosindu-ti noaptea cu lespezi de rubine,
Vei sti tu singur daca se sting ori scanteiaza.
O punte duce-n bezna-ncuiata cu zavor –
Sfarama-i-o si puntea, arunca-ti si unealta.
Tu vei cunoaste singur, si-nvins si-nvingator,
Ce si prapastii iti leaga-o zi de alta.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!