Citate despre cronologie, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la cronologie, dar cu o relevanță mică.
Din negura vremii se-adună
Din negura vremii se-adună
amintiri care-mi vorbesc,
Despre ce-am lăsat în urmă
și ce vreau să mai clădesc.
Ca-n istoria din carte,
cronologic, am avut
De evenimente parte,
în timpul care-a trecut.
Acuma stau față în față
cu prezentul și trecutul.
Istoria de azi mă-învață
care-n viitor mi-e scutul.
Nici prezentul, nici trecutul
nu mai mă pot însoți.
Viitoru-i azimutul
către care pot privi.
Spre el mă îndrept acum.
Prin negură am răzbit.
Prezentul e doar un drum
de pe care am pornit.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strada de la răscruce
Când au venit ploile
s-au șters urmele pașilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.
Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.
Toate acestea le știam
atunci când am început
să-mi caut strada
[...] Citește tot
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmărind cronologia Misselor mozartiene, poate fi remarcat faptul că majoritatea sunt de tipul "brevis". Mozart le concepe pentru cor mixt, orgă și grup instrumental cu o componență variabilă. Alcătuit la început doar din câteva insturmente de suflat (din rândul cărora trompetele sunt nelipsite) și a timpanilor, ansamblul insturmental va cuceri deosebită amploare în Missele compuse în perioada vieneză.
Ioana Ștefănescu în O istorie a muzicii universale (1998)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
dacă mă privesc foarte atent chiar
aș putea recompune scrâșnetul unei simfonii
de oase nelegiuite chiar aș putea desena
vinovăția zborului cu aripi
de lemn.
următoarea rană mi-o programez după
înflorirea lămâiului dintr-o
amintire încă voalată, va trebui să
aduc multă ploaie în această
cronologie a destinului unde încă
se amestecă culorile ca într-un
joc de noroc.
îmi place cum despic aerul cu
oasele umerilor, din spate
par un
corb cenușiu
cu pământ
în gheare...
poezie de Violeta Pintea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox
plăteam prețul unei vini închipuite
dar timpul ne-a răscumpărat
greșeala de a visa
visul se multiplica într-atât
încât părea peliculă arhivată cronologic
cu protagoniști neschimbați
ce individualizau deznodământul
fiecărei epoci marcante
memoria derulează mereu
secvențele acelui, undeva, cândva
în care secundele se zbat
în coincidențele stranii
al unui mâine întârziat
nimic nu poate dezintegra
îmbrățișarea imaterială al aceluiași întreg
cuprins într-un noi,
un emblematic paradox
[...] Citește tot
poezie de Rodica-Rita Ruta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubesc toate țările și pe toți scriitorii pe care i-am citit (și sunt mulți pe care nu i-am citit niciodată și care emană totuși o anumită influență asupra mea) și sunt un discipol al trecutului, al întregului trecut. Nu cred în școli, nu cred în cronologie. Nu cred în datarea manuscriselor. Cred că poezia trebuie să fie anonimă. De exemplu, dacă aș putea alege, mi-ar plăcea ca un vers al meu, o povestire a mea, rescrisă și îmbunătățită de altcineva, să supraviețuiască, iar numele meu să fie uitat, așa cum se va și întâmpla la momentul potrivit.
citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima dată se văzuse un țesut suspect
și... cum îți spuneam...
dumnezee să fiu printr-o întâmplare
printr-o suprapunere... printr-o distribuție
orice trădare orice simulacru
necondiționat ar trece în afara Legii
deprinsă a detecta anomaliile
cum celulele atipice într-o structură vie
îți voi răscoli și de data aceasta
înclinațiile morbide... irealitatea
în surghiunul tău te vei complace
în îmbulzeală lascivă și singură
agonizând vei savura felul concret
de surpare a lumilor
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numărătoare inversă
Zece... nouă... opt... bate orologiul nesfârșirii
dar iubesc oricât aș infirma
zodiile plictisului nocturn în care firele se destramă
în fasciculele numărătorii cu bile colorate din copilărie
străpungând fără milă scrupule dirijate
odată cu neliniștea ta
încărcată în mângâieri translucide.
Nu-mi pasă de justificările scării din lemn cariat,
de singurătățile țopăielilor ambigui adâncite în somn
cu soluții controversate îmbibate în mâzgă
alergând amarnic de teama lascivă
a unui nou vis periferic
stăpân al acestei lumi răsturnate
în cronologii pline de viespare!
Cinci... patru... trei și, totul se repetă
în alt anotimp
în altă eră dezolantă
printre cuiburi tensionate și străfulgerări.
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reactiv de conștiințe
În hamac stă conștiința întrupată
A capitalismului de stat gândit
Subversiv față de România,
De îngenuncherea care ne-a pocnit.
Nu suntem ciumați, nici bezna
În care-mpătimirile dospesc
Nu schimbă cu nimic cronologia
Reactivilor ce-n suflet ne pocnesc.
Nu văd resort spiralei conștiinței
De-a zgudui întoarcerea-n scriptură,
Pe clopotnița încercărilor bântuite
Tălăzuiește fum și băutură.
Doar oamenii lucizi își pun credința
Limbii de-a uni în frontiere frați,
Scot reactivi din sânge și memorii
Și se doresc stejari neatârnați.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu iarăși mă ridic
De mine poți să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Și-n tină poți să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.
Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îți simți sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde și pompe de petrol.
Ca soarele și luna de pe cer,
Cum fluxul crește câte-un pic,
Ca o speranță care pleacă-n zbor,
Eu iarăși mă ridic.
Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat și ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Și că tristețea m-a ajuns?
[...] Citește tot
poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Skinner: Nu, nu, nu, nuuuu!
Avocatul: ADN-ul se potrivește, cronologic la fel, totul e în regulă. El este fiul lui Gusteau.
Skinner: Nu e posibil așa ceva! Totul e o înscenare! Băiatul știe!
(Îl vede pe Linguini gătind fără să știe nimic.) Uită-te la el, cum se preface că habar n-are! Se joacă cu mintea mea ca o pisică cu un ghem de ceva!
Avocatul: De ață?
Skinner: Da! Face pe prostul, păcălindu-mă cu șobolanul ăla!
Avocatul: Șobolan?
Skinner: Da! Complotează cu el, încercând să mă facă să cred că e important!
Avocatul: Șobolanul?
Skinner: Exact!
Avocatul (pe un ton ciudat): Șobolanul e important?
Skinner: Normal că nu! El doar vrea să mă facă pe mine să cred asta! O, înțeleg tot teatrul ăsta! În prima seară apare un șobolan și eu îi ordon băiatului să-l omoare, iar acum vrea să mă facă să-l văd peste tot! (Pocnește din degete.) "O, e aici! Ba nu, nu e, e aici!" Încep să am vedenii, să o iau razna?! Există sau nu un șobolan fantomă?! A, nu! Refuz să fiu atras în jocul ăsta, de...
Avocatul (deranjat): Ar trebui să-mi fac griji? Pentru... tine?
replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trupul
trupul e unicul nostru câștig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare ațipită se prețuiesc.
abia își îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
și de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-și ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat
[...] Citește tot
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie în primordial
Am găsit odată o barcă ancorată la mal și eram singură
În jurul meu musteau dorințele vii ale unor larve
Cu fiecare minut care trecea nu le mai deosebeam de ale mele
Nisipul tăcea,
Iar lemnul bărcii începuse să putrezească de plictiseală
Hai să mă pierd, mi-am zis
Cu barca asta.
M-am îmbarcat și am plecat,
Supusă unei oarecare condiții
Eu însămi o condiție ca barca să plutească doar ca să se scufunde
Călătorul condiționat, purtat de vânt și fără legendă.
Și-atunci am gândit că am nevoie de legi pentru un drum parcurs înapoi
Un set gata făcut,
Din care să pierd câte o bucată
Respectând cronologia inversă a apariției lor
Să pedepsesc în lanțuri toți scribii care le-au multiplicat cu avânt
Să celebrez mici victorii fumând pipa păcii cu bătrâni care n-au avut șansa să moară ca Che Guevara.
Știu Decalogul, mi s-a transmis civilizat și metodic
Dar ce păcat că ascult doar ordine răstite,
[...] Citește tot
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada vantului nebun
De unde ai venit si incotro te-ndrepti
Cu pasii tai prea repezi in inimi de poeti?...
Vin din al lumii Rasarit si ma afund in zare
Asemeni lui Hyperion ce s-a nascut din mare.
Ma-ndrept spre cele patru zari, din ele ma intorc
Astfel cum mie mi-este scris de al meu proroc.
Colind oriunde eu as vrea, mai lin sau mai vioi,
Ma pot opri putin pe loc si pot vorbi cu voi.
Voi santeti simpli muritori cu limitat noroc,
Eu intru mine ma cufund si viata mea o joc.
Caci a mea viata nu exista, e-un termen ce nu-l stiu
Nu pot prin moarte sa ma-nalt si nici nu pot sa-nviu.
Caci tot mergand nu obosesc, iar daca m-as opri,
Nu pot sa mor, si daca mor eu tot as bantui.
In lumea voastra-n care sant actual calator
Nu ma simtiti cum va simt eu: va simt nemuritor.
In vesnicia mea de sus va simt mereu dorinta,
Si-n ciuda zambetelor moi va patrund suferinta.
Patrund in roua cea din iarba si-n cea care v-apasa,
[...] Citește tot
poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cronologie, adresa este: