cuvinte şi ezitare

Cu Tine vrem să-ncepem anul...

Cu Tine vrem să-ncepem anul
C-aşa-n credinţă fi-vom tari
Şi-aşa poate spori elanul
Să fim în lupte temerari.

Privind ‘napoi cu nostalgie
Azi recunoaştem c-ai condus
Tot traiul nostru-n pribegie
Spre lumea fără de apus.

Ne stă ‘nainte şi-ncercarea
Dar şi-ajutoru-Ţi preţios
Vrem să sporească-ncredinţarea
Când drumu-ngust e mai pietros.

Pornind pe calea-ntortocheată,
Prin labirinturi reci şi lungi
Pe cei din infernala ceată
Pe toţi... pe toţi o să-i alungi.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie cu un trecut

Era acolo femeie care şi-a sfâşiat rochia roşie de catifea
Şi care şi-a lovit umărul drept, alb, şi carminul unui semn
A mărturisit în zigzag graba unghiilor.

Era acolo o femeie care a rostit şase cuvinte scurte
Şi a pus capăt unei vieţi care devenise trecut
Pentru o viaţă nouă.

Era acolo o femeie care-a depus un jurământ
Şi care, răguşit, a şoptit o rugăciune –
Şi totul a luat sfârşit.

Era o tâlhăriţă şi o curvă şi o femeie întreţinută,
Era un lucru care putea fi folosit şi cu care te puteai juca.
Purta o eşarfă veche, de un roşu aprins.

Povestea este subţirică şi ezitantă,
Albă ca un chip în momentul când merii abia dau în floare,
Albă ca un mesteacăn iarna sub razele de lună.

[...] Citeşte tot

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru

Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.

Pe mulţi din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină şi să vadă
Cum viaţă nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.

Şi Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Şi-a fost schimbat de Dumnezeu
Şi din păcat a fost el scos.

De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viaţa lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Sparta

El nu ştia, regele Cleomenes, el nu îndrăznea –
el chiar nu ştia cum să-i mărturisească mamei sale
o asemenea cerere: condiţia lui Ptolomeu, pentru
garantarea tratatului, era ca ea să meargă în Egipt
şi să rămână acolo ostatică –
fapt foarte umilitor, chiar necuviincios.
Iar el trebuia să-i spună asta, însă ezita,
rostea un cuvânt sau două şi se oprea.

Dar magnifica femeie l-a înţeles
(auzise nişte zvonuri despre acel impas)
şi l-a încurajat să-i vorbească deschis.
Şi a râs, spunând că desigur va merge acolo,
fericită că la vârsta ei înaintată
mai putea fi încă de folos Spartei.

Cât despre umilire – nu o atingea în nici un fel.
Desigur, un parvenit ca acel Lagid
nu avea cum înţelege spiritul spartan;
ca urmare, cererea lui nu putea umili

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

vei pleca
o dată pentru totdeauna
oricât de stupidă de absurdă sau nepotrivită (cu relativitatea umană)
ar putea părea formularea aceasta

o să se deschidă o fântână... una adâncă-adâncă
sau o carte... cu sumarul rearanjat
[cine ştie dacă nu în complicitate cu noi?!]
şi tu o să te arunci
în pardesiul Fantôme cu cicatrice ample
ca şi cum niciodată n-ai fi existat

în urma ta o să se facă vârtej
o să stau departe amintindu-mi cuvintele spuse de Bunica
de fapt o să mă aşez la distanţă rezonabilă
cum ar fi de pildă depărtarea aceea
instituită de un poem

o vreme îmi voi omorî timpul
lipindu-mi curele sau gânduri desprinse

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevrut adiooo...

Refuz de amintire, de tristă consonanţă,
Cutremurând profund, organe-n rezonanţă,
Cu prăbuşiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.

Se înşurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâşie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deţinut, sub mantia de-o rasă.

Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăştie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum şiş făr-anestezic durere împlântă, rău.

Înmoaie braţe, tonus, ambiţie, voinţă
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputinţă
Ce lunecă avalanşă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârşit, nesperând reînceput.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim bine

Nu-i nicio îndoială în sufletele noastre
E-o altă lume dincol' de zările albastre
Ne străduim s-ajungem acolo prin credinţă
Să împlinim, în toate, a Cerului cerinţă.

Ştim bine Cine-aduce în suflete o stare
Care creează-n noi tărie-n încercare
De-aceea-n lupta vieţii nu şovăim pe cale
Şi ne lăsăm cuprinşi de stări cu osanale.

Când ezitări apar ştim Cine le calmează
Acel care din Slavă, necontenit, veghează
Primejdia când vine imediat trimite
O nouă viziune şi forţe-ntinerite.

Ştim bine că victorii noi nu putem obţine
De nu trimitem gânduri spre zările senine
Şi nu putem ajunge la Malu-ncununării
De nu predăm fiinţa în braţele salvării.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (3 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja Dover [Dover beach]

Marea e calmă în această noapte.
Luna-i frumoasă, fluxul poartă şoapte
Dinspre strâmtoare; în Franţa, pe mal,
Lumina s-a dus, dar peste canal
Văpaia e vie pe ţărm englezesc.
Hai, ieşi la fereastră să te regăsesc!
Stropi fini, albi ca spuma, în aer ajung
Când marea s-azvârle pe ţărmul prelung,
Ascultă! E-un zgomot strident, dar cuminte,
Pietrişu-i mişcat înapoi şi înainte,
Pe plaja înaltă un pic zăboveşte,
Apoi marea-l trage şi iar îl loveşte,
Cadenţa e plină de naturaleţe
Da'-n ea e prezentă eterna tristeţe.

Cu mulţi ani în urmă Sofocle asculta
Cum Marea Egee foşnea şi sălta
Şi flux şi reflux îi vorbeau negreşit
Că omul în lume e trist şi zdrobit;
Şi noi auzim cuvinte şi şoapte

[...] Citeşte tot

poezie de Matthew Arnold, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset amor

Când dragostea începe să se scurgă,
Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanşă;
Reproşuri îi iau loc în avalanşă
Şi căi din una-s două să parcurgă.

Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm
Şi caldul ochilor e sticla mată, rece.
Răspuns e veşnic "nu" la tot ce se petrece
Şi libidou-i silă, din orgasm.

Nu mai sunt fluturaşii-n faldul de stomac,
Nici tresărirea de întâlniri, surpriză...
Dorinţa de câştig de suflet e-o remiză,
Iar inima doar un ceasornic cu tic-tac.

"Iubit-o", "dragule", au devenit tabu,
Cuvintele de-amor tot mai jenante,
Până şi gesturi tandre-s ezitante...
Pronume personal nu mai e "ce faci, tu?".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele

Coboară din balansoar,
Îşi întinde alene braţele delicate,
Transpiraţie uşoară umezind rochia subţire –
O floare tremurând sub poveri de rouă.

Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Şi, singură, păşesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâştele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad şi sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorinţele noastre sunt dovada,
Amândouă părţile suferă –
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistenţă,
Din clipa-n care părăseşte-acoperişul sprâncenii

[...] Citeşte tot

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Când gândirea înlocuieşte viaţa
şi poezia este modul superior al comunicării,
când iubeşti esenţa tăcută a vieţii
consemnată de cuvinte consumate în scris,
când poţi sacrifica pentru autenticitate confortul
şi pentru expresivitate ideea,
îţi reprimi tentaţia de a aspira la glorie
căci poţi degrada teribil achiziţia lumii moderne:
spiritualitatea.
Rătăcirea spiritualităţii e transferul de adevăr
ce duce la pierderea identităţii,
obsesiile prezentului sunt mai puternice
decât dramaticele probleme ale trecutului
care provoacă mustrări de conştiinţă.
Prin acceptare se consumă moda,
iar succesul este boala ei mortală.
Complexitatea vieţii este o axiomă
cu hotarul indecis între
dăruirea pentru o cauză
şi ambiţia puterii

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceai în clocot

Acum, în sfârşit, am înţeles de ce răsuna
Un ibric de ceai mereu în mintea mea,
Dădea în clocot zilnic şi mă epuiza,
Mai avea puţin şi mă sfâşia...
În prezent nu pot decât să dau cu pace,
Pentru că lumea m-a ajutat să desfac capace,
Nu mai turuie mereu în mintea mea
Un tâmpit de ibric ce mă distrugea...
Hai, drace, am făcut-o şi pe asta,
Nu mă mai întorc şi cu asta basta.
Trecutul e trecut, trăiesc doar clipa,
Am reuşit în sfârşit să-mi îndrept aripa,
Ca Bacovia, în inspiraţia mea,
Simţeam aripa de plumb mereu în cârca mea.
Am reuşit s-o vindec, pentru că doar una era stricată
Şi sunt convinsă că nu s-o mai revăd niciodată;
La naiba, capacul de la ibric e deschis,
Am uitat că nici asta nu e chiar de vis,
Ceaiul dinăuntru curge tot,
Dar măcar opreşte focul

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spooniada

Despre John Cabanis şi mânie, şi despre lupta
Părţilor ostile, şi despre refuzul de a fi de partea întunericului
Care a făcut ca oamenii simpli să fie în favoarea
Libertăţii în Spoon River, şi despre căderea
Familiei Rhodes, a căror bancă a produs deznădejdi
Şi pagube inconmensurabile atâtora,
Stârnind ura care a aprins torţa din mâinile lui Anarch
Spre a incendia curtea de justiţie, pe ale cărei înnegrite ruine
S-a ridicat un templu mai trainic care să lumineze calea Progresului –
Cântă, tu, muză care ai dezmierdat cu zâmbete faţa lui Chian
Şi care ai văzut pe Greci şi pe Troieni căţărându-se asemeni unor furnici
Peste Scamander, peste ziduri,
Vânători şi vânaţi, şi ruguri funerare,
Şi hectacombe sacre – primele ruguri aprinse din pricina
Elenei care a fugit cu Paris, sufletul pereche, la Troia;
Şi furia lui Peleus,
Decis să piardă Chryseis, frumoasa ofrandă
Adusă războiului, şi partenera iubită.
Spune primul,
Tu, fiu al nopţii, pe nume Momus, de ai cărui ochi

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!