cuvinte şi prăpăstii

Carnea mi se zbate în delir
Strigăt de abisuri zdrenţuit
Cuvintele ard în trandafiri
Suavitatea aceluiaşi infinit

catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate corzile

Întreaga mea fiinţă-i vinovată
şi-n grai mă înveşmânt în grea ruşine,
căci chiar din trupul tău cuvântul vine
şi îşi sporeşte tainele. Odată,

puneam trufaşa strajă gurii mele
la cina cea de taină în cuvinte.
Acum, colina lor de oseminte
o urcă maica grâul să ţi-l spele

şi să-l aprindă-n candele virgine.
I-e dor de blânda spicului dogoare
şi în blândeţea focului cel mare
copacul de odihnă vede-n tine.

Mă uit şi plâng cum tălpile ei goale
cenuşa obosită o mai ară,
să-nveţi ce miere e-n pâinea-amară
de multă apăsare-n văi natale.

[...] Citeşte tot

poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros şi alte poezii (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Freamăt de şoapte
Se zbate-n uitare;
Ziuă şi noapte,
Lună şi soare...

Ocean de cuvinte,
Izvor nesecat,
Zburdă prin minte,
Pe drum neumblat.

Petale de gânduri
Visând nemurire;
Suflet în rânduri,
Rămas amintire.

Călător printre stele
Pe aripi de vis;
Gânduri rebele
Plutind spre abis.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea speranţelor (sonet)

NINSOAREA SPERANŢELOR
(sonet renaşterii spirituale

Mă ning speranţele înzăpezite
De troienele dorurilor stinse,
Din roiul amintirilor desprinse,
Aşteptând renaşterea în cuvinte.

Să nu simt viscolul în tâmple ninse
Şi de sarea tristeţilor albite,
În ochi aprind făclii, ce sunt menite
Să strălucească pe gânduri nescrise.

Ca în cascadă, pe lacrimi coboară
Idei în condeiul de-o muză vrăjit,
Când vise aprind zori de primăvară.

Însufleţesc un vis, la viaţă trezit,
În abisul morţii să nu dispară
Cu speranţe-n chip de lut acoperit.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu (17 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în plânset de stele

Mai dă-mi să-ţi mai umplu paharul
cu rostul atâtor cuvinte
ce-au pus imortele-n hotarul
cu borne-ntre suflet şi minte.

Tu umple-mi tot hăul ce strigă
la sfinţi ce-i veghează durerea,
o stâncă-n abisuri să-nfigă
speranţa ce creşte puterea.

Să bem din pahare şi hăuri
divinul crescut pe morminte,
speranţele fie-ne tăuri
în munţii de alte cuvinte

Şi-n braţe să trecem hotarul,
călcându-l în dans ca de iele
ce simt doar o noapte amarul
licorii din plânset de stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neuitat

De voi uita, adu-mi aminte,
Dar ce tot spun, nu pot să uit,
Degeaba caut prin cuvinte,
S-ascund că inima mi-o mint.

Mă tot prefac, dar vezi tu, dorul
Mi-aduce-n gânduri chipul tău
Şi-ascund în zâmbet adevărul,
Când simt că mă mai pierd în hău.

Tu îmi lipseşti şi din păcate
Aşa va fi aici, de-acum,
Deşi cu mine, eşti departe,
Nu mai păşim pe-acelaşi drum.

Ne leagă însă poezia,
În ritmul ei ne regăsim
Şi ne şoptim că veşnicia,
Ne va lăsa să ne-ntâlnim.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă

Şi totuşi se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte şi încete.

Sau dimineaţa într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înşine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculţi liniştea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.

Din cuvântul ieşit la suprafaţă
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
şi abisul din noi ne destramă gândind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Din rouă şi genune s-a plămădit natura
Ca omul-creatura s-o chinuie, ucidă.
Doar că natura, totuşi, deşi fără cuvinte,
Se apără de oameni, de ploaia lor acidă.

poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simulatorul tăcerii

Poetul face economie de nefiinţă
ca un nufăr răsare sufletul său
noaptea i-ascunde şoapta adâncului
părerea de bine părerile de rău

Anihilarea eului iată poemul
ultima fericire vai cum doare
lacrima cade-n prăpastia cuvântului
dar lumina ei greutate nu are

poezie de Costel Zăgan din Caiete botoşănene (aprilie 1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium amoris

Cum văpaia cerului cunună
Grăbeşte palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori, -
În faţa ta frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări şi mi s-aştern palori.

Şi când pe şesul gol, în seara pală,
Pe aripi aprigi vântul dă năvală
Şi frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt, -
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.

În ochii-mi verzi, ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită?
Ne-om despărţi... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări:
Eu voi chema nedate sărutări,
Şi cântece rămase necântate.

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am suferit tăcerea

Am revenit pe planetă născut dintr-o moarte
A unui despotic rege bătrân,
Cu mâini desperecheate de-atâtea despărţiri
Cu o coroană ruptă şi-nfiptă între tâmple
Cu picuri grei de sânge scurgându-mi pe obraz.

Nu vreau s-adulmec noaptea trăirilor trecute
Nici vreau să duc abisul gândirilor ce-au fost
Pe culmea voastră sfântă de-atâta inocenţă,
Vreau doar să stau la umbra cuvintelor nescrise.

Am suferit tăcerea luminii-n miez de noapte
Am călărit pe caii ce mi i-aţi dat odată
Pe caii care însă nu i-aţi hrănit de-atunci
Iar eu n-aveam nici apă şi nici n-aveam ovăz.

poezie de Christian W. Schenk din Răstignirea ultimului cuvânt (mai 1994)
Adăugat de Constantin Dorin Stancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se sparg torenţi repezi de maluri
cuvântul e prăpastie în ultimul salt
tu sari pe colţuri de stâncă
eu te urmez şi întreb
vei plânge în zori la capul meu
e întinsă câmpia

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia trează

Materia trează sufletul ne veghează
şi pomii ostenesc să dea-n floare
planeta albastră sub unicul soare –
iubirea măiastră din genunea albastră.

Cum un cuvânt
cândva nerostit,
prin noi răsărit
şi unicul soare ne va fi asfinţit,
ca pomii daţi în floare –
albastră ninsoare
de la infinit la infinit.

Materia trează
sufletul viu ne veghează
cu genunea albastră,
iubirea măiastră – unicul soare
adâncului omului fără sfârşit,
cel carele încă deodat´ răsărit,
ca un cuvânt dintr-un timp nerostit,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Pe corzile luminii (octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-s poet

Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte,
Penelul meu din litere-i făcut
Când coala albă-ncepe s-o alinte
Punând culori fierbinţi ca un sărut.

Eu nu-s poet, ci ţesător de visuri
Ce-s toarse din ciudatul curcubeu
În care luminează paradisuri,
Dar şi abisuri fără Dumnezeu.

Eu nu-s poet, ci cioplitor de stele
Pe care le arunc când nu îmi plac,
Căci doar luceferi caut printre ele
Ca să îmi poarte chipul veac de veac.

Eu nu-s poet, ci cronicarul erei
În care am trăit urât şi prost
Şi-ai cărei ani pierduţi, plini de mizerii,
I-am zugrăvit aşa precum au fost.

[...] Citeşte tot

poezie de Anatol Covali (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om sau Stea

Strălucirea-i temporară,
E ca ploaia într-o vară,
Tumultoasă, răpăială
A naturii zbenguială.

Poţi fi Om sau poţi fi Stea,
Poţi alege ce vei vrea,
Infinit vei fi oricum,
Ce alegi e doar alt drum.

Suntem veşnici, totul este,
Pare vis, pare poveste,
Însă lumea fără vise
Ar fi hău, ar fi abise.

Totul pleacă dintr-un punct,
Dintr-un gând, dintr-un cuvânt,
Se transformă-n energie,
Noi alegem ce-o să fie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi de dragoste cu umbra

umbră, haide să ne iubim
până la întuneric
înainte ca visele să ne
acapareze dorinţele
ştii tu cum
aşa cum ne iubeam
în paradis
înainte să ne ispitească
acel cuvânt interzis de la care
au pornit toate păcatele
iubeşte-mă, umbră
aşterne-ţi pe buzele mele
tăcerea ta ca un sărut abisal
răscoleşte-mă tot
cu muţenia ta sfântă
fă-mă să ard
până la cenuşa sângelui
înainte ca genele
să mă vândă morţilor
pentru o ultimă

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!