desen şi viaţă

Ocean de verde

Oceanul de verde ne-a inundat sufletul...
Au înmugurit sentiimente
Şi flori colorează fiecare clipă
A vieţii cu nume de primăvară.
Lumina a despicat cerul
Şi fereastra stelelor, aurită,
A ţesut argint la tâmplele universului.
Fluturi desenează linii frânte
Şi păsări scormonesc
În clopotul timpului
Taina versului.
O nouă primăvară aleargă prin văi,
Cu gleznele inundate de mărgele de rouă.
E primăvară!
E primăvară iar!
Deschideţi ferestrele inimii
Să vă bucuraţi de acest miracol.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege cu grijă omul care poartă visele tale într-o fărâmă de suflet. Caută în surâsul desenat pe chip, nebunia acelei clipe pe care viaţa o aşează în drum doar o singură dată. Iubeşte din toată inima! Iubeşte ca şi când mâine ar fi un ideal utopic rătăcit într-o privire străină. Sunt braţe în care o inimă ghemuită pare uşoară ca un fulg de nea...

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de ploaie

Plouă afară, curg şiroaie,
Cafeaua are gust de ploaie,
Sau gust de viaţă... nu mai ştiu,
E dimineaţă... sau târziu.

Îi sorb caimacul din priviri,
Citesc în el doar amintiri,
Cu degetul l-ating încet,
Să mă inspire, ca poet.

Văd parcă inimi desenate,
De frumuseţi neîntinate,
Dansează toate, fericite,
Că s-au născut, că sunt iubite.

Mă tot gândesc... pot să le sorb
Dar fără ele aş fi orb...
Îmi plouă-afară, curg şiroaie,
Cafeaua mea... miros de ploaie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ne-a trezit interesul pentru detaliile vieţii de la ţară, cum ar fi, de exemplu, să învăţăm numele florilor sălbatice şi să desenăm şi să pictăm, să învăţăm poezie.

citat din Laurie Lee
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

In tot acest timp

umbra
crescută din răbdări
înghiţise aşteptările
pustiul
ferecase tăcerea
ca într-o piatră de hotar
dintre mine şi
neantul tărâm al morţii
de cealaltă parte
soarele
desena pe linia vieţii
deşira fericirea în raze
din inima primăverilor
urzite cu arome de rai
luna
cuibărea nopţile
printre genele stelelor
cu vise

poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa din trup

Dacă mori, nu fii trist,
fiindcă moartea-i o caricatură,
desenată de viaţă, murdară,
plină mănunchi de praf şi scrum.
Blocurile trupului tău decad,
dintr-o clipă-n alta, sigure.
Mai încearcă-ţi norocul, tunde-te
şi lasă-ți părul pe stradă,
să fie călcat în picioare de femei dezbrăcate,
ude şi sentimentale.
Dacă trăieşti într-un chenar,
rămâi acolo, fiindcă liniile noastre
se vor termina la sfârşitul jocului,
la împlinirea anilor de dinaintea morţii.
Culcă-te fericit pentru că-n somn,
îţi poţi vedea viitorul şi
bucură-te că n-ai prins vremea când
cerul era lipit de pământ,
iar oamenii se iubeau prin săruturi false.
Dacă mori, anunţă-mă, şi-o să-ţi dezvălui

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sionescu (3 noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Sionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caietul de desen al mamei

Când eram mică, mama purta legate de mână pensule –
câte una la fiecare deget, subţiri şi mai întotdeauna murdare de culori,
şi nici nu vă închipuiţi ce frumoase culori...
Mama picta. Deschidea palma
şi din palma ei izbucneau zboruri de fluturi. Mama
îşi apropia mâna făcută căuş de chipul meu, când îmi venea să strănut.
„Strănută în palmă”, mă îndemna zâmbind.
Strănutam albastrul pe cer, galbenul în lanurile de floarea-soarelui,
câteodată strănutam ploaia şi mă ascundeam râzând şi cu pletele ude,
şi mama îmi cânta despre fericirea care trăieşte într-o căsuţă cu trei pitici,
mama picta
pe căsuţă un horn,
pe masa piticilor – o bucată mare de ciocolată,
pe sufletul meu, linişte, linişte...

Mama picta. Tata ridica ziduri.
Cărămidă peste cărămidă, grindă peste grindă, altă grindă, alte cărămizi...

Eu mă ţineam de zid să învăţ mersul în două picioare,
mama, la câţiva paşi înainte, îmi desena drumul pe lespede,

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, îşi ziceau copiii, vor dori neapărat ca oraşul să fie cât mai curând exact ca în desenele noastre. Maturii ne vor ajuta şi nu e departe timpul când vom trăi în cel mai minunat oraş de pe lume.

Emilia Plugaru în Povestea Creionaşului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe veri...

Lângă un lac, scheletul alb şi curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte aşteptând să moară.

C-un băţ în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Şi,-n fiecare vară, am văzut cum între leaţurile-albite
Distanţele cresc şi cum cad stâlpii din picioare.

Timpul adaugă fiecărei răutăţi o nouă răutate –
Trebuie-acum să priveşti atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a şti dacă cerbul pluteşte sau barca aleargă.
Atât de multe veri... şi eu le-am trăit pe toate.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modul

Înaltă eşti exact ca o frecvenţă,
Eu mă aştern în ochii tăi, Mario,
Ai străluci şi în Infern cu brio,
Dar ceasul spune – n-ai încă licenţă.
Trec valea răcoroasă ca o viaţă
În închisoarea hoţilor de vieţi,
Te-am desenat pe duşumele şi pereţi,
Dar absolutul lunecă pe gheaţă.
Oglinda, în pârâu rostogolită,
Îţi poartă chipul către orizont,
mi-au spus prietenii că sunt cam foarte tont,
dar fericit mă simt că-mi eşti iubită.
Nu-ţi voi rosti nici numele, discretă,
Îmi este firea, poate sunt timid,
Învaţă-mă să vieţuiesc în vid,
Orice iubire e analfabetă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele dimineţi...

Ador acele dimineţi,
Venite parcă din alte vieţi
În care sufletul mi-l iubeşti
Iubirea în şoapte mi-o cerşeşti.
În care eşti un înger pământesc,
Cu suflet de copil ceresc.
În care razele ne spală trupul,
De păcatul amar si gândul,
A iubirii doar de-o viaţa
A unui fir încâlcit de aţa.
În care ne lăsăm amprente,
În care desenăm cu crete,
Iubirea noastră de hârtie,
Ce dureaza de-o veşnicie.
În care lupţi să mă păstrezi,
În lanţuri sufletul să-mi legi
Şi pentru alte vieţi ce vin
Împodobite în amar şi chin.

Ador acele dimineţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Monica Burtea (22 octombrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramida mea

E plăcut să spun:
"Piramida mea".
Sună grav, important.
E ceva conţinut aici, în
Piramida mea.

Pe de altă parte,
Nu mai pot scăpa de ea.
Toată lumea leagă numele meu
De piramida mea.

Toţi vorbesc numai
De Keops, cel cu piramida
Lui Keops.
Am făcut lucruri mai importante
În viaţă.
Poate mult mai măreţe, mai durabile.
De ce numai unora le e dat să absoarbă totul?
Să devină embleme?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima coafată

cum trăiesc doar din scris
mă văd nevoit să mai vând
nişte tablori pictate de mine
la preţ de catren
(?!) sau să
predau ore de desen prin judeţ
până îmi sare rândul la pensia
de boală de inimă coafată
urcată, în versuri, la cap

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

Azi s-au dumirit castanii că e primăvară-n parc
Si-au inmugurit deodată pe aleile in arc,
Desenate lângă barca ce se leagănă pe val
In argintul de la soare peste lacul cel oval!

Majestoasă cum Ceaikovski a văzut-o printre nuferi
Trece lebăda pe apă si-mi pătrunde-adânc in gânduri
Ca un vis despre viaţă in arpegii de lumină
Intr-o zi de primăvară liniştită si senină...

Gând hoinar ce nu-mi dă pace, un aprilie sfios
Afişează lângă mine, chipul vesel si frumos!
Si mă plimb prin ronduri pline de zambile si petunii
Admirând natura vie..... si uitând de vrajba lumii.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desene pe zăpadă

desenezi triunghiuri pătrate şi faci cercuri trapezoidale
în punctul în care se adună toate amintirile tale
după o săptămână de ploaie nu mai e nimic din ce a fost.
ca după un foc de paie; astăzi parcă toate sunt fără de rost.
paşi fără de urme, ochi fără vedere, palme fără mângâieri;
nu ştii cum să trăieşti deodată tot ce ai trăit până mai ieri.
a izgonit, iată, ploaia toţi oamenii din jurul tău, şi-ai rămas
neputincios, cu mainile prea goale pe lângă trup, şi fără glas.
ici -colo câte o amintire începe din nou a fumega
şi fug de ploaie, îmbulzindu-se toate să ardă în mintea ta.
desenezi triunghiuri pătrate şi faci cercuri trapezoidale.
pe geamul aburit ai înşirat toate amintirile tale.
le ştergi cu palma pe toate şi laşi geamul să se aburească iar -
mâine va ingheţa peste tot şi nu- ţi vei mai aminti nici tu măcar.

doar sufletul tău va mai desena uneori triunghiuri pătrate
şi albe cercuri trapezoidale peste zăpezile toate.

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai nevoie de timp şi de tine

În strălucirea primelor raze de lumină,
mergi pe marginea abisului
în calatoria hipnotică întinsă la infinit.
Nu există nicio cale, calea o parcurgi pas cu pas.

Aproape imperceptibilă, prin fiecare mişcare,
viaţa respiră într-un puls continuu,
însoţită de sunete îndepărtate.
Asaltat de flacără, de dorinţe confuze, de iubire,
răspunzi la provocări,
asculţi până la incandescenţă glasul imuabil
al tăcerii prăvălite în curgeri vulcanice,
sămânţa fecundă străbate sideful
claviaturii de culori estompate.
Prin tonuri grave, uneori opace,
departe de imagini, refugiu şi sanctuar,
strânsoarea speranţei sălbatice străpunge cuvintele,
dincolo de sârma ghimpată, pentru a deveni
pură uitare, orbire sau iluminare.
Halucinant cer din care cad

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desene pe nisip

Mi-a obosit privirea
Scrutând spre depărtări
Şi aşteptând ivirea
Din apa unei mări

A soarelui, a vieţii,
A chipului ce-l ştiu
În roua dimineţii
Cât visul încă-i viu.

Aştept de mult şi, poate,
Azi voi avea noroc
Şi soarta mi te scoate
În cale, dintr-un ghioc

Sau dintr-o stea de mare,
Adusă de un val,
Ca, pe nisipul umed,
Acoperiţi c-un voal,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colţ cu paşii mici
Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioşat un pic
Coboară din icoană

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!