durerea sufletească şi viaţă

Când putem vorbi deschis despre situaţii care ne-au îndurerat într-un moment sau altul al vieţii, înseamnă că am reuşit să depăşim acel moment. Dacă putem vorbi deschis, fără ca ele să mai producă durere, înseamnă că ne-am vindecat.

Rita Drumeş în Staccato - Frânturi de viaţă (6 iunie 2008)
Adăugat de radu negrea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi am avut numai gânduri urâte
Am invitat un pelican să îmi scoată un ochi
Pentru a plăti tributul vieţii
M-am agatat de vapor şi-mi doream
Catargul de pe vas să mă ucidă
Da, să mă ucidă cu adevarat
Nu cu o jucărie de lemn
Dar nimic din toate acestea nu s-a întamplat
Azi merg şi iar merg
Cu sufletul meu îndurerat
M-aş agăţa de aripa unui pescaruş
Ca să mă unesc cu Soarele
Ce pluteşte peste verdele mării senin

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la sfârşitul toamnei

E miros de rece, totu-i plumburiu,
Vântul e mai tăios ca niciodată;
Tristă pare zarea întunecată,
Ale lunii raze bat în arămiu

Şi dimineaţa nu mai e scăldată
De lumina unui soare purpuriu;
Când împrejur totul este cenuşiu
Bolta cerească rar e înstelată.

Vine iar o iarnă înfrigurată
Peste natură ca o pandemie,
Aspru viscol şuieră în câmpie.

Firea noastră este îndurerată
Până se va trezi din amorţire
Tot ce are o viaţă şi simţire...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La catafalcul lui Adrian Păunescu

LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU

Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintaşii de-a fi împreună.

Nedeaptă-i soarta care curmă viaţă
cu suferinţe trupeşti şi sufleteşti,
scurtând destin şi spulberând speranţă
din cei ancoraţi în visuri omeneşti.

Regrete şi zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul şlefuitor de idei.

Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi renega iubirea

Nu mă îndurera,
în mine ca şi-n tine
trăieşte Dumnezeu,
coroană de iubire.
Ca El noi pătimim
căci poate e firesc,
aşa mai mult să ştim
iubirea, din pocale de cristal, să o sorbim.
Nu-ţi renega iubirea,
nu o închide în cămări obscure
căci sufletul rămâne
inert fără de hrana din prescure.
Că nu mai poţi iubi,
să spui, e nedreptate,
eşti însăşi tu iubirea,
acum şi peste moarte.
El e mereu în tine
n-ai dreptul a-l nega,
trăieşti căci El e si va exista
neancetat în inima ta.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

Era în existenţă un înger,
În cerul infinit etern,
Ce datorită unui monstru,
S-a pogorât din cerul efemer.

Venise să-i alunge chinul,
Îmbunându-i viaţa şi destinul,
Oferindu-i iubire cu ardoare,
Făcându-l să se uite adânc în soare.

Monstrul purta un doliu veşnic,
Ascuns în al său întuneric suflet,
Pe care nimeni în această lume,
Nu îl dorea ca să-l asculte.

Se întâlnise-n vasta noapte,
Când stelele pe cer păleau,
Iar în albastra calmă noapte,
Toţi aştrii feerici străluceau.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte iarăşi se aşterne

Noapte iarăşi se aşterne
Peste hăul sufletesc
Şi-n adâncuri de caverne
Stelele se prăbuşesc.

Inima ţinteşte-n taină
Spre o stea din centrul bolţii
Dar lumina-i diafană
Nu-i mai luminează sorţii.

Se deşiră câte-o rază
Peste valea tulburată
Dar se-ascunde să nu-i vază
Lumea ei îndurerată.

Da-n curând o să revină
În splendoare sfântă zorii
Şi păli-vor la lumină
Toate, rămânând istorii...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a atinge împlinirea trebuie să cunoaştem lumea şi viaţa şi să facem apoi, în cunoştinţă de cauză, cele mai bune alegeri pentru noi. În procesul de cunoaştere ne vom lovi, ne vom împedica şi vom rămâne cu cicatrici. Şi ce dacă? Suntem vii şi uneori viaţa doare. Dar nu suntem laşi şi nu ne lăsăm doborâţi! Aşadar să nu ne temem de dureri, ele sunt prevestitoarele unor vremuri mai bune. Durerile sufleteşti ne spun că acum suntem în plin antrenament, că muşchiul creşte şi devenim mai puternici. Şi întotdeauna noaptea e cea mai neagră înainte de ivirea zorilor.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor trist

Trece... încet... zi după zi...
Mi-e dorul trist de tine...
De-ai învăţa a-l auzi,
ai alerga spre mine...

Stau sus, pe munţi îndureraţi,
şi am stâncile martori
că-n coaja brazilor furaţi
se-ascund demonii tartori.

Rânjesc, şi fac vrăji după vrăji,
şi-mi tulbură seninul,
şi-mi pun la poartă cerberi- străji
ce-mi toarnă-n ochi veninul.

De ceasul vieţii se feresc,
când întâlnesc IUBIRE.
Foc scuipă, se schimonosesc.
(IUBIREA-i MÂNTUIRE).

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea ca viaţa să nu-ţi dea tot timpul ceea ce ceri, dar cu siguranţă îţi dă ceea ce meriţi şi ce ai nevoie pentru evoluţia ta. Aruncă o scurtă privire în trecutul tău: acolo există situaţii care erau aparent devastatoare şi care mai apoi s-au transformat într-o binecuvântată lecţie pe care nu o vei uita. Cam aşa e tot timpul: când baţi prea mult pasul pe loc, apare ceva care să-ţi dea un şut (poate mai dureros) pentru a merge înainte. Durerea sufletească e doar sămânţa puterii care stă să încolţească. Ai răbdare şi priveşte beneficiile pe termen lung care ţi se oferă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cu destinul sfânt (sonet omagial)

FEMEIA CU DESTINUL SFÂNT
(sonet omagial)

În fiecare martie revine
Serbarea femeii cu destinul sfânt,
Menită a lăsa viaţă pe Pământ
Şi făclia nemuririi a ţine.

Cu dor de măicuţa în suflet răsfrânt
Îi caut privirea pe zării senine.
Durerea sufletească să-mi aline,
Aprind candela inimii în cuvânt.

Pornesc pe deal, ca-n vremuri de odată
Să-ţi adun bucheţele de ghiocei,
De ziua ta, măicuţă minunată!

Val de tristeţe din ochi curge pe ei
Şi se ofilesc în bătrâna-mi soartă,
Ca viţa ce străjuia prispa casei.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu (8 martie 2020)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

Din care univers mi-te-ai desprins
Şi te-ai oprit în prag la mine?
Divinitatea te-a trimis
Să-mi tulburi clipele senine?

Eşti adiere şi suspin; un vânt de primăvară,
Parfum de flori, un gust amar
al clipei trecătoare...
Eşti amăgirea unui vis din noaptea solitară.
Dar ce nu eşti tu oare? Eşti bucuria care doare.

*
* *

În viaţă m-ai curtat mereu
Şi-ai însoţit durerea sufletului meu.
Dar eu, nebun, n-am înţeles
Şi-am aruncat vers după vers
În nopţile cu lună plină
Pe-o bancă-n parc, pentr-o străină.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2016)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii tăcerii mele

În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.

Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.

Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de nelinişte să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...

Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalţe cântecul spre cer.

Cântec amuţind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...

Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viaţă îndurerată de zorii zilei.

poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văduva din Nain

O văduvă era o dată
şi ea un singur fiu avea
în viaţa asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea

pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce şi un scut
de parcă ea însăşi l-alese

dar vai — veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
şi apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul şi-a murit

rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieţii drum
gustând al morţii crud venin

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar sărutul nu-l uita

Poţi uita primul sărut sau primii fluturi în stomac,
Poţi uita poala măicuţei cu-al său parfum ambroziac,
Poţi uita prima rafală când vântul te-a doborât
Sau durerea sufletească ce în neant te-a coborât.

Uită răutăţi de om abătute peste tine,
Spre iertare-i primul pas ce doar ţie îţi aparţine.
Uită noaptea fără stele când dorul te sfârteca
Şi-acel timp necruţător ce viitoru-ţi amaneta.

Poţi uita îmbrăţişarea ce ţi-am dat în zori de zi,
Ori dorinţele murite sub acele grele lespezi,
Poţi uita sau pierde-n hău filele din cartea vieţii,
Doar surâsul nu-l uita, e Craiul Nou al Dimineţii...

E Luceafărul de zi ce deschide o fereastră,
Unde tronează iubirea pe o aripă albastră...
Surâsu-i cheia de aur ce deschide inima,
Schimbă clipa în bucurie, linişteşte patima.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Un murmur, un fior, o dulce tresărire
Se furişează-n pieptu-mi obidit,
Când gândul către tine fuge
Şi-i atât de aprig şi nestăvilit..

Şoapte eternizate se strecoară-n minte
Din povestea vremilor trăite,
Mă-n duioşează şi mă copleşesc
Şi dorul de tine ce –n mine tânjeşte
Prin fereştri sticloase tiptil se furişează
Şi-n al meu suflet culcuş găseşte.

O duioasă melodie -n mine izvorăşte
O, ce minunat cânt ascult!
Tumultul lui se revarsă-n
Inima-mi trezită şi ademenită
De plăceri fugare şi amăgitoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (11 februarie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Un murmur, un fior, o dulce tresărire
Se furişează-n pieptu-mi obidit,
Când gândul către tine fuge
Şi-i atât de aprig şi nestăvilit....

Şoapte eternizate -n minte se strecoară
Din povestea vremilor trăite,
Mă-n duioşează şi mă copleşesc
Şi dorul de tine ce –n mine tânjeşte
Prin fereştri sticloase tiptil se furişează
Şi-n al meu suflet culcuş găseşte.

O duioasă melodie -n mine izvorăşte
O, ce minunat cânt ascult!
Tumultul lui se revarsă-n
Inima-mi trezită şi ademenită
De plăceri fugare şi amăgitoare.

Înfiorati mugurii de flori
Ce zefiruri de miresme respiră,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (11 februarie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!