eroism şi inimă

Priviri stinse

Aţi observat privirea unui om batrân?
Blajină, tristă, aşteptând un semn
Cum că i-ar fi anii un îndemn
Să-şi spună sieşi: Mai rămân!

Aţi observat strigătul din ochii lor?
E disperat, tăcut, dar cu ecou
În inimile celor ce stimează un erou.
Acolo - e un ţipăt surd, asurzitor...

Aţi observat cum mângâie ei zarea,
Uitând de tot ce e în jurul lor,
Suspin chemând în ajutor
Un suflet alungând însingurarea?

Iar când, prin lacrimi lung prelinse,
Răzbate, trist, câte-un oftat,
E semn că dorul lor s-a înălţat,
Spre ceru-mpodobit de priviri stinse...

poezie de Mirela Stancu (7 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Cumpănaşu: Domnule, domnule, te rog foarte mult, nu mai continua!... Am aflat că eşti erou şi că ţi-ai vărsat sângele şi ţi-ai primejduit viaţa pentru unirea neamului. Pe figura d-tale frumoasă porţi semnul vitejiei, precum pe piept ai răsplata ei simbolică... Ai dreptul, prin urmare, mai mult decât oricare să-ţi spui cuvântul asupra drepturilor şi întocmirilor ţării. Totuşi, nu-mi lua în nume de rău, eu nu pot asculta nici măcar în discuţii de masă, nişte vorbe aşa de grele despre neamul meu. Mi-am trăit toată tinereţea visând unirea; am luptat, când a venit ceasul, pentru înfăptuirea ei, la locul modest unde mi s-a poruncit. Inima mea n-ar suporta acum, la bătrâneţe, nici gândul că s-ar putea strica vreodată ceea ce s-a făcut cu jertfe atât de grele.

replică celebră din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de lei

Eroi au fost, eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.

E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.

Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.

Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Neniţescu (1891)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O, trecători fără hodină
Spre vrăji străine, fără har,
De-aţi şti ce flacără divină,
Ce viaţă stinsă în zadar,

Ce fum eroic se ascunde
În umbră sau în tristul zvon,
Când inima nu mai răspunde
Ucisă-n colbul monoton...

O, trenuri, şerpi prelungi sub stele,
Spre gări de somn alunecând,
De-aţi şti voi gândurile mele,
Aţi şti ce n-aţi ştiut nicicând:

De ce-s cuvintele bolnave
În fumul palid de tutun.
De ce atâtea doruri grave
Sub părul meu bălai adun...

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Atâta frig încape-n noi
Că putem să dăm şi împrumut
Cerbii şi cerboiacele la rut
Poartă-n coarne gheţurile sloi

Pătrunde frigul în cetate
Şi în fiecare dintre noi
Cărţile-i prezintă pe eroi
Îngheţaţi de veacuri în tratate

Aerul vibrează ca o coardă
Un diapazon sau un acord
Simptomele atacului de cord,
Dau alarma-n camera de gardă

În case şi în suflete e frig
Apele îngheaţă în fiorduri
Şi ne trecem viaţa-n dezacorduri
Pentru-o pâine sau un biet covrig.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Republicanilor din America de Nord

Fraţilor! Sunt între noi
Valuri 'nalte, vânturi grele.
Totuşi eu vă văd pe voi,
Vă văd mândrele drapele
Ale libertăţii sfinte;
Simt cum bat, peste morminte,
Inimile de eroi
Care luptă înainte
Vă aud spunând, departe:
"Libertate vrem, sau moarte!"

Spuneţi tare, să se ştie!
Orice sclav îngenunchiat
Să se-nalţe-n omenie,
De cătuşe liberat.
Iar semeţele conace
Şi bordeiele sărace
Peste tot, să nu mai fie!
Neagra vieţii carapace
Să se spulbere ca ceaţa

[...] Citeşte tot

poezie clasică de P.B. Shelley (1812)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozymandias*

Am întâlnit un peregrin de pe-un meleag străvechi, plin de istorii,
Care-a spus: " Se văd în aerul deşertului, fierbinte şi uscat,
Două picioare enorme văduvite de bust, la intersecţie de teritorii.
Şi-alături, un chip aspru, jumătate-n nisipul galben scufundat,

Cu buze zbârcite,-al cărui rânjet de stăpân nemilos al vânătorii
E mărturie că sculptorul a ştiut să-i citească patimile lămurit –
Patimi care parcă-s vii şi astăzi, înscrise-n piatra fără viaţă,
El a simţit mâna care le-a urmat porunca şi inima care le-a hrănit.

Iar pe soclu se desluşeau câteva cuvinte, peste veacuri soli:
"Eu sunt Ozymandias, rege peste-a tuturor regilor aroganţă:
"Priviţi, Eroi ai zilei, tot ce-am făcut şi simţiţi-vă mărunţi, ridicoli!"
Nimic nu dăinuie. În jurul ruinei colosale, ca o condamnare,

Uscate de soarele încins şi de pecinginea a fel de fel de boli,
Se-întind mai uniforme ca uitarea nisipurile până dincolo de zare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti învins!

Nu eşti învins cât timp credinţa
nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:
– credinţa iarăşi te ridică,
poţi fi căzut, dar nu învins!
Nu eşti înfrânt cât timp nădejdea
şi ţelul ei îţi este sfânt:
– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,
poţi fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu eşti zdrobit cât ai iubirea
curată şi de neclintit:
– iubirea iarăşi te înalţă,
poţi fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu eşti departe până duhul
şi rugăciunea nu ţi-s reci:

– prin ele eşti mereu aproape,
dar fără ele, dus pe veci!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroul

Ardealul i-a fost dulce leagăn
Vidreanului cel curajos,
Revoltat cum n-are seamăn
A coborât un pic mai jos,
Mobilizat-a moţii zdravăn.

Iar inima i-a fost amară
Atunci când a văzut că-n ţară
Nevoi şi jale curge iară;
Curaj avut-a să gândească
Unirea cum s-o ticluiască!

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De noi cu noi din noi

Tăcerea dărâmă pieptul
Să ne răsară cuvântul
Vrând a dorului părere
Ce sacrificiu-şi cere..

Căci in orice război
Purtat de noi cu noi din noi
Nu putem fi niste eroi
Făr umezeală şi noroi

Spărgând coaste ghimpate
Cu şoapte-ncurajate
De inima ce-mi bate
Ca artileria in salve

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanul cu macii aprinşi

Alergăm pegaşii spre marele destin,
Ne spălăm cu agheasma din vin,
Călărim prin vise nocturne, sub lună
Şi rămânem să albim împreună.

Viaţa-i câmpul de luptă în care eroii
Primenesc sufletele cu lacrima ploii,
Noi mergem prudenţi cu ochii deschişi
Să trezim inima din macii aprinşi.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublima agonie

Mă sublimez, an endless war,
Apocalipsă, masca mea de var,
Tu ce te plângi? Ai două inimi stângi,
Extreme drepte, fete ferm deştepte,
În Valea Udului crescu un dud, duduie,
Pe Don Quijote l-au ucis şi nu e,
Iar sanchiulote Sancho zis şi Panza,
s-a ras în cap şi a plecat în Franţa,
Mamzel s-a-nflăcărat cu un mişel,
Are o piele, şapte degeţele,
Şarpele Harpă ne aduse harpiile,
Sus trece luna, zice Lorca,
Ea luminează în albastru morga,
Noi nu ne temem, totul este nou,
Eroic e să nu te crezi erou.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păziţi în inima voastră acele calităţi sufleteşti remarcabile care reprezintă particularitatea distinctivă a omului cinstit, a omului remarcabil şi a eroului. Feriţi-vă de orice fel de artificialitate. Otrava vulgarităţii să nu întunece în inima voastră gustul dintotdeauna pentru cinste şi vitejie.

citat din Ecaterina a II-a
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Ascult, meditez şi aştept să-nţeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bismillah

când nu mai simţi
e ca un drog pentru moarte şi alergi
nu ai nevoie de eroi
n-ai avut niciodată
oricum suntem prea mulţi şi nici măcar
dumnezeu nu mai e în stare de noi
şi din ce a mai rămas fără cuvinte
avem o inimă
să nu ne mai auzim
şi cine să ne oprească?!
timpul nostru a fost prea bun.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând versuri cu Sir Ishii din Ţinutul Rădăcinii Soarelui

Nu-mi mai spune că femeile n-au stofă de eroi,
Singură, am călătorit prin vânturile Mării de Est zece mii de leghe.
Gândurile mele poetice se extind mereu – o velă între ocean şi cer.
Am visat cele trei insule-ale tale,
Toate pietrele preţioase sclipind în lumina lunii.
Mă doare când mă gândesc la cămilele de bronz,
Gardienii Chinei, pierdute-n spini.
Mi-e ruşine că n-am făcut nimic; nici o victorie în dreptul numelui meu.
Reuşesc doar să-mi fac calul de luptă să transpire.
Jelitul pe pământurile natale îmi frânge inima.
Aşa că spuneţi-mi, cum mi-aş putea petrece-aceste zile-aici?
Ca un oaspete bucurându-se de adierile primăverii voastre?

NB* Qiu Jin este eroină naţională a Chinei

poezie de Qiu Jin, 1875 – 1907, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul erou

L-am aşezat la locul de odihnă cu blândeţe;
Am întors faţa către ţară-n incendiul asfinţitului de jar;
Şi am gândit tăcuţi, în sinea noastră, cu tristeţe –
Toată povestea ţărânii este spusă iar.

Un cuvânt frumos de despărţire-a fost rostit:
O inimă mare cât a celor din trecutul eroic, legendar,
A trecut dincolo; apoi vorbitorul a pierdut firul, copleşit –
Sau toată povestea ţărânii a fost spusă iar.

Praful atârna deasupra drumurilor spălăcite ca o ceaţă
Vertiginos incendiată de aurul asfinţitului de jar,
O amintire amară a fluturat pe fiecare faţă –
Şi toată povestea ţărânii a fost spusă iar.

***George William Russel, 1867-1935, care publica sub pseudonimul AE, a scris acest poem în timpul Primului Război Mondial, când ideea eroismului tradiţional a fost amar contestată de războiul purtat cu mijloacele industriei moderne şi cu masacrele în masă.

poezie de George William Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în lumea noastră socialistă un om nou? Dar mai întâi ce înseamnă om nou? Şi prin ce se deosebeşte de cel vechi? Iar cel vechi de ce nu era bun, de ce trebuia înlocuit? Toţi oamenii vechi au fost răi, toţi trebuiau schimbaţi? Fiecare epocă a avut oamenii ei noi şi oamenii ei vechi. Cei noi aduceau lumină atunci când aceasta se împuţina în lume. Ceea ce apropie, de pildă, pe Prometeu şi pe Danco este gestul oferirii propriei inimi pentru salvarea semenilor din mari şi dramatice impasuri. Primul a dat seminţiei focul, fără de care ar fi pierit, celălalt lumina, fără de care s-ar fi rătăcit în labirintul existenţei. Epocile vechi au eroii lor mitologici. Ei întruchipează virtuţile majore ale umanităţii care, dacă nu sunt prezente în fiecare individ, se reconstituie în masă şi dacă într-unul sau altul din cazurile particulare nu se manifestă la intensitatea maximă, exprimate în eroi, ele indică diapazonul posibil al spiritului.

Dumitru Popescu în Ieşirea din labirint (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!