ezitare şi gânduri

Eu însămi sunt viaţă, viaţa trăind

Un pur Sânge Arab prin deşertul arid,
un căluţ de mare încastrat în nisip,
o zi ploioasă cu soare-n arhetip,
un mandarin japonez
şi-o narcisă galbenă prinsă-n valsul vienez...
Sub cerul flămând, o rândunică singurică dansând,
maci-străjeri pe marginea drumului sângerând,
biserici cu mâinile înălţate spre cer,
un motan pe acoperiş şi-un pat îmbrăcat în mister...
Un zâmbet strălucitor pe chipul unui trecător,
sunetul sacadat al ploii şi-o lumină diamantină-n rozalii,
flori albe din atimemorii şi haine negre-n funeralii,
cântatul cocoşului la naşterea zorilor,
un curcubeu râzând peste verdeaţa zidurilor...
*
Milioane de forme, culori, parfumuri şi gusturi
mă cuprind ducându-mă-n centrul vieţii,
în cercul perfect, parfumat de regina-nopţii
unde-ntunericul se stinge în pragul dimineţii
zburând printre imagini de vise,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Love café"

Pupila excitată în rondul buzei se prelinge
pe labirintul mărunţit, de bob printre arome arse în grunj de-un brun închis
şi umed încă,
să desluşească figurine în nume, cifre de un fin drog, ce-atinge
bulgăre de imagini, tom încă de necitit, nescris
nici de la amprenta apăsată în linul luciu, înfigând pelicula adâncă.

Stă în echilibrul piramidei inverse un pumn de atât de multe aşteptări, pretinse, de-un siaj, un fel
de călătorie de o turmentată picătură, rătăcită de-un sorbit
tremurător de ezitant, de o fierbinte înfrigurare a dorinţei să se adulmece lin, iute,
mai întâi gustată într-o spumă fină, caramel,
în haloul de un abur clar, subţire, aproape intuit,
ce lasă, toate, un parfum răstălmăcit în crez, credinţele atât visate, vrute...

în timp ce gândul zboară, dus printre fotolii, la măsuţa de la "Love café", frântă... minute.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem boltit

Câte petale curg,
în urma mea pierdută,
Ezit şi fac un pas,
'napoia a ce simt,
Dar vântul îmi răsfiră,
cu mâna-i nevăzută,
Frenetic vălmăşag
pe-acordul lui boltit.

Se zbate poala mea-n,
regatul, de mătase
Îmi înfăşoară glezna
c-o voce de furtună,
Mă-mprăştie fiorul
prin valuri de angoase
Când haosul dorinţei
în piept mi se răzbună.

În zvîrcolirea clipei
şi-n unda ei rebelă,

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru

Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.

Pe mulţi din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină şi să vadă
Cum viaţă nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.

Şi Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Şi-a fost schimbat de Dumnezeu
Şi din păcat a fost el scos.

De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viaţa lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

vei pleca
o dată pentru totdeauna
oricât de stupidă de absurdă sau nepotrivită (cu relativitatea umană)
ar putea părea formularea aceasta

o să se deschidă o fântână... una adâncă-adâncă
sau o carte... cu sumarul rearanjat
[cine ştie dacă nu în complicitate cu noi?!]
şi tu o să te arunci
în pardesiul Fantôme cu cicatrice ample
ca şi cum niciodată n-ai fi existat

în urma ta o să se facă vârtej
o să stau departe amintindu-mi cuvintele spuse de Bunica
de fapt o să mă aşez la distanţă rezonabilă
cum ar fi de pildă depărtarea aceea
instituită de un poem

o vreme îmi voi omorî timpul
lipindu-mi curele sau gânduri desprinse

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevrut adiooo...

Refuz de amintire, de tristă consonanţă,
Cutremurând profund, organe-n rezonanţă,
Cu prăbuşiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.

Se înşurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâşie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deţinut, sub mantia de-o rasă.

Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăştie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum şiş făr-anestezic durere împlântă, rău.

Înmoaie braţe, tonus, ambiţie, voinţă
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputinţă
Ce lunecă avalanşă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârşit, nesperând reînceput.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim bine

Nu-i nicio îndoială în sufletele noastre
E-o altă lume dincol' de zările albastre
Ne străduim s-ajungem acolo prin credinţă
Să împlinim, în toate, a Cerului cerinţă.

Ştim bine Cine-aduce în suflete o stare
Care creează-n noi tărie-n încercare
De-aceea-n lupta vieţii nu şovăim pe cale
Şi ne lăsăm cuprinşi de stări cu osanale.

Când ezitări apar ştim Cine le calmează
Acel care din Slavă, necontenit, veghează
Primejdia când vine imediat trimite
O nouă viziune şi forţe-ntinerite.

Ştim bine că victorii noi nu putem obţine
De nu trimitem gânduri spre zările senine
Şi nu putem ajunge la Malu-ncununării
De nu predăm fiinţa în braţele salvării.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (3 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie

Nu este un farmec pentru nimeni oare?
Să priveşti atent, cum făr' de-ncetare,
Valurile mării, spală-n spuma albă,
Stâncile la ţărm când de vânt se-nvoalbă?

Cum cu duşmănie se reped năvalnic
În al lor asalt cu nărav amarnic?
Iar a lor sfârşire – albă împroşcare,
Şi-o găsesc în stânci, într-un zbierăt tare?

Ci gândind la ele, las loc întrebării,
Ce priveşte dar, vrăjmăşia mării:
Îndârjita luptă! Pentru ce se ţine?
Biruinţa – cui? de va fi, revine?

Însă eu poetul, ce reflectă încă,
Dezinvolt remarc o temă adâncă,
Care oglindeşte ca din nimicie
Un subiect aprins de filozofie –

[...] Citeşte tot

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (3 februarie 2023)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufărul alb

Fost-a într-un colţ de lume,
Departe de orice drum,
Un lac mic şi fără nume,
Ce poate că e şi acum.

Aceiaşi plopi, aceleaşi sălcii
Şi acelaşi stufăriş,
În care diverse specii
Şi-au găsit bun ascunziş.

Pe mal ademenitoare,
Roua cerului pândeşte,
Gâzele neştiutoare
Cu care lacom se hrăneşte.

În apă măsoară flămândă
Sangvinica lipitoare
Şi nemişcată stă la pândă
În stuf, ştiuca răpitoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult

Ascult copacii – şi ei spun:
"Stai drept, dar înclină-te.
Fii tolerant şi flexibil.
Fii cinstit cu tine.
Stai singur, dar stai şi cu alţii.
Fii curajos.
Fii răbdător.
Cu timpul, vei creşte."

Ascult vântul – şi el spune:
" Respiră.
Ai grijă de tine –
de trup, de minte şi de spirit.
Fă-ţi timp.
Fii liniştit.
Ascultă-ţi inima.
Iartă."

Ascult soarele – şi el spune:
" Hrăneşte-i pe cei din jurul tău.

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Roper, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros, pieptene, lingură

Chiar şi "ar-fi-putut-fi" revine.
Cel mai simplu lucru – miros, pieptene, lingură –
se întoarce învolburând o pulbere strălucitoare-n aerul însorit,
o confuzie care se cere şi trebuie cunoscută,
o sete insistentă de istorie, o foame a sufletului.
El aşterne ideea pe hârtie,

rememorând cum ei priveau odată două nurci –
acele jurubiţe sinuoase mai fluide decât însăşi apa.
Gândul şi sentimentul sunt oare la fel de întreţesute,
o elice-n spirală arzând timpul?
Acum apa s-a liniştit,
reflexia şi pierderea rămân egale cu ele însele.

Dar, unde se duc, de fapt, se întreabă el,
sau de unde vin;
este vorba de nişte mijloace de reînviere,
de un pâlpâit al celulelor, de o nevoie de simetrie?
Renunţă la o dimensiune şi... despre ce a fost vorba?
Ticul nervos al ironiei lui e doar o scurtătură:

[...] Citeşte tot

poezie de Jan Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset amor

Când dragostea începe să se scurgă,
Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanşă;
Reproşuri îi iau loc în avalanşă
Şi căi din una-s două să parcurgă.

Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm
Şi caldul ochilor e sticla mată, rece.
Răspuns e veşnic "nu" la tot ce se petrece
Şi libidou-i silă, din orgasm.

Nu mai sunt fluturaşii-n faldul de stomac,
Nici tresărirea de întâlniri, surpriză...
Dorinţa de câştig de suflet e-o remiză,
Iar inima doar un ceasornic cu tic-tac.

"Iubit-o", "dragule", au devenit tabu,
Cuvintele de-amor tot mai jenante,
Până şi gesturi tandre-s ezitante...
Pronume personal nu mai e "ce faci, tu?".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vânturile dinspre apus deschid obloanele

Coboară din balansoar,
Îşi întinde alene braţele delicate,
Transpiraţie uşoară umezind rochia subţire –
O floare tremurând sub poveri de rouă.

Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Şi, singură, păşesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâştele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad şi sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorinţele noastre sunt dovada,
Amândouă părţile suferă –
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistenţă,
Din clipa-n care părăseşte-acoperişul sprâncenii

[...] Citeşte tot

poezie de Li Qingzhao ~ Li Ching-chao,1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Draga mea, nu ştiu de ce, dar cred că el ar fi încercat deja să stea de vorbă cu tine de mai multe ori, dar n-a reuşit. Nu ştiu de ce am această impresie, dar presupun că a încercat deja să-ţi vorbească serios. Este sau nu aşa?
Lia: Da. E adevărat. Dacă mă gândesc bine, cred că a încercat să-mi vorbească serios de vreo câteva ori, însă nu ştiu ce dorea să-mi spună, pentru că l-am respins mereu, categoric, de fiecare dată. Însă dacă avea de gând să-mi spună într-adevăr ceva, n-ar fi trebuit să ezite niciodată, n-ar fi trebuit să cedeze, orice s-ar fi întâmplat, orice i-aş fi spus eu.
To Kuny: Scumpo, gândeşte-te că poate şi tu ai o anumită influenţă asupra lui, poate că-l intimidezi şi tu, sau cine ştie ce altceva, cum s-o simţi el în prezenţa ta...
Lia: Să-l intimidez?! Eu?! Pe el?! Nu ştiu, tati... Mi se pare imposibil ca pe el să-l intimideze vreodată ceva, sau cineva, cu atât mai puţin eu.
To Kuny: Dar nu-i deloc imposibil, scumpo. Nu-i nici el decât o fiinţă umană, are sentimente. În ciuda aparenţelor, poate fi uneori, în unele situaţii, timid, sensibil, sentimental, deci, poate cădea uşor pradă sentimentelor; e clar că are un suflet bun, minunat. Dar nu vrea să se vadă, să i se observe aceste slăbiciuni, vrea să pară mereu ferm, hotărât, dârz, dur, de neclintit, ca o stâncă, deşi e clar că nu e deloc aşa, nu poate fi mereu astfel. E totuşi un om, ca oricare altul. Doar ai văzut şi tu. Ai văzut destul de bine, draga mea.
Lia: Ai dreptate. Am văzut. Lacrimi în ochii lui... Impresionant! Niciodată nu mi-aş fi închipuit că aşa ceva ar fi posibil. N-aş fi crezut că aş putea zări vreodată lacrimi în ochii lui, că el ar putea plânge... Asta aşa este. N-aş fi crezut.
To Kuny: Totuşi, i s-a întâmplat şi lui, ai văzut destul de clar. Şi foarte probabil că nu e prima oară când i se întâmplă; cine ştie de câte alte ori, singur, fără ceilalţi, să nu-l vedeţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Când gândirea înlocuieşte viaţa
şi poezia este modul superior al comunicării,
când iubeşti esenţa tăcută a vieţii
consemnată de cuvinte consumate în scris,
când poţi sacrifica pentru autenticitate confortul
şi pentru expresivitate ideea,
îţi reprimi tentaţia de a aspira la glorie
căci poţi degrada teribil achiziţia lumii moderne:
spiritualitatea.
Rătăcirea spiritualităţii e transferul de adevăr
ce duce la pierderea identităţii,
obsesiile prezentului sunt mai puternice
decât dramaticele probleme ale trecutului
care provoacă mustrări de conştiinţă.
Prin acceptare se consumă moda,
iar succesul este boala ei mortală.
Complexitatea vieţii este o axiomă
cu hotarul indecis între
dăruirea pentru o cauză
şi ambiţia puterii

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La concurs

Acolo sus măritul Leu
Ce s-a tot respectat mereu
Se vrea de nemaiîntâlnit
Corect şi drept, dar şi cinstit.

Deci, vrerei sale să-i dea curs
Anunţă şi nu într-o doară,
Că va scoate la concurs
Chiar postul de secretară.

În preajma Leului să stai
Ce vâlvă, dar şi ce noroc,
De-aceea ciutele-n alai
Prezente-n toate la soroc.

Moment solemn cum viaţa n-are;
Căci Leul fără ezitări
Supuse calm pe fiecare
Atentei lui examinări.

[...] Citeşte tot

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!