fantome şi lumină

Stolul

de fantome albe albe albe
se grăbeşte spre etajele trase
în sticlă de sticlă ale oraşului
în lumina
acestui apus care tremură de
plăcere (?!) văzând câte un
cearşaf zburător în fiecare fereastră -
lumina în
mâinile vântului se comportă
ca o mănuşă întoarsă pe dos
mulgând incolorele perne

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră pierdută

Te venerez stând dreaptă în holul unei case
şi-o unică lumină miroase-a zile arse
şi pari îmbătrânită cu faţa străvezie
şi pari ca o stafie mimând o stare vie

Şi vii la întâlnirea cu gândurile mele
şi clopotele urlă şi vor ce n-au şi ele
şi numai o lumină te luminează stinsă
şi-n holul unei case eşti starea cea învinsă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separaţie

Nimeni n-a văzut
O umbră bronzată
Nici măcar lucioasă

Umbra sinelui
Fantomă delicventă
Se situează invariabil
În partea opusă lumini

Pare o sincopă
Ce se ţine târâş
După persoană
Şi devine şicană

Cine va reuşi
Să întoarcă umbra
Pe partea cu lumină
Va scăpa concomitent
De şicane şi sincope

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (17 mai 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina filozofală

liniştea nopţii se strecoară în piatră
în stâncile mari pe creste de munţi
tăcerea-i întreruptă de câinii ce latră
dar coşmarul negru poţi să îl înfrunţi.

spui o rugăciune pentru toţi cei morţi
gândind la Dumnezeu iubirea absolută
lumina iertării trece printre sorţi
în veghea nocturnă stai ca pe redută.

nu te temi de neguri nici de stafii
ele caută pacea prin rugile profunde
cu lumea de dincolo s-au scris teozofii
viaţa-i peste moarte cu laturi rotunde.

ai strâns de-a lungul vremii scumpe filozofii
înaintezi spre ceruri pe a luminii unde.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O barcă descoperită

Ce-i cu-acele scâncete acolo-n întuneric?
"Lăsaţi-l aici, în braţele mele. Încă respiră, iată!
O să-i înfăşor gâtul cu părul meu." – "Se-apropie furtuna,
Barca-i prea grea. E mort. Trebuie-aruncat îndată."

Priveşte-o clipă-n lumina fulgerului pata înspumată, norul
De feţe albe din barca neagră-n care îmbarcă apă vântul,
Femeia care imploră înnebunită, încleştându-se
De iubitul mort, acoperindu-i cu părul ei pieptul, gâtul.

"Înţelegeţi, doamnă,-i mort." – "Nu, simt că-i bate inima.
E doar amorţit de frig. Trăieşte, ştiu bine asta.
Uitaţi-vă-, l înfăşor cu părul meu şi-l încălzesc." –
"Nu. Draga mea, nu putem păstra mortul. Daţi-i drumul, basta!"

"Hai, daţi-i drumul din braţe." – "O, Doamne, lasă-l cu mine!"
Ascunde, noapte, întâmplarea asta! Dă-i vântului puteri depline!
Pentru că nu există voci sau stafii în bezna de acolo
Să calmeze înfricoşata mânie-a mării din zorii zilei care vine.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mary Anne Spencer Bartokomous: Ştii, existenţa unei fantome ar explica atât de multe lucruri! Ca atunci când deschizi frigiderul şi lumina se aprinde!
Jennifer Lyons Appleton: Nu, Maryanne, lumina se aprinde pentru că... (Se opreşte pentru o clipă, apoi se hotărăşte să renunţe.) Da, Maryanne. Existenţa unei fantome ar explica asta.

replici din filmul serial Vărul din stăinătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul unei lumi

Ca un altar e cerul, cuprins de inserare
Ca un mormant adanc al vechilor cetati
Cu trupuri diafane aprinse de uitare
Sui stele incremenite inspre singuratati

Apus de lumi, brazdand, luminile scoboara
Pe bolta in crepuscul, si-n vaile pustii
Sub raza muta a lunii-ce trage-ncet sa moara
Mai pribegesc fantome in straie argintii

Se oglindeste-n ape, din marmura palatul
Ce zace sub ruine, coloane sfaramate
Doar oglindirea-l poarta, pe cand intunecatul
Ev al tacerii-nghite zidiri nemangaiate.

De soarele, in raze fasii inrobitoare
Doi ingei –genuncheaza pe un taram departe
Si lumi apun in zare...
Si ceruri cad in moarte....

poezie de Roxana Breazu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel

poartă de zăgazuri la orizont
între cer şi pământ întoarce
piatra muntelui zidit
în cetate-vis de trecut trăit

şatra aprinde limbile focului
în noapte pictează ziduri
cu umbre şi fantome spre cer
iar piticul stă în căruţă povestind

mă strecor şi ajung acolo unde...
am văzut sclipirea şi iubirea
irişii tăi punând
lumina pe ziduri dansând

şoapte de întuneric stau la taifas
cu fragmente de fulgere căzute
ce vor să spună şi nu răsună
în valea înnegurată fără şoapte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea vrăjitoarelor

Bal mascat cu vrăjitoare
În alai se desfăşoară
La păgână sărbătoare,
Când stafii te înfioară.

Dornici de senzaţional,
Petrecăreţii se-adună
Ascunşi sub măşti de carnaval,
Să se-amuze în nocturnă.

Costumaţi în vrăjitoare,
Denaturează făptura
Cu priviri scânteietoare,
Precum "Contele Dracula".

Cu mască în loc de joben,
Cât mai înspăimântătoare,
Mulţi fac noaptea de Halloween,
Stranie comemorare.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut cu lampa aprinsă

Nopţile clădite pe straturi de întuneric,
umbre şi ceaţă
oferă câmp liber fantomelor.

Alungat de lângă tine
nu mai recunosc drumul pe care-l caut
sub presiunea iubirii sfâşietoare.

Nu mai vreau altă dragoste,
sunt măcinat de toate suferinţele lumii,
în trupul meu carii rod lemnul oaselor
şi vîntul suflă făina din ele.

Nu mai am timp să mă recompun,
am aripile frânte de vijelii,
în cochilia în care locuiesc
nu mai pătrunde lumina,
în afară
caut asemeni lui Diogene cu lampa aprinsă
oameni de încredere

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valea suspinelor

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet
sunt precum scaieţii în câmp pustiit
emoţii ce s-au stins la baza unui sunet
care se vor un cântec sub cald asfinţit.

soarele e singur într-un deşert arid
cu oaze de iubire rare şi mititele
clepsidră răsturnată în grotescul vid
veacul care geme sub ruine de castele.

amintiri care bântuie ca fantomele noaptea
fug, se-ascund de lumina suavă stelară
în jocurile vieţii e prezentă şi moartea
fulgerând fericirea imaginea-i clară.

pe valea suspinelor speranţe trec puntea
spre visul ce se-armonizează cu steaua polară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Mă bântuie fantome... M-am pierdut
În epicentrul dragostei solare...
Mai dă-mi lumina vieţii de-mprumut!
De tine-mi e din ce în ce mai foame.

Trimite-mi iar, la cer, un stingător!
Sub ploi mă simt din ce în ce mai bine
Şi izvorăşte lacrima-n pridvor
Cum izvorăşte,-ades, în ochi la mine.

Nu vezi şi tu că mă topesc de dor?!
De dor de viaţă şi de dor de tine.
Tu ai un rol în pământesc decor,
Eu m-am unit cu sferele divine.

Pe cumpăna luminii e-un sărut
Şi de iubirea ta îmi este sete...
De-l ai în plus, mi-l dă cu împrumut!
În ceruri, de furtuni, sunt noi alerte.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ascultă

"E cineva acasă?" a strigat Călătorul,
Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;
În tăcerea mare, calul păştea smocuri
De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;
O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,
Dintr-un meterez al vechiului castel;
A lovit cu putere-n poartă, a doua oară:
"E cineva acasă?", a strigat el.
Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;
Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat
Care să-l privească în ochii cenuşii,
Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.
Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,
Care locuiau atunci odăile pustii,
Ascultau înlemnite sub praful galben, selenar,
Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii –
Strânse pe scările-înnegrite, care duceau
Spre holul gol, palid luminat sub razele de lună,
Cu urechile ciulite-n aerul învolburat
De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Neamţu

Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer.

Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,
Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,
Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare
Lutul palid, fără suflet, să-1 depunem în pământ.

Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!
Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?
Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

Si-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată,
De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,
Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,
Sufletul (dacă există) pintre nori îşi face drum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşafodul

rupt din soare, tăvălit prin glod
sufletul meu, vlăguit de viaţă
se întoarce înspre dimineaţă,
din exiluri îmbibate cu exod

ani la rând, l-am tot şi tot primit
totdeauna stam cu uşile deschise
ca venind să-mi tălmăcească nişte vise
care-n lipsa lui m-au prididit

ani la rând, demers după demers
ultimatum după ultimatum-toate lui
să-mi răspundă categoric- încă cui
aparţine, şi prin care Univers

el râdea cum râde o fantomă
când o sperii cu lumini de Lună plină
şi cântare de cocoş din fund de splină
-singur mai perplex ca o protomă

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Nefericirea întunericului creşte,
Aritmetica nebuniilor e îngheţată,
Între ele biblioraftul inimii
În oceanul risipei înoată.

N-are casă, frigidere, nimic,
Nu cucereşte drapele în luptă,
Aşteaptă ofilirea prelungită
A năzuinţei din lumină ruptă.

Arunc oglinda în vitrina spartă,
Fantomele trec jerpelite-n noapte,
Numărăm scările caruselului
Cu promisiuni făcute şi uitate.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În detalii

Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.

Arborii se distanţează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgeţile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbuşire de ziduri la care nu au acces.

Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul îşi dezbracă mândria ţanţoşă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.

Ieşim la timp lăsând lumina aprinsă
şi formele se lipesc de pereţi.
Prefăcuta stare de înţelegere e muşcată de himerele serii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

se strecoară prin frunze,
prin linişti,
prin înserări,
ca un trecut presărat
cu anotimpuri de cenuşă
ale unei ţigări în
descompunere.
mă cuprinde
fantoma nemuririi
prin greşeală,
lăsaţi-mă să omor blestemul acelui alter-ego
năruit
pentru a cincea oară,
lumina mijeşte din crepuscul,
iubirea mea primară
cu instincte de domnişoară târzie,
puncte de vedere ale pendulei negre sculptate în ceară,
când iubirea asta albastră mi-e seară,
îmi strâmb canin dinţii roşii de opal efervescent
care nu vreau (vrei, vor) să mai doară…

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Cosma
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!