fier şi moarte

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non omnis moriar

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur şi templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriotismul presupune că globul nostru este împărţit în mici locuri, fiecare dintre ele fiind înconjurat de un gard de fier. Cei care au avut norocul să se nască într-un loc anume se consideră pe ei înşişi mai buni, mai nobili, mai însemnaţi şi mai inteligenţi decât fiinţele umane care trăiesc în oricare alt loc. De aceea, este datoria oricui, care trăieşte într-un anumit loc, să se lupte, să ucidă şi să moară în încercarea de a-şi impune superioritatea asupra altora.

citat din Emma Goldman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Octombrie. Aer ceţos, dens.
Timpul parcă e lipsit de sens.
Dimineţile gripate
Şi decese multe în cetate.

Ciorile se ploconesc la cer
Mirosind a iarnă, a pătul, a fier.
Domnilor, cu bunăstare,
Pregătiţi-le, vă rog, din vreme demâncare.

Tristeţea umblă pe stradă
În haine de mare paradă.
Ne umple ochii, ne mângâie mâna
Tristeţea e moale, uşoară ca lâna.

În vechiul parc, în vechiul parc
E numai Aureliu Marc.
Un Marc – statuie de granit
Şi palidul poet ţâcnit.

poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falduri

Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!

Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?

Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:

- Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leit-motiv

Simt toată vremea care curge hău
Cu Dumnezeu de mână prin oraş
Şi-o prinde omul, hoţ ca un geambaş,
Ca s-o anime-n calendarul său.

Ispita asta ne-a cuprins de mult,
Orânduiţi sub moarte şi sub cer
Şi ne-a legat în zodii ca un fier -
Otrepe vechi în cosmicul tumult.

Culegem an cu an în traista grea,
O movilă de ani până la fund,
Cădem sub crucea ei – rotund,
Laţi şi fărâmaţi ca o curea.

O, dă-ne Doamne, ceasul cât un veac,
Cât muntele de piatră necuprins,
Să trecem pe sub stele mai întins
Departe mai un pic de berbeleac.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Oltul", anul I, nr. 1 (august 1943)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în suferinţă...

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era...
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier,
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sănătatea de fier

oamenii din ce în ce mai bolnavi
îi copleşesc pe cei din ce în ce
mai morţi nu mai pot respira. cei

rămaşi sănătoşi ar trebui să facă
ceva ce să facă dacă boala şi ea
face ravagii în sănătatea de fier.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Neamţu

Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el dă acuma samă
Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer.

Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,
Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,
Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare
Lutul palid, fără suflet, să-1 depunem în pământ.

Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!
Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!
Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?
Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

Si-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată,
De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,
Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,
Sufletul (dacă există) pintre nori îşi face drum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de fier

O epavă se plimbă printre copaci
atât va mai rămâne din mine
oamenii trec
se grăbesc să moară
curajul lipseşte şi vântul stingher
ridică o fustă
întoarce o vorbă
toţi mi-s-au îngrămădit în suflet
ca ţurţurii
stau gata să-mă străpungă
picioarele frumoase se ridică precum scânteile
peripeţiile unui mojic pe o plajă
întrerup bătăile
dedesubt se zvârcolesc angoasele

secundele trec iubito
ne traversează
singurătatea în care te-am îngropat
se revarsă ca o spumă şi ne-nghite pe toţi

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Manea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria unei gropi vechi

Tata, deja precaut, când am ajuns la cimitir
o zbughise din cvadrigă şi s-a ascuns în cavou.
Iar eu cu fulgii de zăpadă urmăream pălmaşilor truda,
cum săpau o groapă nouă într-una veche
asudaţi lângă biserică, la poalele muntelui Iuda.

Apoi, la flacăra unui foc mic toţi curioşi
am întrebat groapa veche dacă viaţa,
cum se spune, este de la moarte un împrumut.
Dacă dispari definitiv când trupul rece
ţi se coboară pe funii între pereţii de lut.

Dar ea nici n-a apucat bine să ne răspundă
că zidul de fier ce ne-mpinge din urmă
(care şi el în realitate se mişcă viu)
s-a consultat cu oasele bătrâne din sicriu.

Iar ele (dându-se de trei ori peste cap) au murmurat:
"Taine cu mult mai mari şi mai fără de răspuns
ne aşteaptă, când sufletul se desparte de trup

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Izbăşescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dată

(teiului lui Eminescu)

Oare
Este soare
Peste floare
De cicoare?
Oare doare
Când mai moare?

Şi din boare
De răcoare,
Şi rumoare,
Şi splendoare,
Şi candoare,

Iese-un flutur
Şi mi-l scutur
Peste-un ţurţur
Din pridvorul casei mele,
Părăsit de rândunele.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul gândului

Iară scriu şi-aud afară Întunericul de smoală Şi salcâmul ud oftând, Cu frunzele delirând.
Plouă-n noaptea toamnei gri, Udă frunze zeci de mii Şi-n sicriele de fier, Aşez gânduri de rebel.
Mai curg rimele pe foaie Una, trei, zece, şiroaie, Iar prin ochii reci deîndat' Plânge cerul frământat.
Rătăcind prin amintiri Văd cum fostelor iubiri, Nu le pasă de-al meu vers, Eu alerg prin Univers.
Şi rămân în ploi şi vis Doar cu masa mea de scris, Mâzgălind pe-un pergament, Al gândului testament.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul

Călare şi tăcut, mascatul cavaler,
Dezastrul, m-a străpuns cu suliţa de fier.

Şi sângele-mi ţâşni cu-o roşie vigoare,
Evaporându-se apoi, prin flori, la soare.

Mi-nchise ochii umbra, de-un strigăt năpădit,
Bătrâna-mi inimă muri, fior cumplit.

Şi cavalerul Dezastru veni aproape,
Descălecă, mă-atinse pe pleoape.

Prin rană degetul metalic şi-l petrece
Pe când cu vocea dură-enunţă a sa lege.

De degetul de fier abia atinsă, iată
O inimă am iar, trufaşă şi curată.

Şi credincioasă curăţiilor divine,
Bătu iar inima poruncilor în mine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi după mine, tovarăşi

Prietenilor mei
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Veniţi mai aproape! - Şi cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit aseară mama

A venit aseară mama, ca-n romanţa populară,
Oare te-a găsit acasă, oare mai ştiai că-i ea,
N-a venit ca să-ţi aducă, a venit ca să îţi ceară,
A venit aseară mama cu broboada ei cea grea.

A venit aseară mama şi-i atîta de-nstărită,
Încît nici nu poate spune tot ce are-ntr-adevăr,
Are astm, contracte, noră, pensie, nepoţi, flebită,
Şi argint din cel mai straşnic în sprîncene şi în păr.

A venit aseară mama, bună seara, sărutmîna,
A simţit că nu te doare şi că te-a şi indispus,
Îi citeai în ochi căderea şi-i vedeai în trup ţărîna,
A venit aseară mama, s-o ajute cel de sus.

A venit aseară mama, n-a mai apucat să-ţi spună,
Dacă vrei s-o iei la tine, pentru cît va mai trăi,
Că o dau afar-din casă, că la dînşii în comună
Fac curat, dărîmă totul, lasă brazdele pustii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cenzurate, 1990
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhia era simplă: Samuraii deasupra tuturor, sub ei ţăranii, apoi meşteşugarii, apoi negustorii, urmaţi de actori, vagabonzi şi bandiţi, şi în cele din urmă, pe ultima treaptă a scării, eta, socotiţi a nu fi fiinţe omeneşti, cei care se ocupau de cadavre, de curăţatul şi argăsitul pieilor, de animalele moarte, care erau folosiţi drept călăi pentru execuţiile publice, însemnările cu fierul roşu şi mutilări. Desigur, nici un barbar nu putea fi aşezat pe una din aceste trepte.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!