fier şi timp

Leit-motiv

Simt toată vremea care curge hău
Cu Dumnezeu de mână prin oraş
Şi-o prinde omul, hoţ ca un geambaş,
Ca s-o anime-n calendarul său.

Ispita asta ne-a cuprins de mult,
Orânduiţi sub moarte şi sub cer
Şi ne-a legat în zodii ca un fier -
Otrepe vechi în cosmicul tumult.

Culegem an cu an în traista grea,
O movilă de ani până la fund,
Cădem sub crucea ei – rotund,
Laţi şi fărâmaţi ca o curea.

O, dă-ne Doamne, ceasul cât un veac,
Cât muntele de piatră necuprins,
Să trecem pe sub stele mai întins
Departe mai un pic de berbeleac.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Oltul", anul I, nr. 1 (august 1943)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ne poartă pe umăr

Pământul ne poartă pe umăr.
Ce uşori suntem!... Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.

Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare şi vechi.
În grădini şi-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.

Visul cârtiţei e să-şi sape o groapă,
Calul doar în vis şi în basm zboară.
Nu-ţi potoleşti setea a doua oară
Cu acelaşi căuş de apă.

Iubim paşii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele şi steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Cântec şoptit (1970)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspectul, moravurile şi deosebirile etnografice ale peninsulei tind a se modifica de pe o zi pe alta. Altădată se călătorea cu anticele mijloace de transport: pe jos, pe cal, în căruţă, în roabă, în palanchin, în cârca omului etc. Acum vapoarele parcurg cu viteză fulgerătoare apa, iar drumul de fier, care străbate India în toată lărgimea sa, a apropiat Bombay la numai trei zile de Calcutta.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi morţi

Te miri unde se află ochiul,
noi suntem lacrimile lui
risipă de sare,
risipă de apă.
de fier e risipă în cuie.
Vom spânzura de vederea noastră
stele gemânde,
nodul gordian nu-l vom tăia
ca şi cum Alexandru Macedon, încă viu
ar fi în faţa falangei!
Vom trozni între unghii, pietrele,
ca pe nişte păduchi ai munţilor,
clipind, face-vom ca întunericul
să se zdrobească de atâta vedere!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Iarna de la sfârşitul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietroaiele astea din jur arată cu vârf şi-ndesat că noi le-am fabricat. Facem din lâna stelelor bidinele, vopsim noaptea casele cu ele. Batem apa până scoatem din ea lumina, ca din lapte smântână. Soarele, care e de fier, zilnic rugineşte, şi rugina lui cade pe noi de ne-ncălzeşte. Noi o strângem în cearşafuri, umplem cu ele câmpul şi facem să crească mai repede grâul şi porumbul.

Marin Sorescu în Unde fugim de-acasă?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (9)

Vinule, de ce esti trist?
Ea, acum, poate ca cere
Frunzelor ingenunchere
Troitei din somn, pe Crist

Uite, lavita de ieri
noduroasa si nebuna,
asternuta-i doar cu luna
cu bardace... cu taceri...

Fierul plugului, olog,
Poate chiar in noaptea asta
dezveli, din lut, o teasta
si-un corn viu de inorog

Poate ea a tresarit
cine stie? cui ii pasa?
... s-a visat in somn mireasa
si-a crezut ca a murit

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei

Ei vor veni. Stând după colţ.
Au poate gândul să-i întoarne?
Eşti numai spaimă, eşti de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonţ.

Cu toate simţurile goarne,
Trăieşti uciderea de bolţi.
Ei au copite şi au coarne,
Au puşcă şi în puşcă gloţ.

Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunţii lor:

Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Şi două mii de ani eclipsă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezolvarea carenţelor educaţionale cere timp. Cine are deficit de fier, face cură de spanac. Nu înghite piuliţe.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avânt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăvoarele

Scrâşnesc zăvoarele de fier,
rostind cu strigăte de-osândă,
fantasma unui temnicer,
ce stă de peste veac la pândă.

Scrâşnesc zăvoarele pe rând,
ca tunetul ce vrea să-ntoarne,
cum marea geme spumegând,
ca fiare lacome de carne.

Scrâşnesc zăvoare pe la porţi
sub meterezele cetăţii,
unde şi-acum străjerii morţi
păzesc rostirea libertăţii.

poezie de Mircea Ionescu-Quintus din Moara Dracilor (1999)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem la aniversarea celor 43 de ani ai mei

s-o sfârşeşti singur
în cavoul unei camere
fără ţigări
sau vin –
numai cu un bec
şi cu o soba de fier,
cu părul sur –
şi bucuros că ai
camera.

... dimineaţa
ei sunt deja acolo
făcând bani:
judecători, tâmplari,
instalatori, doctori,
copii care vând ziare, poliţişti,
frizeri, spălători de maşini,
dentişti, florari,
chelneri, bucătari,
şoferi de taxi...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul: Sărut mânuţele, distinsă doamnă! Vă reamintesc respectuos că sunt calul unui mare luptător pentru drepturile omului. Nu sunt o simplă vită de povară. Şi apoi, vă mărturisesc: trebuie să umblu în două picioare. Anul acesta, de la bugetul central mi s-au repartizat numai două potcoave...
Făt-Frumos: Două potcoave, ai? Asta numai din vina acelor neisprăviţi de la Isprăvnicie. Un cal serios primeşte două potcoave. Şi asta, în ţara în care puricii se potcovesc cu nouăzecişinouă de ocale de fier...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 65

Bronz, piatră şi pământ şi mare-ntinsă
Se-nchină morţii, căci sunt trecătoare
Şi-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumuseţea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porţile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l ţină de picioare
Ca să nu-i fure frumuseţea toată?

Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipeşte în cerneală.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,
Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă --
Azi iar mi-i frică... si cred, si sper...

O zi fără anotimp si ordine militară,
Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,
Însă produsele au început să dispară --
Si multi au plecat, si noapte se lasă.

Cu totii spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naste --
Iat studiul creste cu tactul tăcut...
O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vero novo

A primăverii zile bolnave vin şi-alung
Senina iarnă, albă, când arta e lucidă,
Şi-n minte, unde sânge posomorât prezidă,
Se-ntinde neputinţa cu un căscat prelung.

Mi se-ncropesc sub ţeastă amurguri albe, dense,
Un cerc de fier mi-o-ncinge, precum un sarcofag.
Şi cat în pribegire, un Vis frumos şi vag.
Prin câmpi, în coptul zilei şi-al sevelor imense.

Dar cad, strivit de-arome de iarbă şi copac,
Şi-o groapă sap cu faţa-mi să-nnăbuş Reveria
Muşcând lut cald în care-ncolţeşte liliac.

Şi-aştept, în scufundare, să urce nostalgia...
- Estimp, Azurul râde-n frunzişul efemer,
În care zburdă păsări şi ciripesc spre cer.

poezie clasică de Stephane Mallarme, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă de moment

voi aţi văzut vreodată păsări cu albe aripi de strigoi
plutind pe mările de flăcări din munţii zilei de apoi?!
dar lupi, voi aţi văzut vreodată zâmbind cu lacrimi puerile
c-a fost lupoaica violată, pervers, cu cotul lui Ahile?!
voi luna aţi simţit, ciudata, cum sughiţa cu gelozie
când raze te legau de poartă unui gărduţ de fantezie?!
copaci voi aţi udat vreodată cu rădăcina până-n cer
cu apele de piatră sacă, cu ciur integru şi de fier?!
şi dacă da, să ştiţi c-odată vă veţi trezi din somnolenţă
nu-n lumea asta hazardată - în alta. Fără chintesenţă.

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!