foc şi lână

Secetă

Delicate încercări de rugăciuni s-aud
În inima cohortei care ridică colbul
După amiaza asta, cu preoţi împreună
Pe crucea cărora se odihneşte corbul.

Din inima mea sunt ciupite hematiile
Care locuiesc în crăpăturile lanului,
Norocul este că soarele arde în creier
Speranţa de-a hrăni foametea banului.

Clipele stoarse cad în vesela goală
A celor ce-şi şterg lacrimile cu speranţa,
Apa transparentă va rotunji bobul
Şi va reliefa într-un gest nobil viaţa?

Între tigri de foc aburul murmură, arde,
Viperele se otrăvesc din cauza avuţilor,
Restul nu-i decât o secetă cumplită,

[...] Citeşte tot

citat din Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai ştii cum stăteai pe deal şi ne făceai cu mâna
aveai un batic cât toată pădurea
şi îţi spuneam
sărut mâna...
şi îţi trăgeai mâna cu tot cu securea.
Mai ştii
cum seara ne spuneai noapte bună
cu mâinile peste foc dezmorţite
şi ne uitam prin gemuleţul cuptorului la lună
să ne vedem visele corăslite
în laptele ierbii
ce rumegau printre oi
strigau ostreţele
după o oaie un miel prin trifoi.
Mai ştii cum veneam cu tata la tine
şi ne dădeai ciorapi cu lână de vară
lătra câinele sub un nor de albine
şi-ţi împleteai din cruci o livadă-ntr-o pară
Mai ştii
când veneam cu vacanţa la tine

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna pe uliţă

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba cloanţa

Baba-i calul dracului
(Vorbă veche)

Şede baba pe călcaie
În tufarul cel uscat,
Şi tot cată nencetat
Când la luna cea balaie
Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce, cloanţa toarce,
Din măsele clănţănind
Şi din degite plesnind.
Fusu-i răpide se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Mi-e-atât de dor de draga mea bunică,
de lampa ei de gaz, ce înteţea
mirosul florilor de levănţică,
din caierul de lână, când torcea!...

Pâinici cocea pe plită, iarna toată,
cu miere de albine le ungeam.
Ceva mai bun nu am mâncat vreodată,
cu lapte dulce! Apoi, ne culcam.

Bunica îşi punea arnici în ac
şi începea să coas-o ie nouă
din marchizetul alb, păstrat în sac,
ţesut de ea, în dimineţi cu rouă.

Şi gândurile-i toate se-ntreceau
cu vântul ce bătea a viscolire,
când fulgi de nea Pământul îmbrăcau
şi geru-ncremenea întreaga fire.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă unei zeităţi profane

Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezenţă faţă de victimă,
Mai ales, când victima eşti tu însuţi, vrei doar amorţeală,
Insensibilitate faţă de orice încercări şi patimi,
Ţigara aprinsă, lipită de saliva uscată, între degetele fragile,
Se obstinează împotriva forţei de gravitaţie, tu ai reuşit să-adormi...

Scrumul de ţigaretă este luat de o briză de vânt, care trece
Prin toate camerele, cu toate ferestrele şi uşile larg deschise, vraişte,
Cade pe covorul răvăşit, se rostogoleşte pe firele zburlite de lână,
A doua briză, mai puternică, ce poartă nefiltrată toată efervescenţa
Viscerală a Romei, încinge ţigara rămasă aprinsă, îi smulge o scânteie
Pe care, provocat, hazardul o poartă, translucidă, pe covorul primitor
De spasme, de spume, de leşinuri, de crize, de nea, de lacrimi...

Scânteia îşi va alege loc neprevăzut de vatră,
Nevegheată de nimeni: tu dormi, slujnicele, care te iubesc, au plecat pe Corso,
Iar prietenele, care te detestă, te-au părăsit, îţi aşteaptă sfârşitul,
Pe care, vestalicul foc se grăbeşte să ţi-l aducă, focul, pe care nu-l mai pui la socoteală,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă soldatului căzut în genunchi

Tăcerea mea-i legată de-ntreaga omenire,
Se-agaţă ca o cruce de trupuri de martire
Şi plumbul se topeşte până-n călcâiul drept,
Pe buza mea-nfloreşte sfârşitul înţelept.

Cu apele din lacuri aş plânge moartea mea,
Cu munţii şi câmpia, firesc, aş cerceta
Cum blocuri de granit pot înverzi şi-apoi
Furiile alpine să curgă în puhoi.

Aş cerceta câmpia, deschisă şi-nflorită,
De focul verii arsă, secată, mistuită,
Aş cerceta cum păsări se-ndreaptă liniştit,
În fiecare toamnă, spre ţări în asfinţit.

Dar liniştea mă toarce ca lâna în fuior;
Se-aude ramul veşted ori pasărea în zbor,
Se-aude gândul singur, m-aud şi eu în gând,
Cu ochii larg deschişi, aproape lăcrimând.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihaida - Fragment epic - Cântul II

............................
În case-era-ntunerec; în sus, în capul scărei,
O surdă licurire din îngânată lampă
Îşi revărsa lumina în lunga intrătură
Şi arăta vederii bătrâni, gălbui păreţii.
La uşa de intrare a salei de ospeţe
Sta un fecior din casă cu mâna sa pe cheie.
În fund, în fundul salei, un pat cât ţinea latul;
O scoarţă purpurie în late vergi florate,
Ţesută de băneasa, sta-ntinsă în tot lungul,
Şi atârna la vale stufoşi şi mândri ciucuri;
Şi laviţi prelungite în dreapta şi în stânga
Roşea într-o dimie întinsă-n ţinte albe,
Ţesută iar în casă. O tavolă rătundă
Şi mare sta la mijloc, c-o stofă belicoasă,
Cu grei de argint ciucuri; o cruce sta pe dânsa,
Cu tot, de tot de aur; o carte fericată
În smalţ şi nestimate, şi luminări trichellii,
O vargă pastorală şi sacrele vestminte,
Pontificala mitră lucea naintea crucii.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească privea spre dealurile împădurite din faţă, după cortina cărora îmbiau: pădurea însăşi a Cătămăreştilor, gârla pădurii şi iazul cu insula din mijloc, unde în tovărăşia fratelui, cititor al lui Robinson, desfăşurau războiul împotriva broaştelor, urmat de răsunătoare victorii, de care studentul de la Berlin îşi va aminti cu nevindecată melancolie. Aici şi-n aceşti ani binecuvântaţi ai copilăriei se încheagă iniţierea poetului nu numai în farmecele naturii şi-n tainele firii: (Mama-i ştia atâtea poveşti, pe câte fuse/Torsese în viaţă... /Deci ea l-au învăţat/Să tâlcuiască semne ş-a păsărilor spuse/Şi murmura cuminte a râului curat), dar şi-n puritatea originară a vieţii de ţară, a cărei complexă cunoaştere copilul o soarbe de timpuriu şi de la izvor. O şezătoare, în miez de iarnă, cu fete stând pe ţolul aşternut în jurul focului, întreţinut de vreascuri, şi dărăcind lână ( Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate), îl ţine treaz până ce jarul cu mirajele lui incandescente şi basmele de pe tărâmul celălalt îl strămută în împărăţia viselor, la pieptul mamei, ce, surâzând, îl veghează...

Perpessicius în M. Eminescu- Opere alese
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slava Celui Prea Înalt

Gloria şi slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viaţă omului i-a dat
Şi-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — şi viaţă şi lumină
Căci doar El croise planul
Şi cerul în tot înaltul
Flori de foc şi de lumină

Gloria şi cinstea şi onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute
Şi cai învăţaţi

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar hai sa o luam de la inceput si sa va vorbesc despre cateva interpretari ale Mioritei, pe care nu [...] | Citeşte tot comentariul

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul nimănui

Abia când te simţi integrat,
maniera asta de socializare cu natura
capătă aspectul precis al unei forme fixe
de viaţă. De la piatră am pornit, la piatră
ajungem, la comunismul portocaliu, macru,
desangvinat, la populaţii care ne-au părăsit
de comun acord, pentru a ne lăsa ispitiţi
de senzaţia că singurătatea e ca durerea
unui cal fără coaste, ce-şi vomează biciul,
sau bastonul de vişin, supte de trup.

Stăpâneam o mansardă, un unic refugiu,
mai aproape de stradă decât de cer.
De regulă, primeam în vizită doi sfinţi, întotdeauna
aceiaşi, unul măcelar şi altul preot, la fel de bine
crescuţi, la fel de mucaliţi. Le convenea frecvenţa
câmpului, rezona bine în răşina miruită a bârnelor.
Vorbeam puţin, beam vin şi ascultam în urechile altora,
uscate, încreţite ca nişte scoici, tot vuietul lumii.
Aprindeam apoi focul în încăperea fără pereţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!