fructe şi moarte

Pe urma poeţilor morţi

Din luxosul lui bungalou ascuns de ochii oamenilor
Bukowski mi-a trimis un email foarte urgent.

El locuieşte pe o insulă din Pacific; a spus
că Amelia a aterizat în siguranţă...
şi că va reveni curând cu mai multe detalii;
tocmai a descoperit secretele fructului *noni.

În ceea ce mă priveşte, i-am preluat trândăvia rămasă-n urmă,
scriind la beţie versuri cu foarte puţine rime...
pe abdomenul unei fete cu ochi negri din Detroit
care tocmai a evadat dintr-o temniţă din mintea ei...

* Noni, numit şi "fructul inaniţiei", este folosit ca aliment de populaţia băştinaşă din unele insule ale Oceanului Pacific, în pofida gustului amar şi a mirosului neplăcut, în situaţii de foamete.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, vara

Adio, vara, pleaca-n ascunzisuri,
Noi suntem gata de-a cadea –ntr-o carte,
Si de-a mai lacrima catre pietrisuri,
De dor de tine si de dor de moarte.

Din fructe coapte picura alcoolul,
Nimic nu mai ramane cum fusese,
Ce cosmic iese dintre ramuri golul
Penultimelor tragice regrese.

Si va veni si ultima rafala,
Dar nu-o vom apuca-o, nu e sansa,
Cand in ninsoarea imateriala
Bolnavii lumii vor cadea in transa.

Ci noi atata am putea decide,
Incostienti si tristi ca prima oara,
Prin fumurile toamnelor putride,
O carte pentru voi: adio, vara!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperceptibil timpul

În grădină se face roşie
portocala, imperceptibil
timpul dansează
pe scoarţa sa,
roata morii se desprinde
la plinul apei
dar îşi continuă rotirea
şi înfăşoară un minut
minutului trecut
sau viitor. Divers timpul
pe rotunjimea fructului,
indeclinabil pe corpul
care reflectă moartea
lunecă întortochiat
închide strânsoarea
minţii, scrie
o dovadă de viaţă.

poezie clasică de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminică dimineaţă - II

De ce ar trebui să fie reverenţioasă în faţa morţii?
Ce fel de divinitate este aceea care se dezvăluie
Doar în umbre mute sau în vis?
N-ar trebui să se bucure de mângâierea soarelui,
De aroma fructelor, de aripile strălucitoare ale păsărilor
Sau de balsamuri şi de frumuseţea pământului,
Lucruri care au cel puţin acelaşi fermec ca visele despre paradis?
Divinitatea trebuie să trăiască în interiorul ei însăşi:
Vehemenţele ploii, atitudinile ninsorii;
Suferinţa singurătăţii sau entuziasmul de neînvins
Când pădurile dau în floare; sentimentele
Răvăşite pe drumuri ude în nopţile de toamnă;
Toate bucuriile şi toate durerile, amintirea
Unei ramuri verzi – vara şi a unei crengi în iarnă.
Acestea sunt măsurile destinate sufletului ei.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul II (Lumina te învăluie)

Lumina te învăluie în flacăra ei caducă.
Bocitoare palidă şi distrată, stând în acea direcţie
contra vechilor elice ale amurgului
care se învârt în jurul tău.

Fără cuvinte, prietenul meu,
retras în singurătatea acestor ore ale morţii
şi cuprins de pulsaţiile focului,
urmaşul pur al zilei ruinate.

O creangă de fruct alunecă din soare pe veşmântul tău.
Grozavele rădăcini ale nopţii
se ridică, subit, din sufletul tău,
şi lucrurile care se ascund în tine se redescoperă
ca oamenii palizi şi melancolici,
naşterea-ţi recentă, să găsească hrana.

O, magnific şi roditor şi atrăgător sclav
al orbitei care se-nvârte şi trece în negru şi auriu:
răsari, fii călăuză şi stăpâneşte o creaţie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Şi niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Şi să-mi refaci tot viciul omenesc?

Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe
Şi te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinereţe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-şi vindecă în cer harababura
Şi-mi dai motiv în viaţă să rămân.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învaţă numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poţi, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Şi dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe; tristeţea metafizică e fructul devenirii. Sunt proşti istoricizanţi care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi... Adică murim ca şi caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de religie, Hristos - dar nu ne interesează!

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depindea de Adam şi Eva să rămână sus, în Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propedeutică

Puteam să-mi propun – pedant – o poiană pustie de paşi de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori –
ca să pot intui – inocent – impostura iubirii.

Învăţam îndărătnic – să-ndur când se-nalţă şi mă înconjură curţi de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai şi căi şi culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori –
ca să-ncerc să pricep – imprudent – paradigma puterii.

Ezitam să evoc evadări şi eranţe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, poveşti, porţi, parabole, punţi, piraţi şi primejdii;
nocive năluci – nave negre, nedemne de nimb – născând nebuneşte din nori;
atoli anulaţi, epurate elanuri, cenzurate comori –
ca să ştiu cum să neg – insolent – noţiunea nădejdii.

Sufeream sugerând – simetrie sinistră – siluete şi spectre: suspecţi de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranţei, câte-un leş aderând unei funii;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Eminescu

Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelina

Ca Dumitru-n albanime
Mai viteaz nu era nime,
Nici la braţ mai viguros,
Nici la umblet mai frumos:
Era înger la iubire,
Zmeu era la războire;
Între fete curcubeu,
La bătăi trăsnet şi leu.
El cu dragii săi tovarăşi
La război pornit-a iarăşi,
Dar pe drumul lat şi-ntins
L-a cuprins un dor pe cale:
Dorul Angelinei sale.
Şi el zice către fraţi:
Dragii mei! Voi m-aşteptaţi,
Până-n seară, până-n noapte,
Până mâine-seară poate,
Pân mă duc la draga mea
Căci nu pot de dor de ea!
Astfel zise lin şi blând

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit

Dacă, legea a treia a dinamicii se aplică în fizica universală,
atunci moartea ne-ar da un recul, cu o forţă egală...
păcat, de atâta şcoală!

Cum, naşterea, se spune că nu poate fi din nimic, niciodată,
eu fiind deja, e clar că exist dinaintea naşterii eternităţii...
şi nici nu mai văd rol, posterităţii!

Iubirea, fiind idiopatică, este definitiv incurabilă
şi culmea, victimele nu se plâng...
e doar o chestiune de... răsfrâng!

Inevitabil, deci fiind tot rotund, nu-i niciodată un sfârşit
şi-i neînţeles cum mărul este fructul cel oprit,
că n-am fi fost; nici laicul, nici cel smerit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorindu-mi să mor

Deoarece mă întrebi, cele mai multe zile mi-au dispărut din memorie.
Merg în hainele mele, nemarcată de realitatea plimbării.
Apoi, acea de nerostit dorinţa carnală se întoarce.

Chiar şi astfel, nu am ceva împotriva vieţii.
Ştiu bine săbiile ierbii despre care faci vorbire,
textura pe care ai plasat-o sub soare.

Dar sinucigaşii au un limbaj propriu,
asemeni tâmplarilor, ei vor să ştie ce unelte vor folosi.
Ei nu întreaba niciodată de ce construieşti.

Atât de simplu am recunoscut de două ori,
am posedat inamicul, am mâncat inamicul,
i-am confiscat arta, magia lui.

În acest mod, densă şi gânditoare,
mai caldă decât uleiul sau apa,
mi-am tras sufletul, salivând cu gura deschisă.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie în cartierul cu câini

pisica din cartier are zece vieţi la biserică
slujba se ţine în toate duminicile dar mori
neîmpărtăşit cu ochii sculptaţi în pereţi
ai vrea să lingi seva fructelor vie să te îmbăiezi în marea cu meduze sărate
câinii lumii latră zbor cu aripi de păsări pietrificate

caruselul toamnei rostogoleşte nopţi
decorticate
himere oarbe stele cu un singur picior aritmii
este un septembrie cu secunde de aer
cu iubiri crescute din iarbă
din galbenul morţii din albele toamnelor aritmii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructe şi frunze

Din pomul înfructat al ceasului de seară
Cad pe pământ soldaţi răniţi întâia oară,
Şi frunzele-nverzite-a primăvară
Ne dau de ştire despre lupte
Cu miros de fructe.

Soldaţi răniţi întâia oară de cartuşe
Îşi iau pistolul fabricat din lemn de uşe,
Şi frunze înverzite a păpuşe
Ne-anunţă despre fructe
Cu miros de lupte.

În patul tău miroase a fruct de somn,
Eu trec prin el tuşind un domn,
Şi frunze-înverzite-a pom
Se războiesc în fructe
Cu miros de lupte.

Din pomul înfructat al ceasului de seară
Se închină morţi iubiţi întâia oară,

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resturi

Resturi de fructe
sunt foarte multe,
resturi de pâine,
de azi pe mâine,
resturi de haine,
cârpite, dar faine,
resturi de cărţi
te-ajută să-nveţi,
resturi de eră,
pentru cine mai speră,
resturi de iubire,
ce vis subţire,
resturi de oameni,
flămânzi şi fameni,
resturi de viaţă
avem în faţă!...

Stau şi mă-ntreb,
mai avem ceva-ntreg?...

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serbia, lumină în lacrimă

Serbia, Serbia, lumină în lacrimă,
Venin în paharul cu apă,
Întuneric în fructele derivă
Pentru cine în zbucium se-ngroapă.

Curcubeu se-ntinde cuvertura
Clipei sfâşiate în tunet pe cer,
Îngenunchează seminţele luminii,
Bisericile îndurarea o cer.

Dumnezeu cu stele în barbă
Roteşte vârtejul cu morţi,
Fluturii zboară în umede zdrenţe
Adăpostiţi în deschisele porţi.

Balcanii priveghează din zări
Oceanul de ape turnate cu sârg,
Oamenii fac tinichele din suflet,
Serbia, Serbia-n genunche o strig.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul corsar

Anglia-i un loc bun pentru cei bogaţi şi-n funcţii plasaţi bine;
Însă Anglia-i un loc nemilos pentru cei săraci ca mine;
Iar cei mai mulţi marinari nu vor avea parte prea des,
De porturi la fel de plăcute ca cele de pe insula Aves.

Erau acolo patruzeci de nave robuste, iuţi, cu armament la bord:
Arme albe, puşti şi pistoale, cu tunuri la babord şi la tribord.
Şi-o mie de navigatori au făcut legi la Aves, cu bunăcredinţă,
Pentru-a-şi alege căpitanii, cărora le jurau ascultare şi credinţă.

De-acolo ne-am năpustit asupra Spaniolului plin de-aur, de ţesături
Bătute-n argint, comori smulse băştinaşilor prin groaznice torturi;
Apoi, am atacat căpitanii navelor comerciale, cu inimi de fiară,
Care biciuiau oamenii şi-i hrăneau cu coji de pâine-amară.

O! Palmierii în Aves creşteau înalţi, iar fructele păreau nişte sfere
De aur, păsările colibri şi papagalii erau minunaţi la vedere;
Iar tinerele negrese alergau spre-Aves, să scape de robie,
Şi-i întâmpinau pe marinarii sosiţi pe marea albastru-sidefie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!