gânduri şi panică

Buburuzul meu, ce faci?

(aveam de ajuns la vapor)

mai ales dimineaţa
vocile şi cuvintele
se joacă cu mine

1.

dă-mi, Frate, pana Îngerului
cu care să-ţi scriu
întru bucurie
să tot fie
armonie cu pălărie
o poveste
ca o veste de primăvară
cu care să te bucuri o vară
cum s-a bucurat Pictorul Orb
când a început să vadă
şi-n bucuria lui
ai găsit şi tu

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Bună seara, Londra. Pentru început, permiteţi-mi să îmi cer scuze pentru această întrerupere. Apreciez, ca şi mulţi dintre voi, confortul rutinei zilnice - siguranţa familiarului, liniştea repetiţiei. Mă bucur de ele la fel de mult ca orice cetăţean. Dar de dragul celebrării, de îndată ce aceste evenimente importante din trecut se leagă adesea de moartea cuiva sau de sfârşitul vreunei lupte sângeroase, petrecerea unei sărbatori plăcute, m-am gândit că am putea celebra această zi de 5 noiembrie, o zi despre care din păcate nu se mai aminteşte, prin a rupe puţin timp din rutina de zi cu zi şi a ne aşeza pentru o scurtă discuţie. Evident că există şi oameni care nu vor ca noi să vorbim. Cred că chiar şi acum sunt date ordine prin telefon şi oameni înarmaţi vor fi în curând în drum spre noi. De ce? Pentru că de îndată ce bastoanele sunt folosite în locul interogatoriilor, cuvintele le vor stăvili întotdeauna puterea. Cuvintele au sens, şi pentru cei care vor asculta vor întrupa adevărul. Şi adevărul este că se întamplă ceva complet greşit cu această ţară, nu e aşa? Cruzime şi nedreptate, intoleranţă şi asuprire. Şi unde cândva aveam libertatea de a ne împotrivi, a gândi şi spune ceea ce credem, acum avem cenzură şi sisteme de supraveghere care ne îngrădesc şi ne solicită să ne supunem. Cum s-a ajuns aici? Cine e de vină? Cu siguranţă unii au o vină mai mare decât alţii, şi o să li se ceară explicaţii, dar să fiu sincer din nou, dacă vrem să găsim vinovaţii, trebuie doar să privim în oglindă. Ştiu de ce aţi făcut-o. Ştiu că vă temeaţi. Cui nu i-ar fi teamă? Război, teroare, boli. Erau o multitudine de probleme care conspirau ca să vă corupă gândirea şi să vă îndepărteze de bunul simţ. Frica a scos ce era mai bun de la voi, şi cuprinşi de panică a-ţi apelat la cel care este acum prim-secretar. Adam Sutler. V-a promis ordine, pace şi tot ce v-a cerut în schimb a fost tăcere şi supunere. Aseară am încercat să pun capăt acestei tăceri. Aseară am distrus pe bătrânul Bailey pentru a reaminti acestei ţări ceea ce a fost dat uitării. Cu mai bine de patru sute de ani în urma, un mare om a dorit ca ziua de 5 noimebrie să rămână întipărită pentru totdeauna în minţile noastre. Speranţa lui era să amintească lumii de cinste, dreptate, libertate şi că acestea, mai mult decât cuvinte sunt perspective. Aşadar, dacă nu a-ţi văzut nimic, dacă crimele acestui guvern rămân necunoscute pentru voi, atunci sugerez să lăsăm ziua de 5 noiembrie să treacă neobservată. Dar dacă şi voi vedeţi ce văd eu, dacă şi voi simţiţi ce simt eu, şi dacă a-ţi căuta ce caut eu, atunci vă cer să mă susţineţi timp de un an de zile începând din această seară, în faţa porţilor Parlamentului şi împreuna o să le oferim o zi de 5 noiembrie care nu va fi niciodată uitată.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!