gânduri şi viermi

De ce m-aş mai trezi din vis dacă asta nu m-ar elibera de egoism? Culmea, tocmai nenorocitul de gând care afirmă asta este apogeul egoismului şi a paranoiei lui "Eu ştiu". Oare chiar există pe suprafaţa întregului pământ vreo fiinţă umană care să îl fi pus cu Adevărat pe Dumnezeu pe primul loc şi nu pe spurcăciunea de gând din capul lui care se dă drept Dumnezeu, şi să poată afirma o astfel de trăsnaie? Pentru nenorocitul de gând dacă nu joci rolurile lui rătăcite, cum ar fi cel "mântuitor", de "părinte", DECI DACĂ ÎL PUI PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC TREBUIE SĂ FII TERIBIL DE EGOIST, nu-i aşa? Nu spune Hristos: "Cine vrea să mă urmeze să-şi lase familia (pentru că acolo nu-i decât frica gândului şi lupta de gherilă) şi să mă urmeze!" Aşadar, oare nu tocmai faptul că nu ştii cine şi ce eşti tu e tocmai apogeul egoismului? Pe asta gândul care vă hipnotizează, vă prosteşte nu o poate vedea, pentru că e atât de convins că rolurile lui separatiste şi pline de suferinţă sunt şi vin de la "Dumnezeu" că vă orbeşte şi pe voi ca să nu vedeţi că vin de la fricile lui cele mai abjecte toată ziua? De ce vrei să te chemi "om" şi mai ales de ce te crezi superior viermilor? Pentru că şi un vierme se reproduce dar nu scoate idioţenia că "E în numele lui Dumnezeu, sau că e lăsat de la Dumnezeu!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada concursului de la Blois

Lângă fântână mor de-al setei chin,
Încins ca focul, clănţănesc din dinţi,
În ţara mea sunt pe meleag străin,
La gura sobei, dârdâieli fierbinţi,
Gol ca un vierme, îmbrăcat în prinţ,
Cu lacrimi râd, în vană aşteptare,
Alean îmi este trista disperare,
Mă bucur, dar plăcerile-s străine,
Lipsit de orice vlagă mă simt tare,
Bine primit, gonit de orişicine.

Nu-mi pare sigur decât ce-i neclar,
Ce-i limpede, de nepătruns îmi pare,
De ce-i în mână zic că n-am habar,
Stiinţa-mi vine doar din întâmplare,
Câstig mereu şi pierd fără-ncetare,
Zic "bună seara" când zorile mijesc,
Mă tem, întins pe spate, că mă prăbuşesc,
Sunt înstărit, dar n-am un ban la mine,
N-am rude, dar aştept să moştenesc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

Doamne, cum de poţi ierta
Crunte boli de minte grea
Şi sfruntat neadevăr,
Vierme strecurat în măr?

Cum nu creşti tu, Doamne, iară
Dintr-o Evă, o fecioară
Preacurată pe vecie,
Fală lumii-ntregi să fie?

De ce şarpele viclean
Are-n el aşa alean
Şi limbaj muiat în miere,
Iar în ochi aşa putere?

El, cu vorbele suave,
Murdăreşte flori firave,
Le scufundă –n zoaie caldă
Unde Belzebut se scaldă…

[...] Citeşte tot

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prag

O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, şi cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îţi stau în faţă!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povaţă.
Înţeleg, împărăţia ta, cu veşnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenuşa rece, ţintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. — Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită — tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul şi găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpăraţii şoareci dacă-n capul meu şi-or face
Cuib, nesupăraţi de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua scrisoare cu destinatar necunoscut

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o aşchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristeţea pe care o împart la unul
sfredeleşte în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
şi strig
ecoul se izbeşte de pereţi
aud un oftat
ridic ochii şi privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemişcată de o vreme

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta poeţilor

nu credeţi că poate acum e momentul
să-i cerem iubirii şi devotamentul?
nu credeţi că astăzi cuvântă profeţii?
cu cine se luptă întruna poeţii?

cu umbre, cu demoni, cu muze parşive
cu versuri în sânge şi lacrimi tardive
cu vise cumplite-n secundele care
idilele nopţii ne sunt mai precare

cu gesturi mocnite-nainte de vreme,
cu divinitatea, sperând să ne cheme,
cu minţile lumii rămase perplexe
în faţa gândirii atât de complexe,

cu viaţa şi moartea - iluzii obscene
cu pornografia impusă pe scene
cu transcendentala dorinţă de-a trece
în dimensiunea obscură şi rece

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gândul

Nu mă tem de ce n-a fost
Nici de ce nu vine când o chem.
Pentru că dacă ar fi nu i-ar trebui îndemn.
Ar veni şi am mai fi odată şi ce bine ne-am simţi.
Şi ce fluture ieşit din vierme ar dansa cu moartea
În jurul lămpii la bucătărie.
Unde se gândesc tratatele astăzi scripte moarte
Cât păstruga din chiuvetă se mai zbătea vie.
Peştele de aur a-nghiţit argintul.
Florile pământul l-au dat înapoi.
Şi urmăm acum la rând şi noi.
Ce vrem dară noi? Doară gândul!

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blesteme

Prin undele holdei şi câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zabranice, mută,
Intră ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:
In împărăţie de bezna şi lut să se facă
Grădina bogată şi ogada săracă.
Cetatea să cadă-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Subolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Să fete în purpură şorecii sute.
Gânganii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Mâinile astea, Doamne!
M-ai împuternicit cu mâinile astea.
Pot mângâia cu ele până şi setea
pomilor arşi de toamne

Şi ochii ăştia Doamne!
M-ai luminat cu ochii ăştia coloraţi,
să zăresc frunzele şi viermi inelaţi
şi câte alte forme

Şi mi-ai dăruit gândul,
să-mi pot pune întrebările doar noaptea,
să pot întreba retoric ce-i dreptatea
care-o împarte vântul.

Doamne! Doamne! Cuvântul.
Ne-ai lăsat cuvântul, Doamne, într-o carte.
Ne amintim rândurile din ea, poate,
până ne cerne glodul.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt înaripat

ca un copac trăiesc cu viermi sub scoarţă
în frunziş de gânduri cuiburi au răsărit
cântecul cheamă lumina cu gene de viaţă
veacul acesta este doar pentru iubit.

arbori de cristal au crescut în privire
codri de vise spre cer am înălţat
cu privighetoarea am o potrivire
rapsodia fericirii şi eu am învăţat.

torentul de emoţii răsună în cascadă
preţuiesc viaţa că pe o comoară
steaua din mine nu vreau să decadă
măcinată de griji ca piatră de moară.

anotimpului iubirii îi fac o serenadă
prin fiinţa mea ca un flamingo zboară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de metil

Cum să-ţi treacă timpul fără să doară sub cerul metil de vară,
să-ncerci o psihanaliză amatoare cu gândul de a vindeca vreo mică traumă,
să minţi un pic
pentru bucuria celuilalt,
să cedezi tot mai mult
sub iubirea lui, să se spargă uşor
toate softurile de apărare,

o vară cu multă căldură şi insomnie,
cu stări febrile sub megalună trăgând în piept aer de munte,
căutând pericolul şi frenezia,

nimic monoton sau letargic
în toate astea,
un soare aruncând ace în corpurile noastre fragile
şi
o gaură de vierme
în casa bântuită
gata gata oricând
să ne înghită.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie oilor lui Iisus

Te-am stropit cu mir de nard
Şi pe braţe de finic ţi-am purtat gândurile...
L-am slăvit pe Mântuitor
Şi ne-am închinat Lui,
Spre a trăi în El
Şi a muri odată cu El.
Căci trează de ne-ar fii conştiinţa
Nu ne-am cunoaşte morţi.
Nu este decât un păstor
Ce ne cunoaşte plânsul din suflet
Şi ne şterge lacrima din adâncuri.
Lui urmează-i dar,
Pruncul meu înjunghiat
De viermele diavolului!
Căci doar El îţi va vindeca rana...
Nici eu nu pot face lucrul acesta,
Căci rana ta sângerează în sufletul meu.
Ajută-ne, Doamne!
Căci în Tine este speranţa şi învierea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîncarnare

Te strigam...
De frică mi-am astupat urechile,
Mă temeam de ecoul care
Învăţase să îmi răspundă în lungi suspine.
Mi-am acoperit urletele cu molii
Şi am lăsat viermii gândurilor
Să îmi roadă toate golurile din mine,
Nimicul nu mai avea
Un nume de care să se lovească.
M-am evaporat în cioburi şi locuri...

După un timp
M-am născut din moartea ta,
Durerile tale mi-au fost mamă
Până la capătul fiecărei artere.
Mă îndopam din rănile-ţi deschise
Cu setea unui deşert.
Te topeai în respiraţii pierdute
Şi te adoram...
Acum ne zâmbim şi ne prefacem că totul este bine.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi mai mult din noapte

Suntem făcuţi mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Şi veşnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca nişte vietăţi din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viaţă pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braţ, o ţeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaştem
Şi-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munţi de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce mintea numeşte "viaţa mea" e de fapt doar egoism cras, izolare de cea mai mârşavă calitate. Fiinţele umane trăiesc ca viermi în propria lor vomă psihologică şi mor ca păduchii. Ceea ce fals numiţi "om" e doar înşelăciunea minţii punând etichetele ei limitate vieţii. Dincolo şi înainte de naştere, "vieţuire" şi moarte se află neîntinat vreodată de gând Supremul, Absolutul, Dumnezeu Tatăl, Sinele! Tot ceea ce crezi că ştii despre tine, e doar apologia, minciunii. Tu nu ai fost născut vreodată, coşmarul acesta al separării de întreg prin visul numit naştere, se poate sfârşi chiar acum.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja

în mine foste izvoare se întrepătrund
şanţuri de pământ sterp
zilele toate îmbrăcate la fel
ca un rătăcit îmi număr paşii
1, 2, 3
o bătaie de aripă la răsărit
aproape lumină
aproape întuneric
mă topesc în pardoseli comuniste
uşile metroului mă strâng
cresc şi mă micşoresc în acelaşi timp
mâinile mele atotmângâietoare/atotvindecătoare
sângerează şi trec aproape fără să observ
când ochii mi se închid
deschid noi găuri de vierme
dărâm uşi ascunse
îmi şoptesc
cu o portavoce lipită de inimă
şi tot nu aud şi tot nu văd
doar paşii merg în gol şi numără în gând

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer de nisip

iar rătăcesc amintiri ameţite în sufletul meu labirint
urmărindu-ţi firul, iubito, paşii mi se pierd pe o plajă pustie
te mângâi cu un gând fugar, lacrimi se aştern pe nisip
castele de sare

te îmbrăţişez cu un oftat îndelung
îmi rămân scoicile în palme
le sărut şi îţi sorb glasul furat de valul tăcerii
pânze de borangic îmi înfăşoară sufletul vierme
păianjenul timp

cu ochii ciobiţi de pumnalele stâncilor răsărite din mare
privesc cum apune Soarele străin de tot ce-a trecut
îmi întind degetele uriaşe şi-l trag de urechi
zile liliputane

iar rătăcesc amintiri ameţite în sufletul meu labirint
urmărindu-ţi firul, iubito, paşii mi se pierd
pe un cer plin de stele
te plimb în Carul Mare, pe Calea Lactee

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieratul necunoscutului

Am parcurs o veşnicie
printre camere bântuite de gânduri
şi-am ales doar o pereche de cuvinte
cu care mi-am iscălit inima,
am ştampilat-o cu cerneală amară
lipindu-mi uşor numele pe ea
alături de numele ei,
pentru a mi-o separa
de blestemul incertitudinii.

Timpul nesortat din coşul cu suflete
ce azi planează în jurul nostru
este înghiţit de gaura neagră a minţilor
aruncându-se prin colţuri paralele...
Şi pământului i s-a făcut silă
de câte suflete a cuprins
de-a lungul miilor de ani
cu sarea, cu piperul
şi cu fierea ce zac în ele
chiar dincolo de viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (14 noiembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!