greutate şi suflet

Iubire târzie

E prea târziu să recunosc,
Că te iubesc ca prima dată
Şi mai ales mi-e greu să-ţi spun:
Eşti cea mai minunată fată!

,, E prea târziu'' e-un fel de-a spune!
Un suflet tânăr am în piept
Şi chiar de nu mai sunt un june,
Tot te iubesc şi te aştept!

Desigur, merg cu greutate,
Nu mai alerg ca altădată,
Le fac mai pe-ndelete toate,
Dar cred în tine, dragă fată!

Şi duc în spate nişte ani
Frumoşi, buni şi dumnezeieşti...
Deşi sărac şi fără bani,
Sunt sigur că tu mă iubeşti!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi tu?

Poţi tu măsură adâncimea disperării?
Poţi cântării greutatea faptelor rele?
Poţi poleii cu argint cenuşă ' nserarii?
Poţi varsă paharul tristetilor mele?

Nu încerca să-mi arăţi în faţa doar mila
Nu mă coplesii cu bunătate în zâmbet
Nu vezi ca fiinţă - mi umilă
Are în în suflet doar jale si urlet?

Si urca în mine, tot urca o voce
Soptindu-mi intr-una: indurati destinul
Încerc să-mi inabus durerea atroce
Din suflet, dar şarpele râului îşi varsă veninul

Ce vrea să mă. 'nece în oceanu-i fetid
Himere bizare îşi întind mii de mâini
Să-mi smulgă inima, s-o umple cu vid
Apoi, cu dispreţ s-o arunce la câini.

poezie de Dumitru Segărceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretul unora şi al altora e acelaşi: sunt uşoare, deoarece nu au Voce. Ca şi cum ar fi dezlegate de o uriaşă greutate. O greutate sufletească. O greutate pe care o are de dus raţiunea – şi nu inima. Vocea este o piedică.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Mi-ai spus: " Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns." Te-am auzit vorbind astfel:
"Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuţi din piatră tare, din oţel."

Şi-astfel, pe buzele tremurând am simţit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viaţa mea
Dintr-o cupă atât de mică.

Femeie slabă, născută pentr-a-nţelege orce suferinţă,
Am băut durerile unor veacuri infinite – dar nu-i uşor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesor la examen

Copil fiind, am pregătit întrebările pentru un examen.
Testul era atât de simplu
că nu aveam cum să nu-l trec.

Întrebare 1: Descrieţi gustul Lunii.

Are gustul Creaţiei, am scris,
are aroma luminilor stelare.

Întrebare 2: Care este culoarea Iubirii?

Iubirea are culoarea apei găsite
de un om însetat, rătăcit în deşert, am scris.

Întrebare 3: De ce se topesc fulgii de nea?

Am scris: pentru că ei cad
pe limba caldă a lui Dumnezeu.

Mai erau acolo şi alte întrebări,

[...] Citeşte tot

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand o greutate mare iti apasa pe suflet, revolta atinge asemenea culmi, incat fiecare resort fizic si moral se incordeaza pana la desperare incercand sa scape de aceasta povara. Dupa aceasta clipa, cea mai mare suferinta este urmata de un val de bucurie si curaj.

citat din H. B. Stowe
Adăugat de Marina Ciolpan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plătind altora

Casante ne sunt sufletele...
La prima greutate se sparg
In vitraliu cu sunet şarg,
Culese prea vamp de iele.

Lipit apoi cu lacrimile..
Uscat în hublou de sare
Topit iar în frământare,
Când apunem pleoapele.

Refuzând orbiţi soarele
Plătind altora greşelile

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai uşor să înlături pasiunile tulburătoare decât să le stăpâneşti. E mult mai la îndemână să le respingi de la început decât să le domoleşti, odată ce s-au abătut asupra ta. Căci, în clipa când ajung să pună stăpânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care-şi închipuie că le conduce şi nu vor putea fi cu nici un chip îndepărtate sau diminuate. Şi-apoi, chiar raţiunea, care ar trebui să le înfrâneze, este puternică numai atâta timp cât se ţine departe de pasiuni;dacă s-a amestecat însă cu ele, raţiunea nu le mai poate înfrânge, căci odată aţâţată şi stârnită, mintea se va supune celui care îi porunceşte. Dacă la început putem să înfrânăm unele pasiuni, mai târziu ele ne supun cu forţa şi ne împing înainte. Omul care se prăbuşeşte în prăpastie nu mai ştie de sine şi nici n-are cum să se împotrivească sau să întârzie căderea, prăbuşirea îndepărtând orice hotărâre sau părere de rău, iar el nu se mai poate opri să nu ajungă acolo, unde de fapt n-ar fi trebuit să pornească. Tot aşa sufletul, dacă e cuprins de mânie, de dragoste sau de alte pasiuni, nu i se mai îngăduie să-şi înfrâneze pornirea;va trebui să se prăbuşească cu toată greutatea până în fundul prăpastiei, mânat de natura viciilor.

Seneca în Dialoguri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua

Inventaţi ocaua pentru suflet,
Ca să ştim cu cine-avem de-a face,
Să nu-ţi crezi prieten chiar duşmanul
Şi să suferi într-o lume rece!

Inventaţi ocaua pentru cinste,
Ca să nu te poată fenta oricine;
Ce ai agonisit tu prin muncă
Să nu-ţi ia altul, fără dăruire!

Inventaţi oca pentru iubire,
Nu-i drept ca, iubind fără măsură,
Să primeşti în schimb numai un strop,
De nu mai rău: invidie, ură!

Inventaţi oca şi pentru viaţă;
Unii primesc tot, iau viaţa-n şagă,
Alţii ard rapid printre nevoi,
Moartea-i ia la rând, fără s-aleagă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Şi şi-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Ei devin mai întelepţi,
C-au privit tot înspre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-ţi înapoi coroana

Totul este atât de simplu, de uşor... trebuie doar să ne dăm pe noi la o parte.
Asta e adevărata provocare, despre asta e vorba în Trezire, Iluminare.

Sub tot noroiul şi sub toată durerea se ascunde, gata să răsară, o mică floare.
Nu e a nimănui, şi nici nu are nume, însă e mai valoroasă decât toate bogăţiile din lume.

E floarea sufletului. Un simbol al simplităţii, un talisman fragil ce face însă faţă greutăţii.
De orice mărime sau tonaj, de pe orice meleag şi aparţinând oricărui peisaj, al minţii.
Da, ea este floarea pe care o poartă în suflet sfinţii.

Asemenea lor aspiră să fii, alege să iubeşti atunci când poţi răni.
Alege să asculţi atunci când poţi vorbi.
Alege să fii în Prezent atunci când gânduri pe cerul minţii tale poţi urmări.

Fă asta şi vei vedea, că soarele însuşi va coborî din cer şi-ţi va lumina inima.
Inima îţi va colora la rândul ei vorba, vorba îţi va dicta fapta iar spontaneintatea îţi va înlocui harta.

Nu te voi certa, pentru alegerile tale, nu te voi judeca pentru conţinutul gândurilor tale.
Nu asta sunt aici să fac.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGURĂTATEA CEA MULT TĂMĂDUITOARE

Iar te plângi de suflet, de singurătate şi de ziua de azi? Au tu nu vezi că eşti înconjurat de daruri? Nici nu deschizi bine ochii, o suflete al meu certăreţ, că îţi şi dai drumul la văicăreli?!
Că una nu-i bună, că alta-i rău tocmită, că soarele de ce-i rotund, şi nu pătrat, că femeia de ce nu-i bărbat, iar bărbatul de ce nu-i rachetă intercontinentală?
Iarba de ce nu-i albastră şi cerul de ce nu-i bun de păscut sau măcar de cosit: s-avem şi noi o claie-două de stele, la iarnă?
De ce îndrăgostiţii se ţin de mână, iar munţii de ce stau cu prăpăstiile căscate la cer? Păsările de ce zboară, iar vermii de ce se târăsc precum oamenii de la o zi la alta?
Femeia de ce nu te iubeşte, indiferent de anotimp, loc şi peisaj, iar tu de ce în fiecare clipă îi întorci spatele iubirii?
O, Doamne, de ce nu îngenunchez pentru a-mi ridica inima la cer, ci pentru a mai subtiliza câteva grame de lapte praf de la capra vecinului?
De ce fug de necazurile aproapelui meu ca de dracu? De ce nu pun în mâna întinsă a cerşetorului dragostea, ci scuipatul indiferenţei?
Doamne, au până când voi fi crucea aproapelui meu, şi nu gura salvatoare de oxigen?
Doamne, de ce caut umbra cea confortabilă ş nu slava muncii, cea spre fiinţă?

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt convins că adevărata prietenie, aceea care e întemeiată pe un înalt respect, îi este necesară omului, spre a-l reţine de la anumite porniri josnice. Prietenia conferă sufletului şi un oarecare sens poetic, acele puteri sublime, fără de care cu mare greutate s-ar putea ridica deasupra nămolosului teren al egoismului.

citat din Silvio Pellico
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim cu luare-aminte la purtarea noastră, să nu fie necuviincioasă, ci să trăim cu cuminţenie şi atenţie. Să nu facem ceva fără ascultare şi binecuvântare. Un vapor nu se scufundă numai din cauza unei rupturi mari, ci şi din cauza mai multor crăpături mici. Aşa şi greşelile mici, când se repetă, devin o greutate mare şi ne scufundă sufletul.

Părintele Efrem Athonitul în Despre credinţă şi mântuire (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

21 grame

Încă mă întreb ce sunt,
Încă mă întreb ce eşti.
De ce trec, iar, rând pe rând,
Doar arhangheli în caleşti?

Încă simt, dar nu sunt viu.
Înca ard, nu sunt foc.
Ochii dor de loc pustiu
Şi nu se închid deloc.

Nu mai pot, ca să mai cuget,
Nu pot, nici să mai iubesc.
Clipe pier uşor pe deget,
Totul zburdă în ceresc.

Şi puterea am pierdut-o,
Chiar voinţa m-a lasat.
Iară viaţa strigă: Vino!
Către corpul de pe pat.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

Dacă stelele ar vorbi,
S-ar prăbuşi istoriile şi munţii
De greutatea cuvintelor.
Clepsidra s-ar sparge şi cenuşa osoarelor
S-ar ridica în nori denşi,
Îndoliind universul.
Lacrima verbelor ar inunda sufletele
Şi lumina s-ar ascunde în noapte.
Dar ele acoperă cu tăcere
Lumea întreagă.
Priviţi-le! Loiale şi purea...
Mai mult nu au timp să-nţeleagă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

şi amintirile au vârstă,
unele zac prin cotloane de vremi,
câte una e blândă, o alta e tristă,
pe una o chemi iar de alta te temi.

şi amintirile au greutate,
câte una atârnă ca piatra de moară,
una îţi izbăveşte prezentul de moarte
şi-l face trecut, mai crâncen să doară.

şi amintirile au ierarhii,
aşezate cuminţi în masonice loji,
din unele-ţi faci obsesiv liturghii,
te lepezi de altele, ca netrebnice coji.

de m-ai durat în amintire,
în negura-ţi de tainiţi sufleteşti,
atâta te mai rog, să-mi dai de ştire,
de-n ele mă omori sau mă trăieşti.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!