groază şi iubire

Înainte de anestezie sau Groaza adevărată

Evenghelierul, Isus Pantocreatorul,
Vitralii în ferestre, sfinţit întreg decorul –
Toate acestea le-am iubit de mult, le simt divine –
Şi-s mulţumit că, încă, le mai găsesc în mine

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Zările păşeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul îşi dă ultima suflare.

Paiele foşnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Şi în cimitir transformă întreg lanul de secară.

Alicit de braconierii ce-şi reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje şi-a găsit un crud sfârşit
Şi prin moartea sa, iubirea, înzecit plăteşte birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.

Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemişcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tăvălug de gânduri...

Femeie fără seamăn, ţii piept iubirii mele.
Ce tăvălug de gânduri mi-apare-n faţă - tu -
călcând tot ce respiră în calea sa; ce vele
catargul mi-l îndoaie-n tumultul de acu'...

Aruncă-te-n dorinţă şi lasă-te purtată
pe-o mâna istovită ce-a fluturat în vânt
eşecuri şi victorii (mai greu ca niciodată
se agăţa oftatul de fiece cuvânt).

Şi de-ai urca spre gura-mi, scăpând pe veci de groază,
şi de-ai plonja prin mine, să-ţi simt trecutul dor,
n-aş mai pieri cum piere în umbre orice rază,
ci-aş rupe răsăritul din văzul tuturor,

să ţi-l aşez în frunte, cu fruntea mea să-nchege
un tot de-ndrăgostire- amor, izbândă, lege.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi lumina

În lumea ta rătăcitoare
Când paşii ţi se-mpleticesc,
Cheamă lumina călăuzitoare
Şi spune, Doamne, te iubesc!

Când ochii-ţi se-mpăienjenesc
De lacrimi gele-n suferinţă,
Spune doar, Doamne, te iubesc,
Şi vei vedea o luminiţă!

Când întunericul cel greu
De peste tot te copleşeşte,
Tu nu uita de Dumnezeu,
El e lumina care te iubeşte!

Cănd crezi că-i greu, c-ai pătimit,
Încearcă doar de-ţi aminteşte,
Că pentru noi S-a răstignit

[...] Citeşte tot

Florentina Mitrică (19 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimici lumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şi întunecimi, de elanuri şi de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi până la iluzie şi se dilată până la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încântată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meu este moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?

Emil Cioran în Monopolul suferinţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veci, ortodocşi

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire-n sus

Undirea spre mume ţâşneşte către sete şi sex.
O, fericirea morii! O, povârniş! Jerbe de pară
mai zvârle încă bătrânul soare; de pe acum
Foc-Nou le batjocoreşte
şi-n jurul Andromedei
ceaţa începutului se-arată,
o Lume-Schimbare!
Prostituare lucrurilor: Iubire nocturnă, goliciune pe pajişte:
eu: zăcând, uzat, cu ochiul, faţa, năpădite de stele,
din ţâşnetul ghearelor, groaza sfârtecării,
sângele îmi albăstreşte, ca un golf, ţărmurind,
grapa, pumnalul şi coarnele.
Un drum se-ntemeiază încă gloduros printre casele
golănimii imanente, grimasând
spaţiul, ameninţând,
Infinitul.
Mie însă, în jurul genunchilor, îmi văpăiază,
lumina de zori a cuprinsurilor necuprinse,
un colind de păstor veveriţând în frunziş,
Euklid lângă mare cântă din flautul aulic:

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Gottfried Benn
Adăugat de Mademoiselle Simone
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fat Frumos castrat

Lucrand cu ardoare sa sparga un mit,
sa-i dea alte sensuri, forjand la balada,
se strica zelos ce-am iubit si-am pazit,
sarac si ghebos, Fat Frumos de parada.

Estetii pe-artisti cand ii cheama la ei
le dau indrumare, naturii-mpotriva,
le dau despre Fatul Frumos noi idei,
sa fie-o persoana deplin pozitiva.

Il iau din poveste, il smulg din folclor,
de orice defect si mister il castreaza
si astazi portretul Frumosului lor
inspira manie si sila si groaza.

Ce chip remaiat si ce maini de natang,
vorbeste ce-i spun decisiv papagalii,
nu inima are sub umarul stang,
ci niste insigne si-un pumn de medalii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu iubesc ştiinţa, şi mă doare să mă gândesc că atât de mulţi oameni sunt îngroziţi de acest subiect sau simt că dacă aleg ştiinţa asta înseamnă că nu pot alege, de asemenea, compasiunea sau artele, sau să fie copleşiţi de natură. Ştiinţa nu are menirea să ne vindece de mister, ci să îl reinventeze şi să îl reînvioreze.

citat din Robert Sapolsky
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în piele îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: "Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama! Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla, pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme".

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am cunoscut puţin pe omul Sergiu Nicolaescu. Era un fel de agent 007, gen James Bond; şi acum a rămas la fel pentru mine. Discuţiile pe care le-am avut cu el au fost discuţii de tehnica filmului, de cadru, de relaţiile cu partenerii. Nu dădea alte relaţii şi indicaţii, ca pe vremea lui Ceauşescu şi ştia să-şi aleagă foarte bine distribuţia, ceea ce este important pentru un regizor. Pentru mine el rămâne o enigmă. A vrut să facă filme horror şi mi-a mărturisit asta, dar nu a reuşit niciodată. Nu avea un program – şi o spun sigur – un program scris ca un meniu de bucătărie, ci făcea cum îi venea, ce gândea şi ce îi plăcea. Era un copil mare, care visa mereu să facă filme. Filmul pentru el a fost nevastă, iubită şi amantă.

citat clasic din Sebastian Papaiani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasămite cotoşmanul era năzdrăvan. Băiatul însă rămase cu ochii bleojdiţi la dânsul, când îl auzi vorbind. Plecară amândoi. Cotoşmanul înainte, băiatul după dânsul. Ajungând într-o pădure, găsiră o scorbură mare şi şi-o aleseră de locuinţă. Cotoşmanul făcu un culcuş stăpânului său acolo numai din fulgi de pasări, de se cufunda în puf când se culca. Îi aducea de mâncare şi de băut. Îi ţinea de urât spuindu-i fel de fel de basme şi de snoave. El îi spunea ce va să zică cântatul greierilor, ce însemnează săritura locustelor prin iarbă. Îl făcea să înţeleagă că dragostea între fraţi este nesfârşită ca apa fântânei ce curgea p-aproape de locuinţa lor. Când se plimbau amândoi prin câte un luminiş din pădure ori ieşeau la câmp, îi arăta toate floricelele şi i le spunea pre nume. Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înşiruiţi trâmbă, de ce rândunele se duc şi vin, de ce privighetorile cântă aşa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Şi cotoşmanul îi spunea pe şart toate şi-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ţinea aşa de curată, încât ţi-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoşmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv, cum să se poarte, ce anume trebuie să facă, ce i se făgăduieşte, ce i se permite. Poţi fi cuprins de groază – observând grămezile de cărţi şi vastitatea spaţiului, simţindu-te batjocorit de prezenţa a tot ceea ce nu ştii, uitându-te în jur – şi rămăşiţele acestui sentiment pot să nu piară niciodată, nici chiar după ce ritualurile şi convenţiile au fost învăţate, după ce teritoriul a fost cartografiat şi băştinaşii s-au dovedit prietenoşi.

Alberto Manguel în Biblioteca nopţii (2011)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un minister

văd că murim iar sportul acesta
se plimbă ca limba matură pe coapse
dacă rămâne o naştere
în urma nebuniilor noastre de ado
lescenţi
atunci, da, voi şti că iubesc fără margini (?!)
o femeie o
arecum limitată la ministerul de groază pe care
nu-l mai conduce -
misterul
nu se va rezolva prea curând:
văd că murim fără terenuri de te
nis. nu, sigur murim cu un gând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea...

Tot îmi repeţi că-ţi sunt copilul favorit
Dar te întreb, de ce mi-e grea a anilor desagă?
De ce de malul negrul al suferinţei m-ai izbit
Lăsându-mă rănită, fără un pic de vlagă?
Mi-ai luat puţin, apoi din ce în ce mai mult
Din darul scump al ursitoarelor zgârcite.
Cu tine duelându-mă, mereu eu am pierdut
Şi am rămas cu ale mele boli nefericite.
Nori negri şi ciudaţi pe cerul meu plutesc
Şi port războaie care mă-ngenunchează,
Dar nu-nţeleg de unde puteri să te iubesc
Îmi mai găsesc în nopţile de groază.
Nu pot să te urăsc nicicum, că eşti a mea
Şi te iubesc aşa cum eşti de slută
Şi-n fiecare zi, doar ţie îţi dăruiesc
Ofrande şi poeme de iubire mută.

poezie de Emilia-Paula Zagavei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!