groază şi iubire

Rebecca Wasson

Primăvară şi Vară, Toamnă şi Iarnă şi iarăşi Primăvară,
Urmându-şi una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Şi-au fost atâţia ani în care le-am vegheat şi numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puţin o sută de ani! Şi încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului şi răsuflarea vitelor, molcomă –
Şi ţipetele gaiţei în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile şi zile la rând, nesfârşite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopţii sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereţilor mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toţi copii, şi toţi morţii, şi toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără şi frumoasă republică, ţie, John al meu şi cu mine,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul puiului de vulpe

Albastru sunt, în ferma cenuşie,
Şi, pentru asta, bun de abator,
În cuşcă de metal ţinut -vai mie!-
Nu-s împăcat că trebuie să mor.

M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă,
Trimfă-n blana mea fără noroc.

Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.

Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu să-l pun.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris Yellnikoff (către spectatori): De ce vrei să auzi povestea mea? Ne cunoaştem de undeva? Ne suntem dragi unul altuia? Să vă zic ceva, aşa, din prima... Nu sunt genul de persoană care să placă. Şarmul nu e o prioritate pentru mine. Şi să ştiţi că ăsta nu e un film care să te facă să te simţi bine. Deci dacă vă aşteptaţi la asta, mai bine mergeţi la un masaj.
Băiat pe stradă: Mami, omul ăla vorbeşte singur.
Mama băiatului: Haide, Justin.
Boris Yellnikoff (către spectatori): Ce naiba înseamnă toate astea până la urmă? Nimic. Zero barat. Toate astea nu duc nicăieri şi totuşi, numărul idioţilor care trăncănesc nu scade. Ei bine, eu am o viziune. Eu vorbesc despre voi, despre prietenii voştri, despre colegii voştri de serviciu, despre ziarele voastre, despre televizor. Tuturor le place să vorbească. E plină lumea de dezinformaţi. Moralitate, ştiinţă, religie, politică, sport, dragoste, serviete, copii, sănătate. Hristoase, dacă aş fi nevoit să mănânc fructe şi legume toată viaţa, eu nu mai vreau să trăiesc. Urăsc afurisitele de fructe şi legume. Şi Omega 3, şi banda de alergare, şi cardiograma, şi mamografia, şi sonograma pelviană, şi, of, Doamne, colonoscopia... şi cu tot cu astea tot vine ziua când te pun într-o cutie şi vine următoarea generaţie de idioţi care-ţi vor spune la fel totul despre viaţă şi ce ţi se potriveşte cel mai bine. Tatăl meu s-a sinucis pentru că îl deprimau ziarele de dimineaţă – poţi să-l condamni? Pline de lucruri îngrozitoare şi corupţie, şi ignoranţă, şi sărăcie, şi genocid, şi SIDA, şi încălzirea globală, şi terorismul, şi tâmpiţii ăia cu valorile familiei, şi tâmpiţii ăia cu arme. "Groaza", zicea Kurtz în "Inimă întunecată". "Groaza". Ce noroc pe Kurtz că nu primea ziarul "Times" în junglă... Şi cu siguranţă că vedea lucruri îngrozitoare. Şi voi ce faceţi? Citiţi despre nu ştiu ce masacru în Darfur sau despre un autobuz cu elevi care ia foc şi spuneţi "Dumnezeule mare, e îngrozitor!", după care daţi pagina şi vă terminaţi de mâncat ouăle de la găini crescute ecologic. Dar ce să-i faci, te copleşeşte! Eu am încercat să mă sinucid şi bineînţeles că n-a mers. Dar de ce-aţi vrea voi să ascultaţi toate astea? Hristoase, aveţi şi voi problemele voastre. Sunt sigur că vă obsedează câteva dorinţe şi speranţe. Vieţile şi iubirile voastre care nu vă satisfac, eşecurile în afaceri. "Ah, dac-aş fi cumpărat acţiunile alea! Dac-aş fi cumpărat casa aia atunci, dac-aş fi făcut mişcarea potrivită cu femeia aia..." Dacă, dacă... Ştiţi ce? Nu mai vreau să aud dacă şi cu parcă dintr-astea. Mama spunea că dacă bunica ar fi avut roţi, ar fi fost un troleu. Mama nu a avut roţi, dar a născut un copil cu o minte sclipitoare. Am fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Fizică, dar nu l-am luat. Ştiţi cum e, totul e politică. Ca orice altă onoare de abureală. Întâmplător, nu cred că am foarte multe regrete. Dacă ne luăm după standardele unei civilizaţii barbare şi descreierate, am fost chiar norocos. M-am însurat cu o femeie frumoasă şi bogată. Am trăit ani buni în Beekman Place. Am predat la Columbia. Teoria corzilor.

replici din filmul artistic Ce-o fi o fi..., scenariu de Woody Allen (22 aprilie 2009)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Într-o lume nebună
Cu ai groazei fiori,
Doar poetul adună-
Roua nopţii în zori!

El vecia priveşte
Şi o-mbracă-n culori,
Căci din ea plăsmuieşte-
Universuri cu sori!

Sau adâncu-l sondează
Coborând în abisuri,
Când în el lăcrimează-
Ruinatele visuri!

Dumnezeu îl iubeşte
Dându-i gânduri şi verb,
Şi în taină-i vorbeşte-
De-i bătrân, ori imberb!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme

... am o rătăcire de creier
aproape hipofizară;
mă pierd în hormonii de-o vară
de pe-o pajişte caldă, aurie,
lângă un cântec de greier
şi mă frige nisip, aproape mă arde
un fulger de-o ploaie-torent
ce mă-mbie
... şi îmi şterg armament,
tot în verde
de-o pădure... în tranşeu rătăcesc bulevarde
şi n-am vrute dezmierde.
... guguştiucul adie
fluierându-şi şi aripi să-şi cheamă pereche,
iar eu am o veste de moarte;
am pierdut rău de tot,
mi-a picat azi din tren prietenie
şi-acum cer mă desparte...
şi-s la mare în port,
sau pe stânci lângă epava roşcată de veche.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din Zaragoza

Fraţi iubiţi de pretutindeni vă înştiinţăm şi despre noi
Ca să ştiţi că şi pe-aici este "vremea cea de apoi",
Oamenii-s mai răi ca groaza care bântuie de zori
Dar mai sunt şi raze blânde ce se-arată printre nori
Aducând căldura scumpă a divinelor valori.

Pe-aicea-i o pandemie şi nu ştim cât o să ţină
Toată ţara-i ghemuită şi cârcită-n carantină
Nimeni nu te vizitează, nu mai sună interfonul,
Ne vin numai informaţii de strănută telefonul...
Însă noi, uniţi în duhul Îl glorificăm pe Domnul.

Toată lumea-i speriată căutând în van soluţii
Şi aşteaptă ca acestea să vină prin instituţii...
Noi ne desfătăm în duhul fiindcă preţuim Scriptura
Şi-o punem la loc de cinste sorbindu-i învăţătura
Şi-astfel ne întărim într-una cu Dumnezeu legătura.

Căci doar aşa se poate ajunge la soluţia deplină
Că-n definitiv soluţia-i Cel ce-L aşteptăm să vină.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar 2

Şuierând s-a slobozit duhul din centaurul de lemn,
dar aurul viu băuse zeul de ceară.
Cu toţii ne-am îngrozit la gândul că vom muri şi nu vom avea lumânări.
Şovăielnic vine iubita să caute roua fericirii pe buze mincinoase.
Vino! Sorbi-voi rotunjimea ta fierbinte şi îngerii vor zidi amiaza
călare pe mături, fără să te poată vedea.
Apoi vom îndulci o lacrimă în amfora nopţii.
Zeii vor crede că e ambrozie şi ne vor vinde nemurirea.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Orizont" din Petroşani (1972)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpăţâni în dulapurile femeilor

Zac cu capul pe perne trupuri slabe,
Ochi holbaţi şi-încâlcite laţe albe;
Cu fălci deschise, cu gâturi uscate ca nişte junghere,
Cu fiecare tendon în relief, la vedere;
Deasupra bărbii, o gură vorbeşte neauzit
Către cineva pe care nimeni nu-l vede.

Acum şaizeci de ani ochii lor zâmbeau gentil
La o iubită, la un soţ, la primul copil.

Zâmbetu-i pentru tineri, bătrânii plătesc birul:
Ȋntâi groaza morţii şi, apoi, delirul.

poezie de Philip Larkin (1972), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea pământului

Am separat continente şi-am divizat ţări:
Văzând de ce eram în stare, plopii tremurau îngroziţi.
Deşi pământul se desfăcea-n sărbători aurii
Acolo unde mâinile noastre erau unite prin pâine şi sare:
Noi şi fraţii noştri n-am reuşit să ne-înţelegem.

Nopţile ne făceau să fim unul şi-acelaşi până-n zori,
Plutind peste paturile noastre.
Acolo eram noi, mai nătângi decât broaştele.
In vreme ce frunzele de pe lac ne vorbeau de unitatea timpului,
Tu trăiai deoparte şi eu trăiam deoparte.

Ce fel de magie-întunecată şi rea ne sugrumă soarta:
De veacuri oare gândirea noastră-i căzută-n somn de moarte?
Ce fel de mister e-acesta, alb, însă nu alb?
Ne iubim unii altora flecuşteţele şi mărgelele,
Dar nu iubim şi pământul celuilalt.

NB. Din Apărare împotriva nopţii

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glezna rănită

În umblet pe ţărm
s-a rănit glezna în cioburi de scoici.
Apa se-ndură şi-i alină durerea
în dantelă de spumă.
Ce trup şi ce viaţă se târăşte la marginea mării?
De ce-s mute cuvintele pictate-n nisipurile fine?
Cărarea-i prea strâmtă
să vezi clar între lumi,
e mult prea îngustă.
Îngrozit să te frângi de trădări,
nici nu vrei să priveşti,
prea mult ai fost înşelat.
Naivitatea copilului din tine,
atinsă dureros,
tânjeşte după ce n-a fost să fie.
În fântână adâncă-i căzut
copilul din tine.
De te iubeşti, lasă-l să lupte,
să se salveze
prin rugă spre binele tău.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele şapte bătălii de pe Golgota

Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.

Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor şapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Clavar!

I. Lanţurile

Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre şi butuci,
între ostaşi cu coif şi zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.

Trei osândiţi, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Şi sângele curgea fierbinte,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot

Am tot ce-mi trebuie...
E-adevărat -
Şi-atunci de ce le simt cuvinte goale?
De ce mă trezesc îngrozită,
Dacă visez că te-am pierdut?
Ce tot aştept,
Ce tot tânjesc,
Ce mă frământ,
Ce tot gândesc?
Eşti... fără să te am,
Mă ai... fără să-ţi fiu;
Nu vii decât ca să pleci iar
Eu tot vărs lacrimi în zadar
Că tot nu vrei...
Şi tot nu spui...
Iubire e, dar parcă nu-i!
Am obosit, m-am săturat
De zile triste şi nopţi reci!
Când o să vii, să nu mai pleci?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empiric (de groază)

de veci în vis iubirea se împlântă
cu rămăşaguri de divinitate
umblând cu fericirea-n rai în spate
pe imn a iscăli sub ploaie sfântă...

fiirea are cojile crăpate
şi-un miez de noapte clipa înspăimântă;
când pasărea-n cenuşă ivers cântă
cu tine urc în iadurile toate...

ci sensuri neavând a da peniţei,
căutător de-amor în pielea ta
cuvântul meu de încâlcit în iţe-i...

că sângele mi-e-n drag spre a uita
ruinei sacre şoapta rămăşiţei
de când lumina-n ape se văita...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Pompierul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câtă vreme nu s-a-nchis Cartea Mântuirii,
cât Isus mai poartă-n răni sângele Iubirii,
cât mai poate pâlpâi jarul sub cenuşă,
stai şi-ascultă. Domnul tău bate-acum la uşă.

Dacă azi e-n preajma ta, e că vrea să-ţi spună
gândul cel mai minunat, vestea cea mai bună.
Nu-L lăsa să plece trist. Poate niciodată
mâna Lui la uşa ta n-are să mai bată...
*

Iată mortea lui Adam.
Izgonit din slavă,
inima-i tânjise-n el, tristă şi bolnavă.
Şi, trăind pe-acest pământ anii de căinţă
nouăsute şi treizeci, au luat fiinţă
de la el popoare-ntregi ce-au umplut pământul
de păcat şi de blestem.
Presimţind mormântul,
şi-a chemat Adam pe-ai săi, capi de ginţi şi naţii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în urma mea

rămân cărările neumblate prin locuri
străine cu umbre crescute din surâs
calc cu gândul deformat după criza
de râs vinovat care ne mai miră
mersul e anevoios prin grijile zilnice
culeg versuri scuturate din copacii
ascunşi prin sumbre poveşti

în urma mea o umbră rămâne desprinsă
dintr-un film horror cu inima cât un purice
mă avânt într-un alt amurg de ciocolată
cu alune şi iubire veşnică şi stângace
citesc slovele scrise mărunt pentru ochii
obişnuiţi cu lacrimile vărsate pe hotar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem strident...

cuprins de insomnie, pe culmi de nebunie păşesc cu paşi greoi
şi-atâta armonie în ritm de simfonie se iscă între noi

dispare întunericul, închis în sine sfericul luminii face loc
şi soarele, himericul, răsare sub genericul mormanelor de foc

e lume albă-afară, e lume-a câtă oară, ca-n ziua cea dintâi
e poate primăvară, şi poate pluguri ară coline-căpătâi

eşti tu, mereu-mereu, şi lângă tine eu şi vreme între noi
ce surpă minereu în sentimentul greu, ca starea de război

sunt ei şi ele sunt şi între noi pământ şi iar morman de vreme
şi plouă iar mărunt şi ceru-i ba cărunt ba fulger care geme

flămând de armonie, mai sorb melancolie cu harul din potir
iar apa-colonie o leg într-o fâşie cu clipe de delir

şi trec din ipostază pe brânci în altă fază expusă tuturor
având mereu la bază, când sentiment de groază, când lacrima de dor

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temelia groazei

mintea se tulbură când pumnul e o armă
femeia chinuită nu-i doar un clişeu
violenţa conjugală blestemată karmă
acolo unde oamenii nu-l au pe Dumnezeu.

cerul se înnegreşte cînd pământul geme
de atâtea suplicii ce vibrează în el
trai tulburător plin cu anateme
cu închisori severe pentru cel rebel.

vreau să fie pace între unu şi doi
armonii de vise să domnească-n lume
unde e iubire nu e loc de război
respectul de semeni să aibă renume.

în Carpaţi să răsune doine de oboi
nimeni să nu simtă a vieţii cutume.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a retras mâna

pe care o sărutam ne
bun din când în când
pe pântecul hapsân
de iubire abia umblu
prin parcul dendrologic
prind palma ta în podul casei
cu potriviri din literele
decupate dintr-o carte horror
o bat în versuri până stă suspendată
ce te-aş respira până la epuizarea
lacom privindu-te cobor un pic
caut buzele cu mintea
le despic tandru cu limba
dinţii tăi muşcă hămesiţi
aş călări luna de fericire
raiul e dincolo de balustrada
lustruită cu palmele care te-au mângâiat
refuz să păşesc pe ultima treaptă
care mă duce în abis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!