inimă şi poftă

Pentru bărbatul înţelept, credincios, mama la copii şi pofta inimii reprezintă una şi aceeaşi femeie, alături de care construieşte un cuib frumos şi călduros.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă, minte, trup şi suflet

Dorinţa ispiteşte inima;
Pofta subjugă mintea;
Pasiunea aprinde trupul;
Iar Iubirea, Iubirea devorează sufletul...

Inimile pot să se frângă;
Minţile devin şovăitoare;
Trupurile se vor distruge;
Iar Sufletele, Sufletele vor fi înlănţuite...

Dar dacă omul hrăneşte inima;
Dacă stimulează mintea;
Dacă venerează trupul;
Şi dacă ajută, ajută sufletul să crească...

Atunci inimile bat la unison;
Minţile gândesc la fel;
Trupurile se mişcă ca unul;
Iar sufletele, sufletele ajung să fie libere...

poezie de Jen Matteo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se aşezară toţi poftiţii la masă, începură a mânca şi a se veseli cât nu se poate spune. Împăratul cel poftit, adică tatăl miresei, mânca şi nu prea. Încă de când venise, el se tot uita la mireasă şi pare că-i zicea inima ceva, dară nu-i venea să crează ochilor. Pasămite, el îşi semuia copila, şi neputându-şi da seamă de cum ajunsese ea să se mărite după un fecior de împărat, nu cuteză să zică nimănui nimic. Vezi că trudele şi necazurile ce suferise biata fată o schimbaseră de cum o ştia tată-său. Şi, îndemnându-se de pofta cu care mâncau mesenii, ar fi voit şi dânsul să mănânce şi să se veselească; dară după ce gustă o dată sau de două ori din bucate, se opri. Sluga care îi aducea bucatele le ridica întregi, neatinse. Se mira acest împărat cum de toţi mesenii mănâncă cu poftă nişte bucate care pentru dânsul n-aveau niciun gust. Se încumese şi întreabă pe vecinul din dreapta. Acesta îi răspunse că astfel de bucate bune n-a mâncat de nu ţine minte. Gustă şi împăratul din talerul vecinului, şi văzu că bucatele sunt bune. Asemenea făcu şi la vecinul din stânga. Îi lăsa gura apă după bucatele cele bune ce gustase de la vecini; foamea îi da zor să îmbuce şi el; dară cine putea să mănânce bucatele ce i se aducea, lui? Rabdă ce rabdă; de ruşine lua el câteodată şi din bucatele ce i se aduceau, ca să nu se facă de râs între meseni, dar încolo nimic.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că există o clipă în viaţa lumii când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aş avea o sticlă goală, aş scrie un bilet şi l-aş lansa pe mare. «Mamă», aş scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naşte-mă o dată!» Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Şi naşte-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viaţă. De aceea trebuie să ne naştem mereu.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvâc - toc

M-ai prins întorcând privirea
Vinovat şi curios;
Pofta, nicidecum iubirea,
Mă mai face ruşinos.

M-ai prins întorcându-mi ceasul
Ruginit de-atâta vreme,
Şi-a-nceput să-ţi bată pasul
Ritmul inimii când geme.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (27 februarie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negustorul, văzând că are a face cu ursul din pădure, îi deschise capul şi-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin oraşe. Se miră George deocamdată de toate nagodele ce-i tot povestea negustorul; apoi, daca văzu că n-are încotro, ceru să slujească fierarului pentru sabie şi buzdugan. Se învoiră, deci, ca pentru aceste lucruri să slujească un an şi aşa se băgă ucenic. Iscusinţa lui George ajunsese de poveste: unde alţii nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Şi toţi se temeau de el. Daca îşi împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să-i dea fier şi cărbuni să-şi făurească el o sabie şi un buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se şi acest an, stăpânul porunci să-i dea fier şi cărbuni. Calfa cea mai mare, temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău şi căuta cum să facă să-l prăpădească.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În crâng e o apă fermecată de către Zâna Pădurilor. La început de an toată lumea îşi ia copilaşii şi merge într-acolo. Oamenii îşi aruncă pruncii în apă, copilaşii se bălăcesc cât le pofteşte inima după care anul împrejur sunt veseli, sănătoşi, dorm bine şi au poftă de mâncare.

Emilia Plugaru în Împăratul cel bun
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatului îi zicea inima să se arate la împăratul cu cererea de a pândi şi el, dară să lăsăm că-şi cunoştea lungul nasului, să lăsăm că nu1 uitase păţeniile atâtor flăcăi ce pieriseră, lui îi era să nu-şi piarză slujba şi să rămâie cu buzele umflate. Apoi unde pui d-ta gândul ce-l muncea groaznic, că de va fi gonit de la curtea împărătească, n-are să mai vază pe fetele împăratului, căci dându-le flori în fiecare dimineaţă, oricât se feri de vreo patimă, totuşi gigăşiile şi frumuseţile fetelor de împărat, şi mai cu seamă căutătura cea blajină a fetei celei mici, îl ademenise până într-atât, încât, se socotea el, că daca nu va mai atinge în fiecare dimineaţă cu degetele sale mâinile cele albe ca o coală de hârtie, cu pielea moale ca puful, ale fetelor de împărat, nu va mai putea trăi. Ziua, noaptea, îl munceau aceste gânduri şi nu ştia cum să facă să-şi împlinească pofta inimei, fără de care, simţea el, că nu va putea să mai trăiască. Într-una din nopţi, adormind el cu gândul ţintă la dorinţa ce-l chinuia de-i rodea băierile inimei, văzu în vis iară pe zâna din vâlceaua cea cu flori unde i se arătase odinioară.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi din strânsoare

De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece şi se cuibăreşte în ele sănătos ori bolnav,
poţi locui în el ca într-un oraş în care-ţi scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depăşim cuvintele,
să pătrundem unde se zideşte-n dragoste poezia
şi unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poţi râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.

Lumea-i decojită şi străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorţii
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înţelegerea vieţii şi înălţarea în har.

Tu nu mă laşi din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul

Pomul pe care Domnul îl oprise
Făcea de toate, şi caise,
Smochine, chitre, pere moi şi prune,
Cari de cari mai grase şi mai bune,
Castan cu fel de fel de crăci,
Cu flori, miresme şi murmure. Căci
În Paradis se îmbinau deodată
Tot bunătăţi din lumea toată.

Să nu te-ndemne gândul: "Ia şi papă!".
Să nu îţi lase gura apă
Şi să mai ţii porunca minte
A sfântului şi bunului Părinte?
Înger să fii, şi tot şi-ar fi dat brânci
Inima – vai – să rupi şi să mănânci,
Necum să fii băiat şi fată,
La pomul care da şi ciocolată.

Ei se uitau la poame, iar pe
Copac se-ncolăcise ispititorul şarpe

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

vin

Pentru om, vinul e însăşi viaţa dacă-l bei cu cumpătare. Fără vin, ce fel de viaţă duci?, că e făcut spre veselia oamenilor. Bucurie inimii, veselie sufletului, iată ce este vinul dacă-l bei la timp şi cu măsură. Amărăciune sufletului, iată ce e vinul băut peste măsură fie din poftă, fie călcând greşit.

definiţie de Isus Sirah în Ecclesiasticul, 31:27-29, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă [Chant d'automne]

I

În curând vom plonja-n friguroase tenebre;
Adio, albastru al verii prea scurte!
Căci deja se aud zgomotoase, funebre,
Lemne mari care cad pe pavajul din curte.

Cât e iarna de lungă voi simţi iar şi iar,
Şi mânie şi tremur şi lucru forţat,
Şi ca soarele palid în infernul polar,
A mea inimă fi-va doar un bloc îngheţat.

Stau şi-ascult tremurând orice lemn azvârlit;
Iar schela-nălţată provoacă rumoare.
Mintea-mi pare un turn pe pământ năruit
Lovit de-un berbec ce odihnă nu are.

Legănat de-acest zgomot, eu cred, bunăoară,
Că grăbit se bat cuie într-un jalnic sicriu,
Pentru cine? – E toamnă, dar ieri a fost vară!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere

Uşor, uşor mi-ai alungat
şi muza mea cea învechită,
în locul ei te-ai instalat
cu pofta ta nelegiuită.

Mă chinui şi nu pot gândi
la treburile ce m-apasă,
sunt blestemat a te iubi
frumoasă zână păcătoasă.

Am renăscut cu noii zori
un sentiment ce îmi murise
şi-al tău parfum de câmp cu flori
îmi intră-n nările deschise

Ce mi se-ntâmplă mult mă mir
şi-a mea cămaşă împletită,
mi se desface fir cu fir
şi inima mi-e dezvelită

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că dorurile prind rădăcini la răscruce de gând? Freamătă, şubrezesc apusuri cuminţi, amestecă orgolii şi ispite. Iulie are chip de floarea soarelui şi noi, cu paşi de lut proaspăt ne-am smus din toate amintirile. Ne hrănim reciproc cu sfidare vădită ca nu cumva evidenţele să ne strivească fărâmele restante de vanitate hâdă. Şi tot aşa văzduhul lipeşte cu regret bătăi de inimă prin valuri de reminescenţă. Una singură, cu emoţia iubirii şi a uitării în proces molcom de convalescenţă. Mi-e sete de tine. Te-aş sorbi cu poftă dintr-o boare de vânt răcoros. Mi-e destul.
Să-ţi stau lipită de gene lungi cât să mă vezi pretutindeni în obscurităti şi linişte. Şi când ne alungă dorinţele în braţe de vară târzie, goi şi dornici de extaz, ce zbucium! Facem ce vrem şi mai ales cum pentru că viaţa nu se vinde la duzină. Arunc cuvinte la întâmplare într-o şoaptă fierbinte şi tu la prinzi în zbor frânt pe aripi de fluturi. Eşti completare. Înţelegi?
Mă răcoresc în adâncurile tale cât să mă vindec de străini lacomi şi realitate

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă de viaţă

Sunt tristă şi viaţa mă respinge
Şi toţi acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun şi deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te ştiu
Şi seara să te-aştept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuţi din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineaţă,
Ca tine nimeni nu mai poate,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre mine (24)

Eu nu pun degetul la gură, nu mă sfiesc,
Cu gingăşie egală mă-ndrept către cele din pântec
ca înspre cele din cap şi din inimi,
Împreunarea vă spun că-i la fel de solemnă ca
moartea.

Cred în carne şi în pofte,
Să văd, să aud, să ating toate aceste minuni, şi
fiecare părticică din mine e o minune.
Pe dinafară şi pe dinăuntru sunt dumnezeiesc şi
sfinţesc orice lucru pe care-l ating sau
care mă atinge,
Mirosul subsuorilor mele-i mai îmbălsămat ca orice
rugăciune,
Capul meu stă mai sus decât orice biserici şi biblii
şi crezuri.

Dacă aş adora vreun lucru mai mult decât altul acela ar fi
unicitatea trupului meu, sau a părţilor lui,
Tipar nevăzut al fiinţei mele, tu eşti acela!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman din Cântec depre mine (1881), traducere de Mihnea Gheorghiu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roada Duhului Sfânt

Dragostea e divină, sfântă,
Bucuria mereu cântă,
Pacea în inimi e o splendoare
Îndelunga răbdare, ferice de cel ce-o are!
Bunătatea e bună pentru oricine,
Facerea de bine tuturor li se cuvine.
Credincioşia e darul preţios,
Blândeţea te conduce spre Hristos.
Înfrânarea poftelor te face să trăieşti frumos.
Dacă pe toate roadele le ai,
Cu siguranţă ajungi în rai!

Amin.

poezie de Veronica Bobu din Izvoare limpezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa unui suflet drag, devine adesea, contradictoriu, o prezenţa vie, statornică, comparabilă cu fantasmele năucite de raţiune în luptă cu o dependenţă afectivă. Omul pleacă şi umbra atingerilor sale rămâne agăţată de inimă, printre rânduri pline de patos, dorinţe şi amintiri pierdute în mrejele timpului. Dorul îi menţine imaginea clară, intactă şi tăinuită de pofta hulpavă a uitării.

Andreea Palasescu (8 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vezi în "Oglindă"...

Te vezi în "Oglindă" cu faţa murdară,
Cureţi oglinda privindu-te iară
Şi pleci supărat...
Oglinda-i curată şi faţa-i curată...
"Obrazu"-i pătat
De inima-n piept necurată!

Ştiind că păcatul domneşte-n inimă,
Un cuget te mustră, o poftă te-animă
Şi mergi mai departe...
Maschezi murdăria, Oglinda-o ascunzi
Şi-araţi "ca la carte",
Da-n Carte e scris, că de fapte, răspunzi!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Trezire şi Veghere
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!