instinct şi suflet

Niciodată

Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,
Când tu, - ţii minte oare? – mi-ai spus: "Nu! Niciodată!
Nu!" îmi spuneai şi totuşi în ochii-ţi strălucea
Azurul melancolic al bolţii înstelată.

Spuneai: "Nu! Niciodată!", dar chipul tău zâmbea,
Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;
Şi, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea
Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.

Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline
Când îţi vorbeam, marchiză, de dragoste ştii bine,
Nu-ţi desluşeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.

Mai dulce decât ochii-ţi senini e-a ta simţire;
Şi mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,
La sufletul ce-n floarea-i ţi se-nchidea divin.

poezie clasică de Alfred de Musset (1839)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aş elibera din frâiele raţiunii, lăsându-te pradă dorinţelor? Ţi-ar sfâşia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul şubred amestecând instincte, fericire şi agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aş lăsa să-mi domini fricile, încercările eşuate, şoaptele latente, până dincolo de compromis. Şi dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte şi efemer ţi-aş pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară şi valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libera alegere...

tu căutai în mine un perete
să-l strângi cu uşa poate, indecis
cu buzele surpate peste sete
cerşind un strop de ape din abis

tu căutai în mine o putere
ce la moment să poată limita
mereu aceliaşi încercări stingere
ceva de a schimba pe altceva

mai căutai în mine sensul logic
tot emotivul tău seducător
şi paralel cu golul astrologic
din suflet să emane numai dor

în mimica, în poze şi în gesturi
în zâmbet, în privire, în cuvânt
tu revărsai emoţii fără resturi
de sentimente ambalate cu instinct

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (19 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile iubiri au sfârşit şi sfârşesc întotdeauna tragic, pentru că îndrăgostiţii pun mai presus de orice normă creştină pasiuni carnale patetice, instinctive, apoi deseori recurg şi alte lucruri mai puţin fireşti, numai ca relaţia să continue, forţând deseori realitatea şi uitând în acele momente ale extazului pasional de înfrânare, de sfaturile înţelepciunii Divine, care cere cumpătare în toate cele lumeşti, ca să nu plătim scump, până la sfârşitul vieţii, îndiferenţa faţă de normalitate, lucru ce trebuie premeditat, transmis educativ din generaţie în generaţie, pentru ca esenţa întelepciunii Divine, care este cu adevărat iubire, să înflorească frumos în sufletul fiecărui om, pentru a fi cu adevărat fericit.

Valeria Mahok (10 mai 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns

Fără să ştii
Fără să mă cunoşti
Aseară târziu
Ai răspuns
Gândurilor mele
Intr-un poem.
Telepatic...
Nu era pentru mine?
Rar mă inşel
Un fir nevăzut
Ne uneşte
Intr-o mare
De iubire fluidă
Contopind
Doua suflete
Care merg
Pe maluri diferite
Instinctiv
O femeie simte
Dacă este iubită

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram adolescent, licean în cursul superior, evitam prietenia colegilor zgomotoşi şi fără năzuinţi; ceva instinctiv parcă mă îndemna să mă feresc de ei, spre a nu fi derutat de pe calea bună. De aceea, mi-am închis sufletul între cărţi, considerând că numai ele sunt cei mai buni prieteni, care totdeauna m-au îndrumat şi mi-au fost călăuze în viaţă.

citat din G.T. Niculescu-Varone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impas

O pâclă fină de alb pur
Am peste sufletul în ceaţă;
Încerc, cu diamantul dur,
S-o tai, să mă agăţ d-o aţă.

Am gândul pânză de păiânjeni,
Sunt prins, lipit, în labirint;
Idei îmi zbat, înalt cât stânjeni,
N-am raţiune, sunt instinct.

Am corpul legii gravităţii;
Nu-l mai desprind, e-o supernovă...
Din simbol al eternităţii
Sunt o mocirlă, o mangrovă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a înţeles naturalismul tău din nepătrunsele taine ce ne înconjoară? Nimic. Când a trebuit să explice o pasiune neagră, să cerceteze o plagă, să cureţe cea mai neînsemnată rană a sufletului, a pus totul pe seama poftelor şi instinctelor. Căldurile împerecherii şi nebunia, la atât se reduce ştiinţa lui. Într-un cuvânt, n-a scormonit decât mai jos de buric şi a debitat banalităţi.

Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare

Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare
Dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată
C-a greşit amarnic şi adânc mă doare,
Orice bucurie mi-i prea zbuciumată.

Ai venit să-mi vindeci sufletul de rane,
C-o simplă privire mi-ai risipit vina,
Dar o simt, e-acolo, bate în timpane,
Ce-i bun, înnegreşte. Nu iartă, haina.

Mi-ai acceptat culpa, mi-ai iertat purtarea,
Stins-ai foc în mana-ţi moale ca o pană.
Doar cu bunătate mi-ai aprins suflarea,
Ai redat preadulcea sufletului hrană.

Inima nu-şi iartă vina nesfârşită,
Instinctul nu scapă purtarea-i greoaie,
Viaţa mea nu lasă umblarea greşită,
Al meu plâns cu jale şi fierul îndoaie

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totu-i de vânzare

Pe lume totu-i de vânzare,
Se vinde casă, cal, imaş,
Dar preţul cel mai bun îl are,
Instinctul crud de ucigaş...

În vremile trecutei ere,
Gladiatorii se luptau,
Pentru-a gradenelor plăcere,
Şi între ei se ucideau...

Acele vremuri sunt uitate,
Azi a ucide-i interzis,
Dar sunt prin suflet pitulate,
Dorinţe strămutate-n vis...

Visăm cu toţii să ucidem,
"Vânzând" simbolicul resort,
Prin care moartea o decidem,
La foarte îndrăgitul... sport...

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

inteligenţă

Inteligenţa nu-i decât o spumă la suprafaţa instinctelor si amplificând-o după cum urmează: Sufletul este o fiertură veche, de când este viaţa pe pământ, la a cărei suprafaţă, târziu de tot, aproape de apariţia omului, a ieşit puţină spumă. Valoarea acestei spume este minimă, ca şi a aceleia care se ridică într-o tingire în care fierbe dulceaţă de smeură; este de un alb murdar, are un gust de înăcrit şi conţine toţi viermii fructului; totuşi nu i se pot nega oarecari calităţi nutritive.

definiţie de Ernest Renan în Stăpânirea de sine de Emile Coue
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răzor de ţărână zglobie
sub coviltir de piele unsă
cu seu de ifose babilonice...
Te aţâţă
priveliştea goliciunii
de-ţi vine să te faci
frate de moarte cu
sclipitoarele ouă de viermi
de sub spuza
timpului ars superficial.
Afli târziu
că iluzia veşniciei
a injectat-o cu sânge
departe de a fi
oglinda sufletului pur.

O ari cu
fierul instinctului erotic
ştirbindu-se
în rădăcini de nopţi defrişate.

[...] Citeşte tot

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răzor de ţărână zglobie
sub coviltir de piele unsă
cu seu de ifose babilonice...
Te aţâţă
priveliştea goliciunii
de-ţi vine să te faci
frate de moarte cu
sclipitoarele ouă de viermi
de sub spuza
timpului ars superficial.
Afli târziu
că iluzia veşniciei
a injectat-o cu sânge
departe de a fi
oglinda sufletului pur.

O ari cu
fierul instinctului erotic
ştirbindu-se
în rădăcini de nopţi defrişate.

[...] Citeşte tot

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antreprenor de idei

! Antreprenor de idei
şi catastrofă exemplară,
pentru aceste vremuri
de bejenie,
pe o scară de lacrimi,
cu versu-i mocnit,
suie, agale, Poetul...!

! Suflet pur, decantat –
arta lui suferă în intensitate
devenind ispită şi stranietate
a spaimei,
căci, poezia adevărată
se stinge, născându-se,
şi învie, pierzându-se!

! Mila poetului e un lux,
fuga spre înlăuntru – o tehnică,
extazul – o religie,
recursul la abisuri –

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erijat în instanţă de judecată

Pe globul ocular
al creierului minţii,
într-o agonie celestă –
din răsputeri alergau elementele firii
într-un exerciţiu de zbor ireversibil,
asemenea gândului celulele mele
din trupul iubirii comprehensibil,
într-o alegare nebună spre viitor
se-nghesuiau să răsară-n decor
cum însăşi ideea de zbor, particule grele –
prin vămile-albastre se sfâşiau între ele
cu buzele, cu limba, cu dinţii.

Într-un limbaj universal
se-ngemănau între ele,
devenind nebuloase de stele
cuvintele tale – cuvintele mele,
graţioase tăceri sau iluzii sonore,
exacerbare de cântec pus în surdină –
într-un echilibru fragil: oglinzi incolore,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Însemnele materiei (august 2013)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

mi-ai dat plecarea
am ales însingurarea
cuvintele se scurg şi mor pe altar de dor
mă lovesc de treptele universului
la fiecare pas
atunci plantez flori
în asfaltul bătrân al sufletului
mă preling în mine
retras într-o incandescentă clipă
nu caut instinctul de a trăi
pe geam plâng frunze
cuvintele curg acum singure
uneori merg după mine
sângerând printre secole
mă ardea trecerea ta prin încăperile sufletului
strivit de gânduri, zac pe tăblia vieţii
durea acut absenţa
atunci am ţipat întâia oară
a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea "Naşterea Domnului Iisus Hristos"

Ne ridicăm privirea cerând îndurare,
Numele tău l-am folosit în deşert
Am privit în zare, nu am mulţumit,
Am spălat haine fără a ne purifica sufletele,
Ne-am închinat orgoliilor noastre,
Ne-am admirat peste măsură,
Nepreţuind smerenia cu care ne-a înzestrat Dumnezeu,
Am nesocotit hrana pe care ne-ai dăruit-o,
Nu am îngrijit natura, distrugând-o zi de zi,
Nu am apreciat credinţa,
Nu ne-am închinat sufletele Fiului lui Dumnezeu,
Ne-am lăsat pradă instinctului animalic,
Fiecare crezanţă rămâne adânca noastră cutezare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!