lumină şi stânci

Gelozia te întunecă, te înrăieşte. Devii opacă, nicio rază de lumină nu mai pătrunde din afară, nicio rază de lumină nu mai străpunge dinăuntru. Gândurile îţi intră într-o paclă rece şi deasă, pierd semnele de orientare, o apucă prin hăţişuri, înverşunându-se într-o lugubră sângerare. Privirile capătă asprimea pietrei, a stâncii unde nu bate niciodată soarele, devii surdă, intratabilă.

Dumitru Popescu în Cenuşa din ornic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în bezna nopţii

O sferă neagră cerul
şi-un disc negru marea.

Farul desfăşoară de pe ţărm
evantaiul lui de lumină.

Pe cine cauţi în noaptea
care revine încontinuu?

Când cauţi în pieptul meu
inima muritoare,

uită-te la stânca neagră
de care-i înlănţuită.

Un corb o ciupeşte mereu,
dar ea nu mai sângerează.

poezie de Alfonsina Storni, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

întretimp

Folosesc chibrite
ca să mă agăţ de speranţe abrupte
s-aprind flăcări negre
mari macină-n ele morile
scântei negre
pe beţele de chibrit
curg
pe stânca de sus şi în far
ce luminează negru noaptea.
Din când în când
Toată arde, toată...
Oportuniştii zori
răsar

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar exista întunericul, lumina nu ar fi acel vis frumos fără de care nu ar mai fi strălucire, dacă n-ar exista suferinţa, sufletul ar fi doar o stâncă, un cuvânt încrustat pe aripa cerului adormită şi frântă, dacă n-ar exista sărutul... iubirea ar fi agonie, coşmar, umbra unor clipe moarte de mult... Şi câte exemple nu v-aş putea da...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna mea

fântâna mea e adâncă
dulce şi rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul şi cu dorul.

fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
şi cerul îi ţese cununa.

lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată şi carul mare
cade în apă stea după stea.

înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele şi paradis.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talentul era ca o floare fragilă ce creşte sub o stâncă. Până la urmă nimeni nu o poate opri să iasă la lumină şi să înflorească.

Sidney Sheldon în Străinul din oglindă (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, păcătosule căzut...

O, păcătosule căzut
în mlaştina pieirii
Isus te poate ridica
pe Stânca mântuirii.
Ridică-te atât cât poţi
suspină-amar şi-L cheamă:
Isuse Doamne — sunt pierdut
coboară-Te şi ia-mă!

O, ia-mă de aici pe braţ
şi scoate-mă din tină
de rele spală-mi viaţa mea
şi scoate-o la lumină.

— El lângă tine-i dragul meu
nu-i nimeni mai aproape,
aşteaptă doar chemarea ta
să vină să te scape.

Şi de-ai avea pe suflet tu

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut peste un pod

Trăiesc singur sub stânci semeţe
în înălţime vârtej de nori
în baracă lumină difuză
dar în mintea mea e linişte
am trecut în vis printr-o poartă de aur
spiritul meu a revenit acasă
am trecut peste un pod de piatră
am lăsat în urmă tot ce mă împovăra
polonicul meu pe o creangă pic poc

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de poezie

Că Trabantul nu-i BMW,
Ghinionul ăsta e!
Cu puţină simetrie poezia-i geometrie:
Limpede, stelară, vie - floare albă de hârtie.

Dă-i un vis fără hotare şi va fi în toate
Floare limpede, stelară, născută din moarte.
Starea ei dumnezeiască este flacără domoală,
Altfel scrisă n-o să fie decât litere de smoală.

Poezia-i omenească - biblică lumină adâncă,
Ea se arată-n nimbu' florii cântec zăvorât în stâncă.
Altfel doar cuvinte moarte unde glasul nu mai e,
Că le-ascultă numai surdul, A d 1 B d C.

poezie de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet

Ameţitoare viaţă
trăită într-o luptă
adesea întreruptă
de vânturi ce îngheaţă!

Sofisticate gânduri
cu, în priviri, lumină,
scânteia ce, divină,
îşi caută intrânduri.

Măreaţă încleştare
cu stânca, pe o mare
de nori uitaţi de soare.

Atracţie, putere,
otravă, dar şi miere,
în scrisul ce nu piere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

[...] Citeşte tot

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cum cânţi stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ţi-au mulţumit de găzduire
apoi au muşcat fin tainul trupului tău

câte taine îţi răscolesc neputinţele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuţită şi tandră
săruţi cu patimă firele de lumină
şi umbrele tale acoperă universul unei flori de colţ
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui şarpe întorcând pe toate feţele târârea
înainte să-şi ridice mândru capul
cu linia de foc a gheţii lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape adânci

Pe trepte de-ntuneric sau lumină,
prin verdele ce colorează stânci,
în arbori ce spre hăuri se înclină,
sunt ape. Toate,-n felul lor, adânci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i? (din drama Steaua mărei)

Norul ţipă, marea latră,
Plioscăind de stânci în veci,
Şi scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist şi mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Şi cu fruntea-n cer de-azur,

În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Faţa-n văl de gând şi nouri
Al serafilor monarc.

Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur blând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui Arivist

Râvnind la culmi scăldate în lumină
S-a căţărat de-a buşilea pe stânci.
În fine,-i sus dar ca să se menţină,
El şade, din prudenţă, tot pe brânci.

epigramă de C. Arcaşu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină în asfinţit

Lângă mine singurătatea se înalţă ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă,
abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare;
mă doare să pierd şi numai una din plăpândele petale.
Nu vreau să mai ştiu rătăcirile
când în asfinţit e aurie chemarea...
Judece îngerii de n-a fost prea-ndelungată aşteptarea...

poezie clasică de Margareta Sterian din Poeme (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Stea a nopţii care coboară, frumos luceşti tu la apus! Din norul tău îţi înalţi fruntea strălucitoare; cu măreţie păşeşti peste dealuri. Ce priveşti tu şi ce vezi pe câmpie? Vânturile vijelioase s-au potolit. Se-aude de departe murmurul şuvoiului. Valuri vuiesc, rostogolindu-se peste stânci, departe. Zumzetul gâzelor serii acoperă câmpul. Ce priveşti, lumină frumoasă? Dar tu zâmbeşti şi te duci. Valurile vin vesele în jurul tău, umezindu-ţi frumoasele plete. Adio, rază tăcută. Răsari, minunată lumină a sufletului lui Ossian!

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luciditate

Cuvintele tale: "alături"... "mereu"...

Să nu le mai spui. Nu minţi.

O, dragul meu,

Curând nu vom mai fi.

Chiar dacă moartea ne lasă

Liberi sub soare,

Cu pâine pe masă,

Cu vinul cel dulce-n pahare,

Tot o să treacă iubirea... Nici n-o să ştim.

Fără de veste-o să treacă...

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!