lungime şi moarte

Ultima dorinţă

S-au întalnit la Poşta Mare –
La poştă-n Allenby – fireşte –
Şi cum erau şi buni prieteni,
Avram lui Smil îi povesteşte:

Remizier la Bursă, Bibkes,
Deştept şi făr-asemănare,
Se pricepea să descifreze
Oricare ‘ncurcături bancare.

Intai, credeam că e o glumă.
Pe urmă ne-am mai dumirit,
Dar nimeni nu putea să creadă
Că domnul Bibkes a murit.

Voinic şi sănătos ca tunul,
Şi cu pomete în obraz,
Un om de lume, plin de viaţă,
Şi totdeauna plin de haz.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte din nou dulce?
Oh, well! Spuneţi ca harfa depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există oare Urechea care, pe lângă urechea omului, să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele instrumentului care care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească iarăşi, dacă merit să fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diametrul bombei

Diametrul bombei avea treizeci de centimetri
şi diametrul zonei de distrugere efectivă şapte metri,
cu patru morţi şi unsprezece răniţi.

În plus, într-un cerc mai mare
de durere şi de timp, două spitale
şi un cimitir răvăşite. Dar tânăra femeie
care a fost înmormântată în oraşul de unde venise-aici,
la o distanţă de peste o sută de kilometri,
largeşte cercul considerabil;
şi bărbatul solitar care-i jeleşte moartea
pe malurile îndepărtate ale unei ţări de dincolo de mare
include în cerc întreaga lume.

Iar eu nici nu mai menţionez plânsetele orfanilor,
care ajung până la tronul lui Dumnezeu şi
chiar dincolo de el, formând un cerc fără sfârşit şi fără Dumnezeu.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara bolnavă

Era ciudat că boala ei nu o putea vomita pe ea însăşi.
Cioara, deşirând lumea ca pe un ghem de lână,
I-a găsit celălalt capăt strâns legat în jurul propriului deget.

A decis să vâneze moartea, dar orice
Intra în capcanele pe care le întindea neobosită
Era întotdeauna propriul trup.
Unde se află acest celălalt care mă ţine sub puterea lui?
Cioara a plonjat, a călătorit, a luptat, s-a căţărat,
Iar la sfârşit, la o lungime de braţ, a întâlnit spaima.

Sub şoc, a închis ochii, refuzând să vadă.

Cu toată forţa, a izbit. A simţit lovitura.

Îngrozită, s-a prăbuşit.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui departe de casă

Eu văd în depărtare
şi parcă n-am vedere,
deşi lumea e mare,
văd peste tot durere.

Spun că speranţa
e ultima ce moare,
dar totuşi e poveste
şi ea e muritoare.

Şi tot aud pe drum
luptă şi vei învinge,
pentru mine e zbucium
şi viaţa mă împinge.

Am o inimă ce-i plină
de speranţe şi de vise
şi nu-i cu nimic de vină
că-i cu uşile deschise.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (30 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit între munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montana, "Pactolul transilvan" şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit îmtre munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montană, "Pactolul transilvan", şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi (1892)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nota 10 deschis

spălaţi-vă pe câini 20 de secunde
puteţi ieşi pentru nevoile mâinilor voastre
este permisă circulaţia locuinţei
se prelungeşte măsura de relaxare la o lungime de lesă
persoana locuieşte 30 de kilometri
bunica a împlinit 40 frontiere
fiica 50 eu 60 plimb
un tablou cu foxterier dezarmant prin biblioteca muniţială
puiu ilieşu e un poet 70
săpunul acesta are 80 de grame şi mai
ales bătrânii se prăpădesc pe fâşie de-aceea
prezint certificat de producător textier nota
10 bine înainte de moarte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tot ce-am făcut

Pentru tot ce-am făcut
pentru noi -
meritam un sărut, nu o palmă
şi hula strigată-n etern -
ca un fel de sudalmă.

Pentru tot ce-am făcut
pentru voi -
meritam o mângâiere, poate
nu defăimarea la lume
şi ură şuvoi.

Nimeni nu ştie cum am răbdat,
şi câte nevoi am purtat
sute de kilometri am mers
ca un soldat în război - ca să fie,
pâine şi sare pe masă la noi.

Am dormit şi pe străzi
şi-am mâncat ce mi-au dat;

[...] Citeşte tot

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercului...

patru şi încă patru.
se desface fiecare cifră
în părţile ei intime.

oricum încerc,
obţin patru vii în patru morţi,
patru gratii în patru pereţi,
patru frici în patru nervi,
patru în patru în patru.

totul are patru laturi,
chiar şi minciuna
are patru dimensiuni -
lungime, lăţime, grosime şi sens.

matematica plecării
se îngrămădeşte în cifra asta,
ca şi când patru e un cerc
fără diametru,
un fel de desagă geometrică.

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi amintesc prea bine ce zi este azi/ dar...

vorbesc în numele femeilor care-au murit în mine
silite
să se şteargă la gură după fiecare cuvânt
deghizate în cerşetoare
au învăţat preţul unui metru pătrat de linişte
cel mai scump spaţiu/ unde
genunchii nu sângerează
femei constructor de palate plutitoare
gata să planeze peste linia orizontului
unde nebunii răstoarnă butoaie de glorie
umbre subţiri cad în cronici-mausolee
câte anateme în spatele uşilor închise
boli lăuntrice
pe sub piele
viermele dorului săpând răspunsuri amânate/ pentru o altă viaţă
drumul
cu premoniţia niciunei direcţii
globii oculari
proiectile în spirale ascendente
doza de zahăr

[...] Citeşte tot

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl vom urma

El ne ţine în palmă, buni şi răi, ca şi amestecaţii,
darul Său este viaţa, şi aici şi acolo,
singura cale este să mergi pe cărarea scrisului,
mulţumind la fiecare răspântie,
unde este acasă? Acel acasă spiritual?
Cunoşti sărutul? Unul este etern.
Murim între două poeme sau două săruturi?
Există oamenii -livadă.
"Mare e moartea, peste măsură,
suntem ai ei cu sărutul pe gură",
da RMR, aşa este, dar am trecut de multe ori
de limită, sora mea trăieşte, este mereu fericită,
cum spunea tizul meu, "Sora mea, viaţa",
cum de nu l-am întâlnit, am fost aproape,
la câţiva kilometri şi doi-trei ani,
nici nu mă deranja că el era Omar, iar ea Julie.
Arta nu ţine cont de nume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rana

I
vai mie, rana s-a închis
vai, sângele s-a uscat
şi a facut coajă.
oh, doamne, m-am vindecat!

de-acum o să mă mestece fericirea
o să ma sfârtece seninătatea
şi nebunia care a fost n-o să mai fie de-acum niciodată,
nu, n-o să-i mai sărut umărul.

viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sănătatea o să-mi mănânce plămânii.
raţiunea o să-mi sfâşie creierul.

vai, rana, rana mea dragă
rană plăcută vieţii mele
rană pentru care am trăit, pe care mi-am zgândărit-o cu unghiile
s-a închis. oh, doamne, sunt vindecat!

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatalui meu

Ninge lin în prag de seară
Număr clipele ce mă despart
Pâna la sosirea-n tară
Bolnav e tatăl meu la pat.

Suntem la mii de kilometri depărtare
Iar eu ştiu deşi nu vreau să înţeleg
Că poate voi ajunge la înmormântare
Fără să am vreo posibilitate să aleg.

Şi sper să ajung să îl pot vedea trăind
Să-i spun că mi-a lipsit
Să-l mângai şi să-l aud vorbind
Să-l pot îmbrăţişa în sfârşit!

Dar tristă, neagră, odioasa veste
Mă ameţeşte, mă strânge şi mă înfăşoară
Ca un vârtej cuvintele rosteste
Cu plumb mă umple şi mă doboară.

[...] Citeşte tot

poezie de D.N. Constantin
Adăugat de D.N.Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tibi Farkas

nu pot să scriu aici despre iubita neţărmurita
a mea din canada
nici despre iubitul meu care tremură delicios
când se revarsă niagara şi se cutremură
toată apa care se prelinge din gheţari din canada
de parcă am
fi legendari, noi, tâmpiţii care încă mai bem
în onoarea lui Farkas - un prieten
cum ştii, mort de mult
hai, nu pot să rămân
să rămân în canada
să-mi plimb trupul chiar pe gratis pe
champs eliseele din Vancouver
la mii de kilometri de
apele căzătoare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre

ferestre cu gratii închise
timp agăţat de tăceri înnodate
cuvintele suspendate în aer caută un refren de consolare
pe cheltuială puţină

clipele neconsumate dospesc fără emoţie
gata să-nghită şi ultimul aer curat
liniştea se ascunde după prag
dosul uşii se frământă-n taină
scrisul mărunt mă pisează
ca picătură chinezească înfigându-mi în degete fiecare literă

din refugii se aude un huruit
născut din silabe ce mor
în metrul cub de aer curat
mă lepăd de ploi
mă lepăd de tot
mai caut lumină rămasă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea nesemnată

A îmbătrânit leurda pe Lună.
Cele mai multe stele au trecut graniţa
la apus. În faţa neonului ars
lumânările cântă...

Nerv după nerv
venă după venă
trec în gingii caravane cu dinţi
Se scrâşnesc stâlpii de electricitate
Se freacă păsările de aer până iau foc
Se taie metrul de croitorie şi se măsoară cu haine.

E linişte! În gropi morţii se bat pe locul
de la perete
de unde pot urmări mai de aproape
Pământul.
În rest e cald şi în loc de ochi mi-am pus două
cuburi de gheaţă
să văd cum este când plângi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o escaladare obositoare şi grea, am ajuns la "Zona Morţii", aşa cum se numeşte pentru că este la o altitudine de peste 7000 de metri, unde nu există suficient oxigen. După înălţimea asta, muntele te ucide. Eram împărţiţi în patru grupuri mici. Trei oameni din grupul meu au abandonat şi s-au întors la tabară, jos. Ar fi trebuit să mă duc şi eu cu ei. Rob, ghidul, era cu mine şi voia să urce, dar eu nu mai vedeam bine, mi-a zis să mă opresc şi dacă în jumătate de oră nu îmi revin, să îl aştept. Când am văzut că nu mai vine, am început să mă tem.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!