lungime şi moarte

Afacerea unui avar

Când a simţit, Mitruţ, că moare,
Un loc de veci a cumpărat,
Plătise-un metru doar, pătrat,
Or să-l îngroape, în picioare.

epigramă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilie Iuga se îndepărtă, legănând biciul, o clipă mai târziu, căruţa zdrăngăni prin oraş, ieşi din oraş, trecu mai departe, sub perdeaua nopţii, ducând într-un sicriu beţişoare de aceeaşi lungime, cu spiritul decedatului in ham, printre copacii grei de corbi, pe drumul prăfos, către marele gol fără coordonate şi limită unde stăpâneşte Nisipul-Timp şi Uitarea-Sepie.

Leonida Neamţu în Jurnalul oficial al misiunii Scorbowski, "Urlet"
Adăugat de csv
Comentează! | Votează! | Copiază!

La doi metri în pământ

Ca să fie antrenat
Pentru somnul cel de veci,
Exersează, mort de beat,
În adâncul unui beci!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai important semn de punctuaţie este punctul. Privit de la miliarde de kilometri distanţă, Pământul pare doar un punct, rătăcit în imensitatea spaţiului... Oare nu acolo se petrec cele mai frumoase şi cele mai cumplite lucruri, oare nu acolo ne trăim viaţa şi ne murim moartea...?

Mihail Mataringa (23 iulie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi se recită Eminescu în camera de gazare
Se desfac mâinile de la stahii
Se fac filme în colaborare
între morţi şi vii.
Azi toate drumurile
se termină
în metrul antic.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teroriştii au o boală socială

Nu mi-e frică de prea multe lucruri...
fiind combatant într-un război şi căsătorit, timp de douăzeci de ani,
ştiu totul despre lupte...

Un tip de doi metri cu o armă...
nu mă deranjează, cu el pot să mă descurc... problema
e jigodia de-un metru şi jumătate cu exploziv C4 şi grenade,
de el mă tem cel mai mult...
omuleţii cu ego-uri mari... şi cu gâgâlici de scule-n pantaloni
care le controlează creierele şi raţiunea.

Puţoii-s convinşi că paradisul e plin de fecioare
şi-s gata să moară pentru a pune laba pe-un funduleţ mai acătării...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui atlet

Pustiu a rămas stadionul,
La groapă s-adună cumetri
Să vadă şi ei campionul
Pe ultima sută de metri.

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa se închină în faţa morţii, până la doi metri sub pământ. Nu cred că există-n trăirea umană, o închinare mai reverenţioasă.

aforism de Cornel Stelian Popa (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc, încep să se închege

Îmbătrânesc, încep să se închege
inele noi pe trunchiul meu bogat
tu, tinereţea mea fără de lege
voi apucă să te mai văd vreodat'?

Eram aşa nebun! un sclav şi-un rege
în carne desluşeam cum mi se bat
plutea un gust de fragi şi ploi pribege
prin universul meu predestinat

Şi parcă veacuri lungi de frumuseţe
se aşterneau în faţa mea, solemn
învăluite-n lauri şi ospeţe

E timpul, dar, să caut, să-mi însemn
o odă-n metru antic, să mă-nveţe
prin vama morţii cum să trec mai demn.

sonet de Corneliu Vadim Tudor din Epistole Vieneze, II (1979)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)roata unei mori de pe Someş vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă şi imprevizibilă traiectorie. Alţii, supunîndu-se aceleiaşi legi, pornesc — în clipa cînd caii îşi moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii îşi scot braţul din valuri, sau peştii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care îşi au izvorul in Carpaţi. Şi mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E indicat să ai o atitudine pozitivă

Am hotărât ca de-acum înainte să am o atitudine pozitivă.
Nu există cutremure, erupţii vulcanice, uragane sau tornade,
cel puţin pe o rază de o mie de kilometri
de locul unde mă aflu.

Nu există specii pe cale de dispariţie.
Încălzirea globală a luat sfârşit;
la fel ca războiul din Irak şi, spre marea mea surpriză,
nu mai există ameninţări teroriste. N-am fost, de altfel, martor
niciunor accidente sau decese, programate sau inventate,
şi îmi place să cred că toţi cei care-au mierlit-o
sunt iertaţi de Dumnezeu şi au intrat în Împărăţia Cerurilor.

Of, iar am uitat unde mi-am pus medicamentele alea...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica Domnului desfată inima, dăruieşte veselie, bucurie şi lungime de zile. Pentru cel ce se teme de Domnul, totul se va sfârşi cu bine, în ziua morţii sale va afla har.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 1:12-13, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

S-au întalnit la Poşta Mare –
La poştă-n Allenby – fireşte –
Şi cum erau şi buni prieteni,
Avram lui Smil îi povesteşte:

Remizier la Bursă, Bibkes,
Deştept şi făr-asemănare,
Se pricepea să descifreze
Oricare ‘ncurcături bancare.

Intai, credeam că e o glumă.
Pe urmă ne-am mai dumirit,
Dar nimeni nu putea să creadă
Că domnul Bibkes a murit.

Voinic şi sănătos ca tunul,
Şi cu pomete în obraz,
Un om de lume, plin de viaţă,
Şi totdeauna plin de haz.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte din nou dulce?
Oh, well! Spuneţi ca harfa depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există oare Urechea care, pe lângă urechea omului, să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele instrumentului care care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească iarăşi, dacă merit să fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diametrul bombei

Diametrul bombei avea treizeci de centimetri
şi diametrul zonei de distrugere efectivă şapte metri,
cu patru morţi şi unsprezece răniţi.

În plus, într-un cerc mai mare
de durere şi de timp, două spitale
şi un cimitir răvăşite. Dar tânăra femeie
care a fost înmormântată în oraşul de unde venise-aici,
la o distanţă de peste o sută de kilometri,
largeşte cercul considerabil;
şi bărbatul solitar care-i jeleşte moartea
pe malurile îndepărtate ale unei ţări de dincolo de mare
include în cerc întreaga lume.

Iar eu nici nu mai menţionez plânsetele orfanilor,
care ajung până la tronul lui Dumnezeu şi
chiar dincolo de el, formând un cerc fără sfârşit şi fără Dumnezeu.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara bolnavă

Era ciudat că boala ei nu o putea vomita pe ea însăşi.
Cioara, deşirând lumea ca pe un ghem de lână,
I-a găsit celălalt capăt strâns legat în jurul propriului deget.

A decis să vâneze moartea, dar orice
Intra în capcanele pe care le întindea neobosită
Era întotdeauna propriul trup.
Unde se află acest celălalt care mă ţine sub puterea lui?
Cioara a plonjat, a călătorit, a luptat, s-a căţărat,
Iar la sfârşit, la o lungime de braţ, a întâlnit spaima.

Sub şoc, a închis ochii, refuzând să vadă.

Cu toată forţa, a izbit. A simţit lovitura.

Îngrozită, s-a prăbuşit.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui departe de casă

Eu văd în depărtare
şi parcă n-am vedere,
deşi lumea e mare,
văd peste tot durere.

Spun că speranţa
e ultima ce moare,
dar totuşi e poveste
şi ea e muritoare.

Şi tot aud pe drum
luptă şi vei învinge,
pentru mine e zbucium
şi viaţa mă împinge.

Am o inimă ce-i plină
de speranţe şi de vise
şi nu-i cu nimic de vină
că-i cu uşile deschise.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (30 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit între munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montana, "Pactolul transilvan" şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit îmtre munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montană, "Pactolul transilvan", şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi (1892)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!