Citate despre mamă și rude, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la mamă și rude, dar cu o relevanță mică.
Te duci, copilărie...
Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aș da orice pe lume să redevin copil.
Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini,
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci.
Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi.
Un prof ce ne-nvățase cum să plantăm stejari,
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari,
Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, și devenim haini.
Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând,
[...] Citește tot
poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Voi sunteți rudele mele
Mă întreb cu-amărăciune,
Singură, ca-ntr-o genune,
Câte-s rele, câte-s bune?!
Când mă uit pe bolta lată,
Mă întreb așa deodată:
Oare soarele-are tată?!
Luna, sus, pe cerul ei,
Răspândind sfios scântei,
Are și ea mama ei?!
Stelele, ca mii de sori
Mici ca fulgii de ninsori,
Au și ele frați, surori?!
Soare, lună, stele mii,
Sfânt izvor de poezii,
Toți să fie-ai cui copii?!
Lună, soare și voi stele,
Când îmi sunt zilele grele,
Voi sunteți rudele mele...
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Faceți o mare greșeală atunci când vorbiți de problemele apărute în cuplu, cu vecinii sau cu rudele. Să presupunem că o femeie povestește prietenei sale: "Soțul meu nu-mi dă niciodată bani. Se poartă îngrozitor cu mama mea, este bețiv și mă jignește în fiecare zi". Desigur că toți cei care aud aceste vorbe își formează o imagine proastă despre el și aceasta nu va ajuta cu nimic cuplul. Toți vor mentaliza negativ și va fi cu mult mai greu să reparați situația creată.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă o vedeți pe mama...
Dacă o vedeți pe mama,
Tristă-n poartă, așteptând,
Spuneți-i să între-n casă,
N-o voi vizita curând...
Așezați-o-n pat cu grijă,
Că-i bolnavă și plăpândă,
Și de vreți, dați-i pastila,
Moartea, s-o ia, stă la pândă.
Crăpați-i vreo două lemne,
Să nu tremure de frig,
Și-aduceți-i niște apă,
Dacă vreți, nu vă oblig...
Sunt departe și străinii,
Mă țin aici, al lor sclav,
Abia strâng banii de-o pâine,
Meseria mea? Zugrav.
[...] Citește tot
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emily: Vorbeai la telefon?
Richard: Era o convorbire la mare distanță.
Lorelai: Dumnezeu?
Richard: Londra.
Lorelai: Dumnezeu trăiește la Londra?
Richard: Mama mea trăiește la Londra.
Lorelai: Mama ta e Dumnezeu?
Richard: Lorelai...
Lorelai: Deci Dumnezeu e femeie.
Richard: Lorelai...
Lorelai: Și suntem rude. Ce ca lumea. Am să încep să îi cer să-mi facă mai multe favoruri.
Richard: Fă-o să se oprească.
Rory: Numai de-aș putea...
replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legenda începe pe la mijlocul anilor '70, când în satul de munte își face brusc apariția o femeie de vreo cincizeci de ani, Ines Garcia Clemente, nepoata lui Pedro Garcia Luciente, membru al vechii familii Garcia al cărei nume este purtat de o jumătate de sat ca patronim și de cealaltă jumătate ca matronim (există doar puțini Garcia Garcia, iar Institutul Epistofelic i-a privit multă vreme cu suspiciune, deși toată lumea știa că mama și tatăl proveneau din sate diferite). Noua sosită e bine primită de clan; își pierduse bărbatul și cei doi fii și n-avea rude decât la Mesala. Ines vorbește puțin, iar când vorbește e incoerentă.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmar
În Taimâr, cu-o sanie cu reni
colo pân' și vara viscolește
dat-am de un sat de moldoveni
ce uitaseră săracii! românește.
I-a adus colo tătuca Țarul
și le-a dat pământ, cât vezi în jur,
numai că nu-ntra în el brăzdarul
cică e bocnă anul împrejur.
Și-au rămas: să crească urși în stână
și la sănii să înhame reni,
numai c-au uitat limba română,
dar în buletine-s "moldoveni".
M-au cinstit cu țuică din licheni,
m-au servit cu colțunași din pește,
și mi se jurau că-s moldoveni,
doar că nu pot să vorbească românește.
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Dabija (1988)
Adăugat de nicu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Când se împrăștiară copiii, își potrivi bine șapca pe cap; nu-i era de nici un folos! Unul dintre copii fu chestionat sever de bunica și mama lui, în legătură cu proveniența dulciurilor căpătate, iar băiețelul fu nevoit să recunoască: "mi le-a dat geograful acela înalt, din echipajul navei albastre..." La întrebarea "Unde-i?", puștiul îl indică pe lungan cu degetul; imediat acesta se văzu asaltat de rudele copilașului, dar nu numai de acestea. Nis și Adela nu reușiseră să scape prea repede din acel loc, de rudele băiețelului respectiv, apoi de altele și altele, ale altor copilași... Destul de neplăcut! Cam la fel pățiră și la patiserie și la cofetărie. Ce să le tihnească prăjiturile, înghețatele, plăcinta sau sucurile comandate? Nici gând!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puțin a lipsit ca Ines să nu fie declarată inamic public; a luat de mai multe ori parte la demonstrațiile celor nouă sute de mame - căci la atâta se ridica acum numărul femeilor părăsite de copiii lor -, dar singurul rezultat a fost că-și pierdu doi dinți la o intervenție brutală a poliției. La capătul puterilor fizice și morale, s-a retras la singurele-i rude, muntenii din Mesala. Acolo au lăsat-o nervii. Într-o zi s-a hotărât s-o sfârșească odată; a apucat-o pe o cărăruie întunecoasă ce se pierdea în pădurea de pini și a urcat pe ea fără răgaz, sperând că povârnișul abrupt nu va avea sfârșit și acolo, suspendată între pământ și cer, va regăsi poate câteva resturi din strigătele de agonie ale celor dragi, dacă nu chiar sufletele lor rătăcitoare.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflete, copil orfan
Mă simt copilul nopților stângace,
Cu trup golaș în friguri nesfârșite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.
Și sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulți să mă sugrume...
Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Și sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Și le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.
Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -
[...] Citește tot
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii nu plecaseră. Încă erau acolo, pe tot cuprinsul spațioportului, deși, dat fiind că se apropiase momentul plecării, se îndepărtaseră mult de rampa de lansare, de corpul navei albastre, nu mai protestaseră deloc. Prin acea mulțime de oameni, fiecare dintre membrii echipajului își zări pe ecranul monitorului tatăl, mama, rudele apropiate... În centrul obiectivului își făcu apariția și directorul Institutului, care se alătură grupului format de părinții tinerilor din echipaj, pentru ca mai apoi să apară și îndrumătorul lor direct, instructorul șef Eugen Manea, ce le făcu voios un semn discret cu mâna, pe care ei îl observară... Și jumătatea de oră se scurse încet, încet, numărătoarea inversă apropiindu-se de sfârșit. Cu excepția părinților celor șapte și a altor câțiva, oamenii erau fericiți, foarte fericiți!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul din cartul de noapte al navei Charlotte Jane
E primul cart de noapte, frățiorii mei,
Vânturi mari, grozave, bat peste șapte mări*
Și stele reci sclipesc pe boltă, frățiorii mei,
Mistica lor deschide căi spre cele patru zări.
Prova navei noastre-și croiește drum
Prin apele cele mari, scăpărătoare,
Promițând locului pe care-l părăsim acum
Și locului spre care ne-ndreptăm bunăstare!
Acum, aplecați-vă-n tăcere, frățiorii mei,
Frunțile deasupra vinului sfânt,
În memoria strămoșilor morți, frățiorii mei,
De un sânge cu noi, din același pământ.
Deși mormintele lor sunt la fel de departe ca luna
De-acest ocean albastru, adevăr spun vouă,
Spiritul lor ne va însoți întotdeauna
Acolo unde mergem, în țara cea nouă.
[...] Citește tot
poezie de James Edward Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Farsa (Pamfletul copiilor)
Dragi copii, nu ascultați
Nici de mame, nici de tați,
De rudenii, de vecini,
De cicălitori străini...
Că și ei au fost copii
Și făceau năzdrăvănii.
Trăgeau mâțele de coadă,
Fugăreau tot prin ogradă,
Făceau focul în coșare,
Furau ouă din cuibare,
Se târau prin bălării,
Dând iama-n bostănării.
Acum, c-au îmbătrânit,
Mintea la cap le-a venit
Și vă docănesc mereu...
Dar voi faceți ce zic eu...
Fiți mai îndrăzneți, copii,
Aruncați pe străzi hârtii
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În cimitir la Timișoara
M-am dus la Timișoara-n cimitir pe la rude,
Era dimineață, frunzele erau verzi și erau ude
Voiam să beau cu ele câte o cafea
Și să le asigur, din nou, de dragostea mea.
Nu i-am găsit acasă pe fată și pe Fănel,
Probabil s-au dus să bea o vodcă nițel.
Dar mă-ntorc mâine mai pe-nserat
Până ce să se culce n-au apucat.
Ca să le spun, vrei nu vrei,
Ce dor îmi e câteodată de ei.
La mama e bine, acum de dimineață
Mormântu-i îngrijit, plin de verdeață.
Bună dimineața, soacră bătrână și bună,
Aș avea să îți spun, așa, ca o glumă
Să-ți iei catrafusele și încet s-o pornești
Ca să mai vii și pe la noi, prin București.
Nela-i plecată de mult de la noi
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape toate personajele feminine din romanele mele sunt inspirate de femeile chiliene, pe care le cunosc bine pentru că am lucrat cu ele și pentru ele ani în șir. Mai mult decât domnișoarele din clasa de sus, cu picioarele lor lungi și pletele lor blonde, mă impresionează femeile din popor, mature, puternice, muncitoare, pământene. Amante înfocate când sunt tinere, apoi stâlpul casei, mame și soții de nădejde pentru bărbați care adesea nu le merită. Sub aripile lor își găsesc adăpost copiii proprii și străini, prieteni, rude, cunoștințe. Robotesc pentru alții, se lasă pe ele la urmă de tot, muncesc fără preget și îmbătrânesc prematur, dar nu-și pierd capacitatea de a râde de ele însele, nici romantismul de a visa la alt bărbat și nici flăcăruia de revoltă din inimă. Majoritatea au vocație de martir: se scoală primele ca să-și servească familia și se culcă ultimele; se mândresc că suferă și se sacrifică.
Isabel Allende în Țara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio
Pe un norișor tu, mamă dragă, te-ai înălțat
Spre un ținut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri și la stele tu ești acum
Plecând din astă viață pe ultimul tău drum.
Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ți mai aud al tău glas,
Și nu-ți mai văd al tău chip frumos și luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne și vei fi,
Cât și eu în astă lume voi trăi.
Rămas bun iubită mamă ți-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta și de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte și să știi,
Că ai avut dragoste de la nepoți, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viața cu sentimente alese să-ți fie plină.
Drum bun în lumină, iubită mamă
Și de acolo de sus unde ești, eu voi ști,
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intruziune
vocea crainicului sună familiar
așa de domestic
într-o lume ca o curte
în care cu toții ne cunoaștem
nesomnul deliciul timpului regăsit!
cu certitudine mireasma sânzienelor uscate
ne va înfiora dimineața nările
[foarte probabil
ne-am ascuns de trecere
în această noapte
caniculară / roșie / de vară...]
minutarele dau să bată miezul întunericului alb
într-o felie de zăpadă cu pepene / într-o corolă:
regina-nopții face înconjurul omului
nicicând sentimentul de Acasă
n-a fost mai puternic:
suntem cu toții! / suntem împreună!!
oare, cum s-ar putea cândva
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Om corect
Fața lui senină, pură... Nu vezi dușmănie, nici ură,
Faptele-i sunt judecate cu bun simț și cu dreptate.
Cu smerenie, credință, cu căldură și voință.
Face bine și nu rău, cu frică de Dumnezeu.
El la fel a respectat pe cel bogat, ori sărac.
Eu simt, de drept le-a fi vorbit, pe nimeni n-a ocolit,
De-i sol mare, ori e mic, cu căldură i-a primit
Și din suflet le-a vorbit.
Dacă-i poate ajuta, aceasta-i voința sa.
Stă puțin și cercetează, dă răspuns și-apreciază
La fiecare după meritul său, că îl vede Dumnezeu.
Și-i plătește, nu îl uită, că e scris în "Cartea Sfântă":
Nu există faptă făcută, fără să fie plătită.
Dacă suntem egoiști, lacomi, ori rău voitori,
Nu dăm ce-am luat înapoi,
Nu ne suferim, toate acestea le plătim,
Acum ori mai târziu, dar cât ești viu.
Să fie pace pe pământ, să fi bun, să fi iubit!
Cine nu-și iubește aroapele său,
Mama, tata, fratele, sora ori rude,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Calma Pleșu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul
Te țin pe brațe când citesc o carte,
Te țin în mână când pe-o foaie scriu,
Trupul mi-l așez pe patul de cireș
Obiecte de orice fel în rafturi de nuc
Le rostuiesc ca privirea să mi-o încânte.
Pășesc ușor pe podeaua de mahon,
La gura sobei mă-ncălzesc
La focul lemnului de fag care-n vâlvătaie arde.
Trupul tău îl sacrific fără milă
Pentru a mea cauză materială....
Toate astea-s ale tale puține trebuințe....
Din fragedă-mi pruncie
Prieten neprețuit îmi ești.
Încercat la grele cazne poți fi
Și cu toate astea nu te pleci,
Semeț și dârz tu te ridici,
Renaști din iarba necosită
Sămânța ta e nepierită.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, tempora...
Câtă valoare am cunoscut
Câtă cinste, cultură
Și cât de patriot și eu am fost,
Mai sunt...
Pe timpul când n-a fost numai avut,
Nu se vorbea-n doi bobi pe arătură,
Biserica nu era doar zi de post
Și era vorba... un cuvânt!
Ah, ce rușine aveam,
Roșeam adese
La văz de-o fată ca o floare,
Tot timidă, fină,
Sau pentr-o notă proastă, dacă luam...
Când mama, pentru soră, pregătise zestre
Și vizita la rude era sărbătoare...
Și nici mașina nu era... străină!
Toceam s-ajung mai sus,
C-așa doreau și-ai mei,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre mamă și rude, adresa este: