mamă şi rude

Te duci, copilărie...

Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aş da orice pe lume să redevin copil.

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini
Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini,
Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci.

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi.

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari,
A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari,
Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, şi devenim haini.

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând,

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi rudele mele

Mă întreb cu-amărăciune,
Singură, ca-ntr-o genune,
Câte-s rele, câte-s bune?!
Când mă uit pe bolta lată,
Mă întreb aşa deodată:
Oare soarele-are tată?!
Luna, sus, pe cerul ei,
Răspândind sfios scântei,
Are şi ea mama ei?!
Stelele, ca mii de sori
Mici ca fulgii de ninsori,
Au şi ele fraţi, surori?!
Soare, lună, stele mii,
Sfânt izvor de poezii,
Toţi să fie-ai cui copii?!
Lună, soare şi voi stele,
Când îmi sunt zilele grele,
Voi sunteţi rudele mele...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faceţi o mare greşeală atunci când vorbiţi de problemele apărute în cuplu, cu vecinii sau cu rudele. Să presupunem că o femeie povesteşte prietenei sale: "Soţul meu nu-mi dă niciodată bani. Se poartă îngrozitor cu mama mea, este beţiv şi mă jigneşte în fiecare zi". Desigur că toţi cei care aud aceste vorbe îşi formează o imagine proastă despre el şi aceasta nu va ajuta cu nimic cuplul. Toţi vor mentaliza negativ şi va fi cu mult mai greu să reparaţi situaţia creată.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o vedeţi pe mama...

Dacă o vedeţi pe mama,
Tristă-n poartă, aşteptând,
Spuneţi-i să între-n casă,
N-o voi vizita curând...

Aşezaţi-o-n pat cu grijă,
Că-i bolnavă şi plăpândă,
Şi de vreţi, daţi-i pastila,
Moartea, s-o ia, stă la pândă.

Crăpaţi-i vreo două lemne,
Să nu tremure de frig,
Şi-aduceţi-i nişte apă,
Dacă vreţi, nu vă oblig...

Sunt departe şi străinii,
Mă ţin aici, al lor sclav,
Abia strâng banii de-o pâine,
Meseria mea? Zugrav.

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily: Vorbeai la telefon?
Richard: Era o convorbire la mare distanţă.
Lorelai: Dumnezeu?
Richard: Londra.
Lorelai: Dumnezeu trăieşte la Londra?
Richard: Mama mea trăieşte la Londra.
Lorelai: Mama ta e Dumnezeu?
Richard: Lorelai...
Lorelai: Deci Dumnezeu e femeie.
Richard: Lorelai...
Lorelai: Şi suntem rude. Ce ca lumea. Am să încep să îi cer să-mi facă mai multe favoruri.
Richard: Fă-o să se oprească.
Rory: Numai de-aş putea...

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda începe pe la mijlocul anilor '70, când în satul de munte îşi face brusc apariţia o femeie de vreo cincizeci de ani, Ines Garcia Clemente, nepoata lui Pedro Garcia Luciente, membru al vechii familii Garcia al cărei nume este purtat de o jumătate de sat ca patronim şi de cealaltă jumătate ca matronim (există doar puţini Garcia Garcia, iar Institutul Epistofelic i-a privit multă vreme cu suspiciune, deşi toată lumea ştia că mama şi tatăl proveneau din sate diferite). Noua sosită e bine primită de clan; îşi pierduse bărbatul şi cei doi fii şi n-avea rude decât la Mesala. Ines vorbeşte puţin, iar când vorbeşte e incoerentă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

În Taimâr, cu-o sanie cu reni –
colo pân' şi vara viscoleşte –
dat-am de un sat de moldoveni
ce uitaseră – săracii! – româneşte.

I-a adus colo tătuca Ţarul
şi le-a dat pământ, cât vezi în jur,
numai că nu-ntra în el brăzdarul –
cică e bocnă anul împrejur.

Şi-au rămas: să crească urşi în stână
şi la sănii să înhame reni,
numai c-au uitat limba română,
dar în buletine-s "moldoveni".

M-au cinstit cu ţuică din licheni,
m-au servit cu colţunaşi din peşte,
şi mi se jurau că-s moldoveni,
doar că – nu pot să vorbească româneşte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Dabija (1988)
Adăugat de nicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se împrăştiară copiii, îşi potrivi bine şapca pe cap; nu-i era de nici un folos! Unul dintre copii fu chestionat sever de bunica şi mama lui, în legătură cu provenienţa dulciurilor căpătate, iar băieţelul fu nevoit să recunoască: "mi le-a dat geograful acela înalt, din echipajul navei albastre..." La întrebarea "Unde-i?", puştiul îl indică pe lungan cu degetul; imediat acesta se văzu asaltat de rudele copilaşului, dar nu numai de acestea. Nis şi Adela nu reuşiseră să scape prea repede din acel loc, de rudele băieţelului respectiv, apoi de altele şi altele, ale altor copilaşi... Destul de neplăcut! Cam la fel păţiră şi la patiserie şi la cofetărie. Ce să le tihnească prăjiturile, îngheţatele, plăcinta sau sucurile comandate? Nici gând!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţin a lipsit ca Ines să nu fie declarată inamic public; a luat de mai multe ori parte la demonstraţiile celor nouă sute de mame - căci la atâta se ridica acum numărul femeilor părăsite de copiii lor -, dar singurul rezultat a fost că-şi pierdu doi dinţi la o intervenţie brutală a poliţiei. La capătul puterilor fizice şi morale, s-a retras la singurele-i rude, muntenii din Mesala. Acolo au lăsat-o nervii. Într-o zi s-a hotărât s-o sfârşească odată; a apucat-o pe o cărăruie întunecoasă ce se pierdea în pădurea de pini şi a urcat pe ea fără răgaz, sperând că povârnişul abrupt nu va avea sfârşit şi acolo, suspendată între pământ şi cer, va regăsi poate câteva resturi din strigătele de agonie ale celor dragi, dacă nu chiar sufletele lor rătăcitoare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, copil orfan

Mă simt copilul nopţilor stângace,
Cu trup golaş în friguri nesfârşite,
Cu tălpi zdrelite, de sânge năclăite,
Sub veri ce mor când timpul, ore, toarce.

Şi sunt copilul lepădat pe lume,
Al nimănui, de nu-mi cunosc nici gena,
Iar lumea cască gura ca balena
Să mă înghită... mulţi să mă sugrume...

Mă simt orfan gustând pelinuri crude,
Şi sorb amar din poale de izvoare,
Prin toamne reci când frunza-n jale moare;
Şi le zâmbesc crezând că îmi sunt rude.

Am umeri goi - nu să arăt povara
Pe care-o duc prin râs de uragane -

[...] Citeşte tot

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu plecaseră. Încă erau acolo, pe tot cuprinsul spaţioportului, deşi, dat fiind că se apropiase momentul plecării, se îndepărtaseră mult de rampa de lansare, de corpul navei albastre, nu mai protestaseră deloc. Prin acea mulţime de oameni, fiecare dintre membrii echipajului îşi zări pe ecranul monitorului tatăl, mama, rudele apropiate... În centrul obiectivului îşi făcu apariţia şi directorul Institutului, care se alătură grupului format de părinţii tinerilor din echipaj, pentru ca mai apoi să apară şi îndrumătorul lor direct, instructorul şef Eugen Manea, ce le făcu voios un semn discret cu mâna, pe care ei îl observară... Şi jumătatea de oră se scurse încet, încet, numărătoarea inversă apropiindu-se de sfârşit. Cu excepţia părinţilor celor şapte şi a altor câţiva, oamenii erau fericiţi, foarte fericiţi!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul din cartul de noapte al navei Charlotte Jane

E primul cart de noapte, frăţiorii mei,
Vânturi mari, grozave, bat peste şapte mări*
Şi stele reci sclipesc pe boltă, frăţiorii mei,
Mistica lor deschide căi spre cele patru zări.

Prova navei noastre-şi croieşte drum
Prin apele cele mari, scăpărătoare,
Promiţând locului pe care-l părăsim acum
Şi locului spre care ne-ndreptăm bunăstare!

Acum, aplecaţi-vă-n tăcere, frăţiorii mei,
Frunţile deasupra vinului sfânt,
În memoria strămoşilor morţi, frăţiorii mei,
De un sânge cu noi, din acelaşi pământ.

Deşi mormintele lor sunt la fel de departe ca luna
De-acest ocean albastru, adevăr spun vouă,
Spiritul lor ne va însoţi întotdeauna
Acolo unde mergem, în ţara cea nouă.

[...] Citeşte tot

poezie de James Edward Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa (Pamfletul copiilor)

Dragi copii, nu ascultaţi
Nici de mame, nici de taţi,
De rudenii, de vecini,
De cicălitori străini...
Că şi ei au fost copii
Şi făceau năzdrăvănii.

Trăgeau mâţele de coadă,
Fugăreau tot prin ogradă,
Făceau focul în coşare,
Furau ouă din cuibare,
Se târau prin bălării,
Dând iama-n bostănării.
Acum, c-au îmbătrânit,
Mintea la cap le-a venit
Şi vă docănesc mereu...
Dar voi faceţi ce zic eu...

Fiţi mai îndrăzneţi, copii,
Aruncaţi pe străzi hârtii

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cimitir la Timişoara

M-am dus la Timişoara-n cimitir pe la rude,
Era dimineaţă, frunzele erau verzi şi erau ude
Voiam să beau cu ele câte o cafea
Şi să le asigur, din nou, de dragostea mea.

Nu i-am găsit acasă pe fată şi pe Fănel,
Probabil s-au dus să bea o vodcă niţel.
Dar mă-ntorc mâine mai pe-nserat
Până ce să se culce n-au apucat.
Ca să le spun, vrei nu vrei,
Ce dor îmi e câteodată de ei.

La mama e bine, acum de dimineaţă
Mormântu-i îngrijit, plin de verdeaţă.
Bună dimineaţa, soacră bătrână şi bună,
Aş avea să îţi spun, aşa, ca o glumă
Să-ţi iei catrafusele şi încet s-o porneşti
Ca să mai vii şi pe la noi, prin Bucureşti.

Nela-i plecată de mult de la noi

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape toate personajele feminine din romanele mele sunt inspirate de femeile chiliene, pe care le cunosc bine pentru că am lucrat cu ele şi pentru ele ani în şir. Mai mult decât domnişoarele din clasa de sus, cu picioarele lor lungi şi pletele lor blonde, mă impresionează femeile din popor, mature, puternice, muncitoare, pământene. Amante înfocate când sunt tinere, apoi stâlpul casei, mame şi soţii de nădejde pentru bărbaţi care adesea nu le merită. Sub aripile lor îşi găsesc adăpost copiii proprii şi străini, prieteni, rude, cunoştinţe. Robotesc pentru alţii, se lasă pe ele la urmă de tot, muncesc fără preget şi îmbătrânesc prematur, dar nu-şi pierd capacitatea de a râde de ele însele, nici romantismul de a visa la alt bărbat şi nici flăcăruia de revoltă din inimă. Majoritatea au vocaţie de martir: se scoală primele ca să-şi servească familia şi se culcă ultimele; se mândresc că suferă şi se sacrifică.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe un norişor tu, mamă dragă, te-ai înălţat
Spre un ţinut necunoscut, îndepărtat,
La îngeri şi la stele tu eşti acum
Plecând din astă viaţă pe ultimul tău drum.

Mama mea, la mine-n suflet ai rămas
Chiar de nu-ţi mai aud al tău glas,
Şi nu-ţi mai văd al tău chip frumos şi luminos,
O amintire vie pentru mine vei rămâne şi vei fi,
Cât şi eu în astă lume voi trăi.

Rămas bun iubită mamă ţi-ai luat,
De la a ta familie, de la casa ta şi de la oamenii din sat,
Te rog însă să iei aminte şi să ştii,
Că ai avut dragoste de la nepoţi, copii.
Te-am iubit, te-am respectat ca pe o regină,
Viaţa cu sentimente alese să-ţi fie plină.

Drum bun în lumină, iubită mamă
Şi de acolo de sus unde eşti, eu voi şti,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (16 martie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intruziune

vocea crainicului sună familiar
aşa de domestic
într-o lume ca o curte
în care cu toţii ne cunoaştem
nesomnul – deliciul timpului regăsit!
cu certitudine mireasma sânzienelor uscate
ne va înfiora dimineaţa nările

[foarte probabil
ne-am ascuns de trecere
în această noapte
caniculară / roşie / de vară...]

minutarele dau să bată miezul întunericului alb
într-o felie de zăpadă cu pepene / într-o corolă:
regina-nopţii face înconjurul omului
nicicând sentimentul de Acasă
n-a fost mai puternic:
suntem cu toţii! / suntem împreună!!
oare, cum s-ar putea cândva

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om corect

Faţa lui senină, pură... Nu vezi duşmănie, nici ură,
Faptele-i sunt judecate cu bun simţ şi cu dreptate.
Cu smerenie, credinţă, cu căldură şi voinţă.
Face bine şi nu rău, cu frică de Dumnezeu.
El la fel a respectat pe cel bogat, ori sărac.
Eu simt, de drept le-a fi vorbit, pe nimeni n-a ocolit,
De-i sol mare, ori e mic, cu căldură i-a primit
Şi din suflet le-a vorbit.
Dacă-i poate ajuta, aceasta-i voinţa sa.
Stă puţin şi cercetează, dă răspuns şi-apreciază
La fiecare după meritul său, că îl vede Dumnezeu.
Şi-i plăteşte, nu îl uită, că e scris în "Cartea Sfântă":
Nu există faptă făcută, fără să fie plătită.
Dacă suntem egoişti, lacomi, ori rău voitori,
Nu dăm ce-am luat înapoi,
Nu ne suferim, toate acestea le plătim,
Acum ori mai târziu, dar cât eşti viu.
Să fie pace pe pământ, să fi bun, să fi iubit!
Cine nu-şi iubeşte aroapele său,
Mama, tata, fratele, sora ori rude,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Te ţin pe braţe când citesc o carte,
Te ţin în mână când pe-o foaie scriu,
Trupul mi-l aşez pe patul de cireş
Obiecte de orice fel în rafturi de nuc
Le rostuiesc ca privirea să mi-o încânte.
Păşesc uşor pe podeaua de mahon,
La gura sobei mă-ncălzesc
La focul lemnului de fag care-n vâlvătaie arde.

Trupul tău îl sacrific fără milă
Pentru a mea cauză materială....
Toate astea-s ale tale puţine trebuinţe....
Din fragedă-mi pruncie
Prieten nepreţuit îmi eşti.

Încercat la grele cazne poţi fi
Şi cu toate astea nu te pleci,
Semeţ şi dârz tu te ridici,
Renaşti din iarba necosită
Sămânţa ta e nepierită.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tempora...

Câtă valoare am cunoscut
Câtă cinste, cultură
Şi cât de patriot şi eu am fost,
Mai sunt...
Pe timpul când n-a fost numai avut,
Nu se vorbea-n doi bobi pe arătură,
Biserica nu era doar zi de post
Şi era vorba... un cuvânt!

Ah, ce ruşine aveam,
Roşeam adese
La văz de-o fată ca o floare,
Tot timidă, fină,
Sau pentr-o notă proastă, dacă luam...
Când mama, pentru soră, pregătise zestre
Şi vizita la rude era sărbătoare...
Şi nici maşina nu era... străină!

Toceam s-ajung mai sus,
C-aşa doreau şi-ai mei,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!