mamă şi rude

Grad de rudenie: O mamă de bătaie soră cu moartea.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat la ţară cu bunică-mea, apoi la altă moşie, cu tatăl meu şi mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de privelişti şi peisagii, care se numesc Sălăveştri, Berbenceni, sate în judeţul Bacău unde tatăl meu ţinea moşii în arendă cu rudele lui noi.

În această vreme moşul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simţeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o fiinţă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" şi din greutatea mea de a deveni familiar şi a da numiri "artificiale" şi oficiale, şi din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult şi o tandreţe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri şi, cum se vede, amintiri scumpe şi duioase.
În aceşti ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum îl am şi acum. Cu altă copilărie, cu altă viaţă, fără aceste lucruri neobişnuite şi triste, aş fi fost poate altfel.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

trupul dinspre mama
sufletul dinspre tata
înspre tine moartea
cu nebănuitele lumii rude

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru nunta de aur a părinţilor mei

Ziua asta-i pentru voi anume,
Căci cincizeci de ani de bucurii
V-au fost sprijin vieţii trecătoare
Lângă rude, naşi, lânga copii...

V-aţi clădit palatul fericirii...
Astăzi, iată! Iar vă cununaţi.
Legământ dumnezeiesc vă leagă
Şi pios, genunchii vi-i plecaţi.

Mărturii şi flori vă stau dovadă,
Toţi cei dragi, din cer părinţii buni...
Mamă, îţi sărut muncita mână!
Tată, vezi cât sunteţi de bătrâni?!

Vă iubesc! La voi îmi cer iertare
De-am greşit cu gândul sau cu fapta!
Toate-n lume, vai, sunt trecătoare,
Dar vor fi pe veci, mama şi tata.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rudă cu soacra

Pe nevastă, chiar de-o cerţi,
Trebuie găsită-o cale
S-o împaci şi-apoi s-o ierţi:
E fiica mamei sale!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubedenii

Mamă, tată, soră, frate,
La nevoi te-ajută, dar
Lucrul cel mai greu din toate
E să ai un văr... primar...

epigramă de Mihai Moleşag din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu poate fi mai drăgălaş şi mai plin de haz decât un copil care încă n-a deprins rostirea corectă a limbii materne, dar a fost învăţat să drăcuie, să înjure şi să spună fel de fel de vorbe urâte, spre delectarea celor din jur. Învăţat de părinţi şi îndârjit de rude şi prieteni, el se autodepăşeşte în a-i distra pe cei mari. Numai că, nu prea târziu el devine... copil cu probleme.

Gheorghe Ionescu în Didacticiada (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Toamnă târzie
la noi la Lipcani,
rece ca sfecla de zahăr.
Mă trezesc dimineaţa
cu toate lăicerele casei pe mine,
ostenit de greul lor colorat.
"Ma temeam să nu-ţi fie frig",
zice mama.
Vin rudele să mă vadă,
vorbesc în şoaptă afară
ca la priveghi,
sa nu-mi tulbure somnul
şi ţistuiesc pe cei mici
să fie cuminţi.
Mă aplec să le sărut mâna,
ele şi-o smulg îndărăt:
"Nu trebuie..."
ruşinându-se de pământul
de sub unghii şi din
crăpăturile palmelor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata se uită la bărbat, mama la avere, tatăl la învăţătură şi rudele la familie; ceilalţi oameni doresc numai un ospăţ ales.

în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii noştri şi-au băgat neamurile în funcţii publice, politice şi administrative, mai ceva decât Ceauşescu: Băsescu – fiica; Ponta – socrul şi nevasta; Antonescu – nevasta, etc. (pamflet)

Mame, taţi, surori şi fraţi,
Fii şi fi'ce şi cumnaţi,
Socri, gineri şi nurori,
Cuscri şi copii din flori,
Şi bunici, ba şi nepoţi,
Unchi, mătuşi şi strănepoţi,
Tot ce-nseamnă rubedenii
Ne-aţi pus astăzi căpetenii.
Chiar şi-amantele şi-amanţii,
Fufele şi cu berbanţii
Ne sunt azi, vai, guvernanţii!
.............................................
Ceauşescu era unul
Şi n-a apucat Crăciunul;
Voi, cei "tari în pipotă",
Sunteţi azi o liotă.

poezie de George Budoi din Politică şi politicieni (13 martie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţii

Aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm
Şi am trimis-o la ţară
La un bunic.

La urmă am scris alta
Şi i-am trimis-o mamei
S-o păstreze în pod.

Am mai scris după aceea vreo câteva
Şi, cu strângere de inimă, le-am încredintat rudelor
Care şi-au dat cuvântul că or să aibă grijă de ele.

Şi tot aşa, pentru fiecare poezie nouă,
S-a găsit câte un om care să mi-o primească,
Pentru fiecare prieten al meu
Are, la rândul său. un prieten,
Atât de bun, încât să-i încredinţeze taina.

Aşa că nici eu nu mai ştiu acum
Unde mi se află cutare vers

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte învăţături ale cuiva către fiul său

I

Fiule, stinge lumina când dormi, iar dacă luna te
bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub pernă.
Nu te răsuci mult. Dacă e să-ţi amorţească ceva,
oricum îţi amorţeşte.
Dacă dormi dus şi cu vise ; - coşmarul tău e viaţa
mea. Nu încerca să fii cuviincios când dormi, fiule,
încearcă să nu visezi.

ÎI

Cel mai mult, fiule, eu nu am iubit-o pe mama ta.
A iubi nu înseamnă a suge lapte, fiule. A iubi nu înseamnă a fi fericit, fiule.
Noi doi, uită-te şi tu la noi, ne asemănăm numai
prin faptul că ne sărutăm. Aerul care iese din tine intră
în mine. Să facem economie de aer, fiule, şi risipă de timp.

III

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum am avut întotdeauna un puternic sentiment de predestinare, nu prea pot crede în întâmplare, mai ales când viaţa cam depăşeşte măsura în privinţa coincidenţelor. Ne-apucă râsul când, în melodramele de altădată şi-n telenovelele de azi, gemeni despărţiţi din leagăn se regăsesc după treizeci de ani, mame şi fii îşi descoperă rudenia chiar când sunt gata să se căsătorească unii cu alţii etc.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile, Întâlnire la Torino (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveţele mamei

Oh, mamă bună ce mă-ndemni să fiu mai bun şi iertător cu cei din jurul meu!
Oh, mamă dragă ce mă-nveţi respectul
Faţă de părinţi, profesori, colegi, vecini, rude, prieteni, sau orişicine,
Că-i om pe străzi sau cunoscut, că-i vechi prieten sau iubit,
Că-i bogat sau sărac, un om oarecare,
Lipsit de iubire, ori lipsit de valoare,
De suflet, de vis,
Ori că-i om de temut,
Sincer sau prefăcut,
Cu toţi trebuie să ne iubim şi să trăim armonios...
Să ne surprindem zi de zi, cu sărutări, cu zâmbete duioase
Cu lacrimi în ochi să retrăim momentele din viaţa asta frumoase
Când inimile vorbesc în şoapte, colorând în violet... iubirea.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Nu mai am încredere în Aerul din comete, din mafii / constelate, nu mai am speranţă nici în aerul Căii Lactee, / nici în cohortele ei de preoţi, de sub ale morţii măşti / cu spăimos-dinţoasă respiraţie, nu mai pot crede / nici în puii de aur ai Cloştii Stelare, nu mai pot crede / nici în taurii ce – dezbinaţi, ori din adâncă prostie – / rarisim biruie leii costelivi, jigăriţi, dar în haită, / nu mă mai puteţi convinge nici de existenţa muzicii / de sfere din Lyră, nici de necesitatea imperiilor – / infernale găuri-negre ale planetei noastre, cea de toate / istoriile, dar mai am speranţa re-unirii Daciei mele, / dar mai am încredere-n faimoasa-i ştiinţă de a face / nemuritori, dar mai am convingerea că-naltul spirit / justiţiar-valah rămâne-n mine, în unchiul meu, / Maximin Thracul – cap al imperialei Dinastii Dracula – / şi-n vărul meu după mamă, Vlad Ţepeş, cu care se crede / că-i rudă şi contemporanul meu, prinţul Charles / de Marea Britanie...!» ‒ (XXX) Şi contemporanul meu, prinţul Charles... / 4 aprilie 2012
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 46 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer»
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!