Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

medicină și pandemie

Citate despre medicină și pandemie, pagina 2

Textele de mai jos conțin referiri la medicină și pandemie, dar cu o relevanță mică.

«Între "arborii sfinți ai Daciei", dacă, indiscutabil, Bradul (Abies alba) ocupă locul întâi (cf. PTZpl, I, 64 sq.), potrivit "întregului" mitosofiei Pelasgimii > Valahimii, neîndoielnic, avându-se în vedere "dispoziția testamentară" a nemuritor-zalmoxianului / cogaionicului protagonist din balada Pe-a Gură de Rai ("Miorița"), protagonist în care se oglindește firea Mesagerului Celest trimis "tot în al cincilea an" cu solie la Dumnezeu ("... Iar la cap să-mi pui / fluieraș de fag ‒ / mult zice cu drag ; / fluieraș de os ‒ / mult zice duios ; / fluieraș de soc ‒ / mult zice cu foc..."), pe locul al doilea se află Fagul (Fagus sylvatica) și pe locul al treilea Socul (Sambucus nigra) ; tustrei copacii au profunde rădăcini în solul real și mitic al Daciei și o extraordinară importanță medicinală, vindecând omenirea de nenumărate maladii, dar nicidecum de vreuna dintre bolile cronice ale istoriilor (în frunte-având războinicita), maladii "impuse" de imperiile antice, evmezice, capitaliste, socialiste și "deghizat-democratice" (sau "imperiile de sub măști pandemice de neasemuit de exploziv prezent")...» ‒ (33) / 30 mai 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 163).

în (Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"A, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (30 mai 2022)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valahimii, neîndoielnic, avându-se în vedere "dispoziția testamentară" a nemuritor-z...">

Demisia medicilor în timpul unei epidemii sau, mai rău, în timpul unei pandemii, cum este cea de coronavirus din 2019-2020, este un lucru infinit mai rău decât dezertarea soldaților de pe front, pentru că soldații au misiunea să ucidă, în timp ce medicii au misiunea sacră de a salva viețile oamenilor. Dacă soldații dezertează de la datorie, îi așteaptă curtea marțială. Dacă medicii dezertează de la datorie, din păcate nu pățesc nimic, în afară de oprobriul opiniei publice, iar opinia publică are memorie scurtă.

în Medicii și medicina în aforisme, epigrame, pamflete și satire (31 martie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploaie, de pandemii

Trăim ca niște copaci vii,
sub o ploaie de rele pandemii,
care nasc la rândul lor copii.

Pandemie boală grea,
cu substraturi inferiore sub coaja ta,
ataci imunitatea trupului și a minții omenești,
tocându-le ca o meliță rea,
când indolența, răutatea, lăcomia
ca multe alte rele sunt la cote înalte,
iar tu omule putincios nu vrei să te indrepți,
deșii se poate.

Pandemia uitaților fără pic de umanitate,
dezinteresați de tot și de toate
se întrece în carate cu
pandemia tinerilor apatici,
din frâie scăpați în defavoarea Nației,
castrată mai sus de coate,
sau pandemia urii și ale invidiei

[...] Citește tot

poezie de (3 februarie 2021)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Ciocolata

în salonul de spital mușcând din ciocolată
nu voi fi lăsat să trec
cei ce mă stiu diabetic
vor argumenta
ca într-o pandemie nevrotică
poate mă vor găsi între coperțile unei cărți
în care proaspetele mele vise
capătă dimensiunea poemelor
eu hrănesc iluzii în nașterea mea vegheată de ursitoare
într-o lume glaciară în care bufonii devin baroni
viața îmi dă gustul amar

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai suntem încă vii

Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neașteptat.

Acest rău numit Covid,
Un virus periculos și perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viața un infern.

O cumplită pandemie se instalează,
Și oamenii se izolează,
Stau in carantine
Și la ei in case.

O, Doamne, câtă suferință
Pe oameni, și câtă neputință,
Când virusu-i doboară!
Și câtă jale,
Când stau la rând să moară

[...] Citește tot

poezie de (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe AlionteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flămânzi și goi

ne aruncăm în fața dușmanului
necontrolat epidemic
trimiși ca victime sigure
și singure
încovoiați de noua boală
e miros de frică de moarte
în raniță nu avem vaccinul
va fi potop
ziua se transformă în noapte
se vor iniția demersuri la duhul sfânt
va fi o viață ca o pandemie
noi stăm în tranșeele săpate de virus
tot ce are viață va fi cenușiu
și tot ce are simțire va intra în amorțire

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Grigore

Pandemie

Ne zac spitalele bolnave,
ne mor copii sub flori de măr,
iar noi, prin scrieri și hrisoave,
citim frânturi de adevăr.
Ne zace boala, ca o ciumă,
în teste care nu mai vin
și am ajuns procenți și-o sumă,
prin lacrimi, bocet și suspin.

Ne zac toți doctorii pe-acasă
în proceduri și izolări,
ne mor bătrâni, închiși în casă,
înfrigurați în dezolări.
Ne zace dreptul la o viață
în coduri, ordonanțe, legi,
și ne schimbăm mai des la față
când îi vedem pe-ai noștri regi.

Ne zac cuvintele-n privire,
ne mor zvâcnirile-n avânt,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un gunoi, chiar pe un tron de aur, rămâne tot gunoi. Bișnițarul agramat, incult și vanitos Gigi Becali, miliardar de carton care a făcut pușcărie pentru corupție, chiar când se așează pe tronul lui de aur, în salonul lui aurit, cu o cămașă aurie, cu un lanț gros de aur la gât, când cheamă ziargii de la tembeliziunea Rromânia TV să le dea interviuri, să-l vadă toată țara pe tronul lui de aur, rămâne tot un bișnițar agramat, incult și vanitos, care spune inepții despre probleme medicale (cum este pandemia de COVID-19, care aproape a dat șah mat celor mai mari medici ai lumii), legislative, economice etc. în care doar specialiștii se pot pronunța, care spune inepții despre religie, ca aceea că românii au liturghia în ADN. Bișnițarul incult n-are habar ce înseamnă AND și nici nu înțelege cu adevărat ce este o liturghie, altfel n-ar spune o asemenea inepție.

în Vanitatea și Modestia în aforisme, epigrame, pamflete și satire (19 iulie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei mai mari vinovați pentru catastrofa sanitară în care a ajuns țara, când mor zilnic peste 400 de oameni datorită pandemiei de COVID-19, iar în total au murit peste 42.000 de români, sunt televiziunile manipulatoare ale marilor infractori: rRomania TV, Latrina 3 TV și iRealitatea TV. Ele i-au prezentat pe antivacciniști și pe manipulatorii instigatori ca pe niște mari eroi ai neamului, iar protestele lor iraționale împotriva măsurilor de protecție și a vaccinării voluntare le-au prezentat ca pe o luptă pentru eliberare de sub așa-zisa "dictatură medicală". Mai mult, ele au instigat oamenii, în diverse forme, care mai de care mai perfide, să nu se vaccineze și să protesteze împotriva măsurilor de protecție. Urmarea a fost că mulți antivacciniști putrezesc în cimitire sau sufocă azi secțiile ATI ale spitalelor, regretând, cu un picior în groapă, că s-au lăsat manipulați și nu s-au vaccinat.

în Sănătatea și boala în aforisme, epigrame, pamflete și satire, Pandemia de COVID-19 (21 octombrie 2021)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"RECUNOAȘTE-ȚI ADEVĂRUL ȘI EL VĂ VA ELIBERA!" Dar cum ar putea Adevărul să facă asta pe deplin atâta timp cât crezi în mintea ta care vorbește de 5 lumi, de 10 planuri și de enșpe mii de frici? Adevărul nu te poate elibera atâta timp cât te însoțești cu frica sau gândul, fie că el e coronavirus sau am 900 de ani sau am Ebola. Adevărul nu te poate Elibera acolo/Aici unde frica gândului te va bloca/paraliza! Odată ce mori înainte de a muri, vezi nemijlocit de gând că absolut totul este o iluzie. Atunci, poate vreo boală ucigătoare să fie adevărată? Te rog să realizezi, că dacă doctorii ar primi instrucțiuni CU DOVEZI ȘTIINȚIFICE, că BĂTĂILE INIMII SUNT O PANDEMIE extrem de gravă, toată lumea ar crede o atare prostie sau hipnoză. Astfel de oameni naivi nici măcar nu realizează că știința de azi este doar mama bătrână a ignoranței de mâine? De ce ai numi "adevăr" științific ceva atât de perisabil. Ce o îmbrățișează cu fervoare pe iubita lui "dona mobile"?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva "sunt izvor de vindecare", cum a pretins mitropolitul Teofan al Moldovei într-o declarație din 08.10.2020, atunci de ce, la pelerinajul din timpul pandemiei de COVID-19, a pus o măicuță să șteargă racla cu dezinfectant după fiecare pelerin care o săruta? Atunci de ce mai-marii BOR-ului i-au lăsat pe ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și pe alți prelați să moară de COVID-19, în ciuda tuturor eforturilor medicilor, și nu i-au dus să sărute moaștele Sfintei Parascheva, care "sunt izvor de vindecare"?

în Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (10 octombrie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În plină pandemie de COVID-19, mai-marii BOR, între care mitropolitul Teofan, au cerut anularea de către autorități a restricțiilor privind pelerinajul la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva, pretinzând că "sfintele moaște sunt izvor de vindecare" (pamflet)

Vă spun că nu sunt un ateu
Și cred în bunul Dumnezeu,
Dar nu cred, cât timp pot discerne,
În ale voastre baliverne:

Povești cu moaște sfinte care
Sunt un izvor de vindecare,
Când noi la ele ne-nchinăm
Și-apoi, smeriți, le sărutăm.

De sunt izvor de vindecare,
Precum pretindeți cu-ngâmfare,
De ce nu mergeți prin spitale,
Să vindecați de grele boale?

Doar sărutând acele moaște,
Bolnavii toți, toți vor renaște
Și nu ne va mai trebui
Vrun medic când ne-om bolnăvi.

[...] Citește tot

pamflet de din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (8 octombrie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Ciuma

marțiană amenință omenirea
din două mii
treizeci și unu cel mai probabil
adusă odată cu rocile recoltate
pline de agenți patogeni
și oamenii nu vor fi pregătiți
nici de data aceasta
ciuma o să facă ravagii
lovind planeta noastră
fără milă
specialiștii rămași vor studia atent
ciuma marțiană prevestită de scriitorii sf
încă din secolul trecut
orașele vor rămâne din nou pustii


ciuma marțiană o să-și găsească
un mediu propice la noi
și omenirea o să sfârșească
în chinuri groaznice

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pandemia

Avem o pandemie... sigur, sigur?
Am spus de la-nceput, nu cred o iotă!
Am cercetat, am vrut să mă asigur,
Și mi-a ieșit "decât" o anecdotă!

Am fost ostracizat și pus la colț
De către cei ce-au pus botu' la-naintare
Care-au crezut televizoru-n clonț
Și s-au lăsat spălați pe creier... care are...

Care e anecdota? Una scurtă:
Când ești slăbuț de creier și credul
Ca să ți-o tragă guvernantu' bine
Nu e nevoie decât de-un IQ... nul... nul...

Nu poți să crezi că după trei decenii
Din comunismul după optzeci-nouă
Avem o populație cu... tenii...
La creier c-o manipulare nouă.

[...] Citește tot

poezie de (8 iunie 2020)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plugușor 2020

Aho, aho, români sărmani,
S-aveți un lighean cu bani
Nu din mită, ci munciți
Să fiți și voi înstăriți!
Mâine, anul se-nnoiește
Plugușorul se pornește
Să vă spună realități
C-aveți multe calități!
Ați votat pe la locale
Făcând schimbări epocale
(Asta, unde n-ați lăsat
Pe loc, același "cârnat"...)
Ați votat parlamentari
Cam pe-aceeași panglicari
Cu ceva excepții, dară
Nu facem noi primăvară
Din vreo nouă floricele
(Care nu-s "cele mai cele"...)

Se-ncheie un an ciudat

[...] Citește tot

poezie de din Citatepedia (28 noiembrie 2020)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Da, la dumnealui, gândul e fals, dar coronavirus e Adevărat! Cât de naiv și hipnotizat de frica de boală trebuie să fii, ca să nu vezi căci pârlitul de coronavirus e tot un gând?! Acești oameni chiar dacă au recunoscut Adevărul acesta încă nu-i poate elibera pe deplin. Ei încă nu au murit înainte de a muri, iată de ce dau crezare gândului paralizant al fricii: "Ai auzit, mon cher, 1000000 de oameni au murit azi de pandemia inexistentă de coronavirus." Și cumătra frica, îi face să uite că acesta e un gând și în mod naiv și paradoxal ei încep să vadă "acolo" 5 lumi, aici unde nu există niciuna! Doar cei care sunt cu adevărat copți, doar cei care au murit înainte de a muri și a înflorit în ei pe deplin acest Vivekachudamani merită să fie ascultați întru călăuzirea în/ca Libertate. Până ce acest discernământ spiritual ultim, până ce aceasta claritate de netăgăduit a Spiritului, a Libertății Ultime nu a înflorit pe deplin aceștia încă nu sunt copți suficient pentru a-i călăuzi pe alții. Da, ei pot să-i călăuzească până în punctul propriilor lor frici, dar ACEASTA NU ESTE O LIBERTATE ADEVĂRATĂ.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne, în tine ne-am pus speranța

Doamne,
în tine ne-am pus speranța,
de virus să ne aperi viața.
Grija noastră Tu o porți.
Ajută-ne Doamne, că poți!
Ajută-ne Doamne să trecem
mai ușor peste necaz!
Ajută-ne ca să ștergem
lacrimi, de pe-al nost' obraz.
Scapă-ne de grea urgie
ce s-s-întins pe tot pământul.
De groaznica pandemie
care ne-atinge de-a rândul.
Ajută-ne să revenim!
Viața să-și urmeze cursul.
Din suflet îți mulțumim
dacă vom primi răspunsul.
În genunchi, seară de seară,
te rugăm să ne salvezi.
Înlătură crunta boală,

[...] Citește tot

poezie de (31 martie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

PENTRU IGNORANȚII CARE REFUZĂ SĂ SE VACCINEZE ÎMPOTRIVA COVID-19: partea a II-a.

La crearea primului vaccin împotriva antraxului (finalizată în 1881) și a primului vaccin împotriva rabiei (1885), savantul Louis Pasteur a avut viteza unui om care merge la pas. La crearea vaccinului antituberculos pentru uz uman, introdus în practica medicală în 1921 sub numele de vaccin BCG, s-a mers cu viteza unui maratonist. La crearea vaccinurilor împotriva tusei convulsive (primele au fost disponibile la sfârșitul anilor 1940) s-a putut merge cu viteza unui cal la trap întins. La crearea vaccinului împotriva poliomielitei (folosit prima dată în anii 1950) s-a putut merge cu viteza unei motorete Mobra. La crearea primului vaccin anti-rujeolic (împotriva pojarului), la sfârșitul anilor 1950, s-a putut merge cu viteza unei Dacia 1300. La crearea vaccinurilor împotriva hepatitei B (primul în 1982) s-a putut merge cu viteza unui bolid Bugatti. La crearea în anii '90 a vaccinurilor împotriva rotavirusurilor responsabile de unele gastroenterite infecțioase s-a putut merge cu viteza avionului Airbus A380. La crearea în 2020 a primelor vaccinuri anti-COVID-19, cu cele mai moderne tehnologii din lume, cu supercomputere, cu fonduri de cercetare uriașe și sub presiunea pandemiei care a secerat 1750000 de vieți până la apariția primului vaccin, savanții au putut să meargă cu viteza avionului supersonic F-35 Lightning (Fulgerul).

în Sănătatea și boala în aforisme, epigrame, pamflete și satire, Pentru ignoranții care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 (25 decembrie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din temerile mele. Poezie în vreme de plandemie

De teamă de prezent, de teamă,
S-au năruit cetăți la mine-n gând,
Mai naște-mă o dată mamă
Și liniște mai dă-mi ca oarecând.

Opriți acest concurs sinistru
Cu frici iraționale-n pandemie
Întreabă-l, tată, pe ministru
Când se sfârșește-această comedie.

De sănătatea locului acesta
Să ne-ngrijim cu tot cu zăcământul,
Căci până se va încheia și pesta
Mă tem că ne va vomita pământul.

Atâția "suferinzi" bolesc impresii
Și temere de "boli" fără scăpare,
În secolul acestor mari concesii
Ajungi să nu mai crezi că altul "moare".

[...] Citește tot

poezie satirică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Renasteri baptismale" de Cătălin Varga este disponibilă pentru comandă online la 27.00 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Situația la zi

Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ș sufletele plâng,
Vin morții să se-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Și mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credință și familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferință
Și plâns în calendar.

[...] Citește tot

pamflet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre medicină și pandemie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook