moarte şi mâini

Sora si frate!

Instrument cetos cu coarde
si burdufuri si pedală
moartea vine si-semparte
fiecaruia egală.

Doi cartofi se iau de mâna
doua frunze-si spun adio
fata popi e-n fintina
griu-i alb si mort în piua.

-Frate, frate un'ti-e sora ?
-Sus în turn să nasca ora.
-Sora, sora un'ti-e frate ?
-Jos la Balgrad, sub cetate

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei. Murea specia din mine şi se năştea omul. De atunci, sufletului meu îi este hărăzit să cânte şi să zboare, dar să şi fie lovit de moarte. De atunci îmi îngrop veşnic sufletul ucis. Dar ce ciudat, de data aceasta, cu fiecare înmormântare devin mai tânăr. Da, pasărea mea de vis m-a iertat. Prin moartea ei nevinovată a ucis vânătorul din mine.

Dan Puric în Fii demn!, Vrăbiuţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme

Ai văzut tu nenorocito vreodată
sticla spartă căzută din rame
a unei icoane
a unei icoane
de moarte mirată?
Ai spart tu cu mâna ta de carne
ţeava unei puşti, a unei arme
Doamne, a unei arme?

Pahar umplut cu obuze, cu gloanţe
... al unei arme...
Nu, sigur că nu
nenorocito, făcuto din carne
Nicicând n-ai să poţi să-ţi azvârli
inima din tine
inima din mine

Nicicând, vai nicicând n-ai să le tragi
cum trase sunt în morţi
gloanţele din arme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Aşa cum întorci mâna într-o parte sau în alta, aşa e şi cu mine. Din când în când viaţa parcă îmi surâde, ah! Numai o clipă!... Când mă pierd astfel în visuri, nu mă pot opri şi mă gândesc ce-ar fi dacă Albert ar muri. Îmi spun: Atunci tu! atunci ea...

replici celebre din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gică Petrescu, acest mare interpret sub cântul căruia mulţi ar fi vrut să moară cu sticla în mână, în vechii Bucureşti, a murit singur, acasă, probabil ascultând neputincios manelele Bucureştilor Noi.

citat din Ştefan Paraschiv (6 septembrie 2011)
Adăugat de Mareşalul
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl goleşti iarăşi şi iarăşi şi necontenit îl umpli cu viaţă neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă îşi pierde ţărmurile în bucurie şi naşte cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârşitele tale daruri.
Vârstele trec şi tu torni mereu, şi încă să umpli mai este loc.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ucide nu e totuna cu a asasina. Nu orice moarte umple mâinile de sânge şi nu orice victimă poate fi pusă pe seama acelei fatalităţi tragice pe care trebuie s-o înfrunte omul de câte ori se revoltă.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule! Fiţi măcar de-acolo din ceruri SINCER! Mă refer la studentul AUREL BELDEANU şi de gruparea sa anticomunistă. În calitatea [...] | Citeşte tot comentariul

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cuvintelor

Un chip de nisip
şi mâini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii acţionează direct. Încearcă cu ştreangul sau cu pistolul şi, deşi moartea lor poate fi împiedicată de cei care îi iubesc, reuşesc în final, cu propriile mâini, să se arunce pe lumea cealaltă. Pentru asta e nevoie de un caracter puternic, ceea ce eu nu am.

Puşkin în Jurnal secret 1836-1837
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se zvoneşte că moartea a trecut malul, Dumnezeu îţi face cu mâna.

Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău nu am pus eu în faptele mele? Şi dacă nu în fapte, în cuvintele mele? Sau dacă nu în cuvinte, în voinţa mea? Tu însă, Doamne, eşti bun şi îndurător; măsurând cu privirea adâncimea morţii mele, tu ai secătuit cu mâna ta dreaptă hăul stricăciunii din fundul inimii mele.

Sfântul Augustin în Confesiuni, Cartea a-IX-a, capitolul I
Adăugat de Teodora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea nu vrea să moară

dezlipeşte posterul cu eroi îndrăgostiţi
e cojit pe margini
lasă porumbelul ud şi îngheţat
să respire cu mine sub pene

lasă-mă să citesc poveştile norilor
sunt o cochetă mică şi proastă
m-am săturat să fiu mângâiată cu mâna clovnului
să îţi simt gustul de colivă al gurii
nu sunt un magazin deschis non-stop
unde rămâi mereu dator

vreau să ne ţinem de mână
să fim priviţi prin capacul de sticlă al sicriului
să ascultăm pământul cum strigă
pentru ultima oară
lăsaţi trupurile să vină la mine

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva măsluieşte cărţile sfinte, plăteşte preţul mâinii moarte. Bine că nu ne-au crescut aripi - ce ne făceam fără mâini?

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anemone

Voi flori zglobii
în mâinile fecioarei,
prin ce mister
aţi devenit cuminţi
în ochiul de artist?
Ce vrajă
veţi fi emanat
din cupe colorate,
de l-aţi făcut
în mare grabă
mâna lui moartă
să şi-o transforme
în penel?!
An după an
omagiu vi se-aduce,
chiar dincolo
de viaţă şi de moarte.
Prin sala tristă
admiratorii trec
şi se petrec,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi

Maria,
tu plângi, - ştiu.
Aş vrea şi eu să plâng
la preţul tău.
Cu fruntea pe pietre, nătâng
Vreau să plâng...

Mâinile tale fierbinţi, le ştiu;
Dacă aş pune clape de clavir sub tine,
atunci o melodie suavă ţi-ar rămâne.

Dar ceasul moare fără moştenire...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

De la un timp mă vizitează moartea
Aproape zilnic la căderea serii,
Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii,
Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea...

Şi stăm aşa de fiecare dată
Până târziu, la ore matinale,
Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale,
În taină, o afacere-nsemnată.

poezie celebră de Radu Stanca din Poezii (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir de artişti

Numai artiştii au corupt tărâna,
din vina lor răsar pe lume flori,
prin arbori trec pierduţii - dirijori,
şi-şi mişcă-n fiecare creangă mâna.

De-atâţia pictori morţi în cimitire,
culorile se strâng ca pe la nunţi,
un sculptor taie nebuneşte munţi,
planeta e-n pericol de iubire.

Gerosul vânt şi vântul prea fierbinte,
ce sfarmă ţări şi prescurtează vieţi,
pleacă din pieptul marilor poeţi,
ei, după moarte, mai rostind cuvinte.

Artişti nocivi în viaţă şi în arte,
ei sunt cu-atâta mai nocivi în moarte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiva închipuită

Într-o vreme şi eu aveam un creier frumos,
Îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme şi eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înţeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
şi te aşteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supravieţuia nebuniei tale de seară.
Până şi familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să priveşti îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălţam zmeul
şi vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpşuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
şi carnea mea dulce

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!