moarte şi păianjeni

Anexă

plânsul zorilor alungindu-se
în prăpăstiile lumii
mirosea a rouă şi a carne crudă
din ce în ce mai mult
mi se pare că
târziul curge prin ceasuri copleşitoare
nu avem un scenariu scris
pentru malurile noastre
uneori trecem prin nisipul mărilor
fără să avem vreme în tălpi

şi ca-ntr-o anexă a morţii
ne ducem viaţa de aici până mai încolo
mai ne jucăm de-a viaţa o bucată de drum
ţesem pânze de păianjen pentru corăbii
şi ca să fie totul perfect
trăim o fărâmă de moarte în linişte
aşteptând sub iarbă cuminţi
o nouă înviere mai bună
sau poate doar o ploaie fecundă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne moare în cuvânt

gura mea păianjen însetat de soare
prizonieră a tentaculelor tale
câmpia cu maci de foc se rotea
iubite, între delir şi uitare
asfinţiturile ne fug din gânduri
păsări roşii unduind printre rânduri
şarpele cu limba a murdărit
vitraliile din catedralele gotice
destine pe muchie de cuţit
orele defilează cu steaguri demonice
trupurile noastre - morminte de lut-
timpul ne moare în cuvânt.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasma doinei

Albă floare de cireş
Fluturele adia vântul
In mireasma doinei
In vioară de greiere

Ea... duios asculta
Jindul ochilor o scălda
Aripile-i se inroşeau
Înflorea vioara mlădiind zarea

Intr-o adâncă scorbură
Impletea cu ură
Un negru paianjăn
Mătasea morţii.. rece crisalidă

Fluturele florii de cireş
Amăgitor să-l prindă
În stravezii hangere
Aruncate zambitor
Printre zarea dintre ramuri

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu acesta-i adevărul

mai uşoară ca o pânză de păianjen
pe care o destramă răsuflarea dinaintea morţii
ţi-e inima după ce ai rostit adevărul ţinut prizonier
greu ca o piatră de moară deprinsă să macine
adevărurile mici neluate în seamă

poţi alerga atunci
de la frunte la tâmple şi prin coşul pieptului
fără lanţuri printre zăbrele largi
liber ca pasărea cerului
în ziua ne-mâniei bolborosind
Doamne ce mă fac dacă nu acesta-i adevărul
deja i-am spus ridică-te şi umblă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea o libertate

filosofică în ochii unor morţi
fericiţi că duc un buchet
de trandafiri purtat ca un steag
în bătaia unui octombrie cald
într-o incredibilă eroare a naturii
pe unul din bulevarde
şi anume pe cel principal
care mirosea a păianjeni zdrobiţi
după aceea uscaţi cu o teamă
asumată lângă drapele spălăcite

libertatea lui se uită chiorâş
la o femeie plină de umor
care privea fără motiv cerul
şi umplea oraşul de veselie
cu zâmbetul ei roşu carmin

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păianjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări subtire-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat "Le Lac".

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse "Sburătorul" de-un tânăr Eliad.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Eugen Sfichi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea boului este demnă de admiraţie

Răbdarea boului este demnă de admiraţie.
Pentru unii Dumnezeu este un ou.
Comic - taurul învaţă aria toreadorului.
Profeţii ne distrug iluziile.
Niciodată nu mori la timp.
Nu există ceva imposibil, există doar neputinţă.
Dreptatea nu acceptă egalitatea.
E mai uşor să distrugi ceva, decât să înţelegi.
Diferenţa dintre artă şi meşteşug este foarte limpede - arta este mereu reuşită.
Muştele nu cunosc diferenţele dintre om şi animal, nu-l recunosc nici pe păianjen.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Bătrâneţe,
Voinţă fără putinţă,
Haine pătate
Nevăzute de cataracte,
Purtate târâş
Printre păianjenii
Din locuinţă.

Bătrâneţe,
Praf gros de vise pierdute,
Printre rafturi
Cu bibelouri ciobite,
Viaţa amintirilor trecute,
Pătate de lacrimi curgând,
Printre riduri adânci
Şi dorinţe neîmplinite.

Bătrâneţe,
La ce-ţi folosesc?
Carul anilor de trudă,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (18 aprilie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mizeria este şi ea trăsătura unui univers complet, psihic, etic, estetic. Mizeria, în toată tristeţea ei, colcăie de viaţă ca o mlaştină. E departe de moarte. Vezi flori de nufăr ridicându-se din noroi pentru a fi rupte şi luate; vezi insecte înghiţite de peşti şi broaşte zbătându-se în cioc de cocor; un stol de păsări inofensive prosperă hrănindu-se cu ţânţari, iar păianjenii şi-au răspândit pânzele printre toate trestiile, în bătaia vânturilor. Agale, păsări mari aşteaptă în ocoluri cadavre pe măsură.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul

Privesc o casă-n care un om a locuit,
Acuma este tristă la fel ca alte mame
ce şi-au pierdut copilul atât de mult iubit
şi care mai zâmbeşte doar între patru rame...

Privesc o casă-n care un om a locuit,
În case se întâmplă atât de multe drame;
Ferestrele şi uşa de dor au amuţit,
Păianjenul, la colţuri, compune caligrame...

Privesc o casă-n care un om a locuit,
Pe haine şi pe paturi e plin de praf şi scame,
Iar florile din glastre, de sete, au murit;
Păianjenul se teme că va muri de foame...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat - Ediţia a doua (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea violetă

Ciorapii de sticlă sunt aici
ar fi loc şi pentru câţiva păianjeni
se aduc somptuoasele tăvi de dantelă
sânii în borcanele străvezii
şi în mâinile celor mai frumoase femei
meduzele dorm ca în craterul celui mai agitat vulcan

vom fi la timp la această întâlnire
vom trece prin noapte ca printr-o cutie cu fosfor
la această întâlnire la care ne asteaptă
umbrele noastre ca nişte pantofi uzaţi
fluturii de sugativa care ne vor suge sângele
toate mănuşile uitate toate pleoapele
pe care ne-a plăcut să le sărutăm
tot ce am găsit pentru niciodată
gurile care ne-au rămas lipite de sâni ca nişte inele
plantele care ne-au crescut pe faţă în timpul somnului
apa limpede din pahare
spânzuraţii cu mâinile de cretă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipici ceresc

Crispat ca un păianjen agăţat de cer
Mă înecam în strigăt, în gestul unui mut!
Sub mine moartea, cu surâs himer,
Îmi amăgea căderea zicând că-mi este scut.

Mă trimisese mama, în sin, să caut ouă,
Să-mi ostoiască foamea revărsată...!
Ea prinsă în război... ţesea o pânză nouă
Şi m-aştepta în gând s-apar odată.

Carul sub mine, costeliv şi gol,
Inert şi surd la zbaterile mele,
Nici că-i păsa, mă aştepta frivol
Să-mi care visul undeva prin stele!

Sleit în neputere m-am încleştat în clipă
Ca o ventuză nouă cu lipici ceresc,
Şi din seninul zilei un înger pe-o aripă
Sosi să-mi pună scara şi să cobor firesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea sfredeleşte lacom, nu doare dar mă sting

poate că e prima oară când
mă gândesc la moarte
o văd frumoasă
ca o înălţare
ca un zbor
fără lumină
dinspre primăvară către toamnă
şi invers...

strâng în braţe copilăria
în labirintul dintre ani
mama brodează linişti
tata
plecat şi el
caută înţelesurile cerului
în jurul meu strănepoţii
construiesc drumuri şi castele de nisip
doar iedera urcată peste horn
sufocă păianjenul crescut din fântână

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu un înger

1. îngerul avea un ochi în frunte
cu privire dogoritoare
desfigura
clădirile epileptice

2. se rostogolea în parcuri -
batjocură copiilor;
îl alungau cu rîsete de plumb

3. adesea hoinărea prin lanurile
de porumb ca o sperietoare
spintecînd burţile
ciorilor

4. serile se îmbăia în puhoaie
mîloase
binecuvînta
păsările întru moarte cu sori

5. se visa într-o altă viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefania Hănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maculburgul prefera să pună mâna pe o ţară sănătoasă din punct de vedere economic şi întru aceasta i se lăsă mai întâi lui Bostan grija de a diminua oareşicât efectele tuturor acelor evenimente care, în patru ani, provocaseră moartea a şase milioane de jormani. Ar fi fost un joc de copil pentru Maculburg să răstoarne fragilul guvern Bostan, mai ales că mii de agenţi ai Bedeker-ului mişunau acum în Jorjan, unde se aranjaseră în slujbe convenabile. Fiecare zbatere a guvernului nu făcea decât să-l înfunde şi mai mult în acea pânză de păianjen vâscoasă şi inextricabilă pe care i-o ţesea Maculburgul.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asediul galben

Mucegai pe uşi, ziduri şi pleoape
Din ochi curg creioane lichide
Pe o foaie galbenă ce se-ntinde din aproape-n aproape

Un cor bântuie singuratic sau doar un ecou
Din urma paşilor plecatei îmi fac un garou –
Prin venele zidurilor ţâşnesc hemoragic amintirile transparente ca timpul

Într-al cincilea colţ al tavanului
Păianjen beteag îşi ţese ultimul voal, confundă firul de lumină şi cade
Galbenul foii îl înveleşte ca un mut prohod, leitmotiv

Păşesc contra ecou, străbat morţile, mă revolt deziubind
Grafitul se spulberă-n aer, divulgând trama, ochii pornesc pe cont propriu departe
Corul mă cheamă-napoi pe diminutiv ca mama

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XII

Mergeam acum cu umbra cea-ncărcată
ca boii-alături, când în jug îi pui,
cât timp mă-ngădui prea-bunul tată.

Dar, când mi-a zis: — "Desparte-te şi sui.
că-i bine-aici cu vâsle şi vântrele
să-mping-un om cât poate barca lui,"

dând dreptu-i stat înfăţişării mele,
cum faci când vrei să pleci, deşi-mi erau
gândirile smerite-acum şi grele,

eram în mers şi paşii mei urmau
cu drag pe-ai lui Virgil, făcând dovadă
şi-ai lui şi-ai mei ce sprinten umblet au.

Când iar mi-a zis: — "Las-ochii tăi să cadă
spre-a fi cu spor cărarea ta nainte,
să faci şi locul de sub tălpi să-l vadă."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre moarte, fără exagerare

Ea nu poate gusta o glumă,
nu poate identifica o stea, construi un pod.
Habar n-are despre împletit, minerit, agricultură,
construcţia navelor sau despre cum se fac prăjiturile.

În ceea ce priveşte planificarea zilei noastre de mâine,
are ultimul cuvânt,
care, de altfel, e mereu pe lângă subiect.

Nu este nici măcar în stare să îndeplinească lucruri simple
care ţin de meseria ei:
să sape un mormânt,
să întocmească un sicriu,
să facă ordine în urma ei.

Preocupată exclusiv de a ucide,
îşi îndeplineşte cu grosolonie serviciul,
fără sistem şi fără nici un fel de pricepere –
ca şi cum la fiecare dintre noi ar fi la prima ucidere.

[...] Citeşte tot

poezie de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă a lui Faust

Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toţi suntem Faust, părem fericiţi
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un şobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ţi vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Aakjaer Jeppe, prozaror, poet,
Cine te citeşte, nu simte regret,
Copii mâniei fac şi ei copii,
Bucuria muncii naşte bogăţii,
Cu toţii suntem prizonieri,
Pentru că azi e mereu ieri,
Leu sângeros – mănâncă bani,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!