moarte şi palate

1907

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viaţa de la masă, ne biciuieşte neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulţumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoşii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernaşii se plimbă-nfofoliţi în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă şi am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o ţară-ntreagă, voind ca toţi să înţeleagă...
Cuţitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat şi n-am fugit.
Acum ne ţine cimitiru-n braţe, ne-ascundem viii printre morţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Chiralina ceru şi dobândi de la împăratul această voie, şi petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraş; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă şi îndată să făcu dintr'ânsul o căruţă cu doi-spre-zece cai de foc, apoi luând pe doamna Chiralina c'o mână şi pe Dafin cu alta sări într'ânsa şi se făcură nevăzuţi. Şi după ce umblară zi de vară pînă 'n seară ca cuvîntul de poveste ce d'acilea în colo se găteşte, ieşiră pe tărâmul celălalt şi ajunse în ţara lor. Împăratul cum primi ştire despre sosirea fiului să îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu Doamna Chiralina şi făcu nuntă împărătescă care ţinu trei zile şi trei nopţi. Într'o zi Doamna Chiralina şedea la fereastra palatului, şi se uită la drum, când iacă un ovrei cu cămăşi de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus şi luă două cămăşi şi mai subţiri de cât pânza păiajenului şi se îmbrăcă cu una dintr'ânsele. Nu trecu mult şi se bolnăvi atât de greu în cât ajunsepe mâna morţii.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire, fraţi români!

Mă doare că-mi eşti frate
De tricolor şi neam
Mă doare că mai curge
Pur sânge de roman.

Ridica-te, Ştefane,
Cu braţul tău cel sfânt
Uneşte iar Moldova
Cu-al patriei pământ!

Ce dacă-avem palate
Şi săli prezidenţiale
În care curg citate,
Ca morţii în spitale

Când trup din trupul ţării
E azi înstrăinat
Strămoşii ne acuză
Iar clopotele bat!

[...] Citeşte tot

poezie de Stefan Băiatu (18 ianuarie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelina

Ca Dumitru-n albanime
Mai viteaz nu era nime,
Nici la braţ mai viguros,
Nici la umblet mai frumos:
Era înger la iubire,
Zmeu era la războire;
Între fete curcubeu,
La bătăi trăsnet şi leu.
El cu dragii săi tovarăşi
La război pornit-a iarăşi,
Dar pe drumul lat şi-ntins
L-a cuprins un dor pe cale:
Dorul Angelinei sale.
Şi el zice către fraţi:
Dragii mei! Voi m-aşteptaţi,
Până-n seară, până-n noapte,
Până mâine-seară poate,
Pân mă duc la draga mea
Căci nu pot de dor de ea!
Astfel zise lin şi blând

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxă pentru tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Copilăria Doamne e un viciu
şi-a fi tânăr e-un păcat
din cerneală hai ia-ţi biciul
fii cuvântule bărbat

A fi tânăr nu-i păcat
ironia nu-i o crimă
azi politichia la palat
pe bărbaţii mari i-animă

Ignoranţa e o crimă
din cerneală îmi iau biciul
şi vă mai trântesc o rimă
însăşi viaţa e un viciu

Şi-a fi om e un păcat
Doamne vai de neiertat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau răul: Eu nu sunt făcut pentru bucurie, nu trebuie să caut plăcerea. Nu trebuie să mă abandonez şi să mă dedulcesc la poşirca lăptoasă a îndestulării comune. În timp ce oamenii n-au unde să-şi odihnească oasele, eu am o casă cu 5 camere, într-un vechi palat; înăuntru sunt paturi bune pentru dormit, fotolii largi ca să te aşezi, farfurii adânci din care să mănânci. Dar nu pentru asta am venit pe lume, nu pentru asta am acceptat să trăiesc. Am acceptat viaţa pentru că viaţa e mai dureroasă ca moartea. Şi numai în durere apare adevărul. Nu vreau să fiu mulţumit, nici liniştit, nici fericit, nici bogat.

Giovani Pappini în Un om sfârşit
Adăugat de pompilia buzatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie în scripturile hinduse că omul nu trebuie să facă apel la Yama (zeul morţii) să-l ia mai repede, atunci când suferă foarte mult. Nu trebuie să fie ataşat de viaţă şi să se roage lui Dumnezeu pentru prelungirea vieţii sale. El ar trebui să fie la fel ca băiatul care trage clopotul şi stă în turnul de alertă al palatului regelui. El este pregătit în orice moment pentru apel, dar nu este deranjat dacă nu este chemat întreaga zi.

Premananta în Ashtavakra Gita - Sutrele realizării sinelui
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

cine-i demn de fericire,
să ia plânsul frunzei verzi,
să-l transforme în iubire,
prin pădure, prin livezi.
dintr-o lacrimă sărată,
pernă facă-si trupul meu,
ca să doarmă-n veşnicie,
străjuit de dumnezeu.
timpul nu mai are febră,
nu mai arde, nu mai rece,
în clepsidra lui nebună,
timpul toarce, timpul trece.
ca un copilaş suav
te- aşezi pe umărul meu,
şi din lacrima-ţi abjectă,
îmi hrănesc propriul zeu.

creşte iarba, creşte valul,
zboară pasărea-n zenit,
cântă timpul cu cavalul,

[...] Citeşte tot

rugăciune de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul destrăbălatelor frumoase

Destrăbălatele târgului, fetele care n-au învăţat carte
Hoinăreau pe maidane, dornice de dragoste şi vin
În floarea roşie a pulpelor ascuns aveau un spin
În care toţi amanţii se vor cresta de moarte.

Şi nebuneşte, prin vorbe tari sau sincopate gesturi
Într-un apus de soare când târgul părea mai măreţ
Îşi arătau pentru legi un fulminant dispreţ
Şi marea preferinţă pentru viol, asasinat, incesturi.

Feciorii de bani gata abia treziţi din vis
Nedumeriţi priveau aceste ticăloase
Ele mâncau pe stradă gutui viermănoase
Şi-şi dezveleau din pulpă un spaţiu interzis.

Dar nu prostituate erau, ci îndrăgostite
De ceea ce în viaţă e un joc periculos
Sub fuste albastre duceau un sex veninos
Şi-n pumni, ca pe şopârle, tâţele strivite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea (Sonet Tarot)

Trecutul este mort, lasă-l în urmă,
Fiindcă o floare când se ofileşte,
Moartea pe dată suferinţa-i curmă
Şi-n locul ei o alta înfloreşte.
Chiar dacă simţi că inima se frânge,
Iar noaptea-i neagră şi eşti plin de jale,
Să nu fii trist, că soarele o înfrânge
Şi lucruri noi îţi vor ieşi în cale.
Dar dacă de trecut te-agăţi cu dinţii
Lăsând rutina să te stăpânească
Te va cuprinde o tulburare a minţii
Şi suferinţa ta o să sporească.

Dar pe ruine de clădiri uitate
Se construiesc palate minunate.

sonet de Octavian Cocoş (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea şti dacă nu cumva dragostea de viaţă este o iluzie, iar spaima morţii nu este ca şi un tânăr care se crede rătăcit, când de fapt el merge pe drumul cel bun? Li Ki a fost fiica Paznicului frontierei din Ai. Când şeful ţinutului a luat-o de nevastă, ea a plâns de şi-a udat rochia. Dar când a intrat în palatul regelui şi s-a suit în luxosul pat împărătesc, şi a mâncat bucatele cele mai alese, a regretat plânsul. Cum oare aş putea şti dacă nu cumva mortul regretă şi el că a fost o vreme când s-a agăţat de viaţă!

citat din Chuang Tzu
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ultimei seri

Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară...
Pe buzele-mi roşii - apusuri de vară -
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!...

Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!...
Vai!... Ultima seară ce trist se sfârşea...
Te văd parcă şi-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeaşi arabă şi veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleştată
Şi mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetăţii ce arde!...

Sărmană învinsă de însuşi învinsul
Voinţelor tale...
Supremă chemare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,
Cu ochii-ţi, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme şi-a luat.

Ce cauţi peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munţi acuma cobori în pas uşor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipeşte în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopţii ca lacrimă-ai descins,
Şi vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânărele

Pentru pânza de iubire
e războiul cel mai greu:
Diavolul tot rupe fire,
noi le înnodăm mereu.

*

Judecă, dar fără ură
şi cu gândul de-a zidi.
Nu mustra fără măsură,
ci cât poţi şi tu primi.

*

Când cei răi te trag pe sfoară
de obidă să nu strigi.
Ei te mint, tu strângi comoară.
Ei te-nşeală, tu câştigi.

*

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbufnire

Vă uitaţi zilnic ca şi mine spre infern,
Vă vedeţi singuri c-aţi ales minţitul tern
Înfăşurat cu fular alb pe gât de stârvuri
Ce vă înşeală, vă tot fură, vând în târguri!?

Vă îngroziţi de măcelarii "doctori" ciocli
Ce vă omoară mame, fii şi ca şi popii
Se întreţin "nevinovaţi" în găşti scârnave
Doar să vă-ngroape; sunteţi piedici vii, bolnave!?

V-au transformat în delatori, turme de oi
Ce se tot tund până la zero, proşti puhoi
Ce staţi la cozi să vă plătiţi dări aberante
Lor cu palat, "popor" ce-şi zic, de averi tentante!

V-au făcut "stat", plini de poliţii, bodyguarzi,
Nu să v-ajute, să vă ardă, foc, bastarzi
Că nu de-ai lor sunteţi, că cinstea-i o prostie
Şi nu vă pot avea de sfat pentru hoţie!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei şi în lat,
Aşa cum se joacă în ţară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt aşa ca noi
Pătrunşi de răni şi de nevoi,
Doar tehnocraţii bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În ţară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea şi cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung şi-n lat

[...] Citeşte tot

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!