moarte şi palate

După cutremurul din 31.08.1986. Întrucât uşile din faţă erau ţinute închise, ieşirea din Palatul de Justiţie Buzău era dificilă. Am rugat viitorul cutremur

De nu vii în timpul nopţii
Suntem condamnaţi cu toţii
La pedeapsa capitală:
Moarte prin... înghesuială!

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Serbările Juriştilor, Sinaia (aprilie 2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui primar spiritist care m-a ameninţat că nu mă invită la masă, în splendidul palat ce avea la Brăila, dacă nu-i fac imediat o epigramă

Cu morţii prea mult tu te joci
Şi chemi la spirite o mie ;
Un sfat: pe-al tău să nu-l evoci,
Că niciodată n-o să vie.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să mă chinuieşti până la moarte, dacă-ţi face plăcere, dar te rog, după ce mi-ai dărâmat palatul, nu-mi ridica o colibă, oferindu-mi-o drept locuinţă şi admirându-ţi mărinimia.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Femeie! Ce ştii tu despre nemurire?... Moartea e peste tot. Mişună întruna prin bordeie, palate... Oare cât valorează nemurirea pe o planetă muribundă?

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitrega soartă a patrimoniului românesc

La Constaţa-n mal de mare
Edificiul încet moare,
Un palat, fost cazinou,
Nu mai dă niciun ecou,
E uitat în degradare...
Dar edilul... se dă mare...
Că "joacă " banii la Rio
Şi-i votat mereu... cu brio...

poligramă de Constantin Enescu (2 august 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sfârşitul săptămânii, vulturii se lăsară în balcoanele palatului prezidenţial, distruseră cu ciocul plasele de la ferestre şi răscoliră cu aripile lor timpul încremenit dinăuntru, iar în zorii zilei de luni oraşul se deşteptă din letargia-i de veacuri la adierea unei brize călduţe şi gingaşe ce aducea un iz de mort important şi de putredă grandoare.

Gabriel Garcia Marquez în Toamna patriarhului (1975), traducere de Tudora Şandru Mehedinţi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât vedea că se împlinesc întocmai cele scrise în cartea ce citise, cu atâta fata împăratului se întristă şi mai mult. Ea nu mai voia să mănânce, nu se mai gătea, nu mai ieşea la plimbare; voia să se lase să moară mai bine, decât să ajungă de batjocura lumii. Dară împăratul nu-i da răgaz să puie în lucrare o faptă aşa de nelegiuită, ci o mângâia cu fel de fel de poveţe. Mai trecu ce mai trecu şi iată, măre, că într-o zi împăratul se pomeneşte cu un porc mare că intră în palatul lui...

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie înainte de răsăritul zorilor

Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii,
Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,
Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii
Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!

poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortua est

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot, în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina de alb

Privesc la viaţa mea ca la o tablă de şah
invadată de nebuni şi de cai sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
şi aflu că au fost nimiciţi de propria nebunie.
Pe tabla mea de şah se mai bat încă pioni nevinovaţi
trimişi la moarte "sigură" de regele negru.
Nebunia - boală molipsitoare a cuprins tot regatul
dar carul "reginei de alb" se înfiinţează la palat.
Şi ce mândru era regele negru!
Ştia cât urăsc nebunii dar şi cât îmi plac caii sălbatici...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii (10 mai 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oratorul a cuvântat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.

Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.

Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.

Cândva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 146

Biet suflet din pământul păcătos,
Care înfrunţi puterile rebele,
De ce te iroseşti şi rabzi zelos
Pictându-ţi inchisoarea-n acuarele?
De ce să cheltuieşti necumpătat
Pe-acest palat ce viaţă lungă n-are,
Care de viermi va fi revendicat
Şi-apoi mâncat, aşa-i sfârşitul oare?
Ei bine, atunci profită de-al tău rob
Şi o să vezi ca o să te răpună;
Pierzi vremea cu prostii, ca un neghiob;
Sporeşte tu, căci trupul e ţărână.

Şi vei învinge Moartea ce desparte;
Când Moartea-i moartă, nu mai este moarte.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, în veci slavă ţie!

Ţi-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Şi-albine cu miros de floare.

Te pierzi în visări sidefate
Şi ziua şi noaptea visezi.
Clădeşti din noroaie palate
Şi aur în mlaştină vezi.

Tu cânţi când e moartea aproape
Şi-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.

Eşti focul ce arzi în oceane;
Eşti sclavul ce cânţi în robie,
Eşti înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ţie!

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele iubirii

Degetele iubirii nu mor
Pe-un trandafir însingurat,
Totul are izvorul în dor
Şi se dăruie-ades minunat.

Tu ai privit petalele târziu,
Senzuale inimi pictate,
Totul înjur e pustiu,
Iubirea înalţă palate!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost, iubito, cerşetor şi rege

Am fost, iubito, cerşetor şi rege,
În patul tău, cel mai frumos regat,
Cerşind iubirea, am făcut-o lege
Şi-am fost la fericire condamnat.

Am fost stăpân pe trupul tău o noapte,
Supusul tău până în zori de zi,
Am construit în dragoste palate
Şi-am înălţat în vis împărăţii.

Ajuns, acum, la margine de lume,
Nici rege nu mai sunt, nici cerşetor,
Când văd că timpul dragostea-mi răpune
Şi că singurătăţile nu mor.

De-aceea în sonet vreau să rămână
Iubirea amândurora stăpână!

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (octombrie 2008)
Adăugat de Nicolae SILADE
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcomie

Avarii vor bani şi aur,
Alţii vile şi palate,
Ţie ce-ţi pasă, moarte,
Când le sfidezi pe toate!

Pe oameni îi coseşti,
Palatele lor rămân,
Şi'ntotdeauna eşti
Stăpână peste stăpâni!

Nu ai deloc milă
Pentru omul neajutorat,
Care caută prin topogane
Câte ceva de mâncat.

Harpagonii ţin tandemul
Cu înşelătorii şi strâng;
Toţi poartă cu ei consemnul
Zgârceniei, numai atât!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!