moarte şi plante

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în agonie (sonet)

NATURA ÎN AGONIE
(sonet verii toride)

Suspină natura în agonie,
De secetă ce frunza ofileşte
Şi tot ogorul se îngălbeneşte,
În urmă lăsând ţărâna pustie.

Văpaia în calea ei pârjoleşte
Plantele şi iarba de pe câmpie,
Când curmă viaţa din natura vie
Şi norii de ploaie îi risipeşte.

Căldura a încins întreg Pământul,
Sorbind apa din râuri şi izvoare,
De arşiţa ce şi-a întins veşmântul.

Pe Domnul rog să oprească dogoare,
În moarte a nu fi deznodământul
Naturii agonizând în cuptoare.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Poeţii Noştri / 22.07.2022 (22 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumneata zici "un om cu tact". Fie. Nu vei răcni niciodată, nu vei sparge niciodată nimic, nu vei îmbrânci pe nimeni. Politeţea este metafizica dumitale. Te supraveghezi ca pe un edificiu public. Poliţia este vocaţia dumitale. Ai etaje şi apartamente interioare pentru fiecare sentiment sau gând, ai scări şi ascensoare care te duc precis de la o gândire la alta. Eşti portarul acestei clădiri: controlezi cine intră şi cine pleacă, închizi uşile, stingi lumina, faci ordine. Îţi creşti cu atenţie plantele de apartament, le tai ramurile care îndrăznesc să crească neregulat, propteşti tulpinile care se îndoaie, retezi coroanele ce se ridică prea înalt. Nu suporţi pădurile, te simţi bine numai în parcuri. Iar dumneata eşti propriul dumitale parc. Aş vrea să ştiu dacă n-ai întrezărit niciodată umbra morţii dincolo de micile certitudini pe care le cultivi...

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul iubirii

Iată din ce-i făcut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altădată,
e murmurul pierdutelor săruturi ale marilor iubiri
sunt strigătele de iubire a muritorilor ce-i violară zeii.
E bărbăţia fabuloşilor eroi sculată precum
tunuri antiaeriene
E preţiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
şi imnul biruinţei pe care-ntâiele raze de soare
pe Memnon nemişcatu' să cânte l-au făcut
e ţipătul Sabinelor răpite
Şi ţipetele de feline-n junglă
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul mării frumuseţii dându-şi viaţa
e cântecul de dragoste al lumii.

poezie clasică de Guillaume Apollinaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare postumă

Deschide-mi poarta inimii pictată
Cu vermillon şi-albastru de cobalt,
Şi intră - fericită-nvingătoare -
În minuscula-mi "sală de-aşteptare"
Pe-a cărei pardoseală-mpestriţată
Cu plăci hexagonale de bazalt
Şopârlele versifică la soare
Şi viperele-nvaţă geometria...
E tot ce mi-a rămas din măreţia
Şi nebunia fastului regesc
Cu care-aş fi-ncercat să te iubesc!...
Alhambra-i azi o cârciumă banală,
Veneţia, o lamă de cuţit,
Canossa, o iluzie papală,
Şi Muntele Măslinilor, un mit...
Alege-ţi, dar, tu singură trofeul
Ce te-ar putea despăgubi de morţii
Căzuţi în faţa porţii...
Împodobeşte-ţi apoi gineceul
Cu zâmbete şi plante otrăvite,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţii

Din materie pierit-am, să-ncolţesc în firul ierbii,
şi-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
şi-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura şi eu odată mai presus de lumea asta
şi mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi şi-ntâi descinse în materie, şi apoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a şi nu şi-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu şi-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicţii, pe care le ştii prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte şi înţelepciune,
dar din minţile-i trecute nu şi-a mai adus aminte,
şi din minţile-i de astăzi încă va sui pe trepte.

poezie celebră de Rumi, traducere de George Dan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlantida din suflet

m-am săturat de mărunţişuri şi
de lumea machiată cu praful neputinţei
în care trăim de ceva vreme
birocraţia sufocă până
la sinucidere
mă uit peste umăr şi văd
acelaşi infern
violuri
beţii
droguri
accidente şi morţi
teroare
sclavie
umilinţă
incompetenţă
sfidare
incompatibilitate
neputinţă
ură
aroganţă şi invidie

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada închisorii din Reading

I

N-avea veşminte stacojii
Cu vin şi sânge scrise,
Ci vin şi sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Şi-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceaţa ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i faţa ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnaşii zic că-i cer),

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de supraveghere

eu am crezut că mi se pare
dar mătura din bucătărie
mă tot pândeşte
de la o vreme

îmi urmăreşte toate mişcările
ca o cameră de supraveghere
a serviciilor secrete ale
măturilor

îmi fac un ceai din plante –
ea e cu ochii pe mine

poate că e conectată la un
centru de comandă al vrăjitoarelor
unde mi se pregăteşte o viaţă
de coşmar şi o moarte violentă!..

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planta învăţând olandeză

Timpul moare!
Put secundele cu inimile deschise
Se aud minutele cum bat
Orele călăresc minutarele interzise.
Număr
pajiştea cu o umbrelă din care ploaia
şi-a anunţat deschiderea
fulgerului. Ştii! Ştii!
Ştii să te laşi
cu paşii pe spate. Punct!
Am înţeles că sunt un garaj
din care
se aud
motoare cu îngeri în spinare
în picaj.

Nu, tremur de frică să nu vină iarna!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă necesară înlăuntrul fiecăruia

Noi am rostit toate acele cuvinte; dar, pentru drumul
pe care vom apuca, cuvintele

nu pot forma un plan. Nu exista altă pregătire, fără de numai
harul divin. Greşelile mele

au stat ascunse. Cineva ar putea numi aşa ceva pregătire!
Am un strop minuscul

de cunoaştere în sufletul meu. Îl las să se dizolve în oceanul tău.
Sunt atât de multe primejdii în el.

Înlăuntrul fiecăruia din noi este o toamnă continuă. Frunzele noastre
cad şi sunt duse de vânt

peste ape. O cioară cu picioare negre croncăne
despre cele trecute. Apoi,

generozitatea ta revine: primăvară, aburi, inteligenţă,
parfum de zambile şi trandafiri,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Max Ernst şi Dorothea Tanning în Arizona)

Piatra creşte aşa cum creşte-o plantă,
simte frigul, arşiţa, teama,
cheamă, ţipă, râde.
Ce putem noi înţelege, ce unităţi de măsură putem folosi,
de unde şi până unde putem ilumina umbra?
Numai privirea, goală.
Numai visul, viu şi intens.
Să ridici o casă
Într-un pustiu, unde vântul
o poate biciui, iar, înăuntru, să muşti, să săruţi, să crezi
şi să te îndoieşti, să-ţi aminteşti, să uiţi şi să-ţi aminteşti iarăşi.
Cine geme, tremură, doreşte,
cere, implorând, mai multă frumuseţe,
intră în celălalt ca şi cum ar intra într-o oglindă?
O altă viaţă care este de asemenea o moarte –
o iute şi fulgurantă formă a morţii –
aduce fulgerul, luminează locuri secrete, găuri adânci.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Splendoarea rasei

Splendoarea rasei îi înalţă buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un şirag de perle, dinţii micuţi şi sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.

Ea-i izolată-n stânca muşcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuţită lamă,
Îi tunde mielul gras şi vama pentru insolenţă îşi ridică.

Lilith e moartă şi ferecată-n siguranţă pentru lume,
Iar omu-şi poate planta pomii şi curăţa fără-un folos anume.
El a moştenit totul şi vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma –

O, Lilith este moartă, însămânţată în întreg ţinutul
Şi el îi rupe viţa, şi-încet îi soarbe fructul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvează planeta Pământ

Indiferenţa ta mă afectează atât de grav,
Încât, de la o vreme, mă simt tot mai bolnav.
Pericolul pieirii îmi e tot mai aproape,
Simt cum îmi dispar păduri, dispar cursuri de ape.
Zi de zi deşertul, mă sugrumă cu ghearele,
Pe pajişti întinse, mor de sete animalele.
În grădini şi livezi, plantele sunt pârjolite,
Câmpii, munţi şi dealuri, rămân tot mai dezgolite.
Prietenii mei, oamenii, suferă de foame,
Copacii se usucă şi nu le mai dau poame.
Stratul de aer, tot mai mult se rarefiază,
Soarele mă arde, când ziua-i la amiază.
Primesc caniculă în loc de rouă şi ploaie,
M-acoperă şi mă sufocă, prea multe gunoaie.
E tot mai multă murdărie de jur împrejur,
O astfel de viaţă, de loc nu pot să mai îndur.
De vrei s-aduni în hambare, bogatul rod al meu,
Ajută-mă omule! Va fi mai bun traiul tău.
De vrei prosperitate, salvează-mă pe mine
Şi vei avea tot ce-ţi doreşti, şi astăzi, dar şi mâine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diversitate

Nicicând târziu nu-i a iubi,
Mereu devreme, a muri...
E prea uşor a critica
Si mult mai greu e a crea.
Este comod a lâncezi
Si greu, maratonist să fii.
Prea palidă-i lumina-n casă
Si prea aprinsă-n bolta albastră.

Ades apare ironia.....
E greu să-ţi stăpâneşti pornirea.
Si răutatea e un spin
Infipt, aduce un suspin.
Invidia-i plantă perenă
A fost si este in arenă.
Doar concurenţa cu fair-play
Înalţă-n ranguri corifei.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar în somn

Ai turle de biserici pe piept, iubito
sânii tăi se ridică spre cer
raiul şi iadul sunt doi adolescenţi
care merg pe stradă sărutându-se

am rămas pe pământ deocamdată
admir sângele verde care-mi curge
din braţe, din braţele cu care mă
închin şi cu care te mângâi

sunt aproape plantă, îngăduiţi-mi
să mor înflorind
imaginându-mă tânăr, acum
când reptila uriaşă a somnului
intră în cameră

măcar în somn să fiu tânăr
Măcar în somn.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un leu iau

un rest de pastilă să simt
cum mor neasistat astăzi
după ce domol mi-a crescut
inima fără-ncetare ca o filă
de roman cu luciferi şi nopţi
horror pentru leul devalorizat

ţin mult la restul de pastilă
să-l iau cu ceai de plante
desfrânate pe dealuri la soare
nu-mi pasă de leul meu mult
devalorizat pentru un covrig

am un criteriu de sacrificare
a leului care freamătă în mână
întâi identific locul unei farmacii
apoi mă mişc repede spre uşă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!