moarte şi respect

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem campioni la pietate postumă. Circula, pe vremuri, o glumă despre femeia română, vestită, între celelalte femei ale lumii, pentru minunatele parastase pe care ştie să le organizeze. Carevasăzică, avem tradiţii. Mortul ne umple brusc de respect. Suntem gata să-l onorăm emfatic, oricâte mizerii i-am fi făcut în timpul vieţii.

citat din Andrei Pleşu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Cum, Doamne, să suporţi atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii şi-i împarte!
Când diavolul-n câştig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veşnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilinţă,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credinţă,
Când mila-i pe sfârşite, şi-o găseşti doar pe bani,
Iar moartea nu mai ţine de boli cont... şi de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Şi către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogaţi au parte doar de bine,
Iar oropsiţii sorţii se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipeşte bogăţia,
Iar cei care-o slujesc şi-au pierdut omenia,
De ce îl laşi pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ţi învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăşi aicea printre noi,
Şi, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvaţă iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Şi-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Mereu, mereu mă urmăreşti,
Te simt tot mai aproape.
Cât te respect şi cât de preţuiesc
Eşti visul meu de-o viaţă.
Şi te implore să nu mă părăseşti niciând
Căci sigur am să mor.
Mă culc cu tine-n gând
Şi mă trezesc cu tine.
Cu tine plâng, cu tine râd.
Iubire, fii mereu aşa,
Speranţă, speranţă, draga mea.

poezie de Lia Maria Gaşpar din Gânduri şi gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte banală

Băusem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ţi se pare posibil,
chiar şi învierea din morţi,
chiar şi schimbarea amintirilor pălite.
În mine se deschideau şi se-nchideau într-una porţi,
scârţiind între renunţări şi ispite.

Era ora când totul şi se pare simplu şi posibil,
când crezi că un singur cuvânt
spulberă toate argumentele şi nehotărârile celorlalţi,
şi totul îţi apare clar şi categoric,
ca într-o operă desăvârşită de artă.

Ce operă de artă
poate fi mai desăvârşită decât dragostea?
Ce om n-a încercat să facă din ea opera vieţii lui?

Am spus şi eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simţit şi eu pur, vorbind despre dragoste,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne transformăm, şi idolii ne mor...

Istoria ne cântă imnuri negre,
Le-am învăţat... şi parcă nu mai dor.
Din lutul caracterelor integre,
Ne transformăm, şi idolii ne mor.

Cărări necunoscute luăm în turmă
Şi paşi-i risipim fără de rost.
Privirea nu mai caută în urmă
La amintirea celor care-am fost.

Unde ne sunt Brâncuşii şi Cioranii,
Un Eliade, Coandă, sau Enescu?
I-acoperă cu nepăsare ani
În nemişcate firi de Grigorescu.

Din dorul nesecat de Eminescu,
Stăpânul frumuseţii din cuvânt,
Mai inventăm forţat un Cărtărescu,
Să ţinem adevărul, jurământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fumez tot Mărăşeşti

nu buzunăriţi monumentele nu vă bazaţi pe
inflaţia papagalilor pe conformişti pe frâna
măgarului nu refuzaţi prietenia şoriceilor aciuaţi
în sediul consiliului de miniştri din Antarcdida
nu
plângeţi pentru un pumn de cuie
necesar la coşciugul ambasadorului Curhuie nu

aşteptaţi bunul simţ atomic mărinimia şi alte
cucuie
chiar dacă suntem contemporani cu sfârşitul
lumii chiar
dacă lumea este şi nu e

Nu vă rezemaţi de Tinereţea mea nu buzunăriţi şi
ultima statuie
prieteni
sărutaţi frumos
crucea Libertăţii acolo jos
gâdilaţi rădăcina că vine generosul uriaşul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan David (15 iulie 1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

■"Este o perioadă neagră, în esenţă, pentru istoria României, şi mulţi concetăţeni au trecut în nefiinţă fără să fi cunoscut viaţa demnă, decentă, respectul pentru om din partea instituţiilor statului capturat, adevărul, prosperitatea, siguranţa zilei de mâine, bucuria de a trăi într-o ţară curată pe toate dimensiunile ei ancestrale."■
Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Cartea "Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice", Editura Pansofia, Bucureşti
Adăugat de Adrian Ibiş;
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divorţ dâmboviţean

Recent, cum fost-a publicat,
Divorţurile merg mai bine
Mult mai uşor se pot obţine,
Şi mulţi de asta-au profitat
Iar Leana a acţionat,
Şi-a obţinut sentinţa-n fine,
Deşi aflase orişicine,
Că Gicu este decedat
Iar ea divorţ de răposat,
Nu ar fi dat, e evident,
Memoria i-ar fi păstrat
Cu mult respect şi permanent
De Gicu cel controversat,
Nu o ştergea din testament.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul inimii

Mai scuteşte-mă cu ştiinţa ta, Herr Doktor.
Nu prea îmi ţine de cald.

Îmi spui că am inima încă bolnavă.
Ar trebui să-mi arăţi mai mult respect!

Tu, cu unsuroasele tale tuburi de drenaj.
Tu, cu cablurile şi electrozii tăi

prinşi de gleznele şi de încheieturile mele,
drenând acest piept biologic.

Cu aparatele tale pline de zigzaguri,
urcând şi coborând asemeni graficelor de la bursă.

Cedează-mi cheia Phi Beta de care faci atâta caz
şi o să-mi fac coroană de aur pentru un molar.

O să caut o lipitoare, dacă-ţi face plăcere,
şi o să-mi confecţionez un apendice perfect.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul eului poeti de la ora 1 şi 46 de minute

Iar nu pot să dorm Cu toate că am numărat
o stea un om o pasăre Lumina sfâşiind noap
tea în două în trei în patru în cinci şamd până
la primul vis primul om prima femeie primul
copil prima bucurie primul necaz prima moar
te Se resetează condiţia umană Dragă Kitty ai
văzut ce repede dăm înapoi în faţa morţii De
frică din respect din consideraţie Vrem la mama
Dar mama nu mai este

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (1 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

■"Surprinde total neplăcut, dramatic capitularea Diplomaţiei în faţa tenebrelor Războiului de secol XXI, surprinde blocarea dialogului între liderii mondiali, lipsa de interes pentru Pace. Totul vine în favoarea Corporaţiilor producătoare de armament şi a instalării "instinctelor morţii", a sărăciei cronice, manipularea grosolană prin mass-media. Lipsa de respect pentru viaţa oamenilor!"■
☆Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, Bucureşti
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kaput

dacă ţi-aş scrie
pe hârtie
igienică
o poezie astenică
ai fi udă
când recit
în direct
cu un orgasmic respect
de pe budă?
fericirea ţi s-ar arăta
nudă
m-ai iubi mai acut
ne-am ciocni
pornirile
într-un amarnic
sărut?
mi-ai declara
eşti pe soclu
chiar dacă ai
uneori

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea Valpurgiei

Motto: "Ghicit în palmă. Bobi. Cafea. Tarot.
O să murim cu toţii, asta-i tot."

Târziu am învăţat, din şcoala vieţii
Ce e oprit, ce n-ai voie să faci
Pictând cu semnul "Interzis" pereţii
Tot timpul la respect să-i ţii pe draci.

Nu-i bine să te duci la vrăjitoare
Puterea lor nu-i de la Dumnezeu
Tovărăşia lor amăgitoare
Te osândeşte la păcat mereu.

Nu crede-n ele, fugi mâncând pământul
N-au ajutat pe nimeni, doar minciuni
Fii bun creştin, respectă-ţi jurământul
Să nu sfârşeşti la casa de nebuni.

Ţigăncile cu salbe mari, de aur
Îţi află punctul slab de la-nceput

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (2 mai 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de nevinovăţie pentru pierderea eternităţii

Alerg nebun spre staţia "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputinţă, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deţine; soarte!

Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alţii aş fi născut
Şi n-am luat vieţi, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!

Nu ştiu, nu-i Constituţie Universală
De respect pentru fiinţa-mi, nu-i nici o transparenţă
De a-mi decide, singur, prin bine, experienţă...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?

Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!

Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu deţin raţiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecţiune...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, mamă şi tată

Muţumesc, mamă şi tată,
C-am viaţa asigurată,
C-am muncit şi am de toate,
Cât trăiesc, până la moarte.
M-aţi născut şi m-aţi crescut,
Mi-aţi dat tot ce aţi avut.
Mi-aţi dat ştiinţă şi sfat bun,
Pot să mă descurc şi-n drum.
Ştiu lumii să dau respect,
M-aţi învăţat să fiu corect,
Să preţuiesc, să muncesc,
Să păstrez şi să trăiesc.
Să-mi conduc viaţa mea,
De-i uşoară, ori de-i grea,
Că am indicaţii bune,
Pot să mă descurc în lume.

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur şi nesigur

Cel mai singur om este cel aflat
Înainte Porţilor Înalte, fie după ce le-a trecut,
Dar nu-i bai, nu-i bai, nu-i bai,
Restul este o hărmălaie de interese meschine,
Uneori dragostea îşi cere drepturile,
Precum greviştii din sistemul sanitar,
Mă simt fericit, mănânc hrana zeilor, nectar,
Respir uşor, miros a trandafiri,
Proptit de un gard, cresc încet cu atomii de aer,
Ferindu-mă de cleştele negru al Marei Insecte,
m-am depărtat de cuptorul cu pâine, carne şiu alte chestii solide,
o zi albăstruie încet se deschide, peste ipostaze şi ipoteze,
străjerii de fier ruginesc, or să dispară, vai, ce ne facem,
lumina ne loveşte peste ochi, peste coate, peste picioare,
ne sculăm ca Lazăr din Morţii Mamei Sale,
iertată fiindu-mi expresia.
***********************
Foamea, Ioană,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!