moarte şi revoltă

Viaţa omului se poate scurge pe pământ şi ca o apă liniştită, împlinindu-se simplu în moarte, care vine ca o soluţie a unei probleme insolubile: ce să facă fiinţa umană după ce a asistat la un număr de douăzeci sau treizeci de mii de răsărituri şi apusuri de soare şi a lăsat în urma lui înlocuitori? Dar viaţa lui se poate scurge şi într-o permanentă dezordine, ca o revoltă împotriva soluţiilor invariabile ale acestei existenţe, atacând sălbatic pe toţi cei care o acceptă astfel, adică pe majoritatea oamenilor.

Marin Preda în Marele singuratic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grigorescu

Plin de dezamăgire şi revoltă,
'Nainte de-a muri, el şi-a retras
Şi Carul Mare şi cel Mic, pe boltă...
Dar din păcate, boii au rămas

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Galeria de artă (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

revolta

Să schimbăm varul în smoală, şi piatra cea grea în lut ars de oală.
Să ne facem o scară spre stele din visele tale şi visele mele.
Să tragem soarele de raze şi să-l punem la rădăcina florilor în vaze
Să muncim cu toţii, mână în mână, odată pe an, odată pe lună.
Inelele planetelor sub soare să ne fie salbe în zi de sărbătoare
Zdrăngănitul spart de chitară să se audă târziu în nopţile de vară.
Pruncul ce ţipă din dorul de mamă
Să scoale din morţi, amintirea copilăriei ce cheamă.
Încă odată, Acel ce ne este tuturor Tată
Să ne încurce limbile şi ţie şi mie.
Haosul să fie armonie, stelele în turn să apună
Lumea cea rea să fie iar bună.
Oglinda concavă să răstoarne ninsorile
Să ningă de jos către stele
Să tânjească şi ele după visele mele!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă

( Sufrageria nu ştiu să fi vorbit vreodată
În stihuri ori în proză - şi cred că-n orice gest
Să le surprindă graiul, ar fi rămas mirată
Însăşi urechea Domnului Jean de la Fontaine.)

Tacîmurilor, linguri, furculiţe şi cuţite,
Le-am auzit revolta pe şoptite
În spălatorul din bucătărie.
- " Noi nu slujim decît cu farfurie
Şi stăm numai atît la masă
Cît se dumică felul de mîncare grasă,
Şi repetăm o singură figură:
Din gură-n blid şi de la blid la gură.

În farfuria-ntinsă ori adîncă
Ajuţi boierii-n timpul cît mănîncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mînă celor ce-au să se îndoape.

Din strălucita mea tovărăşie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mă trage pe linie moartă

Ce fiară mi-a prins uşa casei în cuie?!
Ferestre se zbat astupate de scânduri.
Ce monstru, hăţiţuri de iederi îmi suie,
Pe prispă, pe ziduri, pe stâlpi, rânduri-rânduri.

Ce vuiet se-aude venind dinspre boltă?!
Nechează toţi caii scapaţi din căpestre,
Cu frâiele rupte, cuprinşi de revoltă,
Bătând cu copita la mine-n ferestre.

Deschideţi fereastra, mai scoateţi din cuie!
O haită de cerberi voraci stau în poartă.
Tăiaţi din fuioare de iederi silhuie,
Că timpul mă trage pe linie moartă!

Mi-e viaţa coşmar şi-s închisă de vie.
Încerc ca prin vis să ajung pân' la uşă,
Dar zborul mi-e frânt, n-ar sfida o stihie
Şi-n vatra vieţii mai e doar cenuşă.

poezie de Mihaela Banu (18 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Ascult, meditez şi aştept să-nţeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţia morţii

cimitirele vor să intre în greva foamei. nu mai suportă atâta aport de energie
şi se gândesc la pribegie. mai ales că până şi polii au început să migreze
lăsând acele busolelor de capul lor
dintr-o groapă o mumie râde la soare
e îmbălsămată cu platic, invelită în plastic
şi nu se supune nici unui proces de descompunere
doar copii mici mai ştiu ce-înseamnă să putrezesti fără mofturi
dar nici copii nu mai mor decât nenăscuţi
dacă apuci să ţipi nu mai scapi
eşti obligat să trăieşti
cu vaccinuri cu tot
moartea a decis să se revolte
cimitirele fac marşuri de susţinere
dar cuvintele zboară lăsând dâre roşii în urmă
rostul revolutiilor e să moară
rostul cimitirelor e să primească morţii
şi rostul morţilor e să putrezească
pentru a da naştere noului
dar pe undeva regulile au fost contestate
şi declarate neconstituţionale

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În romantism trebuie să distingem... două curente puternic deosebite. Romantismul pasiv, care caută sau să-L împace pe om cu realitatea — înfrumuseţând-o — sau să-L îndepărteze de realitate, îndreptându-L spre stearpa adâncire în lumea lui lăuntrică, spre meditaţiile asupra "fatalelor enigme ale vieţii", ale dragostei şi morţii, enigme ce nu pot fi rezolvate pe calea "speculaţiilor intelectuale" şi a contemplării, ci numai pe calea ştiinţei. Romantismul activ tinde să întărească voinţa de a trăi a omului, să stârnească în el revolta împotriva realităţii şi a asupririi de orice fel pe care o exercită această realitate.

citat din Gorki
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impozite, biruri şi taxe

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Ostrogoţilor

Jalnic vâjâie prin noapte glasul codrilor de brad,
Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,
Stă pe gânduri o femeie şi priveşte-n noapte-afară.

Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei -
Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!

E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;
Lacramile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.

În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,
Ea se-ntoarce tristă, blândă: - "Tu-mi esti rege şi bărbat.

M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,
Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?

M-ai închis aici în lanţuri; am răbdat în chip păgân,
Şi mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat şi mi-e stăpân.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia finală

Căzând pe zări şi-n sânge-n întrebare
în hram de mâine umbra e rănită
în haina de visare cuvenită
şi toamna vine-n frunze cu turbare.

Lumina-n oameni, speranţând în pită,
e plumb la cină... Roua aur are
la vorbă-n straiul dimineţii rare...
Abia păşeşti, de zboruri ostenită...

Femeie cu poveri de-amor pe umăr
în nume de etern pe trup te scriu
mi-or fi iubiri de vierme în sicriu
când printre luturi terne-o să mă număr.

Că moarte porţi şi n-ai, să se revolte
destul de timp în tainelor recolte...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Orice poet care se respectă are critici,
unii mai buni, alţii mai graşi,
cine nu are critici să şi-i cumpere,
nu mă revolt că zboară muza,
fumez trabuc, mă simt ca-n sânul lui Avram,
Avram fumează şi el trabuc,
Trabucul se bucură, diavolii ţopăie,
La femei mă uit cu plăcere, le fumez şi pe ele,
De sus până jos, na, că am dat-o în bară,
Nu mă tem de moarte, ea se teme de mine,
De multe ori i-am făcut figura,
Câinii fumează trabuc, păsările ţigări mai subţiri,
Scriu prostii, dar mă simt bine, e unu mai muncitoresc,
Nu am nimic de făcut, o lene sfântă mă cuprinde,
Sfinţii sunt leneşi, îmi sunt tovarăşi,
Cine nu face nimic nici rău nu face,
E mare lucru să nu faci nimic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cerul nopţii se risipeşte peste pământ
într-un joc anapoda de culori
valurile răsculate muşcă ţărmul iubirii
doar cei morţi vor rămâne cu noi
muţi, precum reproşurile

Sub pământ se revoltă rădăcinile
în timp ce trăim pe o strună prea subţire
când ea se va rupe
pe aceste meleaguri
va izbucni primăvara...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezervaţia de zimbri

O mie de ani, vînătorii zeloşi
Vînatul suprem al pădurii-l vînară
Nu porci, căprioare, fazani şi cocoşi
Ci zimbri, că ei sînt pe stema de ţară!

Măreţ animal este zimbrul cel mut!
O mie de ani de săgeţi şi rafale
Dar el, melancolic, ca şi la-nceput
La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă priveşte spre brazda de plug
Spre ieslea lui tremură botul şi nara
Mai bine vînat decît vită în jug
Căci zimbrul nu ia de la alţii povara.

Pe sine se poartă în negre păduri
Şi tropotul lui grea furtună anunţă
Şi-şi duce lumina în ochii lui puri
Şi tropot de zimbri viţei în sămînţă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindromul revoltei

Mereu generaţii în pielea goală
o gloată rebelă pe străzi înfundate şi murdare
înjurături naţionale hippy şi fond de Beatles
primul om pe lună lângă o teamă mondială
şi o apăsare a unui război cald
numit fără sens şi imaginaţie război rece

Secte ca ramuri ale unui copac uscat
alterări de areal cu smog rock moarte albă
nici speranţă nici somn şi sex fără oprelişti

poezie de Nicolae Toma
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât lucrurile sunt prezentate la un nivel suficient de teoretic, sunt înghiţite cu uşurinţă. Poţi discuta despre politica bunăstării, despre birocraţia din domeniile medicale sau sociale fără să întâmpini nici o obiecţie. Dar când începi să vorbeşti că în mahalalele barbare, monstruoase, pe jumătate decrepite, omul nu are de ales decât între o moarte lentă şi una rapidă, între uzură treptată sau distrugere instantanee, toţi se revoltă.

Saul Bellow în Iarna decanului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silogism anticartezian sau indiferenţa prostului ce sunt

Mă intrig:
Mi-e foarte frig,
Mă revolt:
Am doar un volt.

Şi nu pot
Din cap să scot
Un amor
Înşelător.

Cum să fiu,
Să pot să ştiu
Ce să fac,
Să mă împac?

Ce să spun,
Să mă adun?
Ce să port,
Să mai suport?

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitan Orlando Killion

Oh, voi, tineri radicali şi visători,
Voi, cei naivi şi confidenţi,
Care treceţi pe lângă piatra de la capul mormântului meu,
Nu ridiculizaţi înscrisul gravat cum că am fost căpitan în armată
Şi soldat al Domnului!
Nu există aici nici o contradicţie în termeni.
Păşiţi pe alături în reverenţă şi citiţi cu sobră luare aminte
Cum un mare popor a încălecat cu strigăte de defiantă revoltă
Centaurul Revoluţiei,
Biciuindu-l şi dându-i pinteni cu frenezie,
Tremurând de furie la vederea negurii care plutea dinspre mare,
Deasupra abisului către care se îndrepta –
Sărind apoi jos din spatele lui în anticiparea minunii,
Întru celebrarea Sărbătorii Fiinţei Supreme.
Toţi eram mânaţi de acelaşi sens al unei vaste realităţi
Care cuprindea într-o singură îmbrăţişare
Viaţa şi moartea, şi îndatoraţi cum eram
Pentru soarta unei naţii,
Cum aş fi putut eu, un mic blasfemitor,
Rămane doar blasfemitor

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ni sunt visătorii?

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tot egoismul meu, nu puteam să îndur gândul că o să apar ca o umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!