noapte şi încordare

E-o linişte ca-n cer

E-o linişte ca-n cer în fiecare:
din lacrimi nevărsate se-ntrupează
o moarte adormită, dar şi trează -
ea-i pretutindeni; noi... care pe care!

Din rădăcini tot răul ni-l retează -
e-o stare tălmăcită în răbdare,
şi-aruncă dintr-o simplă încordare
priviri de foc în care ne botează.

Şi ritmul inimii, o melodie
ce-i ascultată noaptea în surdină,
răsună ca un tril în colivie

sau ca un urlet la o lună plină,
ce se topeşte şi apoi învie
să ne îmbrace moartea în lumină.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţia în patru timpi

Suflet orb, de ce să cauţi Paradisul doar în cer,
Când, precum o fi în ceruri, te-ai rugat: şi pe pământ,
Suflet drag, n-aştepţi zadarnic judecata cea de fier,
Nu-ţi eşti tu judecătorul purtând ţepi pe sub veşmânt?

*

-Înger blând, plin de lumină, viaţa asta trebuia
Ca-ntunericul şi ceaţa să n-o poată pistruia.
-Dar nimic nu trebuieşte, să trăieşti, doar să respiri.
-Eu respir, cunosc mirosul de cerneală din papiri,
Simt iubirea-nmugurită, ştiu mireasma cea de flori,
Răvăşind cărări de suflet, simt o mie de culori.
Dar parfumul lor se pierde - ce-am simţit, nu a durat;
Ce de flori cad ofilite, ce de pomi s-au scuturat...
Şi iubiri se sting în taină, chiar de falnic s-au aprins,
Cum în braţele de smoală noaptea neagră le-a cuprins.
Azi te simţi ca o furnică, ieri păreai să fii un zeu,
Deci mă-ntreb cât ne iubeşte bunul nostru Dumnezeu...
-Să ai nările deschise, dacă vrei al Său parfum.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În răspar

un hamac de oase strigă în vidul străzii către cer,
iar beţia nopţii îi răspunde cu acelaşi semn,
numindu-l amplu, "beţiv", îmbrăcat gros,
aburii ce-i emană licorile din sângele său
descriu palpitaţia frenetică a oraşului

un cuplu trece lent pe lângă el, într-un moment disec, ascuţitor,
doar astenia lui Ianuarie se aşterne mai molcom
decât ei

într-un bar o pisică sufocă o masă colorată
cu al său mic corp, încetul cu încetul;
doi bărbaţi discută cu mâinile
la tâmplă, apoi încordaţi, se privesc îndelungat.
apoi râd. într-un final.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să-mi vii

astea ce simţi tu pe încordarea nopţii
sunt schiţele pasului
unde soarta ar vrea să ne întâlnim.
locul fără formă chiar,
recomandat de uitarea noastră
contorsionată-n nepăsare.

dincoace,... gardul de tăcere e,
care trebuie sărit cu credinţă ascunsă;
iubirea să ne-o înverzim
până când deznădejdile or să bea
trilurile secrete
din coarnele arborilor nedezmeteciţi.
ştiu, că pe lângă trup, braţele noastre
trebuie să aibă întinderea iubirii,
ce vrei să mi-o înveţi.

urlă catedrala cu vocale stricate,
bănuieşte şi ea ceva acum;
că tu ai să-mi vii în aşteptarea fluidă

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima dragoste

desfac lucrurile bucăţi
infinitezimale
în ultima dragoste
aş putea să desenez
o inimă despletindu-şi
coastele în cuvinte fumigene
un tango pe o felie de portocală
o femeie care absoarbe insule selenare în vârtejul şoldurilor
un val cum părăseşte oceanul încordat de un surâs
călărind unicorni marini
o geană pe melodia obsedantă ce desparte albul
de celelalte anotimpuri

privirea îmi piere în lumina unor felinare interminabile
pe strada întinsă de-a lungul nopţilor cu
miros răscopt dulceag
de pere lucind pe corpul tău dezaburit în suflarea mea tomnatică

în inima mea
s-a ghemuit pentru ultima oară

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept un semn

Un arc încordat în noapte, ce nu-si atinge ţinta,
A omorât decât durerea, dar nu şi inima,
Iar eu, rămas, o ţinta în aer liber,
Un zombi fără virus,
Un îndrăgostit contagiat de febra dragostei,
Totuşi un om... dezamăgit, ce încă n-a murit.
Inima îmi este camuflata, într-o vesta anti glonţ!
Tu glonţ, tras într-un butoi cu explozibil,
Ce a produs o explozie memorabila,
In filmul vieţii mele...
Ca un pistol cu amortizor,
Inima-mi coboară în decibeli,
Ascunzându-ma în durere,
Zgomotul nopţii, îl transforma in şoaptă,
Zile fără sfârşit, mai mult sau mai puţin complicate...
Jungla a tăcerii, abis al durerii...
Va cobora vreodată vre-un înger pe pământ?!
Voi găsi iubirea de mult visata?!
Când si cum, vei şti doar tu,
Cheia temniţei mele... în care m-ai închis.

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând transmis

Mă doreşti şi taci frumoaso
şi îţi mai aduci aminte,
de iubiri de altădată
care-au fost nemărginite!?

Văd în gândul tău de toamnă
şi în ochii tăi sclipirea,
poftelor ce vor o şansă
să-ţi înnobileze firea!

Şi mă vrei şi taci roşită
şi-mi faci semn cu ochiul drept
şi-apoi râzi neîmplinită
şi pricep şi ros aştept!

Şi-mi înşiri vrute, nevrute
şi-mi zâmbeşti în colţul gurii,
şi-mi dai cheile ascunse
sub bluziţa unde-s sânii!

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încreţitură şi haină de catifea vişinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

aşteptam încordat aşteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce aşteptam, nu ştiam
nici azi nu ştiu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi's oasele frânte de renunţări programate
trist, m-am aşezat în colţul luminii
aşteptând
aici nimic nu îşi avea rostul
târziu am înţeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt pentru tine

sunt stejarul din pământ trecut prin timpuri
umbra care te cuprinde în odăi tainice
veri fierbinţi ce aduc amintiri
coroană ce în ea nudul tău este reflectat
sunt izvorul fântânii străvechi uitat
potecă de paşi în praf călcat
sunt bârna veche din pragul casei
toc de uşă grea din falnic fag

sunt umbra vieţii tale fără uitare
poienile din munţi străvechi
sunt lemnul ce sună seara
toaca ce bate în sobor
apusuri temporale târzii
mâna ce te ia încetişor
sunt mersul liniştii tale
spre acel izvor

sunt îngerul tău de zi şi noapte
zbaterea sufletului tău încordat

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grozav

grozav de frumos mai cânta ieri cerul
pe măsură ce se apropia de umerii mei...
şi-n câtă minune se mai încorda verbul
nefiinţei poemului meu grăbit spre alei!

ce fermecător trecea orizontul tangent
capului meu ce sprijinea echilibrul lumii
şi-n mişcata privire găseam ceva fervent
nuferi în ţipăt erotic şi tăcerile toate-n furii.

şi-mi învăţam mintea să stea cuminte,
căci clipele încep dintr-un infinit la căpătâi
că n-am ce face, ce-i acum a fost şi înainte.
moarte şi creaţie, foc, ape, alge, şi lămâi.

Doamne, în ce frumoase salturi se mai duc
gândurile-mi peste pomi, peste suspine
şi eu înţeles din lumea asta nu mai apuc
chiar de-mi ţipă cerbii şi ea senină-mi vine.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şaptea elegie

Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău; şi-ntr-adevăr,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primăvara-n urcuş o înalţă, aproape uitând
că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură
pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.
Ca şi pasărea eşti gata şi tu să chemi –
în aşa fel ca, încă nevăzută,
prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns
se trezeşte cu-ncetul, se-nviorează când îl asculţi –
arzătoare-nsoţind simţirea ta îndrăzneaţă.

Şi trebuie să-nţeleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere
o zi limpede ce încuviinţează.
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului –; pe urmă trilul, ţâşnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promiţător. Şi-n faţa lui vara.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi lomonosoviene

Scânteia revoluţiei,
roşul de toamnă
în mijlocul
unei străzi
năpădite
de niciundele
zărilor nocturne,
se aprinde în catedrala memoriei
tinerelor
aripi încordate
de dor.
(Nişte) pui proaspeţi
din găoace,
silabisind cotcodăceala
din jur,
suntem...
Parcă dornici
de a reveni
la liniştea oului
din care ne-am clocit...

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezîmpovărarea

Mă despoi de ţepii vremii, încrustări de ploi pe floare,
Mă dezic de rug cu neguri, încordat e să pocnească;
Mă dezbrac de lupii genii ce-au zăcut pielii ninsoare
Şi mi-apropii zorii zilei, lungi otrăvuri să sfârşească.

Mă despoi de hoarde oarbe ce-am zis: - Doamne-s trandafirii!
Mă dezic de roşul negru ce mi-a adumbrit zefirii;
Mă dezbrac de adâncimea fără leac în dezertare
Şi-o să scriu versuri pe aer cu-oglindire-n cai de mare.

Mă despoi de mine toată, de hidoasele-mi iubiri,
Mă dezic de risipirea îngerilor falşi Luminei;
Mă dezbrac de neştiirea c-am avut prevară-n firi
Şi mă scot de la blestem cum că i-aş fi soră Vinei.

Mă despoi de harul beznei, spulber deşirat corneei,
Mă dezic de planul umbrei cu sălăşluire-àripei;
Mă dezbrac de cataclisme ce-mi pun piedici la condei
Şi mă dau cu ochii-închişi neputreziciunii Clipei.

[...] Citeşte tot

poezie de Cipriana Tanu din Les fleurs de la tendresse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

nu ştiu dacă scriu poezie
sau aiurea împrăştie gânduri şi toleranţe
în limite consumate peste străluciri.
dar ştiu că mă joc cu creierul...
celebra lună încă nu mi l-a făcut pane.
rafala gândurilor-mi ce demonstrează zbor
peste agenţii de poezii
aflu că strâmbă tăcerile de nimica doborâte.
fatal mă simt uneori de încerc risipă,
umplând goluri şi arborilor vise
în hanuri de zâmbete să păstrez soarele cuvânt.
las măştile primitive ale gesturilor
să mute iubiri măcinate-n cercuri mov
şi satisfacţia iar mă cuprinde,
de îndată ce văd gândurile-mi polenizând trăiri
neobosind subiectul.

pe gâtul nopţii azvârl
coliere de finisate rugăciuni
gest în absenţă de pedeapsă

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unduiri de penel (graficianului Virgil Tomuleţ)

E tare mult de când pânza,
în imaculata ei naivitate,
aştepta nerăbdătoare
primele unduiri de penel...
Atunci, întru începuturi,
gândurile, fuioare
uşor vălurite,
lunecau alene,
dinspre tâmpla artistului
mlădiind tremurul
mâinii încordate...

Clipă de clipă,
ochiul lui,
încărcat peste poate de tonuri,
se deschide spre univers
şi clipeşte mai rar,
tot mai rar,
sărac în odihnă;
Pe neaua şevaletului

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia elegie

Una este să cânţi iubita. Alta, vai,
acel ascuns, vinovat Zeu – fluviu al sângelui.
Iubitul (ea şi-l adulmecă de departe) ce ştie el
de Domnul desfătului care, ades, în fiinţa lui singuratică,
înainte ca fata să aline, ades, ca şi cum nici nu ar exista,
îşi înălţa capul de zeu, ah, şiroind de cât adânc de necunoscut,
noaptea stârnind-o într-o răscoală făr' de hotar.
O, înfricoşătorul trident al bătrânului Neptun din sânge.
O, sumbrul orcan al pieptului său vuind din spirală de scoică.
Ascultă cum noaptea într-adânc şi-n înalt se învolbă. Stelelor, stelelor,

nu vine cumva de la voi desfătarea iubitului dinaintea
feţei iubitei? Nu-i oare privirea lui pătrunzând
înlăuntrul chipului ei cel pur un dar al neîntinatelor stele?

Durere, nu tu, iubito, nici maica,
arcul sprâncenelor lui astfel spre aşteptare l-a încordat.
Nu fremătarea ta, copilo, în el simţitoare, nu fremătarea ta,
buzele arcuitu-i-le-a rodnic contur.
Nu-i amăgire să crezi că ivirea ta de petală

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără cută, iar haina din catifea vişinie;
Cizmele-i cu carâmb înalt, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul îţi este drumul

Mă uit la tine şi suspin, ştiindu-ţi dinainte soarta,
Îţi ţin în a mea privire chipul fragil, o formă cum nu mai există alta.
Suspin nu din tristeţe, ci cu ascunsă bucurie,
Conştient fiind de vremea ce va să vie.

Poate că nu înţelegi nimic acum, totul în jur părând difuz,
De parcă viaţa ţi-ar fi închipuirea unui zeu păgân, ursuz.
Poate că cerul îţi pare departe, şi simţi pământul rece şi neprimitor, mult prea aproape.
Poate că te întrebi, cum m-am întrebat şi eu odată,
Oare această lume e un accident, sau există ceva ce ţine totul laolaltă?

Te-ai îngrijit cu sârguinţă de sarcinile lumeşti,
Ai învăţat să scrii, să citeşti, să desenezi şi să munceşti.
Simţi totuşi că ceva lipseşte, de parcă cineva a rupt o pagină din propria-ţi poveste.
Este această lipsă, cea care nu îţi dă pace, oprindu-te din a trăi cum inimii tale îi place.

Şi poate crezi că nu ai încercat destul până acum,
Că poate toţi ceilalţi din jur sunt sănătoşi, şi tu nebun.
Par a fi atât de fericiţi, fugărind apusul şi încercând din răsputeri să ignore neajunsul.
De ce să nu faci şi tu la fel, îţi zici, de ce să te scuturi de praf, de ce să te ridici?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!