Citate despre oxigen și viață, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la oxigen și viață, dar cu o relevanță mică.
Cuget târziu
Am dedus că viața pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseții ei spirituale,
care prin legile înțelepte va înflori sănătatea, fericirea și pacea sufletească a omenirii.
Am învățat că nu râvnesc și să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape și de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat și să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracție să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială și cea spirituală și să aleagă.
Am înțeles că nu întâmplător viața pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înțelepciunii.
Am dedus că în travaliul vieții pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viața oamenilor în episoade dramatice și poate educative până la sfârșitul ei.
Am înțeles că oricât de ateistă și nesaturată este stiința omenirii, în fața neputinței și a morții îngenunchiază la picioarele Divinității cerându-i cu pioșenie ajutor și îndurare.
Am dedus că oamenii ațâțați de poftele cunoașterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele și blestemele lor.
Am înțeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mișcării și ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Multe femei încearcă să ducă mai multe vieți: copil, mamă, soție, amantă, vedetă, oferind doze mici de oxigen pentru fiecare dintre acestea și cedând sub greutatea atâtor roluri concurente. Femeile despre care am scris luptă - uneori hilar, alteori în mod tragic - pentru a elimina prăpastia dintre pustiul lumii lor interior și cerințele impuse de lumea exterioară. Iar umorul, în cele din urmă, este salvatorul nostru.
citat din Joanna Murray-Smith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cunoașterea faptului că atomii care compun viața pe pământ - atomii care alcătuiesc corpul uman, pot fi urmăriți până la cazanele care au "copt" în miezul lor la temperaturi și presiuni uriașe elementele ușoare în elemente grele. Acele stele - cele cu o masă mare între ele - au devenit instabile în ultimii lor ani de viață - ele s-au prăbușit și au explodat - împrăștiindu-și măruntaiele bogate în toată galaxia - măruntaie făcute din carbon, azot, oxigen, și toate ingredientele fundamentale ale vieții însăși. Aceste ingrediente devin parte din nori de gaz care se condensează, se prăbușesc, formează generațiile următoare de sisteme solare - stele cu planete care orbitează în jurul lor, și acele planete acum au ingredientele pentru viața înșăși. Așa că aunci când mă uit spre cer noaptea, și știu că da, noi facem parte din acest univers, suntem în acest univers, dar poate mai important decât acestea două este faptul că universul este în noi. Când reflectez asupra acestui subiect, și mă uit în sus - mulți oameni se simt mici, pentru că ei sunt mici și universul este mare. Dar eu mă simt mare pentru că atomii din mine au venit de la acele stele.
citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am nevoie
Nu-mi sunt de ajuns peneluri
pentru a cufunda în culori viața mea.
Am nevoie de a respira vântul
pe țărmul pierdut al timpului.
Nu-mi sunt de ajuns arcadele
trandafirilor de culoarea levănțicăi...
Am nevoie de a cădea în parfumul secret al viselor
dezvăluite de focul pasiunii.
Am nevoie de sărutul tău cu aromă de mentă,
de mângâierile tale care mă ridică în slăvi,
de amprenta iubirii lăsată în centul inimii...
Cum poate exista un intrg fără jumătate sa?
Sărută-mă cum soarele sărută holda de grâu
cum marea sărută țărmul arid așezat pe-o albă șa,
cum pasărea atinge infinitul fără de brâu
și oxigenul întreține viața, prețioasă scoică-de rău.
Acuma da, am găsit toate culorile
pentru a înmuia penelurile
și iată, am desăvârșit tabloul vieții mele affabile.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invazivă
Invazivă, poezia, tu nu te speria,
Nu se moare din ea,
Ajunge la toate organele vitale,
Inclusiv inima,
Te trezești că mai ai de trăit o secundă,
Asta este, specialiștii dau din mâini,
Te bucuri, odihna promisă vine în papuci de pâslă,
Iar tu vei fi doar un poem, acolo,
O bancnotă reformată,
Toate economiile tale acolo s-au dus.
Gata, acum, stimate înger sau diavol,
Să mergem voioși în Șeol, un vesel tărâm
Al defuncților scoși de la aparatele de oxigen.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trainor, spițerul
Numai un chimist poate spune, iar uneori nici chiar chimistul,
Ce va rezulta din amestecul
Fluidelor cu lichidele.
Și cine ar putea spune
Cum vor interacționa bărbații și femeile
Unii cu alții, or ce fel de copii vor rezulta.
De exemplu, Benjamin Pantier și nevastă-sa:
Ei înșiși oameni buni, dar belele unul pentru celălalt;
El oxigen, ea hidrogen;
Iar copilul lor, un foc devastator.
Eu, Trainor, spițerul, colector de chimicale,
Ucis pe când făceam un experiment,
Am fost burlac toată viața.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tărâm cu vene suprapuse
Pe tărâmul nostru fără oxigen
Glucoza și valuta își fac loc
La unii pentru-a fi prelinse-n sânge,
La alții de-a urca în falnic joc.
Lumina are granițe în toate,
Universul oaselor se-ndoaie
Când poarta fericirii se deschide
Desfundată de virtuți și de gunoaie.
Tărâmul meu cu vene suprapuse
Se-mpăunează cu capete de mort
La auzul că pe scena vieții
Trebuie s-aduci credinței pașaport.
Oare-i motiv de zâmbet pentru
Adierea frunzei care-n toamnă cade
Când suvenir rămâne-n neamul meu
Doar inima ce românește bate?!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne plângem cam mult că nu suntem ajutați și susținuți. Oxigenul consumat cu plângerile și victimizarea am putea să îl folosim în gâfâitul de la antrenamentul care ne ajută să fim autosuficienți. Să nu crezi în capacitatea de a te autosusține nu este doar o mare lipsă de respect de sine dar e o jignire la adresa întregului univers și a creației care a dat naștere stelelor și sufletului nostru. Și stelele mor, însă cât timp trăiesc, nu se plâng că nu primesc destulă căldură și lumină pentru că le generează permanent adânc în interiorul lor. La fel ca și sufletul uman.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caii...
Când poți să tai văzduhul în felii,
Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Când sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ți vine cu rateuri,
Cum poți privi din vârful atmosferei,
Pământul drag pe care sunt ce-i dragi?
Iar când virajul pune punct vederii,
De manșă cum știi cât mai poți să tragi?
Când îți alegi colegii dintre fiare,
Strângând din dinți, cu dinții clănțănind,
Când mori câte puțin cu fiecare,
Ca să învii din nou, din nou zburând,
Cum poți rămâne singur în aprige vâltori,
Și să te îmbeți de spațiu sorbind pe săturate,
Cum nu visezi aiurea să-ți cumperi uneori
Papuci și fes albastru cu ciucure pe spate?
Când cei care rămân sunt mai puternici,
Din moartea unui frate mai învățând ceva,
Când încă pe Pământ mai sunt nemernici,
Și diletanții, veșnic, se bagă-n treaba ta,
[...] Citește tot
poezie celebră de Doru Davidovici din Dezmințire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem alambicat
Poemul se născuse gradual
Din perspectiva unui țel emotiv
Ca o incantație memorabilă
Infatuat cu subiect eterogen
Poemul nu era doar imaginar
Avea o rezoluție de anvergură
Și prindea forme idilice
Cu tentacule ingenioase
La fiecare escapadă
El creștea ca un balon multiplu
Încărcat cu oxigen
Capabil să mențină viața
Pe o întreagă planetă
Partea bună ieșea în evidență
Ca un lob excesiv
De fapt nu avea părți rele
Așa că toți lobi erau buni
Acum ei fac lobby deliberat.
poezie de David Boia (29 august 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Stelele par stropi de ploaie
pe o imensă pânză de paianjen
îmi întind ochii spre dincolo
nu caut niciun detaliu
nu-mi aduc gândirea sprijin
las sufletul liber
atât cât să nu-mi dăuneze grav
nu dau găuri în univers
respir prin piele
desfac în atomi aerul
cu oxigenul e mai greu
tinde mai mereu spre pereche
cuminte precum o frunză nesătulă de lumină
îmi îndemn trupul să nu părăsească pământul
apoi mă întorc în povestea din spatele pleoapelor
risipesc cu nonșalanță din infinit
sunt convins că oricât m-aș strădui să-l consum
dumnezeu îl va înmulți cu generozitate
acum simt pleoapele călcându-se
și iată că nici în viața asta nu voi reuși
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața e uneori ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neistoviți înfăptuim păcate
Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulțumiți de bruma căzută pe struguri,
Triști egoiști ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.
Pe pieptul Toamnei poposesc întristați,
Leneșii înlăcrimați de-a-lor sărăcie,
Îmbrățișați de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.
Un Soare se așează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Și nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.
În Sinele lor sunt aruncate săgeți de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate și adevăr,
Miraculoase săgeți ce-nvie conștiința etică,
In unele capete, ce și-au pierdut Dumnezeul.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prospect de iarnă
frigul are ceva fascinant
în văile de ape piatra
își strânge mușchii într-unul rotunjit
și murmură
fără nici o întrebare dansul priculiciului
câinii mușcă din pământ
ce-ar putea spune când trag sănii
și mușcă din pământul înghețat
cum să-l apere
nu-l înțeleg
și n-au făcut niciun legământ
cu lumea
ce consumă iluzii cu dinți mai albi
gătită cu rochiță scurtă și fundițe în păr
mlaștina e onestă până la capăt
ca un demiurg conservă istoria
aruncă mânușa pune pariu pe viață
melci se nasc în adânc
oamenilor le mai aparține corpul
un cactus
[...] Citește tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești anunțat
că o să primeți oxigen
pe tubul greșit calculat
este o gură de viață
nimeni nu-și bate capul
de neajunsul tău
încă ești fericit te anunță
cineva îmbrăcat în costum
de cosmonaut lăsat la vatră
casca a jucat-o la ruletă
nu-i vezi zâmbetul de deznădejde
că mai tragi oxigen pe tubul
prost dimensionat
de un muncitor calificat
la locul de muncă
ești anunțat că sunt
alții care așteaptă locul tău
de tras oxigen pe datorie
și te superi pe tine
trupul tău se agață de masca
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteva ore de delir
În liniștitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mișcare ne-a purtat
unul lângă altul și ne-a-ngemănat nepremeditat.
Brațele-ți puternice mă strângeau
ca și cum lăsându-mă să plec,
rațiunea vieții tu pierdeai
cum peștii își pierd viața-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
și inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitație ai căutat și cu tine ai luat,
fără respirație și speranță de viață m-ai lăsat.
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să poți să dăruiești ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoționale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem și mai mult aș spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie și apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoștința și copiii sunt prea mici să poată face această operațiune singuri, murim toți. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutorați, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez și devin nefericit și pierd sensul vieții. În același timp sensul vieții este dăruirea (vocația) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Așadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu floare roșie de pin
În lumea asta mare și sucită,
Poți să mănânci, să bei pe gratis,
Poți să plătești ori să forțezi o gură,
Să te sărute pân' te saturi.
Poți să te pierzi prin lan de grâu,
Iubind grăbit, orice femeie,
Ce ți-a căzut cum cade para,
In gura unui trecător, fără lovele.
Poți să-ți faci brâuri de mătase,
Din părul blond de cucuruz, și dame,
Ce te așteaptă-n Soare surâzând,
Pentru o clipă de plăcere.
Chiar și pe munti, tu poți urca,
S-ajungi să tragi Luna de barbă,
Și o femeie adormită-n stânci,
De-un dor fățarnic, cerșetorul de iubire.
Poți să pribegești, cât vrei!
Pământul este nesfârșit de mare,
Cu suflete și frunze ce se dăruiesc,
La orice umăr trecător prin ele.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre oxigen și viață, adresa este: