păr blond şi viaţă

* * *

O, trecători fără hodină
Spre vrăji străine, fără har,
De-aţi şti ce flacără divină,
Ce viaţă stinsă în zadar,

Ce fum eroic se ascunde
În umbră sau în tristul zvon,
Când inima nu mai răspunde
Ucisă-n colbul monoton...

O, trenuri, şerpi prelungi sub stele,
Spre gări de somn alunecând,
De-aţi şti voi gândurile mele,
Aţi şti ce n-aţi ştiut nicicând:

De ce-s cuvintele bolnave
În fumul palid de tutun.
De ce atâtea doruri grave
Sub părul meu bălai adun...

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză. Paroxismul crizei. Simptomele nu lasă nici o îndoială: o lovitură ca de pumn în inimă când apare. Paralizia inteligenţei când mă atinge din nebăgare de seamă. Senzaţia căldurii ei fizice de la distanţă. Nevoia inexorabilă, care îmi oprimă respiraţia, de pulsaţia vieţii ei. Fetişizarea tuturor obiectelor ei şi a tot ce ţine de ea: mantila ei din cuier, când intru în antret, mă înfioară; caligrafia ei are o feminitate tulburătoare în fiecare literă, şi mai ales în cele care se înalţă ori se coboară din linie; numele moşiei unde locuieşte are ceva adânc emoţionant. Sentimentul că tot ce nu este ea, sau al ei, sau cadrul ei este fad. Convingerea că numai o femeie înaltă, cu părul galben, cu o uşoară asimetrie a gurii când zâmbeşte poate da fericirea. Fiorul pe care mi-l dă cuvântul "Adela".

Garabet Ibrăileanu în Adela (1933)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Eşti în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.

Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut să dai,
Câte nopţi n-au fost dormite...

Şi acum mă încălzeşti
Cu a inimii blândeţe.
Pentru mine sfântă eşti,
Dragostea şi mila vieţii.

Mă aştepţi mereu să vin,
Sa-ţi răspund că totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre abis coboară

privirea tăcută a învinsului scăpat
de ultima fărâmă de viaţă surdă
asemenea unei remuşcări stupide
se resemnează şi aşteaptă să vină
când va veni o va privi în ochi
va fi fără cuvântări întortocheate
lacrimile sunt inutile precum ştiţi

în abis se scaldă acum privirea
un deşert mai întins cu multe focuri
acolo vagabonzii vieţii râd de toate
copacul are cranii cu părul blond
până şi corbii croncănesc cu frică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina de la doi

Eşti blondă şi frumoasă,
Treci foarte rar pe acasă
Te uiţi cu o mină confuză
Creier nu ai cât o meduză

Petreci în cluburi de fiţe
Cu bărbaţi şi alte pipiţe
Îţi place sa te dăruieşti
Însă tu înzecit primeşti.

Ăsta îţi e stilul de viaţă,
Le tragi o privire de gheaţă
Oferi barbaţilor toate cele,
Teancul e gros în portofele.

Câte unii critică fără temei,
Nu ştiu genul ăsta de femei
Lumea asta-i spurcată şi rea
Mai ales că eşti vecina mea!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa tăcu, iar feţii începură să cânte povestea vieţii lor. "A fost un împărat..." începură feţii; de sub împărăteasă căzu a treia perină. Când feţii povestiră despre pornirea feciorului de împărat la bătaie, de sub împărăteasă căzură trei perini deodată. Când feţii sfârşiră cântecul, sub împărăteasă nu mai era nici o perină, iar când ei luară căciulile din cap şi-şi arătară părul de aur şi stelele în frunte, oaspeţii, curtenii şi împăratul îşi acoperiră ochii, ca nu cumva să piardă lumina de atâta strălucire. Şi s-a făcut apoi precum de la început a fost să fie. Lăptiţa fu pusă în cap de masă lângă soţul ei; fata vitregei rămase cea mai rea slujnică la curtea Lăptiţei, iar pe vitrega cea cu gând rău o legară de coada unei iepe nebune şi înconjurară ţara de şapte ori cu ea, încât lumea să ştie şi să nu mai uite că cine începe cu rău, cu rău sfârşeşte.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venere şi madonă

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Sufletu-mbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partenza

Partenza!...
Mă cheamă tangenta
Vieţii multiple, trăită-n beţia
Şi-n visele roze şi verzi de haşiş...
Mă cheamă bizara, prelunga şi lenta
Minciună-a vieţii trăită-n decorul
Haotic al clipei când cu-ochii închişi
Aplauzi actorii,
Ucizi autorul,
Bisezi nebunia
Şi-n ultimul stadiu de metamorfoză,
Cu ultima doză
Începi agonia!...

Partenza!
Mă cheamă portretul
Femeii absente, cu ochii topiţi
În două elipse concave de smoală...
Mă cheamă parfumul ocult şi magnetul
Mulatrelor blonde cu dinţi poleiţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, III, nr. 9 (14 decembrie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de dragoste bălaie

Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbeşte!

După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!

Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a,, bună revedere,,
Iar sticletele, pe-o creangă jură că i-a picat dragă!

Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Şi pe flori s-au prins în salbă.
Razele de dimineaţă ce se-aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anunţ matrimonial

Sunt tânără, frumoasă, cu două facultăţi,
Cu multă şcoala vieţii şi alte-abilităţi,
C-un corp ca de zeiţă sculptat de meşteri greci
Şi milioane-n bancă, în jur de douăzeci,

Mi-e părul blond ca spicul din lanul copt de grâu
Şi-mi curge-ncet, pe umeri, ca cel mai paşnic râu,
Obrajii-mi sunt doi gemeni, aprinşi ca nişte maci,
Mi-e mijlocul de viespe şi-s tare lungă-n craci,

Am vilă în Bucale, chiar în buric de târg
Şi-o firmă de succesuri, unde muncesc cu sârg,
Apar în almanahe, dar numai pe coperţi,
Şi bag în buzunare mulţime de experţi.,

Conduc un Jeep Cherokee, culoare roş-aprins,
Şi niciodată-n viaţă vreun tip nu m-a atins,
Că-s, vorba lui nea Mişu, fecioară între sfinţi,
Deşteaptă şi cuminte că nu prea strâng din dinţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Olariu din Made in USA
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la mama

Puiul mamei,
Dacă ţi-i dor de-acasă
Atunci te rog pofteşte
De sărbători la noi.
S-aduci nădragi tătucăi
Mie-o broboadă groasă -
La noi sunt tare multe
Necazuri şi nevoi.

Că eşti poet de seamă
N-am nici o bucurie
Că faima cea deşartă
Mi te-a băgat în jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri,
Cu braţele pe plug.

Bătrână sunt şi trupul
De-abia mă mai ridică

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trăieşti?

Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru şi bălai
Şi mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut şi supărat.

Nu ştiu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu că te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.

Că viaţa mea fu ca un vis din care
Nu ştiu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veşnic n-am cum s-o găsesc.

Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu de tine scrisă...

mi-e soarta dur pecetluită într-o poală
în care tu ba eşti, ba nu mai eşti
şi de atâtea ori îmi cere socoteală
de ce pe lumea asta mai trăieşti

de ce e apa udă, aerul se vede
de ce pe soare-i frig şi cald pe lună
de ce motanul toarce şi nu crede
c-afară ploaia fulgeră şi tună

de ce pe floare-s sute de petale
de ce-n petale nu există floare
de ce mă trec la ore matinale
când ba fior, ba unde de sudoare

de ce copacii cresc din rădăcină
de ce nu cresc ca noi să poată merge
de ce e seacă apa din fântână
-când mama ba mă spăla, ba mă şterge

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (2 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţile unui băiat cuminte

Şi eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit se rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus laţuri la porumbei, lanţuri grele de fier
la cuvinte şi frumuseţi,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie şi una de vieţi.

Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aş fi putut avea o inimă mare. Aş fi putut avea
un sânge pitic.

Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respiraţii, surâsuri lubrice
venite din noapte şi ceaţă, din abisuri, din hău...

Am fost un copil rău.

[...] Citeşte tot

poezie de Traian T. Coşovei din Bătrâneţile unui băiat cuminte (1994)
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce şezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea şi mai obişnuindu-se a trăi în huietul ce înăbuşeşte oraşele, plecă luându-şi calul cu sine şi se duse, şi se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; aşa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui şi-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, şi într-o zi îi zise să bage de seamă, cum că în una din case zânele aveau o baie, că acea baie, la câţiva ani, într-o zi hotărâtă, curge aur, şi cine se scaldă întâi aceluia i se face părul de aur. Îi mai spuse să vază că într-unul din tronurile casei zânele aveau o legătură cu trei rânduri de haine, pe care le păstrau cu îngrijire. Băiatul băgă la cap toate zisele calului şi, de câte ori avea câte ceva greu de făcut, chema calul şi-i da ajutor. Zânele îi dase voie să îmble prin toate casele, să deretece, să scuture, să măture, dar numai în cămara cu baie să nu intre. Însă el când lipseau ele d-acasă intra şi lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi şi legătura cu hainele puse cu îngrijire într-un tron.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Anul Nou

Să nu mă dezmint, prieteni, mă gândesc să vă colind
Şi nu vreau să închei anul, cum mă ştiţi, mereu jelind.
Vreau să hohotesc ca proasta, să m-audă-un mapamond,
Să mă prindă miezul nopţii-mbrăţişată cu un blond.

Şi mai vreau să fiu silfidă, să îmbrac al meu deux-pieces
Uite-aşa, pocnind din deşte. Şi să am mare succes.
Să întineresc deodată, ca-n poveste şi să strig:
-Nu-mi mai trebuie sarmale, îmi ajunge un covrig!

Să am bani, să nu mai chiţăi, că o carte nu mai pot
Să o tipăresc, poeme la lumină să le scot.
Că aşteaptă la grămadă, înjurând acest sistem
Şi înjur şi eu cu ele, că nu-mi pasă, nu mă tem.

Şi-aş mai vrea să plec în Franţa, la Paris, ce vis nebun!
Dar, eu vreau, acum, când vine Anul Nou, cam tot să spun,
Ce-mi doresc de-o veşnicie, chiar dacă nu se-mplinesc,
Ce-am visat, de-a lungul vieţii, cu voi vreau să-mpărtăşesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!