Citate despre păr blond și viață, pagina 2
* * *
O, trecători fără hodină
Spre vrăji străine, fără har,
De-ați ști ce flacără divină,
Ce viață stinsă în zadar,
Ce fum eroic se ascunde
În umbră sau în tristul zvon,
Când inima nu mai răspunde
Ucisă-n colbul monoton...
O, trenuri, șerpi prelungi sub stele,
Spre gări de somn alunecând,
De-ați ști voi gândurile mele,
Ați ști ce n-ați știut nicicând:
De ce-s cuvintele bolnave
În fumul palid de tutun.
De ce atâtea doruri grave
Sub părul meu bălai adun...
poezie clasică de Marina Țvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata cu vioara
Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,
Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...
Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...
Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Criză. Paroxismul crizei. Simptomele nu lasă nici o îndoială: o lovitură ca de pumn în inimă când apare. Paralizia inteligenței când mă atinge din nebăgare de seamă. Senzația căldurii ei fizice de la distanță. Nevoia inexorabilă, care îmi oprimă respirația, de pulsația vieții ei. Fetișizarea tuturor obiectelor ei și a tot ce ține de ea: mantila ei din cuier, când intru în antret, mă înfioară; caligrafia ei are o feminitate tulburătoare în fiecare literă, și mai ales în cele care se înalță ori se coboară din linie; numele moșiei unde locuiește are ceva adânc emoționant. Sentimentul că tot ce nu este ea, sau al ei, sau cadrul ei este fad. Convingerea că numai o femeie înaltă, cu părul galben, cu o ușoară asimetrie a gurii când zâmbește poate da fericirea. Fiorul pe care mi-l dă cuvântul "Adela".
Garabet Ibrăileanu în Adela (1933)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Ești în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.
Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut să dai,
Câte nopți n-au fost dormite...
Și acum mă încălzești
Cu a inimii blândețe.
Pentru mine sfântă ești,
Dragostea și mila vieții.
Mă aștepți mereu să vin,
Sa-ți răspund că totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.
[...] Citește tot
poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre abis coboară
privirea tăcută a învinsului scăpat
de ultima fărâmă de viață surdă
asemenea unei remușcări stupide
se resemnează și așteaptă să vină
când va veni o va privi în ochi
va fi fără cuvântări întortocheate
lacrimile sunt inutile precum știți
în abis se scaldă acum privirea
un deșert mai întins cu multe focuri
acolo vagabonzii vieții râd de toate
copacul are cranii cu părul blond
până și corbii croncănesc cu frică
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata cu vioara
Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănțuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,
Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârșit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...
Voi o credeați nebună, negreșit,
Când o vedeați mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliți veșnica-i cântare...
Dar adevăru-i altul și mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Și ce blestem - sălbatic și amarnic!
[...] Citește tot
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vecina de la doi
Ești blondă și frumoasă,
Treci foarte rar pe acasă
Te uiți cu o mină confuză
Creier nu ai cât o meduză
Petreci în cluburi de fițe
Cu bărbați și alte pipițe
Îți place sa te dăruiești
Însă tu înzecit primești.
Ăsta îți e stilul de viață,
Le tragi o privire de gheață
Oferi barbaților toate cele,
Teancul e gros în portofele.
Câte unii critică fără temei,
Nu știu genul ăsta de femei
Lumea asta-i spurcată și rea
Mai ales că ești vecina mea!
poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărăteasa tăcu, iar feții începură să cânte povestea vieții lor. "A fost un împărat..." începură feții; de sub împărăteasă căzu a treia perină. Când feții povestiră despre pornirea feciorului de împărat la bătaie, de sub împărăteasă căzură trei perini deodată. Când feții sfârșiră cântecul, sub împărăteasă nu mai era nici o perină, iar când ei luară căciulile din cap și-și arătară părul de aur și stelele în frunte, oaspeții, curtenii și împăratul își acoperiră ochii, ca nu cumva să piardă lumina de atâta strălucire. Și s-a făcut apoi precum de la început a fost să fie. Lăptița fu pusă în cap de masă lângă soțul ei; fata vitregei rămase cea mai rea slujnică la curtea Lăptiței, iar pe vitrega cea cu gând rău o legară de coada unei iepe nebune și înconjurară țara de șapte ori cu ea, încât lumea să știe și să nu mai uite că cine începe cu rău, cu rău sfârșește.
Ioan Slavici în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărat și proletar
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.
Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.
Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lar viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Universul creat de zăpadă
Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.
Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt niște îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.
Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheață
Parcă tot e fără viață.
Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb și moale
Peste câmpii, dealuri și ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă și mare.
poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Textele de mai jos conțin referiri la păr blond și viață, dar cu o relevanță mică.
Venere și madonă
Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei.
Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braț molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie,
A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd.
Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Sufletu-mbătat de raze și d-eterne primăveri,
Te-a văzut și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer
Și-a creat pe pânza goală pe Madona dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în esperanto.
Partenza
Partenza!...
Mă cheamă tangenta
Vieții multiple, trăită-n beția
Și-n visele roze și verzi de hașiș...
Mă cheamă bizara, prelunga și lenta
Minciună-a vieții trăită-n decorul
Haotic al clipei când cu-ochii închiși
Aplauzi actorii,
Ucizi autorul,
Bisezi nebunia
Și-n ultimul stadiu de metamorfoză,
Cu ultima doză
Începi agonia!...
Partenza!
Mă cheamă portretul
Femeii absente, cu ochii topiți
În două elipse concave de smoală...
Mă cheamă parfumul ocult și magnetul
Mulatrelor blonde cu dinți poleiți,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, III, nr. 9 (14 decembrie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stropi de dragoste bălaie
Trec prin parc de dimineață și soarelui iar zâmbesc
Și-n acest miraj de viață, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare și-un castan se pregătește
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbește!
După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de rășină, printre crengile de pin,
Veverițe se strecoară ușurele ca un fulg!
Păpădia și-a deschis iar bănuțul său aprins!
Vrăbiuțe gureșe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere și a,, bună revedere,,
Iar sticletele, pe-o creangă jură că i-a picat dragă!
Stropi de rouă și de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Și pe flori s-au prins în salbă.
Razele de dimineață ce se-așează pe verdeață
Și-o înalță voinicește-n ochii celui ce iubește.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anunț matrimonial
Sunt tânără, frumoasă, cu două facultăți,
Cu multă școala vieții și alte-abilități,
C-un corp ca de zeiță sculptat de meșteri greci
Și milioane-n bancă, în jur de douăzeci,
Mi-e părul blond ca spicul din lanul copt de grâu
Și-mi curge-ncet, pe umeri, ca cel mai pașnic râu,
Obrajii-mi sunt doi gemeni, aprinși ca niște maci,
Mi-e mijlocul de viespe și-s tare lungă-n craci,
Am vilă în Bucale, chiar în buric de târg
Și-o firmă de succesuri, unde muncesc cu sârg,
Apar în almanahe, dar numai pe coperți,
Și bag în buzunare mulțime de experți.,
Conduc un Jeep Cherokee, culoare roș-aprins,
Și niciodată-n viață vreun tip nu m-a atins,
Că-s, vorba lui nea Mișu, fecioară între sfinți,
Deșteaptă și cuminte că nu prea strâng din dinți,
[...] Citește tot
poezie de Sorin Olariu din Made in USA
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de la mama
Puiul mamei,
Dacă ți-i dor de-acasă
Atunci te rog poftește
De sărbători la noi.
S-aduci nădragi tătucăi
Mie-o broboadă groasă -
La noi sunt tare multe
Necazuri și nevoi.
Că ești poet de seamă
N-am nici o bucurie
Că faima cea deșartă
Mi te-a băgat în jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilărie
Să fi umblat pe câmpuri,
Cu brațele pe plug.
Bătrână sunt și trupul
De-abia mă mai ridică
[...] Citește tot
poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai trăiești?
Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru și bălai
Și mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut și supărat.
Nu știu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu că te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.
Că viața mea fu ca un vis din care
Nu știu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veșnic n-am cum s-o găsesc.
Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu de tine scrisă...
mi-e soarta dur pecetluită într-o poală
în care tu ba ești, ba nu mai ești
și de atâtea ori îmi cere socoteală
de ce pe lumea asta mai trăiești
de ce e apa udă, aerul se vede
de ce pe soare-i frig și cald pe lună
de ce motanul toarce și nu crede
c-afară ploaia fulgeră și tună
de ce pe floare-s sute de petale
de ce-n petale nu există floare
de ce mă trec la ore matinale
când ba fior, ba unde de sudoare
de ce copacii cresc din rădăcină
de ce nu cresc ca noi să poată merge
de ce e seacă apa din fântână
-când mama ba mă spăla, ba mă șterge
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (2 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânețile unui băiat cuminte
Și eu am fost un băiat răutăcios de altădată.
Am fumat, am băut, am aruncat în geamuri de sânge
cu inimi sfărâmate, de piatră.
Am vorbit se rău genunchii fetelor din cartier-
Eu am pus lațuri la porumbei, lanțuri grele de fier
la cuvinte și frumuseți,
Am avut obrăznicia să-mi ascult până la capăt
povestea celor o mie și una de vieți.
Pe bătrâna proprietăreasă nu eu am împins-o pe scări.
Pe oglinda din lift nu eu am scris un cuvânt foarte mic.
Aș fi putut avea o inimă mare. Aș fi putut avea
un sânge pitic.
Cu pumnii am turnat doar grămezi de monezi
în telefoanele publice.
Mi-am uns trupul cu voci, respirații, surâsuri lubrice
venite din noapte și ceață, din abisuri, din hău...
Am fost un copil rău.
[...] Citește tot
poezie de Traian T. Coșovei din Bătrânețile unui băiat cuminte (1994)
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuindu-se a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să bage de seamă, cum că în una din case zânele aveau o baie, că acea baie, la câțiva ani, într-o zi hotărâtă, curge aur, și cine se scaldă întâi aceluia i se face părul de aur. Îi mai spuse să vază că într-unul din tronurile casei zânele aveau o legătură cu trei rânduri de haine, pe care le păstrau cu îngrijire. Băiatul băgă la cap toate zisele calului și, de câte ori avea câte ceva greu de făcut, chema calul și-i da ajutor. Zânele îi dase voie să îmble prin toate casele, să deretece, să scuture, să măture, dar numai în cămara cu baie să nu intre. Însă el când lipseau ele d-acasă intra și lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi și legătura cu hainele puse cu îngrijire într-un tron.
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urare de Anul Nou
Să nu mă dezmint, prieteni, mă gândesc să vă colind
Și nu vreau să închei anul, cum mă știți, mereu jelind.
Vreau să hohotesc ca proasta, să m-audă-un mapamond,
Să mă prindă miezul nopții-mbrățișată cu un blond.
Și mai vreau să fiu silfidă, să îmbrac al meu deux-pieces
Uite-așa, pocnind din dește. Și să am mare succes.
Să întineresc deodată, ca-n poveste și să strig:
-Nu-mi mai trebuie sarmale, îmi ajunge un covrig!
Să am bani, să nu mai chițăi, că o carte nu mai pot
Să o tipăresc, poeme la lumină să le scot.
Că așteaptă la grămadă, înjurând acest sistem
Și înjur și eu cu ele, că nu-mi pasă, nu mă tem.
Și-aș mai vrea să plec în Franța, la Paris, ce vis nebun!
Dar, eu vreau, acum, când vine Anul Nou, cam tot să spun,
Ce-mi doresc de-o veșnicie, chiar dacă nu se-mplinesc,
Ce-am visat, de-a lungul vieții, cu voi vreau să-mpărtășesc.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre păr blond și viață, adresa este: