păuni şi viaţă

Heraldică

Am fost hrănit de mame cu burţile frumoase,
mi-au nechezat în sânge huţulii ursitori,
când adormea speranţa aveam dureri de oase,
când pârâia norocul mă bântuiau fiori.

Îmi amintesc cum vara mă înecam periodic
şi mă trezeam când toamna spărgea câte-un pahar,
cum frecventam iabraşe dintr-un ţinut mai nordic
şi-nsămânţam valută, să par mai gospodar.

Şi nici nu mai contează de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost băiat model,
mă-mbăt ca cu Băbească doar când gândesc povestea,
parcă străbat cu trenul saloane de hotel.

Hai, Doamne,-ntoarce roata, sunt vremurile triste,
nici hoţii de corăbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistriţa luntraşii vomită în batiste
şi-acarii sorţii Tale fug pe păuni în zbor!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin... chiar fără mine

Chiar dacă nu vei mai ţine
In veci vecilor la mine!
O să scriu,.. ce văd eu bine
Pentru că ţin mult la tine..

Aducându-ţi aminte bine,
Te-am ales la-ntâmplare?
Rochie-n viaţă trecătoare
Să mă simt o clipă bine...

Fiindcă de trupuri şi minte
Cu ispite, nu totul ţine..
Minţind inima-n venine
Clipe, azi,.. înflorite

Mâine-n umbre ofilite,
Infingându-ţi nepăsarea..
Ce eu cred că nu e menirea
De a juca ăste acte

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipa de frumos

Hulubi albi roagă, mut,
păcatul nenăscut,
să lase lumea-n pace
şi-o clipă răul tace...
Parfum de trandafiri
ce-au înflorit de zor
îmbată inimi surde,
când risipeşte dor...

Rugându-se la ţărm,
un val din trupul mării
aduce visul perlei,
ofrandă, în eter,
când, molcom, resemnarea
scrie în gândul zării
povestea ce repetă
nedesluşit mister.

În zborul colorat,
de dragul nemuririi,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne să plângem

Jos mâinile murdare, după durerea vie
Şi n-aşteptaţi din moarte, un mare capital,
Nu faceţi populism din altă grozăvie,
Şi nu ne mai prostiţi, căci gestul e fatal.
Lăsaţi-ne să plângem, atât ne-a mai rămas,
Să ne strigăm amarul pentru copiii-îngeri,
Voi cei de sus, ne credeţi o ţară de pripas
Şi ne supuneţi, iată, la chinuri şi constrângeri.
Gândiţi-vă la pruncii, suflări nevinovate,
Cum oameni fără suflet îi dau pentru comori,
Sunt rupţi de rădăcină şi aruncaţi departe,
Dar va veni scadenţa şi pentru răpitori.
Nimic nu-i ocroteşte de valul de teroare
Sunt biete păsărele prinse în laţul morţii,
De-acolo, niciodată nu vor putea să zboare,
Lăsând părinţii-n urmă, năpăstuiţi ai sorţii.
Vrem fapte şi nu vorbe rostite cu emfază
Ori maziliri de-o clipă, ce nu-s de ajutor,
Ne va împinge ura, de mai rostiţi o frază
Ca tot ce-am strâns în ani să fie percutor.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul şi păunul

În mijlocul pădurii, făcându-şi coada roată,
Se agita păunul, să-l vadă lumea toată.
Tot aruncând în juru-i privirea idioată,
Curând, zăreşte corbul, ce se-odihnea pe-o cioată,
Privind, puţin ironic, la mica lui paradă
Făcându-l să se simtă umil şi, pus pe sfadă.
Pe loc îşi pregăteşte o mică răzbunare,
Legându-se de haina modestă la culoare
A corbului, pe care întreaga lume-l ştie
Din fabula cu vulpea: dovadă de prostie.
- Arăţi cam jalnic astăzi şi eşti precum aceia
Ce caută-n gunoaie, cu plozii şi femeia
Cea jalnică, urâtă, murdară şi scârboasă,
Ceva ce, niciodată, eu nu aş ţine-n casă.
- E clar, nu ştii nimica, te legi de lucruri sfinte,
Tu n-ai s-ajungi, vreodată, femeia mea la minte.

Moral a:
În viaţa animală, ia aminte,
E totul invers: ea e cea cu minte.

[...] Citeşte tot

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia de conservă

E noapte!...
Trag de coadă istoria
şi-mi răspunde cu strigătele înecaţilor: "Mâine, în nu ştim ce inimi, se vor desfăşura preliminariile campionatului mondial de singurătate...!" —
apoi zornăit de chei şi de taine,
şi-n cele din urmă,
şerpoaica sângerează amănunte cu miros aţâţător.

În cerurile abia îndomesticite,
şuţii de buzunare declamă marile poeme antice
şi lumea aleargă pe clapele lumii, sub largile veşminte ale despărţirii, trăgând funiile de sisal ale fricii şi trezind moartea din roadele ei..., moartea din roadele ei!...

Vocea mi-apare în public arzând:
"La colţul străzii, Omul de paie îşi pune inima la punct — o cutie de conservă: «Departe cântă o prăpastie şi nu-i găsesc nici o vină.» Eu, unul, zic să ne naştem când vom avea timp...!"

(Zvonul uşii trece grăbit pe deasupra elementelor cardinale.)

Strig zeii risipiţi prin sufletul meu,
şi-i înmulţesc, şi-i desenez în aer,
închipuindu-mi-i tineri, abia spărgând găoacea:
atât de palizi, cu limbile împleticindu-se

[...] Citeşte tot

poezie de Ancelin Roseti din Împăierea lumii (2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi uita bunicii, niciodată...

În memoria învăţătorului
Ion Şerbulescu, din Valea cu Apă - Gorj

În şirul lung de sărbători creştine
Din iarnă, după mândrul Revelion,
Se mai înscrie una – SÂNT - ION –
Şi tandru, gândul zboară către tine...
Bunicul meu! Şi, ca de-atâtea ori,
Cum te păstrez în suflet ca icoană,
Azi, ostenit de-a vremii noastre goană,
Mă-ndrept înspre icoane-n sărbători...

S-a dus în Cer, pe-o rază de lumină,
Bunica noastră, blânda mama Veta,
Înscrisă-n buletin – Elisabeta...
Cu nume şi prestanţă de regină!
Şapte copii, rămaşi sub steaua lor
Să lupte într-a lumii grea vâltoare...
I-ai îndrumat cu drag, pe fiecare -
Părinte tu le-ai fost, şi-nvăţător

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

Am tot zis că o să-ţi scriu, dar mereu am amânat,
că am sufletul pustiu şi de gânduri frământat.
N-am să-ţi cer şi nici să-ţi dau, vreau numai să mă asculţi,
c-un prieten vreau să stau că duşmani îmi sunt prea mulţi,
au comportament de turme, umblă cu jalbe şi pâre,
unii-n viaţă lasă urme, alţii mâzgălesc doar dâre,
unii au noroc prea mult, alţii-au ghinion destul,
unul se crede prea cult, altul este prea fudul.
Doar Celui de Sus Îi cer ca să fie Bun şi Drept,
tu să fii plin de mister, eu să fiu mai înţelept,
tu eşti bun, neaoşă-ţi vorba, nu te-neci că ştii înotul,
dar te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul,
lasă ura şi mânia, ducă-se-n pustii de-acum,
poţi să-ţi pui în cui mândria că din foc a rămas scrum,
nu te da cocoş de munte, fii păun împărătesc,
uită de patimi mărunte ce gândul îţi iscodesc,
nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
din greşeli înveţi ce-i bine când suferinţa e mare,
respirăm ce-i poluat, cu-apă chioară ne-mbătăm,
turnăm otravă-n ficat, pe-alţii pretind să-nvăţăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

priveşte norii aceia,
de ce taci,
vine ploaia şi ne-acopere
cu răcoarea umedă a picăturilor,
de ce taci,
eu îţi mulţumesc
pentru tot ce mi-ai dăruit,
acum suntem unul,
ţi-am cunoscut toate secretele,
de ce taci,
norii aceeia pot aduce şi grindină,
nu vezi
că totul a amuţit,
greierii, lanul, pădurea, tu,
mi-e teama pentru tine,
noi doi suntem universul deslănţuit,
în acest câmp
trăsnetul ne poate ajunge,
nu plânge,
nu mai plânge,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proba de foc

Proba de foc

După ce am citit pe săturate marile poeme şi semi-proze ale vestiţilor scatologi, culingvişti, testicofreni, alţi castrologi vestiţi, am trecut la amintiri mai plăcute despre acarul Păun care era un şef foarte bun, repeta ab ovo, ad mala, şi cita doar din Dalai şi Lama. Un adjunct ceva mai zelos, pe nume Udragomos scria, judeca, ştampila, doar Ali Baba-nţelegea, acum el umblă în lanţuri, există în viaţă suspansuri, colunii- străbunii plângeau, pe chelia lui aruncau ceva ca un clei mai infect, nu mă credeţi, căutaţi pe prefect, i se dă uneori câte-un liber, el merge la barul Ninive, sunt acolo femei mai bărboase, că din toate sunt cele miloase, avea amicul opt stânjeni, scria poeme cu înjeri, avea un mormânt pregătit, pentru clipa de la sfârşit, mai avea o carte aleasă de Trismegistul culeasă, vindea talismane la vamă, l-a prins Abigor, n-avea mamă, nici tată el nu avea, se născuse dintr-o chiftea, frumos cavaler, cu o lance cât degetul mare al lui Pancho, mai cita din Suidas, profetul, până ce-l umflă Parchetul, el la Mantua şi Salamanca avea pile, lupta şi cu ranga, unii spun că-l chema şi Adam, dar în acte scria Pam-pam-pam. Aţi văzut în Scotlandia zidul cel vrăjit construit de Astridul? Nu mai daţi cu agheazmă întruna, se udă scrierea Postuma, Agripa, cel cu viroza a ajuns ministru la Ptoza, Al Boraq, iapa sfântă trăieşte, de mai multe veacuri şi creşte, alchimic, se zice, cu stimuli, Algol, vraciul în toate e primul, Alocer, mereu locul doi, produce salam de Pleşcoi, amazoanele mele duioase, nu mai râdeţi, sunteţi mai frumoase când priviţi cu asprime pe texte, vine contele –geniu Alexe, ametiste le dă bietul conte, nu mai are nici cont şi nici monturi, în zadar pui în titlu Ammon, nu se sperie nici un grifon. Mormăind ceva de amor, fu trimis la Jilava-n răcori. Acolo se fac amulete, din domn devii "măi, băiete". An de an se lăţeşte câmpia, Muenchhausen îşi scoate scufia, anul platonic l-aşteaptă, cei care ţin linia dreaptă, ce ştiu ei ce ascunde Anarazel, demon sumbru? Aruncă, deci, anatema, lasă că trece problema, numai cu Androalfus poţi să mai speri, de-i eşti calfă, altfel te ia Antichrist şi te face artist, că nu te mai spală trei ape, de foc cum să te scape apocalipticii paznici, securioşi sau obraznici?
BORIS MARIAN

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, salvează-ne!

Această iubire violentă, fragedă, tanără, disperată,
frumoasă ca ziua şi rea ca timpul pierdut în genuni,
aşa adevărată, atât de veselă şi ironică,
sigură de ea, ca un om liniştit privind cozi de păuni
dar şi timorată ca un copil în întuneric, tremurând de frică...
Această iubire ce pe unii înfricoşează când ea le vorbeşte,
spionată, persecutată, rănită, călcată-n piciore,
ucisă, negată, uitată...
Această iubire încă întreagă, atît de vie şi însorită,
e a ta, e a mea, e ceea ce-a fost,
e mereu nouă şi niciodată schimbată,
adevărată ca o plantă pe câmpuri virgine,
tremurătoare ca pasărea în zboruri perene,
caldă şi vie ca vara fecioarelor Sabine.
Doar împreună o putem reseta,
o putem adormi deci redeştepta
sfidând îmbătrânirea, adormindu-ne iar cu ea,
trezindu-ne din nou reîntineriţi, surâzând aievea...
Iubirea noastră e acolo! Incăpăţanată ca şi vânturile,
vie precum o dorinţă, crudă ca şi memoria,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani romani

Plânge Leonard de atâtea blestemăţii,
Cinstitul Brutus îşi ascunde cuţitul şi scoate limba
Înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri,
Culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus,
Să ne iubim, zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc,
Cineva amintea de Arghezi, "făcu din zdrenţe muguri şi coroane",
Ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare
şi le pierdui printre coteţe. Ce oroare.
Un şir întreg de jucători de bile colorate,
Biluţe mai rotunde şi mai sparte,
Tăcere, suntem în sanctuarul politeţii,
Nu înjuraţi, scuipatul interzis, dar eu am guturai,
Pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra?
Adică, mai putem răbda acest păun prea înfoiat?
Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i.
Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri
De care Iago nici nu auzise.
********************************
Bati laavod, cu un cod între picere,
Lesh li mishpaha, ha-ha- atât.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scotch

O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îţi torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinţi şi privitul somnoros în oglinda care-ţi râde ironic în faţă - "tot tu? mai schimbă-ţi, Doamne iartă-mă faţa asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial îşi împrăştie ochii pe toată suprafaţa dându-ţi şansa de a fi regină măcar aşa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregăteşte de menopauză şi-n care kilogramele îşi cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i priveşti dintr-o parte până-n momentul în care te cerţi cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile aşternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi uşa casei, bagi repede cheia în buzunar şi-ţi aminteşti pe scara blocului că ai uitat să-i mulţumeşti Lui că vezi şi azi lumina zilei. Aşa că stângaci, să nu scapi poşeta şi punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii şi mergi mai departe. El ce-o fi făcând? Nu mai ştii nimic despre. Cu siguranţă liniştit în cazonul unei vieţi pe care, n-o înţelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuţa, gata oricând să-i fie fărâmiţate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada şi merge prea încet. Lucrurile se precipită, vrei multe şi mult, dar nu uiţi niciodată să priveşti zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstoreşte un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulţi nu ştiu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până şi cu un melc, numai să-ţi deschidă uşa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbeşti în stânga şi-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereţii tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste şi priveşti lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poţi citi, câtă vreme stai culcată pe pat, aşa că, hai, copăcel, urneşte-ţi mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 şi să ştii unde-i toaleta şi cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil şi-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâţa-n două, gura târgului şi iubirile incerte. Ştiu, niciodată nu-ţi place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri şi uită să zboare. Tu-l împingi de la spate şi el? nimic!! E târziu. În colţul din stânga camerei te înghesui tu şi Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ţi-l fure şi nici nu pleacă de lângă tine... rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu şi pescăruşii ţipă nebuni... undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive... s-a lipit prea mult de rolă... mai bine fără!!!

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pipăruş modern

A fost ce-a fost. De n-ar fi fost,
Achim ar fi şezut acasă;
Dar după ce Savinca lasă
Pe-Achim în ajunări şi post,
El, zău! nu face lucru prost,
De-şi cată draga-i jupâneasă.
Dar vezi! Achim era-nsurat
Cu fata lui Mihai Terinte:
Femeie bună şi cuminte,
Cum alta nu găseşti în sat,
Şi oablă-n mers şi dreaptă-n stat
Şi rumenă, părea o fragă-
Rar om, să n-o găsească dragă!
Avea doi ochi de brebenei,
Să mori cercând viaţă-n ei;
Şi-avea obraz rotund, molatec;
Deci nu-i mirare, dragii mei,
Savinca da din ochi scântei
Şi-Achim era tot-tot jeratec.
Dar într-o zi – poznit itos!-

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul regretului fără sfârşit

Împăratul Chinei râvnea la o frumuseţe care să-i încununeze imperiul,
Dar, deşi era de mulţi ani pe tron, nu i se împlinise această dorinţă.
Între timp, o fetişcană din familia Yang ajunsese la pubertate.
Crescută fiind într-o curte interioară, nimeni nu-i văzuse frumuseţea.
Graţia ei îngerească nu mai putea rămâne ascunsă.
Într-o zi a fost aleasă să ţină companie Împăratului.
Când şi-a întors capul şi a zâmbit, farmecul creat a fost zguduitor,
Eclipsându-le pe toate concubinele celor şase palate.

Era o primăvară timpurie. A fost îmbăiată în Piscina Florilor Pure
Cu apă caldă de izvor, care i-a catifelat şi limpezit cristalul pielii,
Şi, datorită somnolenţei resimţite, o fată a ajutat-o să iasă din piscină.
Revăzând-o, Împăratul a a hotărât să-i fie mireasă. Şi-aşa a început saga.
Părul ei plutind ca norii era prins c-un ac de aur, faţa-i era ca cea a florilor.
Au petrecut noaptea sub acoperişul cald al hibiscuşilor.
S-au trezit cu soarele sus pe cer, regretâd că noaptea a fost prea scurtă.
Începând din acea zi, Împăratul a lipsit la toate audierile curţii.

O răsfăţa tot timpul cu banchete şi petreceri fel de fel,
Era stăpâna zilelor de primăvară şi despotul nopţilor lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!