plante şi timp

Floare sălbatică

Iubirea nu-i o floare de seră, ci o floare sălbatică,
născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-o oră însorită;
răsărită dintr-o sămânţă sălbatică,
suflată pe drumuri de-un vânt nebun, de o sălbatică ursită.

O plantă sălbatică, plantă pe care, atunci când din întâmplare
înfloreşte-ntre gardurile grădinii noastre, o numim floare;
şi când înfloreşte dincolo de ele o numim buruiană; dar, fie floare,
fie buruiană, parfumul şi culoarea ei sunt întotdeauna sălbatice.

poezie de John Galsworthy, 1867 - 1933, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sefton: Ce-i cu scălâmbăiala asta? De ce nu luaţi o frânghie să faceţi totul cum trebuie?
Duke: Îmi lasă gura apă.
Sefton: Aşa-i că de-abia aşteptaţi, băieţi? De prea mult timp staţi pe-aici. Credeaţi că doi şi cu doi fac patru, dar nu e întotdeauna aşa.
Hoffy: Da' ţie cât îţi dă, Sefton?
Sefton: N-aţi găsit omul care trebuie, vă zic eu. Nemţii n-ar planta doi turnători în acelaşi loc. Şi indiferent ce-mi veţi face, va trebui să tot repetaţi până-l găsiţi pe adevăratul vinovat.

replici din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

(nepoatei mele, Maria Elaine)

E o plantă anuală,
Culoare galben-solară,
Flori bine cultivate,
Au seminţele bogate.

Aurind zilnic câmpia,
De prin plaiul românesc,
Ea îşi roteşte pălăria
După soarele ceresc.

poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn la cultivarea cânepii bogate în fibre

Să creştem planta asta anuală,
Nu hăcuiţi copacii, dragii mei;
Ca mâine, cu elita actuală,
Te pomeneşti că iar urcăm în ei!

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul la puterea infinit

Mă acoperă
cerul
uneori
ca o aripă
pliată pe inimă
când răspândesc
tăcerea magică
peste plante

adorm în fiecare
spaţiu gol de cuvinte
şi mă las alungat
în ploile revărsate
cu lumina
poemului

ridicând timpul
la puterea infinit.

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparţine în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creaţiei. Ea cunoaşte secretul apelor, al pietrelor, al plantelor şi al animalelor. Ea se uită fix la soare şi vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătăţii, ale relaxării, ale armoniilor materiei. Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru.

Louis Pauwels în Conferinţă imaginară: "Femeia este rară"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţii

Din materie pierit-am, să-ncolţesc în firul ierbii,
şi-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
şi-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura şi eu odată mai presus de lumea asta
şi mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi şi-ntâi descinse în materie, şi apoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a şi nu şi-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu şi-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicţii, pe care le ştii prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte şi înţelepciune,
dar din minţile-i trecute nu şi-a mai adus aminte,
şi din minţile-i de astăzi încă va sui pe trepte.

poezie celebră de Rumi, traducere de George Dan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port

Emis – tânăr, douăzeci şi opt de ani –
a ajuns în acest port sirian la bordul unei nave ateniene;
planul lui era să înveţe tainele comerţului cu plante aromatice.
Însă, bolnav pe toată durata călătoriei,
a murit îndată ce a ajuns la ţărm.
Înmormântarea lui sărmană s-a făcut aici.
Câteva ore înainte să moară a murmurat ceva
despre "acasă", despre "părinţi foarte bătrâni."
Dar, nu a spus lămurit unde înseamnă acasă
în marea lume panelenică.
Mai bine aşa; pentru că în acest fel,
deşi zace înmormântat în acest port,
părinţii lui vor trăi cu speranţa că el e în viaţă.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susan Orlean: Cu timpul am înţeles că schimbarea nu este o alegere. Nici pentru o specie de plante, nici pentru mine.

replică din filmul artistic Hoţul de orhidee
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii au trăit o mie de ani ca plantele. Creşterea vegetală le-a determinat ritmul vieţii lor. Precum pentru o plantă totul se face peste ea, aşa şi românul: totul s-a făcut peste el: biologia ca şi istoria. Unui popor de ţărani i-a făcut mare plăcere să nu intervină în cursul lumii.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărbunele, petrolul şi gazele naturale sunt denumite combustibili fosili, pentru că acestea sunt în mare parte făcute din rămăşiţele fosile ale fiinţelor de odinioară. Energia chimică din interiorul lor este un fel de lumină solară stocată - acumulată iniţial de plantele străvechi. Civilizaţia noastră funcţionează prin arderea rămăşiţelor creaturilor modeste care au locuit pe Pământ cu sute de milioane de ani înainte ca primii oameni să apară pe scenă. Precum un cult de canibali înfiorători, subzistăm folosind trupurile moarte ale strămoşilor noştri şi ale rudelor noastre îndepărtate.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura căzută

Soarele geme-n aerul senin şi cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
şi prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simţi căldură-n inima plină de viaţă.
Frunzele cad, zilele scad şi ele,
iar zeiţa toamnei îşi pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puţine decât ale nopţii
şi vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă îşi pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viaţa fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
şi dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeiţa imaculată a zăpezii.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunăvoinţa beţivului

E de acord cu plante boala să îşi trateze.
Şi-a început din carte să se documenteze.
L-a întrebat pe doctor direct, fără ocol:
- Nu-s bune macerate vre-o lună în alcool?

epigramă de Valeria Moroşan (12 septembrie 1999)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crearea lumii

Când Isus, în săptămâna din toate mai fecundă,
A plămădit lumea, toată materia primă
Era deja acolo; El a vrut-o verde, mare şi rotundă,
Ca un harbuz copt, cu mireasmă plăcută de azimă.

El a făcut, ştiutor, din aproape-n aproape,
Soarele, luna şi-o mulţime nenumărată de stele,
Păsări în aer, animale pe suhat, peşti în ape,
A sădit plante şi-apoi spus: "De-ajuns cu muncile grele."

Am uitat să spun c-a mai creat, ăsta-i adevărul,
Omul – şi pentru om, o femeie, adică pe Adam şi Eva;
Şi le-a interzis să mănânce-un anumit fruct, mărul.

Apoi i-a văzut mâncându-l, sorbindu-i seva,
"O, Doamne," a strigat cât a putut de tare,
"Tocmai au dat-o-n bară generaţiile viitoare!"

poezie de Giuseppe Gioacchino Belli, 1791- 1863, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succesul în viaţă este uşor de obţinut. Oricine poate reuşi dacă va face cu consecvenţă anumite lucruri. Aceste mici alegeri şi comportamente se cumulează şi dau rezultate în timp. Este un proces care aminteşte de cultivarea pământului. Se plantează seminţele. Se udă plantele, solul este fertilizat. Chiar dacă la început pare să nu se întâmple nimic, ţăranul are răbdare şi aşteaptă cu încredere. Şi, apoi, într-o bună zi, aproape fără să-şi dea seama cum, aşa se şi întâmplă.

Robin Sharma în Lider fără funcţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
O ramură din inima mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor si patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârâi, să mă dori
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face-o margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fi Tu, doar EU cu... tine!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie nu îmi pare că acest fantastic, minunat univers, acest interval imens de timp şi spaţiu şi felurile diferite de animale, şi toate felurile diferite de plante, şi toţi aceşti atomi cu mişcările lor, şi tot aşa, tot acest lucru complicat poate fi doar o scenă în care Dumnezeu să poată să privească luptele fiinţelor umane pentru bine şi rău - care este părerea pe care o are religia. Scena este prea mare pentru această dramă.

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea... mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
Ramuri din inima... mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor şi patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârii, să mă dori,
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fii Tu, doar EU cu... tine!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc

Nişte grăsane se uitau la mine
şi atunci îmi dau seama că zâmbesc.
zâmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă.
fireşte impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam şi zâmbeşte.
dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zâmbit.
e o reacţie necontrolată.
m-am trezit dimineaţa încâlcit în vise urâte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătindu-mi dantura
şi mi-am amintit de orele de gramatică.
în masină pute-a maieuri şi-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri şi iar blocuri.
am zâmbit şi am ramas, cred, minute bune cu zâmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărţat
şi eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoţofenite
şi tipi la costum...
noi parcă eram picaţi de la Woodstock,
la şcoala directorul m-a luat în primire şi secretara
m-a ameninţat

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!