Citate despre plante și timp, pagina 2
Floare sălbatică
Iubirea nu-i o floare de seră, ci o floare sălbatică,
născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-o oră însorită;
răsărită dintr-o sămânță sălbatică,
suflată pe drumuri de-un vânt nebun, de o sălbatică ursită.
O plantă sălbatică, plantă pe care, atunci când din întâmplare
înflorește-ntre gardurile grădinii noastre, o numim floare;
și când înflorește dincolo de ele o numim buruiană; dar, fie floare,
fie buruiană, parfumul și culoarea ei sunt întotdeauna sălbatice.
poezie de John Galsworthy, 1867 - 1933, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sefton: Ce-i cu scălâmbăiala asta? De ce nu luați o frânghie să faceți totul cum trebuie?
Duke: Îmi lasă gura apă.
Sefton: Așa-i că de-abia așteptați, băieți? De prea mult timp stați pe-aici. Credeați că doi și cu doi fac patru, dar nu e întotdeauna așa.
Hoffy: Da' ție cât îți dă, Sefton?
Sefton: N-ați găsit omul care trebuie, vă zic eu. Nemții n-ar planta doi turnători în același loc. Și indiferent ce-mi veți face, va trebui să tot repetați până-l găsiți pe adevăratul vinovat.
replici din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea soarelui
(nepoatei mele, Maria Elaine)
E o plantă anuală,
Culoare galben-solară,
Flori bine cultivate,
Au semințele bogate.
Aurind zilnic câmpia,
De prin plaiul românesc,
Ea își rotește pălăria
După soarele ceresc.
poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndemn la cultivarea cânepii bogate în fibre
Să creștem planta asta anuală,
Nu hăcuiți copacii, dragii mei;
Ca mâine, cu elita actuală,
Te pomenești că iar urcăm în ei!
epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul la puterea infinit
Mă acoperă
cerul
uneori
ca o aripă
pliată pe inimă
când răspândesc
tăcerea magică
peste plante
adorm în fiecare
spațiu gol de cuvinte
și mă las alungat
în ploile revărsate
cu lumina
poemului
ridicând timpul
la puterea infinit.
poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparține în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creației. Ea cunoaște secretul apelor, al pietrelor, al plantelor și al animalelor. Ea se uită fix la soare și vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătății, ale relaxării, ale armoniilor materiei. Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari și umede, cu ochii transparenți, cea care așteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru.
Louis Pauwels în Conferință imaginară: "Femeia este rară"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evoluții
Din materie pierit-am, să-ncolțesc în firul ierbii,
și-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
și-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura și eu odată mai presus de lumea asta
și mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi și-ntâi descinse în materie, și apoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a și nu și-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu și-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicții, pe care le știi prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte și înțelepciune,
dar din mințile-i trecute nu și-a mai adus aminte,
și din mințile-i de astăzi încă va sui pe trepte.
poezie celebră de Rumi, traducere de George Dan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În port
Emis tânăr, douăzeci și opt de ani
a ajuns în acest port sirian la bordul unei nave ateniene;
planul lui era să învețe tainele comerțului cu plante aromatice.
Însă, bolnav pe toată durata călătoriei,
a murit îndată ce a ajuns la țărm.
Înmormântarea lui sărmană s-a făcut aici.
Câteva ore înainte să moară a murmurat ceva
despre "acasă", despre "părinți foarte bătrâni."
Dar, nu a spus lămurit unde înseamnă acasă
în marea lume panelenică.
Mai bine așa; pentru că în acest fel,
deși zace înmormântat în acest port,
părinții lui vor trăi cu speranța că el e în viață.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Susan Orlean: Cu timpul am înțeles că schimbarea nu este o alegere. Nici pentru o specie de plante, nici pentru mine.
replică din filmul artistic Hoțul de orhidee
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Românii au trăit o mie de ani ca plantele. Creșterea vegetală le-a determinat ritmul vieții lor. Precum pentru o plantă totul se face peste ea, așa și românul: totul s-a făcut peste el: biologia ca și istoria. Unui popor de țărani i-a făcut mare plăcere să nu intervină în cursul lumii.
Emil Cioran în Schimbarea la față a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărbunele, petrolul și gazele naturale sunt denumite combustibili fosili, pentru că acestea sunt în mare parte făcute din rămășițele fosile ale ființelor de odinioară. Energia chimică din interiorul lor este un fel de lumină solară stocată - acumulată inițial de plantele străvechi. Civilizația noastră funcționează prin arderea rămășițelor creaturilor modeste care au locuit pe Pământ cu sute de milioane de ani înainte ca primii oameni să apară pe scenă. Precum un cult de canibali înfiorători, subzistăm folosind trupurile moarte ale strămoșilor noștri și ale rudelor noastre îndepărtate.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura căzută
Soarele geme-n aerul senin și cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
și prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simți căldură-n inima plină de viață.
Frunzele cad, zilele scad și ele,
iar zeița toamnei își pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puține decât ale nopții
și vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă își pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viața fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
și dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeița imaculată a zăpezii.
poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunăvoința bețivului
E de acord cu plante boala să își trateze.
Și-a început din carte să se documenteze.
L-a întrebat pe doctor direct, fără ocol:
- Nu-s bune macerate vre-o lună în alcool?
epigramă de Valeria Moroșan (12 septembrie 1999)
Adăugat de Valeria Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crearea lumii
Când Isus, în săptămâna din toate mai fecundă,
A plămădit lumea, toată materia primă
Era deja acolo; El a vrut-o verde, mare și rotundă,
Ca un harbuz copt, cu mireasmă plăcută de azimă.
El a făcut, știutor, din aproape-n aproape,
Soarele, luna și-o mulțime nenumărată de stele,
Păsări în aer, animale pe suhat, pești în ape,
A sădit plante și-apoi spus: "De-ajuns cu muncile grele."
Am uitat să spun c-a mai creat, ăsta-i adevărul,
Omul și pentru om, o femeie, adică pe Adam și Eva;
Și le-a interzis să mănânce-un anumit fruct, mărul.
Apoi i-a văzut mâncându-l, sorbindu-i seva,
"O, Doamne," a strigat cât a putut de tare,
"Tocmai au dat-o-n bară generațiile viitoare!"
poezie de Giuseppe Gioacchino Belli, 1791- 1863, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un bătrân pe malul fluviului
Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această grație.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
și arta ne-am împodobit-o într-atât
că fața îi e roasă de zorzoane,
și trebuie să spunem puținele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul își înalță pânzele.
Dacă suferința este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante și
ierburi,
animale păscând și adăpându-se
oameni care seamănă și seceră,
și printre marile morminte și micile lăcașuri
ale morților.
poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Succesul în viață este ușor de obținut. Oricine poate reuși dacă va face cu consecvență anumite lucruri. Aceste mici alegeri și comportamente se cumulează și dau rezultate în timp. Este un proces care amintește de cultivarea pământului. Se plantează semințele. Se udă plantele, solul este fertilizat. Chiar dacă la început pare să nu se întâmple nimic, țăranul are răbdare și așteaptă cu încredere. Și, apoi, într-o bună zi, aproape fără să-și dea seama cum, așa se și întâmplă.
Robin Sharma în Lider fără funcție (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Te-aș lua în lumea mea,
Ți-aș dărui nemurirea!
Te-aș scoate din pământ,
Te-aș face ceva sfânt!
La rădăcini ți-aș planta
O ramură din inima mea!
Și te-aș uda cu-o lacrimă
Cu dor si patimă!
Și te-aș crește cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârâi, să mă dori
Să mă pierd în ochii tăi!
Și te-aș face-o margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fi Tu, doar EU cu... tine!
[...] Citește tot
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie nu îmi pare că acest fantastic, minunat univers, acest interval imens de timp și spațiu și felurile diferite de animale, și toate felurile diferite de plante, și toți acești atomi cu mișcările lor, și tot așa, tot acest lucru complicat poate fi doar o scenă în care Dumnezeu să poată să privească luptele ființelor umane pentru bine și rău - care este părerea pe care o are religia. Scena este prea mare pentru această dramă.
citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Te-aș lua în lumea... mea,
Ți-aș dărui nemurirea!
Te-aș scoate din pământ,
Te-aș face ceva sfânt!
La rădăcini ți-aș planta
Ramuri din inima... mea!
Și te-aș uda cu-o lacrimă
Cu dor și patimă!
Și te-aș crește cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârii, să mă dori,
Să mă pierd în ochii tăi!
Și te-aș face margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fii Tu, doar EU cu... tine!
[...] Citește tot
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbesc
Niște grăsane se uitau la mine
și atunci îmi dau seama că zâmbesc.
zâmbesc în mașina 109 în drum spre slujbă.
firește impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam și zâmbește.
dar eu mi-am amintit de tine și, ca de obicei, am zâmbit.
e o reacție necontrolată.
m-am trezit dimineața încâlcit în vise urâte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătindu-mi dantura
și mi-am amintit de orele de gramatică.
în masină pute-a maieuri și-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri și iar blocuri.
am zâmbit și am ramas, cred, minute bune cu zâmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărțat
și eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoțofenite
și tipi la costum...
noi parcă eram picați de la Woodstock,
la școala directorul m-a luat în primire și secretara
m-a amenințat
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre plante și timp, adresa este: