Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

ploaie și tramvaie

Citate despre ploaie și tramvaie, pagina 2

Textele de mai jos conțin referiri la ploaie și tramvaie, dar cu o relevanță mică.

Toamna Danielei

Frunze omagiale mi se lipesc de pantofi,
Pe bulevardul muiat și posomorât.
Tramvaiul huruie a dezolare,
Cerul suspină șoptit peste a mea pălărie.

Prinsă-n cântecul de leagăn al vântului eram,
La birt, doi văduvi vin fiert beau.
Felinarele, printre teii goi, stins luminau,
În toamnă, un bătrân și-o bătrână se plimbau.

Ploua, peste amurgurile lui Noiembrie ploua,
Se-nnopta, peste casele muritoare se-nnopta.
O șoaptă echivocă a sufletului mă necăjea,
Să-mi fie viața o lirică toamnă aș vrea...

poezie de din Poeții noștri (iulie 2017)
Adăugat de Daniela VizireanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Ritual

în fiecare an orice anotimp ajunge la sfârșit
cu oricine
fără să mai guste deliciile nașterii
și nicio nostalgie

pe canapeaua de frunze
până s-apuce s-adormă
toamna
visul visează
cu orgolioasă voluptate
grăbește ruginirea viorilor agățate pe ramuri
învelit în ploi pământul
cuminte așteaptă deprins să răsufle din ce în ce
mai greu

ce vis ciudat ajunge pe drumul pe care pleacă spre iarnă oricine
de acum ce vis târziu o să te pândească toamnă
mai bine nu răspunde
la colțul meu de stradă nu există stație de tramvai

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Prin această fereastră zidită

când plouă mai ales
oamenii se fac singuri
încolonați la tăcere ca la supermarket
lansează comenzi off-line
prin geamul de ceață o vietate se sufocă:
nu e treaba lor
atâta vreme cât cu brio și-au procurat
cutia de singurătate cu valabilitate nelimitată
ieșirea-aceasta-din-sine... ce mare lucru?!
banal periplu printr-un oraș cândva la ceas de seară sau de pustietate

Ce Bucurie îți aduce Ploaia? Câtă Uimire? Cât Cer? Câtă Viață? – întreabă o vrabie
răspunde un tramvai... unul galben romantic-de-tot păstrând incrustate
memoriile afective ale lumii anesteziate

pe trotuar lipsa de sentimente face găuri
un copil crede că și-a rătăcit mingea într-o groapă
când Pasărea i se așază pe umăr în felul său el înțelege
că altfel trebuie să se facă...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

In absentia

florile continuau să crească
și tramvaiele își păstrau același aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate

între timp

mai multe sensuri
își schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat

! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Gânduri ruginite

dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc cețuri
sărutul frunzei atinge pământul și geme
un ochi de apă privește luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul și totuși o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare și-și dorește iubire

focul urăște întunericul și-l alungă
roata grea a lumii răsucește pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
și-ncuie vara trecută

frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viață
târziu noaptea se sparge spre lumină

[...] Citește tot

poezie de (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

în piață

ți-ai hăcuit aripile de înger
alungat din cer pe pământ
ai renunțat chiar la strălucire
să devii pământean păcătos
o să te apuci de artă
numai așa gândești liber

vei bea bere din halbele ciobite
încins de sânii sau pulpele
unei femei zurlii
o să scrii poezii sentimentale
prostioare mărunte
vei picta cu chitara sentimente

te vei otrăvi cu vise
pitit în ungherul unui subsol
o să iubești în sacouri strâmte
strângându-te de gât cu cravata
de culoarea oului de rață
oribilă la orice ținută

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Camelia Buzatu

Grădina casei de lângă Depou

Doamne, câte bazaconii îmi trec prin minte,
câte dorințe, de pildă, aș vrea să-mi aduci grădina casei de lângă Depou
și tramvaiul acela staționat într-un miez fierbinte de vară,
pictat cu moși, clopoței și brazi.
Scoate râsetele noastre de la naftalină,
să-mi spui cu tristețe câte din ele s-au astupat,
în dimineața care mână zarea supusă ca pe-o oaie,
m-aștept să fii la fel de tandru si hoț,
lumea din jur s-o ascunzi!
Cu ușurința cu care deschizi ouă Kinder s-aglomerezi magazinele, și cafenelele, și Parcul Romanescu,
încă de pe-acum te anunț că vreau o înghețată cu fistic și nu o copilărească așteptare.
Salbele nopților s-au rupt,
pe marmura rece s-au auzit spărgându-se stalactitele,
lovituri de berbec în creștetul aerului fac și-acum să-mi zornăie geamurile la toate cele patru cămăruțe.
Îți duc dorul mai ales când plouă,
dar mai am puterea să aștept o zi de gală
în care îmi voi deschide pieptul
în fața zorzoanelor de odinioară pregătite să tragă fără milă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Intrusul sau cât de bine îmi este în moartea altuia

un funcționar de la ministerul haihui
mi-a pus ștampila cum că sunt bolnav
de o boală incurabilă
de fapt bolile mele erau mult mai multe
cum ar fi lenea beția trufia minciuna
visarea pentru mine era așa mai mult de amorul artei
luam poziția necesară
și-mi pierdeam privirea pe tot felul de pereți
până mă usturau ochii de atâta nemișcare
ori îi rostogoleam în orbite până când universul devenea
cu josul în sus

gândurile mă cutreierau ca niște gloanțe de aer
după reguli numai de ele știute
mai eram cotropit și de îngerii de fum din taverne
nu râde iubito
de atunci mă chinui să-i demonstrez
funcționarului că a avut dreptate dar nu-l găsesc
i s-a pus și lui ștampila bolnav,
bolnav de o altă boală incurabilă mai cu ștaif

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Restanțe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireș
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 își schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la granița aceea
imperceptibilă uman
dintre văz și irealitate
nu știu dacă voiam cu orice preț
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai știu...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orașul comunilor

Orașul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...

Orașul era mort la revoluție
dar și viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiți și fără cullotes (!)

Orașul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
și inima înțepată de pofte și lipsuri.

Orașul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...

Orașul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase și reci...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Inevitabil estival

suntem prea fricoși
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intrați în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcția de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătățile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănțică

*
asemenea vieții
orice cuvânt cu sens se naște
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Zepeline peste piața Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piața Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuți prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriașe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetățenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecții pentru bărbați, femei & copii
indicatoarele de circulație se muiaseră de plăcere
țigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
își suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebunești, aveau expresia nebunească pe care ți-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculețelor de la lift,
erau extraordinari și amenințători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu țineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul mașinilor de mic litraj parcate în
fața magazinului Materna
erau pure mașinării, mecanisme de ceas care nu-nțelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumașelor pentru copii,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

Itinerar natal

Ascult buletin meteo ades
și tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
și-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.

Mă leagă peste totul amintiri
de locuri și mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
și-i regăsesc futile amăgiri...
și-mi dă senzație de rescapat de un prăpăd.

Mă plimb pe străzile de la Focșani
și dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu știu cum n-aveam lipsă de bani-
și-ntotdeauna, printre "ELE" țeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.

[...] Citește tot

poezie de (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspirație fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenușii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening inițatic desenându-mi o ideogramă pe față
Pe birou rămurele de busuioc și pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluției franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de ușa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în orașul devenit ceață și întuneric
Statui înțepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însuflețind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer țâșnesc fascicole verzi
În intersecția năclăită de noapte

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre ploaie și tramvaie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook