plumb şi visare

Hoinar

Efemer prin orologii
O clipă de umbră sub soare
O picătură de carne
In hămesitul timp

O adiere de vorbe trecătoare
Un pai in şemineul vieţii
Abur in ocaua morţii
Plumb in talgerul judecătii

Un fir de iarbă in vântul sorţii
Un cocon de lut cu vise
O cârtiţă ce sapă după aripi
Hoinar praf pe masa vieţii

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarţa cenuşie...
Visam reîntoarcere din ţara lui Columb,
Eram epuizat d-eşec, pe veşnicie.

Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Şi-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert şi agonizam.

Timpul şi spaţiul le simţeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.

Straniu-i dorinţa şi să nu ţi-o vrei
Şi inima să-ţi stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai şi raţiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
Cu geamăt lung şi jalnic de suflet chinuit,
Şi umbra fu ca plumbul în turnul urgisit,
Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare.

Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare,
Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit
Ce sta întins şi rece în turnul părăsit:
Şi mortul era visul suprem de aşteptare.

Şi noi omorâtorii stam palizi şi tăcuţi,
Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriţi.
Ah, nopţile din suflet ce triste şi amare-s!

Simţirăm plini de groază o mână nevăzută
Stând gata ca să scrie în noaptea grea şi mută,
Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel, Phares.

poezie clasică de Ştefan Petică
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul epuizării...

.. acestei negeneraţii

Acestei negeneraţii i-a lipsit gâtul
deşi îşi purta capul
pe perna norilor
ba chiar peste ploi

Chiar peste ploi
semnele vremurilor
ridicau curcubee
admirate de visătorii
de plumb din blocurile de asfalt

De asfalt erau lipite cuvintele şi şoaptele
purtate în lume
până ce va face gât

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impromptu

Frig obscen, cancerigen,
Poem mai trist decât Chopin
Transpus discret, bacovian,
Pentru vioară şi pian

Stridenţele de la chermeză
Tandem cu marea poloneză,
Visări pe caravela lui Columb
Se-ntunec-apele de plumb

Cum să nu suferi de ftizie
Solfegiind melancolie
În iarna asta grav-pustie
Pierdut cu lăutari prin suburbie...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte (primului coleg decedat)

Păşeşete-ncet şi vino aproape, mai aproape...
Uşor şi lin, cu pasul călcând pe ape line,
Căci doarme codrul--somnul albitului moşneag--
Nu, nu vorbi, căci vorba mă tem să nu dezgroape
În inima bătrână, un vuiet lung, pribeag...

Ascultă cum stejarii se leagănă de vânt...
O, spune-mi de-nţeles-ai al greierilr cânt;
Ascunşi ca nişte demoni în umedele plete
De iarba liniştită, ei torc cu-al lor cuvânt
Visul de-argint şi aur al tinerelor fete.

Ascultă-n iadul nopţii cocoare rătăcite
Şi vezi cum şi pe ele tartarul le înghite.
Păşeşete-ncet şi vino: ah, vino mai aproape!
În liniştea pădurii te văd cum mi-ieşi-nainte
Şi vii uşor în noapte cu pasul ca pe ape.

Te-aşează lângă mine şi spune-mi, dar în şoapte;
O, spune-mi dacă morţii se pierd pe veci în moarte...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

După "răcorendum"

Toată gloata-i amuţită,
Lupu-i şef... la abator,
Judecata-i pregătită,
Vulpea e judecător.
Un dulău aşteaptă-n dos
Un ciolan mare de ros,
Unii dau din nas, se strâmb',
Ca intoxicaţi cu plumb.
Funcţiile... sunt antamate,
De cioroi, pe-un stârv în spate.
Bun participant la chef,
Porcul e contabil-şef.
Un căţel, sortit capturii,
E Ministru-agriculturii,
Că-i mai negru-n cerul gurii.
Mici şi mari, s-au angajat
Că vor face şi vor drege,
S-au pupat şi au plecat,
Să-l belească chiar pe rege.
Planul l-a făcut motanul,

[...] Citeşte tot

fabulă de Octavian Lupascu
Adăugat de Octavian Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire fără destinatar

Iubirea mea-i fără adresă –
N-ai vrea să-i fii destinatar?
Hai, prinde-mi sufletul în lesă
Şi nu-l lăsa să fugă iar.

Căci stingherit şi ros de teamă
Mi-e sufletul – copil proscris –
Când mierea zilei se destramă
S-ar aciua la tine-n vis.

S-ar cuibări întru pojarul
Sânilor tăi – ca două Luni...
Sorbindu-le, flămând, nectarul –
Ar deveni prieteni buni.

Şi răsfăţată de şoptirea
Acestui suflet, dulcea mea,
Pe dată ţi-ar răni privirea
Din crugul cerului o stea.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...

[...] Citeşte tot

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

cineva e în balansul de plumb
somn în sidefuri de vară
cel ce fuge iubind
luând cu el lumina

cineva evadează răzvrătit
în spaţiu cu nelinişti
cineva rătăceşte prin vise
şi eu caut absurd într-o singură căutare
chiar şi în tabloul dilatat
sau în paşii grăbiţi spre uitare

cineva priveşte în gol
verdele frunzei se culcă
sub geana căruntă a lunii

şi taina se-ngroapă
şi locul se şterge ca o năucă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia de dragoste

Eu te ţin în mâinile umbrelor
Cu trunchiul la vedere,
Să poti cădea ca-ntr-o oglindă
Când visele n’au să te ţină
Aproape de tăcere

Tu mă purtai pe stele
Într-o dulce mângâiere
Ea mă visa-ntre ape
Cu soarele aproape

Ea eram eu mereu alta
Şi tu numai Tu până când
Luna-nceta să mai zbată
Tăcerea în norii de plumb

Cu iarba smulsă din inimă
Ştergeam peste pleoape şi solzi
Puţin din tăcerea ta multă
Şi roua uitată la porţi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

În zori, ţi-aş spune "bună dimineaţa"
Şi ţi-aş aduce roua de pe flori,
Prin iarba rece, aş căuta speranţa,
Pierdută-n crud, de mii de ori.

Nisipul din clepsidră, se strecoară
Şi-n liniştea ce doare, timpul trece,
Amplificat de orologiul ce-l măsoară
Şi de cadranul înnegrit, de plumbul rece

Când luna se înalţă-ncet pe cer,
Aş vrea să mă strâng lângă tine,
Dar eşti o vrajă, un mister,
Eşti astrul, care răsare şi apune.

Şi-aş vrea să-ţi spun "noapte bună",
Pe braţul tău s-adorm aş vrea,
Să mă-nveleşti cu razele de lună
Şi timpu-n loc, doar pantru noi să stea.

[...] Citeşte tot

poezie de Margareta Merluşcă (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Se scutură norii de plumb şi de jar,
Sclipeşte în noapte al verii pojar,
Îmi bate-n fereastră cu stele de foc...
Pământul şi ceru-n al facerii jo,

Asudă şi geme, se tânguie, ţipă...
Se-apleacă în vuiet copacii-aripă,
Scriu vise cu frunze, cuvinte cu har,
Cu pace-mpresoară al clipei altar.

Sub gene de umbre, în noaptea de piatră,
O lume comună-n tăceri se arată.
Şi geme oraşul sub vara cu ploi.
Un tunet răzbate tăcerea din noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

ce versuri grele şi limbaj de plumb
aşterne pana mea pe molcuma hârtie
o ţară se preface că nu ştie
de ce nu tac ca mortul în porumb

al doilea sfert de veac icneşte vag
ca un ţăran trezit din crâncenă beţie
dar care-i în deplină armonie
cu primul sfert bătând acelaşi prag

cum de-am crezut în moldovenii mei
cum de-am putut să-i cred în libertate
chiar dacă totul e aici pustietate
cum de-am crezut în falşii Moisei?!

şi cum de-am îndrăznit să nu mă dau profet
când toţi sorbeau izvorul prorocirii
ce-l revărsau titanii neamului şi firii
cei care-s astăzi la cheremul unui proxenet?!

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smoală. Bacoviană

Plouă
plouă peste case
alterate, degradate, suprapuse
degerate, îmbuteliate
abator de oameni
tristeţi plictisite
întuneric şters,
timp întins în hăuri
gust de ebonită arsă
mohoreală pală, şantiere scurse
prăpăstii murdare peste municipiu
oase învelite, dichiseală stinsă.
Cenuşii sunt toate
vise, descompuneri, frunze răvăşite
culori fără nume
urme de iubire
îndoit e vântul
zboară peste inimi
asfalt, smoală, plumb
umbre chinuite.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe,
Cade plumbul greu

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Ce scorojit e sufletul meu, Doamne,
Şi desfrunzit de mult-prea aspre toamne...
Mi-a înecat speranţe noian de pâclă deasă
Şi lâncede-anotimpuri, de tină, mă apasă.

Cu dinadins, văleatul, amar mă-nstrăinează
De tot ce-n mâlul vieţii mi-ar ţine mintea trează
De plumb mi-e viitorul – la fel ca şi trecutul
Şi-n paradis de humă mă-mpinge, avan, urâtul.

Cu vremuri tot mai stranii m-alintă ziua fadă –
E-o lume ce spre hăuri se-nghesuie să cadă.
E un vânt de nebunie ce-n ceafa lumii cată –
E-un soi de frenezie tânjind spre Judecată.

Dă-mi, Doamne, ceasul sorţii c-o oră mai în spate
Să simt din nou azurul la geamul meu cum bate
Şi viu, ţesând la vise, măreţ să-mi pară anul -
Şi Ţi-oi plăti-n vecie – cu cirta, cu toptanul...

poezie de Boris Ioachim (11 noiembrie 2009)
Adăugat de B. Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!