Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

poezie și sâni

Citate despre poezie și sâni, pagina 2

Charles Baudelaire

Tristețile lunii [Tristesses de la lune]

E seară și luna visează în tihnă
Precum o frumoasă pe perne întinsă,
Ce mângăie tandru, în clipe de-odihnă,
A sânilor formă cu mâna-i distinsă.

Pe dosul cascadei de fină mătase
Murind, în leșinuri adânci, funerare,
Își plimbă privirea pe vise lăptoase
Ce urcă-n azur ca o gingașă floare.

Și când pe Pământ, în langoarea-i nespusă,
Ea lasă să-i cadă o lacrimă-ascunsă,
Un pios de poet, fără somn și rebel,

Prinde lacrima-n palmă, cu chipul ei pal,
Irizată ca bobul de piatră de-opal
Și de soare-o ascunde în suflet la el.

poezie clasică de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Aș vrea să dau cuvinte muzicii

poet bătrân
în toate versurile adunate

riduri de stare
când elasticitatea cărnii dispare

mușchii recită lascivitatea duminicii
când stai tolănit în ghiftuiala clipei

bate un gong ora de lene prin paturi străine
femeia devine

femeia ce simte
vipera tăvălită în praf

instinctul de înaintare
din ochii orbilor

cântecul moare
sub balerină de gheață

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem nerușinat

Cuvântul ce-l aștept de mi l-ai spune,
ți-aș alerga la piept fără să preget...
Aș trece-înot Oceanul Nord-Atlantic
doar să îți mângâi buzele c-un deget...

Buze ce-mi mușcă visele de sfârcuri!
Buze de drac! Buze de Făt Frumos...
O, bietu-mi deget beat de frumusețe
cum ar aluneca pierdut în jos!...

Ar trece toropit peste bărbie...
ar săruta despicătura sfântă...
Și iar ar coborî în chinu-i dulce
spre pieptul gol ce sângele-mi frământă...

Ce junglă ai găsit, deget obraznic!
Cu sfârcuri dulci... și peri înmiresmați...
Din toate-ar vrea flămând să se-nfrupte
și și-ar chema și ceilalți patru frați!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

În oglindă

Se oglindește timpul în istorii,
Nămeți de stele veșnicii dizlocă,
Căci dincolo de vise iluzorii,
Meteoriții moartea o invocă.

Se nasc morminte-nfiorându-și tihna -
O cumpănă de vise și de plăgi...
A renăscut în suflet neodihna
Și-și strigă ne-mplinirea inorogi.

O altă eră-și cere întrupare
Erup vulcani cu sărutări de vis,
Se sting pe sâni poeme non-carnale
Când mări, perfecțiunea au atins.

Pe plaja nisipoasă a uitării,
Au eșuat balene, nave, bărci...
S-a hotărât întoarcerea acasă,
Dar, timpule, doar tu nu te întorci....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care își pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
și femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
și insolența multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încrețește de patimă
sânii somnoroși cad nevinovați afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
și se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopții.

poezie de (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Veacul XXI

O mașină bandajată
are
dureri metaforice
de
stomac

În valea variabilă
a
surâsului

Un șurub
recită
poezii
de dragoste

Cu ochii
închiși
de
plăcere

[...] Citește tot

poezie de din Flacăra (25 iunie 1981)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața

Toți nătării se simt datori să dea definiții vieții
cei mai aplecați către asta par gunoierii
sunt și cei mai buni cunoscători, la o adică
e-atâta viață-n pubelele acelea verzi
iar ei o duc la groapa de gunoi ca și când ar fi prisosind
viața nu e chiar o mare doamnă
umblă adesea cu subsuorile pline de sudoare
dezgustătoare țoalele ei umede
de sub care îi atârnă sânii până pe asfalt de multe ori
trebuie să caști bine ochii să n-o calci pe sfârcuri
câteodată se dichisește cu boieli pregătite de vreun alchimist impotent
iar atunci seamănă cu o cocotă din Montmartre
fredonează șansonete naive
și-și zice dragoste
tertipul ține și nimeni nu se mai uită la sânii ei
privindu-i doar ochii încondeiați meșteșugit
cu verzuri ca de pe burta brotacului, cu sidefuri de scoică rară,
cu diafane rozuri ca-n pânzele nu mai știu cui
atunci se plimbă, obrăznicătura, cu nasul pe sus, aproape de nori
o claxonează șoferii de trolee, de tir

[...] Citește tot

poezie de din Iubirea ca o sârmă ghimpată (2016)
Adăugat de Dragoș CoandăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Livrescu" de Mihail Soare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 15.99 lei.
Georg Trakl

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioșie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leșie.

A morții grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roșii sâni sug cu voioșie
Pierdute buze decăzute și-n neagra leșie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluție remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediția definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roșii sâni", "buzele decăzute" și "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă și concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relație difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leșia" care apare de două ori, odată "maro" și odată "neagră". Importanța asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizați să vedem cu certitudine "leșie" prin cuvântul "duioșie" și referința la "dizolvat".
Ca titlu Trakl folosește "Melancolie" care face referire la o tradiție cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învățăturii medicale, astrologie și alchimie.
O referință despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înțeles că enigmaticele "leșii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leșia" era o parte esențială a băii de vindecare medievală și de curățare/spălare.
Când la Trakl leșia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.

[...] Citește tot

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.

Sfântul Cutare Poetul

Orice atingeam, drăcia dracului, devenea poezie
astfel că ajunsesem, obsedat fiind că voi muri de foame, de sete,
să-mi ung mâinile-ntruna cu spirt albăstrui și leșie
paharul de vin se-ntrupa-n vers, scaunul, foile cu sonete

toate obiectele, mai mari sau mai mici, aparatul de ras
hainele, altimetrul, până și ochelarii, adidașii, ceștile de cafea
chiar și ființele, gălbuiul canar, Jean, motanul cel gras,
cățelul vecinilor, un bichon, stupoare: iubita - poezie și ea

așa că, nemângâind femei, lipsit de-un asemenea păcat
teologii așa-i zic, cu sau fără motiv, habar n-am,
de ce n-aș fi eu însumi, ca alții, încă și mai fraieri, sanctificat
să se-nchine toți apoi la mutra mea icoană strivită sub geam

dar faceți-o de pe-acum, fraților, să particip și eu
vreau o ditamai masa, lungă, lungă cât veacul, în curtea bisericii
și pe ștergare lucinde întinse de vreun firoscos alizeu
care să sufle ca foalele și-n fustele în care clericii

[...] Citește tot

poezie de din Sfântul Cutare Poetul (septembrie 2015)
Adăugat de Georgiana RomanațiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 26 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Doamna cu gust de gutuie

Doamne, frumoas㠖 i toamna cu gust de gutuie!
Cad frunze pe noi și strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara își face bagajul și pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

Bea busuioacă din cercuri dințate.
Pere prin iarbă încearcă să coacă.
Valuri de ceață ne latră în fereastră,
Luna, doarme întinsă pe piatră.

Noaptea se tescuie până la ziuă
Cu fructe căzute din sâni de statuie.
Legat㠖 i cu spice sub bolta de vie.
Doamne, frumoas㠖 i toamna cu gust de gutuie!

Haide doamnă, începe – ți concertul,
Frământ㠖 mi pe buze versuri și must.
Râde cu mine, urmeaz㠖 ți ursita,
Aici, în mine, trăiește, Nichita!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

«Dintre cele cinci elemente de fundament cosmic, Aerul este cel ce știe să mângâie neasemuit de frumos obrajii, sânii, ori coapsele domnițelor, de la adiere și până la ploaia torențială, dar și după petrecerea tornadelor...» ‒ 1 Martie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timișoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 21).

în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timișoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒ (1 martie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-TatomirescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Remușcare postumă

Pe când tu vei dormi, frumoasă-ntunecată,
De-a pururi, în funest și negru-așezământ,
Când îți va fi castelul - o groapă-adânc săpată
Și-alcovul - doar o hrubă in jllavul pământ,

Când huma îți va stinge a sânului văpaie
Și șoldul care-ascunde prea galeșe mlădieri,
Când lespedea va-închide a inimii bătaie
Și-a mersului ispită, golindu-te de vreri,

Mormântul, bun prieten cu setea-mi infinită
(- Căci pe poet oricând îl înțelege huma -)
Îți va-îngâna în noaptea pe veci de somn lipsită:

"Nedemnă curtezană, la ce ți-e bun acuma
Că-n viață, ce plâng morții nicicum n-ai vrut să știi?"
Și-n trupul tău un vierme - regretul - va scobi.

sonet de , traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Rodica Nicoleta Ion

Taină

Iar eu, mirifică poemă,
Pe catafalc să-ngenunchez,
Sub a iubirii tale trenă,
Pe-un colț de stea să mă așez.

Și să visez, mireasa nopții
Să fii a mea, în veșnicii
Să alergăm desculți... Și sincer
Și cast, să ne putem iubi.

La subsuori, cu iambi sălbatici
Să sorb cuvântul irosit
În ne-cântări de lacrimi coapte,
Când zorii clipei s-au ivit.

Să-nsăilez eternitate
Cu albe clipe de amor,
Și peste-ntinsa pânză,-n noapte
Să ne putem iubi cu dor.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Lucian Blaga

Lucrătorul

Te irosești în încordări de arc
lângă roțile mari de oțel.
Strivești între degete sânii materiei.
Iți sunt de păcură mânile și afumate în zorile.

Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră,
pentru tine mașinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră,
tu știi că frumoase sunt
numai lucrurile ieșite din puteri omenești.
Tu știi că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
și-ți zici: orce-ar spune prea mulții gureșii poeți,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fântâni sfredelite-n osia planetei
iți scoți gălețile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoști,
dar o lumină alunecă

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Fac micul

cât de mic pot cu lupa
lucrez la el detașat
mânuind un cuțit
tras pe o bandă de magnetofon
scârție fără să taie
nasul de lângă ochi
și sfârcurile de la umăr
fac un mic și mai mic
decât unul regulamentar
pun piper alături de versuri
se dă de-a dura prin tigaie
nu-l umilesc la grătar
în fum nu-l țin

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zaraza

Când apari seniorita în parc pe-nserat
Curg în juru-ți petale de crin
Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat
Și ai trupul de șarpe felin

Gura ta e-un poem de nebune dorinți
Sânii tăi un tezaur sublim
Ești un demon din vis care tulburi și minți
Dar ai zâmbetul de heruvim

Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza
Cine te-a iubit
Câți au plâns nebuni pentru tine
Și câți au murit
Vreau să-mi dai gura-ți dulce Zaraza
Să mă-mbete mereu
De a ta sărutare Zaraza vreau sa mor și eu.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Ai fost

Ai fost deliciul săptămânii,
Al nebuniilor târzii
Când buzele sărută sânii,
Ispititori și-atât de vii.

Ai fost așa, ca iarba verde
Plină de rouă și argint,
În care bucuros aș pierde
Păcatele, ca un alint.

Ai fost un fluture albastru,
Povestea fără de final
A inocentului... sihastru,
Spuma ereticului val.

Ai fost, un dram de pasiune,
Parfum demonic, violet,
Speranță sau deșertăciune,
Muza... eternului poet.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De dragoste

pe sânii mei fierbinți
coc pâine pentru vrăbii -
când dormi te privesc cum respiri
mărindu-mi căldura,
anotimp fără contur
fără îngeri
nu știu decât să mângâi
și să-ți scriu
poeme cu gura

poezie de
Adăugat de Daniela Pârvu DorinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

* * *

În rochia de cuvinte,
tu ești un munte,
cel mai frumos,
locul în care îngerii
se întâlnesc
ca să îmi facă în ciudă
că ajung primii la tine,
adorându-ți sânii,
demni de cel mai frumos poem...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Angi Melania Cristea

Orașul din care se pleacă

oamenii ies la strada mare
cu demonii lor sub braț fiecare cu fiecare
îngeri înalți printre statuile goale
ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii
gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers
vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul
scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta
poeții nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă
cât vor purta mantaua lui gogol
mai pot scrie la colectiv
arși de febra poeziei /de-a v-ați ascunselea

el a furat un câine pentru a păcăli timpul
să scrie încă un vers despre bruneta din tramvai cu sânii lascivi
serile se plimbă ca un șobolan roz gâf âind de neputințe
din orașul acesta se pleacă pe cai mari
atât de mici sunt străzile cu femei splendide cu poeme mignone și zile
nenumărate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cautatorul de pokemoni" de Angi Melania Cristea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre poezie și sâni, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook