poezie şi simbolistică

Trandafirul – poem diamant

Simbol
al dragostei
cu multe petale
frumos colorate şi mirositoare
îşi etalează splendoarea la soare
te ademeneşte să-l atingi
uitând că spinii săi
te vor
răni.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul – poem diamant

Dacă
e alb
e simbolul păcii;
cu spiritul său liber
zboară nestingherit spre noi aventuri
în centrele marilor oraşe
aducând zâmbete copiilor
care-i hrănesc
iubindu-i.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri tăcute

Cuibul unei perechi de berze tăcute
acoperă albastrul tăcut al cerului,
născut din tăcutele nopţi trecute,
peste roadele tăcute ale ogorului.

Un pictor miop rupe un penel tăcut,
dar clădeşte un castel din petale mute
şi-un zumzet de albine, pe un vis plăcut,
îl amestecă în culorile încă nevăzute.

Se varsă un mov tăcut pe norul trist,
mirele şi mireasa nu vor să se sărute,
ecoul plecat devine un tăcut solist,
nimicul nu mai are umbre cunoscute.

Simbolurile sunt pe scările căzute,
un orb mai caută sclipirile-n nămol,
uraganele se dau pe ştirile tăcute,
uscăţive rime aduc un tăcut pistol.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă policromă

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 17 (februarie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste scurtă

Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...

Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria necunoscută a simţurilor

Ce poţi spune despre miezul nopţii trecut
prin orele scurse
prin hanoracul peticit al timpului
devenit rotund din vremea când
desenam visul tangent al neliniştii
dintre orizonturi şi liniile drepte
configurate absolut dintr-o
oarbă întâmplare?

Geometria necunoscută a simţurilor
este vinovată.
înşiră simboluri la nivelul emoţiei
zâmbeşte pe sub mustaţă când îi este frig
adeseori rămâne un conglomerat de figuri
le face cu mâna alungând îndoiala
drept răsplată.

Norocoase sunt formele rotunde
sfârcuri de cuvinte himere curbate
din economie a spaţiului

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigonii

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară ;
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată.
S-a dus Pann, fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

100 de paşi...

– Miss, cât spaţiu vrei -
între mine şi tine?
– Cât să încapă
plenar poezia
şi cât să zboare,
solar, ciocârlia,
prin stranii luciri
celestine...

– Sir, cât spaţiu vrei -
între mine şi tine?
– Cât să se unească,
plenar, poemele noastre
şi-atâta cât să respire
muşcatele-n glastre...

– Miss, câţi paşi vrei -
între mine şi tine?
– Tot atâţia câţi sunt de
la pământ la soare,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostrofe la lună

"Per amica silentia lunae..."

Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul,
Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul,
În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate
Fermecat-ai paraziţii uriaşului tău frate!
Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur,
Solz zvârlit din coada unui legendar ihtiozaur, -
Câţi săraci din lumea asta, când luceşti în noaptea tristă,
N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă?
Sloi de-argint ce se topeşte în azurul dimineţii!
Veşnic te-au iubit amanţii, veşnic te-or cânta poeţii
Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare,
Dar tu vei rămâne veşnic rece şi nesimţitoare.
Apariţie banală ca un fund de farfurie!
Talere cu două feţe! Cap de monstru fără trup!
Orologiu fără ace! Nastur de manta! Chelie!
Felinar! Conrupătoare de minore! Cantalup!
Cum poţi tu privi de veacuri globul nostru de argilă
Şi atâta suferinţă, - fără să te stingi de milă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictează-mi o mirişte

Domni din ţări depărtate
Vin la noi să vadă
Eclipsa de soare.
Sunt multe azi de văzut.
Taţi sărind ca armăsarii
Pe fiicele lor.
Nepoţi violându-şi bunicile.
Copii româno-arabi, fără tată,
Negrişori cârlionţaţi, fără părinţi,
Luând la Română zece,
Căpătând premii
Cu doinele noastre.
Adolescente pierdute
Prin pustiul cel sur
Al bărbilor moşnegeşti.
Iepe bine hrănite
În baruri de noapte
Întinse
Pe genunchii
Politrucilor comerciali.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul lui Adrian Păunescu

Academii, biblioteci, condeie,
Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări;
Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie,
S-a transferat fitilelor de lumânări.

Iată că pe pământ nu mai avem de toate,
Pământul de fapt ne are pe toţi
Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,
Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

Maestre drag... dascălul meu de vers...
Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme
Poemul despărţirii fără sens,
La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,
În munţii Iancului, buciumul emite nostalgic
Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,
Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Neagu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare semantică

Mă caută un gând simbol
ascuns într-un cotlon zbanghiu,
se zbenguie, îmi dă târcol,
stingând scânteia lui târziu.

Eu, stând la pândă, vreau să-l prind
din tărtăcuţă să-i scot sensul,
oblonul tainic să-i deschid
să iau doar ritmul, rima, versul.

E greu de prins un gând pribeag
când nu i s-a-mplinit sorocul,
statornicia-l dă-n vileag
şi-mi leg de harul lui norocul.

De insistenţă copleşiţi
ne-ngemănăm arcuş pe coardă,
cu vrăji de vise-nmuguriţi
dăm foc viorilor să ardă.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu a fost, este, şi o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit şi nici nu va muri,
El a iubit, iubeşte şi va mai iubi.

Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.

El a scris neîncetat
Şi niciodată nu a regretat,
Şi a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.

El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Şi a cântat moartea şi dragostea în poezie,
El a scris cu suflet şi armonie,
Eminescu a fost, este, şi o să mai fie.

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

«În mitologia noastră, ori mai exact spus, în mitosofia pelasgă > valahă cea dinspre şcolile "oralităţii culte" ale Daciei Zalmoxianismului, elementul Pământ este personificat / simbolizat drept Împăratul Negru, în puterea sceptrului său relevându-se tot ceea ce aparţine teluricului / terestrităţii şi tot ceea ce-i rod al conlucrării dintre acest element cu celelalte patru elemente ‒ Aer, Apă, Foc, Lemn ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (1) / 17 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 167).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre croite stihuri inspirate despre elementul Pământ» (17 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itinerar simbol

Sunt descendentul unei premoniţii
Din persistenţă şi proprie iniţiativă
Mă simt stingher poate nu singur
Ca într-o povaţă rostită din strămoşi
Preludiu unui ascendent specific
Înţelepciune palpabilă cu fard străvechi
În genul unui răsărit de sintagme pure
Vibraţii exoterice îmi tremură în vine
Din alte epoci printre raze de lumină
Străluciri palpitante pe trasee emotive
Dinspre ficţiuni spre realităţi abstracte
Mai efemer când îmi prevăd destinul
Mai adânc ca visul unui infinit alert
Mai fugitiv decât lumina albă-n transă
Of câte străfulgerări îmi răscoliră gândul
Şi plăsmuiri clocotitoare de poeme
Multiple faze se mai succed pe roluri
Cu plăsmuiri asocieri şi combinaţii
Răstălmăciri cu iz de viziune şi legendă
Văpăi ce ard în ipostaze fremătând

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (24 decembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

«În mitologia noastră, ori mai exact spus, în mitosofia pelasgă > valahă cea dinspre şcolile "oralităţii culte" ale Daciei Zalmoxianismului, elementul Apă este personificat / simbolizat de Împăratul Verde, de tot ceea ce-i cu clorofilă-n loc de sânge, sub un pur-albastru-senin-cer, din cele zece, cogaionice, ale Bradului Cosmic al Daciei, dar şi de tot ceea ce-i rod al conlucrării dintre acest element cu celelalte patru ‒ Aer, Foc, Lemn şi Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (1) / 9 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 53).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» (9 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleelor deşarte,
Îmbrăţişând pantofii tăi albi, va tresări...
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nimeni

Bănuiam eu că eşti aşa cum eşti,
Dar nu credeam să fii aşa cum eşti,
Tută masculină, fără scrupule,
Caricatură cu chip suspect de om...
Model unor simboluri al unei generaţii,
Eu am probleme cu defensiva limbii rămase
În faţa valului de prost gust,
Eu am probleme cu marele Eminescu
Pe care-l muşcă de marmura soclului toţi parveniţii,
Cu cei ce contestă valorile poeziilor unui Coşbuc, Vieru, Păunescu,
Tu, un nimeni, o virgulă strecurată de Pronie,
Între subiectul şi predicatul existenţei mele,
Mă simt atacat în simbolurile generaţiei mele,
Cea de calitate şi originalitate... Atât!

pamflet de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!