poftă şi suflet

Invitaţie la călătorie

Copila mea şi soaţă,
Gândeşte cu dulceaţă,
În ţările de jos trăi-vom împreună!
Iubeşte lenevind,
Iubeşte-mă murind,
În locul ce îţi seamănă!
Şi soarele-nmuiat,
Pe cerul răsturnat,
Pentru-al meu spirit are vraja,
Cum ochii-nşelători,
Atât de rugători,
Sclipind în lacrimi ceaţa!

Acolo nu-i decât plăcere şi splendoare,
Odihnă voluptuoasă şi calmă desfătare.

Iar mobile sculptate,
De veacuri patinate,
Vor decora odaia noastră;
Cele mai rare flori

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi din strânsoare

De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece şi se cuibăreşte în ele sănătos ori bolnav,
poţi locui în el ca într-un oraş în care-ţi scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depăşim cuvintele,
să pătrundem unde se zideşte-n dragoste poezia
şi unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poţi râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.

Lumea-i decojită şi străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorţii
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înţelegerea vieţii şi înălţarea în har.

Tu nu mă laşi din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

vin

Pentru om, vinul e însăşi viaţa dacă-l bei cu cumpătare. Fără vin, ce fel de viaţă duci?, că e făcut spre veselia oamenilor. Bucurie inimii, veselie sufletului, iată ce este vinul dacă-l bei la timp şi cu măsură. Amărăciune sufletului, iată ce e vinul băut peste măsură fie din poftă, fie călcând greşit.

definiţie de Isus Sirah în Ecclesiasticul, 31:27-29, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivitate...

Mi-am pierdut demult credinţa, în ceea ce te priveşte!
Nu mai pot să te accept, nu eşti cum speram a fi.
Chit că, îţi joci bine rolul – te-am descoperit, să ştii!
Şi nu eşti nici pe departe, zâna bună din poveste!

Ba din contră, ca să vezi, cât de naiv este omul:
N-aş fi bănuit în veci, câţi monştri ascunzi în tine;
Câtă poftă de ruine, câtă dragoste de sine...
Cine-ar fi crezut vreodată că îţi este altu' rolul?!

Şi câţi, Doamne, n-or mai fi, victime la fel ca mine –
Ale unora ca tine, care-şi clădesc fericirea
Pe nefericirea celor care cred că toată lumea,
Poartă în suflet credinţa, în speranţa de mai bine.

Dar, nu e deloc aşa: nu toţi oamenii sunt oameni –
Cum nici tu nu ai fost ceea ce credeam a fi de fapt!
Nu m-aş fi gândit în veci, că îmi vei pătrunde-n piept,
Doar pentru a-mi provoca, fobie de propriii semeni...

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (21 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirinturile sufletului

minotaurul este un om rătăcit în adâncul sufletului
şi sunt momente când fiecare este minotaur
şi poftele sunt tinere fecioare oferite ca ofrandă

dar sufletul omului nu-i un simplu labirint
ci o suprapunere de labirinturi
loc plin de lumini şi umbre în care totul se întreţese

labirintul amintirilor, labirintul amăgirilor
labirintul viselor, labirintul înfrângerilor
labirintul iubirilor şi labirintul uitărilor

rătăcitor, fără să ştie ce-i lumina
omul tânjeşte să-şi ia zborul spre înalt
dar spaima ţese văl de întuneric

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te-aş fi putut găzdui într-o poveste? Să-ţi fie literele vii, senine şi pline de înţeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv şi lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deşertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb şi frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă uşor şi profund, aruncându-mi trupul în dorinţe mocnite, absorbite treptat de poftă şi dor. Ne vom strânge în braţe la început de februarie, tăcuţi, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite şi drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.

Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie, cer şi brumă de şoapte, odihneşte-ţi pasul într-o fărâmă de gând. Hrăneşte-mi sufletul veşted şi flămând de fiorul blând al iubirii. Zâmbeşte-mi cu soare firav şi braţe de vânt năvalnic. De pe o ramură să-ţi cadă fericirea proaspătă şi aromată ca o gutuie coaptă. Să muşc din ea cu poftă şi să nu mai simt niciodată frigul răului!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a înţeles naturalismul tău din nepătrunsele taine ce ne înconjoară? Nimic. Când a trebuit să explice o pasiune neagră, să cerceteze o plagă, să cureţe cea mai neînsemnată rană a sufletului, a pus totul pe seama poftelor şi instinctelor. Căldurile împerecherii şi nebunia, la atât se reduce ştiinţa lui. Într-un cuvânt, n-a scormonit decât mai jos de buric şi a debitat banalităţi.

Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa unui suflet drag, devine adesea, contradictoriu, o prezenţa vie, statornică, comparabilă cu fantasmele năucite de raţiune în luptă cu o dependenţă afectivă. Omul pleacă şi umbra atingerilor sale rămâne agăţată de inimă, printre rânduri pline de patos, dorinţe şi amintiri pierdute în mrejele timpului. Dorul îi menţine imaginea clară, intactă şi tăinuită de pofta hulpavă a uitării.

Andreea Palasescu (8 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă de toamnă

A venit toamna, cu copaci desfrunziţi
Păsările se duc ca nişte copii nedoriţi.

Ploaia şi vijelia şi-au ieşit din ţâţâni
Miroase-a zăpadă timpurie la stâni.

Parcurile au degradeuri de-aramă şi aur
Frunzele zornăie ca nişte monede-n tezaur.

Le scutură vântul şi cad la pământ...
Felinarele din ce în ce mai palide sunt.

Amurgul e mov ca oul de Paşte
Bacovia sudează ţigări printre sfintele moaşte.

Bunici zgribuliţi, cu copiii de mână
Merg iarăşi la şcoală – ce demon îi mână?

Prichindeii se vor ruşina cu ei într-o zi
Şi, fără să se uite-n urmă, îi vor părăsi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi

doi ochi negri - ferestrele spre sufletul tău -
mă aşteaptă seara
în patul desfătării
să-mi dea nectarul buzelor
care mă ameţesc
mai bine decât ayahuasca
sau cea mai straşnică ketamină

cad în extaz şi camera
miroase a havană
când poftele spre tine pornesc
ciudată zeitate cu trăiri omeneşti
eşti cea care trezeşte demonul
adormit în oaza ochilor tăi
ascultând jazz şi sorbind tequila

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă neclintită

Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieţii mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Sinfonie colorată în păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj şi ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe nepreţuite, zadarnic şi-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieţii
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvăşit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din figure,
Cu o viaţă nepătată, dar şi fără de sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă neclintită

Sub cupola timpului
Peste mii de rămurele, din copacul vieţii mele,
Nuc, în zodiac vestit,
Păsări multe s-au oprit, ca-n grădina primăverii,
Simfonie colorată de păsăresc ciripit...
Ciori ce croncăneau aiurea, să fie luate-n seamă,
Târg de negre vechituri...
Cuci mândri cu sur penaj şi ecouri lungi în glas,
Părăsind progenituri...
Mierle slugi cu a poftei bârfă
Ce clipe nepreţuite, zadarnic şi-au întinat...
Toate s-au înghesuit să-mi spulbere visul vieţii
Din copacul destinat.
Dar pe creanga cea de aur, a sufletului răvăşit,
Dumnezeu a slobozit,
Veselă să ciripească o pasăre fermecată,
Ca o liră din Olimp.
Muză altruistă, dulce, ca mierea din fagure,
Cu o viaţă nepătată, dar şi fără de sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită cine eşti în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum şi egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ţi carnea din lut moale şi-mbracă-mi sufletul cu apus. Muşcă hotărât şi plin de poftă lumini care-şi varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruieşte-mă viselor, te implor! Altfel o să plec şi n-am să-ţi mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărţit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca şi cum niciodată, înţelegi? Aşa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veşnicia...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul fericirii...

Mi-am pus cerceii toamnei la ureche,
Sufletul pe strune vioaie de chitară,
Paşii i-am purtat pe dealuri ruginite,
Focul setei pe maluri abrupte de izvoare,
În băi de lună plină şi de soare.
Şi am băut cu poftă din cupa fericirii
Vinul răsfăţului rămas din iarnă până în vară,
Sub cerul înstelat de amintiri,
Ca niciodată florile lor să nu moară,
Niciodată, rucsacul fericirii mele să nu piară,
Niciodată.

poezie de Valeria Mahok (27 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!